După ce s-a scos ziua României din borcanul cu murături și am terminat de scobit blatul roșu, galben și albastru din dinți, să ne întoarcem la oile noastre. Centenarul e consumat, hora jucată, la urma urmei, prețurile halucinante cu care cei din Alba Iulia și-au putut taxa ieri turiștii, au fost ieri. Azi e altă zi.
În preajma zilei de 1 Decembrie, pe unele site-uri de turism, pentru patru zile în Alba Iulia se pretindea contravaloarea unei vacanțe de o săptămînă în insulele Maldive. Probabil că oameni din categoria celor naivi, precum cei veniți cu o săptămînă în urmă la Bucureșți pentru sfințirea catedralei (și pentru care nu a fost loc în clădirea neterminată), au fost convinși acum să meargă la sigur: un eveniment în aer liber în care nimeni nu putea fi lăsat pe dinafară. Hai să dăm mînă cu mînă în lanțul trofic: hoțomanii șefi ai țării cu elevi aduși cu forța de directoare pesediste, cultivatori de răsaduri cu patroni de ferme de porci, chiriași cu proprietari, diaspora cu ministrul Teodorovici. (Ca o paranteză, nu vi se pare comic: omul care își lansează cariera în administrația bugetarilor ca director al Departamentului de Integrare Europeană (!) vrea acum să limiteze accesul românilor la aceeași Europă?)
Ieri m-am abținut, dar pe 2 Decembrie e momentul să vorbim despre nefuncționalitatea unei țări, despre o boală națională, despre misterul de nepătruns al ajungerii noastre aici, în locul unde ne găsim, un spațiu din zona crepusculară, ca o cameră a pisicii lui Schrödinger. Pisica asta era partea principală a unui experiment teoretic, ea era vie și moartă în același timp așa cum, făcînd o paralelă, toți locuitorii țării noastre, post-supraviețuitorii experimentului FSN, sînt ori foarte mulțumiți de guvernarea actuală ori extrem de nemulțumiți.
E imposibil de demonstrat, dar senzația mea este că nu există nici măcar un singur individ neutru făță de aceast subiect.
Nimeni nu e indiferent, toată lumea e într-una din cele două tabere și între ele, să recunoaștem, e o ură fără limite. Știu foarte bine că toți pesediștii care îmi citesc articolul mă urăsc cu pasiune și vreau să îi asigur că la rîndul meu și eu îi urăsc pe toți însutit.
M-am gîndit ieri la Dragnea și clar, nu am simțit ca și cum 1 Decembrie ar fi un fel de ajunul Învierii unde, înainte de slujbă, trebuie să facem pace cu toți dușmanii noștri, să intrăm curați și iertători ca să primim lumină.
Din contră, l-am înjurat pe el și pe ceilalți mai cu poftă ca oricînd.
Iordache care ne arată degetul mijlociu în parlament merită un spray cu vopsea în ochi, Tudorel merită să fie violat în grup de niște noi grațiați din pușcărie iar Teodorovici legat la stîlpul infamiei și expus în Piața Universității la următorul meeting de protest Dispora.
După cîteva proteste penibil de pașnice – al cărui efect asupra guvernanților a fost precum un grohăit de porc dojenit de micuța sirenă (sau oricare altă prințesă disney) -, nemulțumiții mișcării #rezist din Bucureșți află, în sfîrșit, că trebuie să le fie recunoscători lui Carmen Dan și șefilor de la Jandarmerie… deoarece tratamentul primit cu ceva timp în urmă putea fi precum cel încasat acum de membrii mișcării “gilet jaune” în Paris. (Apropo, Carmen Dan a procedat ca Nastratin Hogea cînd își bate copilul dinainte să facă prostia)
Deci nu e vorba aici că lui Dragnea & the Band le-ar fi frică să iasă pe stradă sau nu ar dormi bine noaptea, nu! De la “nu compromit protestul nostru pașnic, văleu, e vorba de albul imaculat al mișcării” acum registrul s-a mutat în “să fim mulțumiți că nu ne-au umflat botul prea tare”. Practic, cel poreclit ministrul Casanova spune că ar vrea să limiteze sau anuleze un bun sacru cîștigat de cei care au murit la Revoluție și ziua următoare nu iese nimeni în stradă să-i cera demisia!
