Cu mult înainte să prindă moda scrisului în puşcăriile noastre româneşti de la 2014-16, într-o închisoare din Londra, începînd cu anul 1451, pe parcursul a douăzeci de ani cît a durat sentinţa, un cavaler pe nume sir Thomas Malory a scris Moartea lui Arthur – prima încercare literară de a folosi elemente folclorice ale legendei regelui Arthur şi a cavalerilor mesei rotunde şi prima lucrare majoră de proză în limba engleză. La noi, din libertate, Neacşu din Cîmpulung încă nu începuse să compună scrisoarea lui de la 1521 ce va deveni document istoric – primul text descoperit în limba română.
Thomas Malory fusese judecat pentru crimă, furt, braconaj, viol – deşi istoricii atrag atenţia că în acea perioadă sexul consimţit cu o femeie măritată era automat încadrat ca viol. Malory era inamicul ducelui de Buckingham şi e posibil ca toate acuzele să fi fost fabricate de acesta. Nu se ştie exact dacă Thomas Malory a fost încarcerat pe drept, dar ce se ştie este că deja scăpase cu bine din cîteva procese judecate în oraşul lui, cu juraţi concetăţeni din zona lui. Procesul în urma căruia este găsit vinovat are loc într-un oraş aparţinînd ducatului Buckingham. Malory cere recurs şi rejudecarea în alt oraş dar fără succes. (Spun toate astea ca un apropo la zilele noastre)
Vor exista două ordine de graţiere în masă dar, în ciuda creaţiei literare, Malory îşi continuă sentinţa.
De-a lungul timpului, romanele bune scrise (sau începute) din închisoare au avut priză la public – e vorba probabil de fascinaţia nostra cu “răul” şi curiozitatea de a descoperi talentul, latura sensibilă a unui condamnat. Există femei care sînt fascinate de răufăcători – mai demult am fost uimit să aflu ce multe cereri în căsătorie primesc criminalii care sînt pe death raw, inclusiv violatori. Continuînd analogia, ne interesează latura bună a unei persoane infame, e interesant să descoperi sentiment, iubire, inteligenţă, acolo unde te aştepţi mai puţin.
O. Henry îşi începe cariera de scriitor cu o serie de Povestiri Scurte în timp ce servea o sentinţă pentru delapidare de bani. Povestirile lui sînt amuzante şi cu final neaşteptat. În Codoul Magilor un cuplu de tineri vor să-şi ia cadouri-surpriză de Crăciun deşi nu au bani. Della îşi vinde cel mai preţios lucru pe care îl are, părul lung, pentru a-i cumpăra lui Jim o brăţară de ceas suflată în platină, în timp ce Jim îşi vinde cel mai preţios lucru pe care îl are, chiar ceasul, pentru a-i cumpăra Dellei un accesoriu scump de pus în păr.
Colector de taxe, Miguel de Cervantes (1547-1616) a fost găsit cu nereguli de contabilitate şi închis de două ori. În timpul celei de-a doua condamnări, a început capodopera sa, Don Quixote.
Acuzat că a citit şi circulat eseuri critice la adresa guvernului, Feodor Dostoievski a fost condamnat la moarte dar un decret de ultim minut al ţarului îi comută pedepsa la patru ani de muncă în Siberia. Acolo începe să scrie o carte care va atrage atenţia: Însemnări din subterană. Mai tîrziu, Dostoievski va spune că una din marile lui suferinţe a fost că n-a putut scrie şi citi prea mult acolo, condiţiile în care erau încarceraţi fiind aşa cum descrie aici: „Trăiam la grămadă, cu toţii într-o singură cazarmă. Imaginează-ţi o construcţie veche, dărăpănată, de lemn, care demult ar fi trebuit să fie dărîmată şi care deja nu mai putea folosi la nimic. Vara, căldură înăbuşitoare; iarna, ger insuportabil. Toate podelele erau putrede. Mizeria de pe jos era groasă de un deget; oricine putea să alunece şi să cadă. Ferestrele mici erau atît de acoperite de brumă, încît toată ziua era aproape imposibil de citit.”
În 1977, în timp ce era în închisoare pentru jaf armat şi apoi de uciderea altui deţinut, Jack Abbot a scris o carte celebră, bine primită atît de critici cît şi de cititori: În burta fiarei, ce conţinea o selecţie de scrisori către scriitorul şi jurnalistul Norman Mailer.
