Filmul de debut al spaniolului Carlos Marques-Marcet, este un romance preparat la rece, lipsit de sentimentalismul siropos al genului. Debutează în forţă, cu o filmare de 23 de minute, care, departe de a plictisi, oferă un dialog dinamic, atmosferă naturală bine construită, reacţii fireşti ale unor oameni confruntaţi cu o situaţie neaşteptată care îi scoate din zona de confort.
Este duminică dimineaţa, ea şi el fac dragoste, apoi îşi oferă un postludiu în care discută despre posibilitatea de a face un copil,- mai ales el,- continuând jocurile erotice în timp ce prepară micul dejun. Ea este Alex, artist fotograf, o englezoaică stabilită în Barcelona de dragul iubitului, unde predă limba engleză în aşteptarea şansei de a-şi practica profesia. El este Sergi, profesor de muzică, studiază pentru examenele care îi vor asigura o catedră, un venit sigur, o viaţă liniştită.
Filmul îi surprinde într-un moment în care relaţia lor de şapte ani se îndreaptă spre următorul pas, pe care el şi-l doreşte foarte mult în timp ce ea îl acceptă din dragoste şi din lipsa alternativei. Alternativa se iveşte tocmai în dimineaţa aceea când Alex află dintr-un mail ca a primit finanţarea unui proiect care o obligă să locuiască un an în Los Angeles. Este prima ofertă serioasă în domeniul fotografiei şi pe chipul lui Alex citim trăirile contradictorii: bucurie pentru împlinirea profesională, dorinţa de a rămâne cu iubitul ei, încercarea de a înţelege care dintre cele două nevoi este mai puternică.
Discuţia despre posibila plecare risipeşte norul de fericire pe care pluteau cei doi. Ea vrea să plece, el este chinuit de nesiguranţă. Ea ar vrea să strige de bucurie dar îşi stăpâneşte emoţia din respect pentru sentimentele lui. El aminteşte mereu de copilul pe care îl doreşte şi se agaţă de infima posibilitate ca ea să fi rămas gravidă chiar în dimineaţa aceea.
Problema alegerii între carieră şi familie nu trimite la confruntarea între feminism şi tradiţie, ea şi el se situează pe poziţii egale şi încearcă să-şi integreze aspiraţiile individuale în armonia cuplului.
Actriţa spaniolă joacă bine personajul englezoaicei introvertite în timp ce rolul de mediteranean pasional cu aspect de hipster şi aspiraţii de familist i se potrivește perfect actorului fără să-i ceară mari eforturi.
După scena-maraton de la început, regizorul continuă pelicula cu filmări fragmentate aşa cum este şi interacţiunea celor doi pe parcursul lunilor în care îi despart 10.000 de km. Trecerea abruptă de la spaţiul intim al apartamentului din Barcelona, ocrotit de umbra draperiilor, plin cu obiectele familiare, la prezentarea noii locuinţe a lui Alex, scăldată în lumină, mobilată precar, impersonală, goală ca o pagină albă, ne arată că de aici încolo orice este posibil, că, cel puţin pentru Alex, un capitol s-a încheiat iar viaţa promite surprize.
Relaţia se mută în lumea virtuala: Skype, WhatsApp, Facebook, mail, telefon toate posibilităţile de comunicare sunt abordate ca să facă mai suportabilă lipsa celuilalt şi să menţină relaţia pe perioada despărţirii. Numai că, distanţa dezvăluie discrepanţa dintre ceea ce-şi doreşte de fapt fiecare, lucruri pe care le-au trecut cu vederea atunci când trăiau împreună dar care ies la iveală odată ce legătura fizică s-a rupt. Alex se află într-un spaţiu care îi oferă posibilitatea să se exprime artistic şi nu are nevoie de Sergi ca să supravieţuiască. Sergi, însă, se dovedeşte dependent de iubita lui.
Comunicarea virtuală alternează episoade amuzante sau dureroase: mail-ul chinuit pe care Sergi i-l scrie lui Alex, încercarea ratată de cybersex, dansul cu laptopul în braţe într-o încercare disperată de a nega distanţa. Regizorul foloseşte tehnicile de comunicare în cele mai creative moduri, face risipă de imaginaţie atunci când protagoniştii descoperă noi modalităţi de a-şi susţine pasiunea. Ne arată însă că oricâtă imaginaţie ar avea şi oricât de mult s-ar iubi doi oameni aflaţi la distanţă, imaginea şi sunetul unui ecran nu pot să substituie prezenţa celuilalt.
Într-un film în care îi vedem doar pe cei doi, ni se induce impresia că scenele sunt populate de mai multe personaje. Acestea sunt doar menţionate în discuţiile protagoniştilor, apar în fotografii, se află la celalalt capăt al unei convorbiri telefonice. Suntem curioşi s-o vedem pe partenera de o noapte a lui Sergi dar aceasta rămâne ascunsă privirilor, materializându-se doar prin sunetul apei de la duş; într-o filmare postată pe pagina de Facebook a lui Alex apare pentru o clipă mâna unui bărbat, detaliu suficient pentru ca imaginaţia spectatorului să suspecteze, împreună cu Sergi, o posibilă idilă.
Finalul îi readuce în acelaşi spaţiu fizic pe Alex şi Sergi care, în câteva luni, au devenit doi străini. Comunicarea le cere eforturi epuizante şi au nevoie de multe shot-uri de whiskey ca să facă dragoste. Camera se retrage lăsându-i dezamăgiţi de revederea incomodă, copleşiţi de dificultatea alegerii între căutarea soluţiei pentru ca relaţia să continue şi renunţare.
Marturisesc ca mi-a stirnit interesul tare de tot.
Am gasit si un link pe un site.. nu stiu prea bine ce inseamna, de fapt nu recomand nimanui sa intre si sa vada ce-o insemna…
http://m.filmehd.net/10-000-km-2014-filme-online.html
Filmul pare un fel de mit al lui Ulise întors pe dos, în care cea care pleacă de acasă este Penelopa, și în care depărtarea nu întețește focul pasiunii și al dorului, ci îl stinge („ochii care nu se văd, se uită”). Interesant ca idee, probabil că și realizarea este pe măsură, din câte spui.
Florin Giurca ai interpretat foarte bine povestea prin trimiterea la mitul lui Ulise. Nu m-am gindit la asta dar acum mi se pare perfecta asemanarea. Numai ca, dupa cum arata situatia la final, pare ca Penelopa asta nu mai vrea sa plece acasa :)
Merci atât pentru recomandare cât si pentru link!
Excelent film!