Ești guvernant așa că spui ce vrei, scuipi unde vrei, ziua următoare e business as usual, doar că-i la fel ca în bancul ăla vechi cu albul care urinează de la balcon ca să-i demonstreze unui turist ce bine e să fii alb în Africa de Sud și, pînă la urmă, de jos, unul de culoare protestează anemic: “măcar, te rog, mai plimb-o”. Aici, la noi, “plimbatul” e executat de Dragnea, adică e acea reamestecare pe care i-o tot prezintă poporului la televizor: aceiași mînă moartă aranjată un pic altfel, că poate, vezi Doamne, cu aceiași doi treiari și trei pătrari permutați din stînga în dreapta poți avea chintă roială.
Sînt oameni care au scris cărți peste cărți încercînd să explice boala, începuturile ei și cînd am dat în metastază cînd, de fapt, totul e foarte simplu și încape în cîteva propoziții. Cînd suferi de o boală, nu poți să realizezi tu singur (fără să fii ajutat) că ești în plin delir. Mai mult, schizofrenicul refuză orice ajutor convins fiind că doctorul îi dorește moartea – Încearcă să-l iei cu vorbă bună (adică folosind logica) pe orice pesedist și vei fi uimit de asemănarea reacțiilor.
Minciunile PSD-iste sînt precum drogurile, cu cît folosești mai multe cu atît ai nevoie de și mai multe.
Abrutizează electoratul, fă-l dependent de junk și în timp, nu îți va mai trebui absolut nici o calitate pentru a fi ales în fruntea țării.
Ce discursuri à la Obama.. tot ce-ti trebuie sînt minciuni repetate cu tărie, à la Trump (căruia apropo, Dragnea s-a dus personal să-i pupe mîna la inaugurare.. ce mai social-democrat!). Toate lumea știe acum, publicitatea negativă funcționează, fake-news-urile de ultimă oră pot răsturna aștepările din sondajele.
Dragnea și PSD-ul nu promovează idei, o platformă politică… ei fac un simulacru din conducerea unei țări. Prea mulți dintre ei sînt de fapt niște șarlatani, ca Leonardo di Caprio în rolul din Catch me if you can – pentru a purta frumoasa uniformă de aviator sînt în stare să mintă ca au brevet de pilot și să urce în carlinga transatlanticului, chiar la cîrma avionului!
Politicianul român nu vinde un produs unui consumator, el vinde poporului produsul pe care deja îl are (mereu același) după ce în prealabil jumate plus unu dintre consumatori au fost coborîți la nivelul de maimuțe stupide – cel în care aceștia se bucură de mărgele din sticlă cu care sînt orbiți pentru a li se fura de sub nas pădurile și rezervele subsolului (“bine că măcar ne primim pensiile”).
Politicianul român nu are scrupule. El nu încearcă să evolueze, să devină mai bun și nici nu își îmbunătățește oferta pe care o face, el își degradează și simplifică electoratul.
Din ’90 pînă acum, politicienii sînt aceiași, concentrați pe cum să manipuleze aceleași turme (mereu în mișcare) de oi electorale. Și exact ca acei ciobani analfabeți, tot ce știu să facă cel mai bine este să creeze agitație cu cîinii lor dresați și să-și numere la final de zi animalele din țarc.
Poate totusi a venit acum un moment de cotitură în istoria României cînd e timpul ca fiecare om care se află în plin proces de introducere a dumicatului în gură să facă o pauză și să se uite atent ce se află înfipt în capătul furculiței.
E posibil ca pentru unii balotarea rahatului să dureaze de atîta vreme încît nici nu mai conștientizează ce mănîncă.
P.S. Deși personal nu suport ideologia din spatele mișcării antiguvernamentale din Franța (eu fiind pro-Macron), felul cum protestează francezii mi se pare o adevărată lecție în cum îți poți arăta nemulțumirea vis-avis de introducerea unor măsuri care îți displac și care te afectează direct.
Protestul a pornit de la adăugarea unei taxe de 7 eurocenți pe litrul de diesel care, la bază, este o măsură de protecție a mediului înconjurător. Față de dezastrele făcute in doi ani de guvernul lui Dragnea, 7 cenți taxă e o glumă…
Din 17 noiembrie, în toate arondismentele din Franța s-au organizat blocaje de drumuri naționale precum și proteste în fața sediului guvernului. Unele demonstrații au degenerat, s-au soldat cu violențe și vandalisme.
De exemplu, în ultimele două săptămîni, peste 600 de echipamente radar au fost distruse peste tot în Franța (amenzile auto fiind considerate de unii dintre protestatari ca o taxare în plus).
