Pictură sau destin. Aurel Băeşu (1896-1928)

Iubitorilor de artă şi pictură autohtonă le recomand monografia lui Aurel Băeşu (1896-1928), apărută în 2014 la editura PIM.

Autorul este Gh. Macarie, profesor universitar la Facultatea de Litere în cadrul Universităţii Al. I. Cuza, ulterior profesor la Facultatea de Teologie. Domnul profesor Macarie deţine două doctorate, unul în literatură şi un altul în Istoria artei. Este expert pentru cartea veche românească şi străină, expert al Ministerului Culturii în pictura secolului XIX şi cea a perioadei interbelice şi, de asemenea, în monumente istorice. A debutat literar în 1965 în Iaşul literar, de-a lungul anilor colaborînd la diverse reviste de cultură (Convorbiri literare, Cronica, Ateneu).

De la bun început lucrarea se evidențiază printr-o ţinută grafică de excepţie. Despre calitatea hîrtiei, a coperţii, a reproducerilor după tablouri – în număr de 135! – nu se pot spune decît cuvinte de laudă.

Lucrarea este structurată în trei capitole.

Primul capitol este consacrat unei biografii amănunțite dar captivante. Vom afla aici că Aurel Băeşu s-a născut în Fălticeni, copil dintr-o a doua căsătorie a lui Ion V. Băeşu – arhivar la prefectură. Rămas orfan de timpuriu (mai întâi își pierde mama, Aglaia în 1905), copilul avea să dezvolte o tristeţe a abandonului, a lipsurilor de tot felul, un complex al privării de atenţie. Va fi crescut de o bunică săracă şi va realiza primele sale desene într-o magazie – un atelier improvizat. Înscris în 1912 de o rudă din partea mamei la Ecole de Beaux Arts (din Iaşi), va absolvi cu brio patru ani mai tîrziu. Aflăm totodată că a fost un apropiat al scriitorului Mihail Sadoveanu, de a cărui fiică, Lia Sadoveanu se va îndrăgosti (dar va fi o iubire platonică, condiţia materială a pictorului fiind mereu precară si nepotrivită unei propuneri în căsătorie – după regulile acelor vremuri). În ciuda constituției lui fragile, la izbucnirea primului război mondial, Băeşu va fi încorporat în armata română. În acel mediu aspru va contacta o pneumonie care, ani mai tîrziu, îi va cauza moartea prematură.

În 1917, Statul Major eliberează o circulară prin care cere ca toţi artiştii plastici să fie mobilizaţi la Iaşi pentru a elabora lucrări de artă cu subiecte inspirate din realităţile războiului.

Cel de-al doilea capitol este consacrat portretisticii.

“A. Băeşu ilustrează portretul, pentru care era remarcabil dotat, abordînd un gen, la noi, fără tradiţie îndelungată. Dacă facem abstracţie de portretul votiv al ctitorului din frescele evului mediu românesc – prea îndepărtat, prea standardizat pentru a-l lua ca reper într-o evoluţie a genului în arealul românesc – portetul modern, în sensul în care Europa l-a consacrat, avea la noi în contextul experienţelor plastice ale lui Băeşu, mai puţin de un secol.” (p. 82)

“Mai toate autoportretele artistului sînt tot atîtea spovedanii – cele mai multe dramatice; sînt confesiunile unei vieţi pătrunsă, fără încetare, de o aspiraţie neîntreruptă spre desăvîrşirea unui ideal – cel mai statornic al vieţii sale – plenara sa împlinire prin artă” (p. 99).

Cele care m-au impresionat pe mine în mod deosebit sînt portetele ţăranilor (Moş Parfichi de la Hangu, Ciobanul din Almaş, Portretul de ţăran, Savin de la Dorna) care au ca numitor comun o sobrietate a tristeții ce transcende prin spaţiu şi timp.

Capitolul al treilea este dedicat peisajelor. Peştera Dîmbovicioara, Cernavodă, În faţa casei, Casa lui Ion Creangă, Efect de soare şi multe alte pînze, au fost catalogate şi analizate aici – oferindu-se uneori contextul/cadrul în care au fost pictate. În cea mai mare parte, Băeşu a fost atras de subiecte din mediul rural.

Fără îndoială lucrare a unui perfecţionist, din cartea domnului profesor Gh. Macarie nu avea cum să lipsească o Cronologie, o impresionantă Bibliografie, un Summary (în engleză, bineînţeles), precum şi o Listă a ilustraţiilor în care este furnizată şi locaţia actuală a fiecăreia.

“Pictură sau destin. Aurel Băeşu” este o incursiune de neuitat prin viaţa şi opera unui pictor care merita să fie readus în atenţia publicului. Gh Macarie o face magistral. Monografia realizată de dumnealui reprezintă o performanță documentară şi analitică în istoria artelor din România. Întreaga lucrare este străbătută de o fericită îmbinare a rigorilor proprii erudiţiei cu ceea ce revine unei anume încărcături afectiv-emoţionale, în care simţim pasiunea, dăruirea cu care autorul restituie traiectorii de creaţie şi destin.

.…...

.…...

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.