Într-o zi, o coadă de iepure ieși dintr-un codru. Aceasta se întâlni cu o limbă de șarpe. Limba de șarpe ieșise dintr-un sat fără câini, căci pădurea o izgonise. Acum, locuia în satul acela, împreună cu alte limbi asemenea ei. Coada de iepure dădu să sară peste limbă și să gonească mai departe, însă limba urmări coada, vai, și linse coada, vai, vai, și rupse și mâncă coada, vai, vai, vai.
Coada de iepure avea un frate și o soră. Fratele și sora îi spuseseră să nu iasă din pădure, Ce crezi că vei găsi în afara ei, nimic mai interesant, spuneau ei, Mai interesant nu, dar măcar diferit, răspundea ea și, de fapt, ce-i diferit este mereu interesant. Pădurea ne ocrotește de tot ce se găsește în afara ei, Dar pădurea mă plictisește, răspundea coada de iepure. Pădurea îți oferă cântecul păsărilor și urletul fiarelor, clipocitul izvorului și foșnetul frunzelor, în pădure ne-am născut și mai departe nu putem merge, aici se află casa noastră și niciunde altundeva. Sunt alte păduri pe pământ, spunea coada de iepure, o infinitate. Între o pădure și alta se întinde golul de care vă e teamă, însă odată trecut pericolul dintre ele, ne vom găsi la adăpostul uneia necunoscute. Acea pădure poate ocroti vietăți diferite de cele pe care le cunoaștem, pământul poate fi alb acolo, sau albastru, frunzele copacilor ar putea avea o culoare pe care noi nici măcar nu o putem denumi. Apa ar putea fi lapte acolo iar mierea ar putea izvorî din scoarța copacilor. Astea-s prostii, spuneau frații cozii de iepure, singura pădure existentă este a noastră și singurele culori existente sunt acelea pe care le știm, și singurele vietăți, acelea din pădurea noastră. Doar pentru că nu puteți concepe altceva, nu înseamnă că nu există, spunea coada de iepure.
În satul fără câini, limba de șarpe se plimba nestingherită. Toți câinii fuseseră uciși. Limbile de șarpe dezertoare conduceau acum satul și supuneau pe oricine li se împotrivea.
Limba de șarpe nu avea frați. Avea doar un unchi, de rang important în satul fără câini. Acest unchi luase limba de șarpe sub aripa lui, o hrănise și o crescuse alături de fiii lui, doi, doi băieți înalți ca bradul, puternici și chipeși ca zeul Schlange.
Cei doi frați provocau limba de șarpe, Nu vei fi niciodată la fel de chipeș, puternic și înalt ca noi, spuneau ei. Poate, răspundea limba de șarpe, însă nici voi nu veți avea vreodată faima mea. Cei doi frați râdeau, Și ce vei face tu pentru faima ta, Voi cuceri pădurea, răspundea limba de șarpe.
Pădurea izgonise limbile de șarpe atunci când acestea începuseră să muște animalele. Îl mușcaseră pe ursul Mishka și pe vulturul Adler, pe vulpea Furba, pe căprioara Hirșa și chiar pe ariciul Nedel, împingându-l în apă, acolo unde acesta își desfăcea, din instinct, pentru a putea mai bine să înoate, carapacea de ace eficace. Atunci, pădurea se scutură de limbile de șarpe cum se scutură un câine de puricii săi, iar limbile săriră cam cât o așchie, adică nu foarte departe de trunchiurile copacilor. O limbă de șarpe mai înaltă, mai puternică și mai temută decât celelalte spuse că era momentul ca toate limbile să se unească, căci prea mult suferiseră nedreptatea codrului și a animalelor sale. Strigară toate, Ura, apoi comandantul își stabili tabăra pe un deal din apropiere. Vom rămâne aici până dimineață, spuse, iar mâine, în zori, vom merge să atacăm pădurea. A doua zi, în zori, o limbă de șarpe îi vorbi comandantului. În acea noapte zărise un sat la poalele văii și îl arătase și altor limbi de șarpe, care veniseră cu ideea de a pune stăpânire pe el. Dar eu sunt comandantul, spuse comandantul, iar dacă eu spun că atacăm pădurea, atunci atacăm pădurea! Noi nu mai dorim să atacăm pădurea, spuseră câteva limbi de șarpe, Atunci, să plecați naibii de aici, trădătorilor, lașilor, dezertorilor, spuse comandantul, și le întoarse spatele. Da, comandantul nu avea cea mai elegantă limbă. Limbile de șarpe nu știau ce înseamnă dezertor, dar cuvântul suna bine și părea a avea o valență negativă, așa că își denumiră astfel armata, Limbile de șarpe dezertoare. Ele intrară în sat și uciseră toți câinii, așa că denumiră satul, Sat fără câini, subjugând locuitorii, niște bipezi patetici care se agitau încoace și încolo cu niște furci și sape pe care le țineau strâns în niște ecrescențe de carne, atârnând patetic de propriile corpuri, mirosind a fum, mâncare și grajd. Armata comandantului pieri în acea luptă, vai, în acea dimineață, vai, vai, în fața pădurii, vai, vai, vai! Cozile de iepure se bucurară, alături de cozile de vulpe, de căprioare, de vulturi și de urși. Tot ce era coadă în pădure se îmbătă până nu se mai putu ține pe propriul corp.
Atunci au început cozile să umble prin pădure singure. Animalele alergau după ele înnebunite, încercând să le convingă să se întoarcă înapoi. Unele cozi, mai conservatoare, se întoarseră, vorbiră cu stăpânii lor, se infiltrară apoi printre cele revoluționare, încercând să le convingă să se întoarcă și ele la vechea tradiție și la vechile obiceiuri. Rezultatele au fost slabe: doar vreo două-trei s-au mai întors, rușinate, cu coada între picioare.