Jack Abbott s-a născut dintr-un tată american şi o prostituată chinezoaică şi şi-a petrecut mai toată copilăria în foster homes (un sistem de case de adopţie). În închisoare era foarte violent, drept pentru care a petrecut mult timp izolat în carceră. În 1977 află că Norman Mailer scria despre un alt deţinut, deasemenea condamnat pentru crimă, Gary Gilmore. Abbott îl cunoaştea personal pe Gilmore şi-i scrie lui Mailer că Gilmore înfloreşte cum vrea el faptele, şi se oferă să-i descrie el exact cum e viaţa în spatele gratiilor. Ca urmare a colaborării şi a prieteniei care se leagă în urma acestei corespondenţe, Mailer îl ajută pe Abbott să cîştige o eliberare condiţionată în 1981. La şase săptămîni după eliberare, Abbot, aflat într-un bar în compania a două femei, intră într-o altercaţie cu un chelner şi-l înjunghie mortal. În ziua următoare, fără să afle despre noua crimă, New York Times publică o recenzie laudativă pentru În burta fiarei. O a doua carte scrisă în închisoare nu are succes. Abbot se spînzură în celulă în 2002.
În sfîrşit, exemplul ştiut de toată lumea, marchizul de Sade: majoritatea scrierilor sale sînt din perioada de detenţie.
Bibliografie
https://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Malory
https://en.wikipedia.org/wiki/O._Henry
https://ro.wikipedia.org/wiki/Feodor_Dostoievski
https://en.wikipedia.org/wiki/Jack_Abbott_(author)
https://www.theguardian.com/books/booksblog/2016/apr/11/books-behind-bars-five-best-stories-prison-life-alan-sillitoe-erwin-james
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Bună ideea articolului. Aș scoate doar referința la scrisoarea lui Neacșu, care e un pic forțată, în sensul că nu e exclus să se fi scris și la noi ceva înainte de 1521 (ceva chiar literar, nu doar scrisori), doar că ori nu s-a păstrat, ori nu a fost încă descoperit. Literatura nu reprezenta atunci motiv de interes general.
Salut Pavel, doar sa transmit ideea cit de in urma sintem (de fapt ce sa zic daca Manolescu il ridica acum citeva zile in slavi pe Sadoveanu?) dar asta mi s-a parut incredibil: ca in Londra, 1451, i s-a dat omului ala acces la unelte de scris si acces la biblioteca – cel putin asa scrie pe wikipidia.
interesante chestiile astea.
i-as gasi doar un cusur eseului – care ti-ar fi parerea cu privire la asemenea lucrari? li se modifica valoarea (pozitiv sau negativ) daca sint scrise dupa gratii? tradeaza ceva din caracterul autorilor? cum s-ar compara cervantes cu abbott, din punctul asta de vedere? nefiind in stare sa faca nimic altceva se pare ca s-au apucat pur si simplu de scris. unii trag fiare, altii fac contrabanda cu tigari si altii scriu.
@Gabriel Cred ca e legat de faptul ca stai mult singur si probabil din lipsa de altceva incepi sa-ti povestesti tie. Si bineinteles ai putea sa povestesti in gind dar o poveste facuta in gind nu are detalii si nici cursivitate. E sindromul lui Robinson Crusoe, ce face un om singur ca sa nu innebuneasca? Dialogheaza cu el insusi. Conteaza si ce bagaj aduce omul cu el, Abbot fusese a problem child. Ca sa-ti raspund, parerea mea, lasind la o parte aspectul senzational, nu are nici o importanta unde si de cine e scrisa o carte – continutul e totul.
https://newrepublic.com/article/140610/norman-mailers-fatal-friendship
Proaspat.
Da.. „where violence meets life and art, and where the responsibility falls.”
As zice altceva.. devine intersant atunci cind incepe sa ti se para ca ceea ce traiesti, viata ta, a devenit un sir de alegeri facute pentru a avea ce scrie mai tirziu. Mai esti responsabil atunci de faptele tale, sau se pot trece in „contul” artei? O exista situatia asta? Cind cineva pleaca sa spunem in razboi pentru a avea despre ce scrie mai tirziu? Ma gindisem o data la un personaj care ar fi putut evita serviciul militar dar nu-si foloseste pilele – face armata pentru ca vrea sa scrie un roman despre armata. Or exista astfel de oameni? Eu sint covins ca da.