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Un articol scris la supărare. Una justificată de altfel. E un sentiment din ce în ce mai răspândit. Din păcate, se ajunge și la ura de care vorbești aici. Să se țină totuși cont că până la urmă dezbinarea poporului îi ajută tot pe „ei”. Pentru cei care susțin guvernarea actuală (nu mă refer la cei cu diverse interese) eu n-am decât sentimente de compătimire (oameni de la țară, ușor de manipulat) sau indignare (cei care au acces la informații, dar poartă ochelari de cal). Dar există și furie. Pentru porcii așezați la masa pe care se află o plăcintă în forma României.
Nici la țară nu prea au mai rămas susținători. Și care mai erau le-au omorât porcul. Știi unde le sunt aplaudacii? Privește unde se duc stipendiile. Pensiile speciale, administrație, ajutoarele. Țăranii nu prea beneficiază de bani de-a gata.
Merci de trecere.. aseara, imediat dupa ce l-am postat am vazut telejurnalul pe France 2.. probabil ca ati vazut si voi ce a fost in Paris, revolta in masa, cu vandalisme cum nu s-au mai vazut. La un moment dat, in cadrul reportajului, era un simplu trecator care filma cu telefonul cum un grup spargea geamurile magazinelor prin centru.. si brusc sare ca ars:
„Asta e locul unde muncesc eu!” se duce imediat acolo (aia purtau cagule) si zice „opriti-va, aici muncesc eu! Maine trebuie sa ma duc la serviciu”.
La care unul zice: „Pai vino la serviciu in Sud, sa vezi cum e!”
„Eu sint parizian si aici muncesc!”
„Si noi sintem din provincie si nu avem unde munci!”
„Si daca distrugi magazinul o sa ai?!”
„Nu! Dar e un mesaj pt imbuibatii ca voi din Paris! Nu se poate ca in aceiasi tara unii sa traiasca bine in huzureala si altii sa moara de foame!”
Dupa parerea mea dialogul asta dezvaluie esenta problemei si a nemultumirii. E o lupta intre cei ce au foarte mult si cei ce nu au ce pierde pt ca nu au nimic.
Clar ai scris la nervi, dar te inteleg, ca si mie imi vine sa urlu cand vad ce e in jurul meu. Se poate discuta la nesfarsit despre cum at trebui procedat in viitorul imediat – cu violenta sau pasnic, dar adevarul e undeva la mijloc, mereu.
E un articol bun, puternic.
Merci, Cosmin!
Un inceput ar fi sa-i huiduie oriunde s-ar duce, sa nu se mai simta confortabili. Niste oua aruncate de la distanta, niste ziaristi care pun intrebarea si pleaca lasind-o vorbind (oricum nu raspunde direct la intrebari) samd.
Cred ca un articol bun e bun si la peste o luna de la scrierea lui.Oricum situatia este si acum la fel ca acum o luna.Cred ca vizibil sau nu, din pacate, multi din cei afectati de aceasta guvernare, se lasa …aburiti de acele masuri populiste de care vorbeai la un moment dat, nu doar pensionarii. Cei care ar trebuie sa faca ceva cu adevarat, dintre cei tineri al caror viitor ar trebui sa se cladeasca aici, prefera sa plece.Nu au sentimentul vesniciei si al continuitatii dintre generatii, se grabesc sa apuce clipa ca pe un os bun de ros, ( ca tot iti plac trimiterile la diverse animale salbatice si de casa), un os , cum zicea cineva intr-un banc stup[id, plimbat de la o vecina la alta pentru a face supa gustoasa. Ce supa? Un surogat de existenta, un simulacru si o iluzie de care unii se satura si baga capul in nisip, altii intorc spatele. Suntem, din pacate, lasi…Cinste celor care mai au un strop de adevar si de sinceritate in ei…Cei care fac ceva… Se fac auziti, asa cum este si cazul acestui articol curajos!
Sint de acord cu „sintem din pacate lasi”.. Multumesc de trecere.
Asta cu plimbatul osului de la o vecina la alta se potriveste si in politica actuala. Tot plimba aceleasi „oase” de la Dezvoltare, la MAI la min Muncii, etc, dar sa ne miram ca ciorba iese din ce in ce mai diluata? :)
Ieri am ascultat un discurs a lui Melescanu in engleza. Ce mai ministru de Externe, ce mai diplomat cu engleza de lemn si accent de rusofil! Si e de 60 de ani in diplomatie. Si acest domn matusalemic e, vezi Doamne, printre cei mai capabili dintre ministri. Dupa care, tot pe youtube am ascultat un fost alt ministru de externe, Andrei Plesu, filmat din public la un seminar in Constanta, titlul prelegerii este „Despre prostie”. Recomand! :)