Revoluția a despărțit prieteni, frați, părinți și copii. O coadă de iepure, mai cultivată decât celelalte, adună toate cozile din pădure și își creă o armată. Trebuie să ne unim, spuse ea, împreună, vom explora necunoscutul, Ura, strigară celelalte cozi, și numiră armata Cozile necunoscutului. Și unde se află necunoscutul, se ridică o întrebare din mulțime, Necunoscutul se află pe teritoriile pe care nu le cunoaștem, răspunse comandantul, adică în orice direcție, în afara pădurii, Noi am auzit că dacă ieși din pădure, cazi într-o prăpastie adâncă cum nu s-a mai văzut, spuseră câțiva soldați, Noi că nu este nimic acolo, în afară de un întuneric infinit, spuseră alții, Nu putem decât să mergem să vedem cu ochii noștri, răspunse coada de iepure, iar celelalte cozi nu mai spuseră nimic. Atunci, comandantul, pentru a demonstra că avea dreptate, ceru trei zile afară din pădure. Dacă în trei zile nu mă întorc, spuse el, atunci nu este nimic acolo. Vom rămâne în pădure în continuare și vom face pe haiducii. Nimeni nu îl opri pe comandant. Cozile își făcură cruce și se rugară pentru el zeului Kanischen.
Limba de șarpe ieșise în recunoaștere. Singură, avea mai multe posibilități de reușită. Voia să găsească locul în care pieriseră celelalte limbi de șarpe, în bătălia din fața pădurii. Odată ajunsă acolo, ar fi înălțat o rugăciune zeului Schlange. Destinul său era scris undeva, pe bolta înstelată a cerului. Într-o zi, își va construi o armată. Frații săi vor trebui atunci să îi recunoască puterea. Armata sa va fi atât de mare, că va cuprinde pădurea într-o sferă, ținând-o prizonieră până la capitulare. Dar vai, o coadă de iepure întrerupse gândurile limbii, căci venea înspre ea cu determinare. Atunci, limba de șarpe se lipi, vai, vai, de pământ. Era o maestră a deghizării. Când coada de iepure făcu saltul peste limbă, aceasta, vai, vai, vai, sări de la locul său și linse și rupse și înghiți prețioasa coada de iepure. Vai!
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
Un text jucăuș, imaginativ și original. Dacă ar fi avut altă formă, n-aș fi ghicit niciodată că-i scris de tine, atât de diferit îmi pare față de ce ne-ai obișnuit în ultima vreme. A fost o lectură foarte foarte interesantă. Propun pentru Recomandare (motivele au fost menționate mai înainte: imaginație, originalitate).
Mulţam, Mihai, pentru citire. Știu că apreciezi anumite lucruri pe care le apreciez și eu, deci cred că ţi-a căzut bine.
Ideea a fost simplă, directă, absurdă, căci așa se înțelege cel mai bine. Mi-am creat și loc de joacă, cum fac mereu. Nu se putea altfel.
Spre final, aș fi scris mai mult, dar nu am mai avut timp.
Un experiment reusit de fabulatie :)
Eu voiam sa propun Mocirla din Copilarie (nu-l citisem inca pe cel de fata) dar bine, merg cu propunerea lui Mihai pt ca a fost facuta prima. Si ambele, nici o sansa, cum spuneam: trebuie sa fac tot posibilul sa nu ma ajunga Pavel si Cosmin la numarul de Recomandate :)
Poate e mai bine așa, pentru că mi-l scoate din anonimat, în timp ce Mocirla a avut destule comentarii și vizualizări. Pe ăsta, l-am publicat când încă era liniște pe site. Mulțumesc :)
Intr-adevar, mult mai bun textul asta. Multumesc pentru ca mi l-ai recomandat. E probabil unul dintre cele mai bune ale tale (cel putin din cele citite de mine aici, pe site, de-a lungul timpului). E cumva acelasi stil ludic care-ti ghideaza majoritatea textelor, dar totusi, directia in care a luat-o e total neasteptata de data asta. :)
Faptul că l-ai apreciat îmi spune că ești un cititor fin. Merci frumos! :)
Simpatică fabulă! O fabulă modernă despre pădurea în care trăim, mai mult sau mai puțin unde cel mai șiret câștigă la urmă, unde naivitatea înseamnă slăbiciune. Ce mi s-a părut interesant a fost că ai ales să personifici cozile animalelor. (coada de șarpe îmi aduce aminte de un joc de Pc, nu mai știu exact care dar o fi Diablo sau ceva în genul de strategie ca Heroes-Might and Magic)
Tot interesant și distractiv găsesc că ai folosit interjecțiile foarte inspirat. Am râs cu poftă, „Vai, vai ,vai” cât am râs!
Eu aș fi pus și celălalt text, ” Mocirla din copilărie” la Recomandate că doar nu e ca și când se termină hârtia sau locul de pe prima pagină.
Merci, Ioana, nu se poate abuza de recomandări. E bine să avem o gamă cât mai variată de scriitori acolo, că dacă nu, parcă bate la ochi. Am și încetat să mă mai entuziasmez pentru recomandarea în sine, sau oricum, nu la fel de mult pe cât mă entuziasmează mailul primit de la Liternautica de fiecare dată când cineva îmi comentează vreun text. Asta înseamnă că cineva mă citește. Un bun început. Să îi mai și placă, deja mă face să mă simt minunat.
În concluzie, îți mulțumesc!