Zile de cocaină

Mă trezesc de dimineaţă, soarele îmi răneşte ochii printre jaluzelele trase, aşa că mă îmbrac cu blugii mei albaştri şi tricoul gri cu mâneci verzi, mă îndrept spre uşă, călcând până la ieşire pe coapsele unui tip şi pe degetele unei tipe, şi pe ţâţele unei alte tipe care stă trântită pe burtă în aşa fel încât prin chiloţii transparenţi i se poate vedea anusul.

Iartă-mă, sunt puțin surescitat. Aseară s-a ținut un party în casa în care stau și am băut atât de mult Red Bull încât azi dimineață când am fost la baie, am uitat să aprind lumina, dar am observat că pișatul meu strălucea în întuneric. În plus, o pisică gri mă privea de pe coșul cu rufe.

Fără să clipească.

Afară sunt 1000 de grade şi pare că mă plimb pe burta soarelui, iar câinii vecinului mă latră cu glasurile cavernoase, iar eu îmi scot ochelarii de aviator din buzunar, şi odată cu ei scot şi o pisică gri care mă priveşte curioasă, apoi îmi arată dinţii subţiri şi ascuţiţi, și în final fuge să se adăpostească la umba unui copac.

Îmi pun ochelarii pe nas şi mă uit în jur, văzând că am ajuns în mijlocul unei intersecţii, iar şoferii mă claxonează turbaţi, dar eu nu aud decât un sunet înfundat, ca şi cum cineva ar cânta lângă cada plină cu apă în care eu sunt scufundat.

Trec pe trotuar şi soarele îmi arde ceafa asudată, iar eu transpir vapori unsuroşi de MDMA şi acid ibotenic, îmi afund mâinile în buzunare şi grăbesc pasul, să ajung odată la Gatsby, să mă văd în faţa mesei pline de pastile şi pacheţele cu ciuperci şi ierburi, să le adulmec, să le aleg, să îi promit că i le plătesc, fiindcă nu cred că mi-am luat portofelul la mine.

Picioarele mi se împleticesc şi sunt pe cale să cad, dar mă agăţ de o băbuţă care se chinuie să păşească cu un cadru de aluminiu superuşor pe cimentul alb. Băbuţa mă priveşte din spatele lentilelor ei fund-de-sticlă, cu nişte ochi răi şi îşi deschide gura care este o grotă din care lipsesc stalactitele şi stalagmitele, apoi şuieră spre mine cuvinte de ocară care cad pe urechile mele surde şi mă scuipă pe tricoul meu gri cu mâneci verzi, o flegmă bătrânească, plină de amărăciunile asfinţitului vieţii, dar eu nu o bag în seamă, murmur ceva de genu’ „Dă-te dracu’ din calea mea, stafidă ambulantă !”, şi mă împleticesc mai departe spre Gatsby.

Gatsby ăsta e-un tip ușor mai tânăr decât mine, deci pe la vreo 20 de ani, care a început cu marijuana prost coaptă, a trecut prin tetrametiletiltriptamină, dextromethorphan, LSD şi am auzit că a băgat şi Promazine. Ăsta din urmă se foloseşte pe cai. Gatsby e mereu cu capul între ciocan şi nicovală, pompat din cauza drogurilor, şi îi place să experimenteze, dar o face cu cap, dacă se poate spune că cineva poate lua „cu cap” tranchilizante pentru rinoceri africani. Nu îl cheamă Gastby – asta-i o poreclă, dar e una atât de bună încât niciodată nu am auzit pe nimeni spunându-i altfel, așa că repet și eu greșelile celor dinaintea mea, fără să știu de ce. Ajung la uşa lui şi bat în ea energic – Red Bull-urile alea de aseară sunt încă în sistemul meu –, dar sunetele care se aud sunt cele de sticlă spartă, de parcă aş fi aruncat un bolovan prin fereastra lui în loc să bat cu degetele în lemn, şi în final apare la uşă Diana, care e prietena superslabă a lui Gatsby, arată foarte Uma Thurman pe vremea când juca în „The Avengers”, şi poartă doar o pereche subţire de boxeri albi cu buline roşii, pe sub care i se poate distinge părul pubian întunecat ca o oază de plăcere, şi un tricou până sub ţâţe, şi mă gândesc, uau, ţâţele alea, băga-mi-aş pula, ce i le-aş mai suge, i-aș apuca clitorisul între degetul mare și cel arătător, am auzit că are un clitoris atât de mare încât ar putea trece drept un penis mai mic, și i l-aș strânge încet, încet între degete până când ar face ca toți dracii ! apoi îmi dau seama că mă holbez la ea şi un fir subţire de salivă îmi atârnă din gură, dar sunt sigur că tipa nu o să îi spună nimica lui Gatsby.

Cică tipul nu i-a mai tras-o de luni de zile, ceea ce mie, personal, mi se pare a fi o fucking risipă ! Să ai așa o caprioară la picioare și să nu o iei de coarne … e al dracu’ de păcat ! Dar, dacă stau să mă gândesc, nici nu prea ar avea cum să i-o tragă, fiindcă lui nu i se mai scoală nici dacă bagă o găleată de Viagra cu vodkă şi tequila. E din cauza drogurilor. Îmi spun că poate am o şansă dintr-o mie să intru în vaginul ei, mă închipui dându-i la buci ca un apucat și îmi place ideea, mă face să îmi umflu pieptul și să scot bărbia înainte, dar pun pe raft gândul ăsta, pentru că acum am alte treburi mai importante, aşa că atunci când îmi face semn să intru şi îmi întoarce spatele arătându-mi bucile alea rotunde, fac un pas peste prag, dar mă dau înapoi fiindcă era cât pe ce să calc pe coada unei mâţe gri care mă priveşte curioasă pentru o clipă, eu întind mâna spre ea, dar felina îmi arată dinţii şi dispare, iar eu nu pot scăpa de o senzaţie de presque-vú.

Gatsby stă tolănit pe un fotoliu în semiîntunericul din bucătăria lui mizerabilă şi îi strigă Dianei să îi mai aducă o fiolă de protoxid de azot şi un pic de CBD, iar ea, care e atât de Uma, strigă ceva din baie, dar el nu o ascultă şi ţipă la ea că e o curvă împuţită care nu face diferenţa dintre zi şi noapte, îmi spune să mă aşez pe un scaun lângă el şi îmi oferă o linie de cocaină lungă de 25 de centimetri şi atât de groasă încât mă ia cu amețeală doar privind-o, și încerc să refuz politicos. Nu că nu aș vrea cocaină pe gratis, dar am auzit că tipul o combină cu tot felul de chestii, și te poți trezi dezvirginat în locuri în care nu credeai că e posibil să fii virgin. Gatsby mă privește pe sub sprâncene în felul acela psihopat, și eu îi zic da, cum să nu, mi-ar plăcea o linie, apoi mă aplec peste masă și inspir o parte din praf.

Când Gatsby îți oferă cocaină, nu e ca atunci când viața îți oferă lămâi. Lămâile le poți refuza, sau le poți accepta și apoi arunca la gunoi, sau dacă ești fraier, le poți linge. Dar cocaina lui Gatsby nu are decât un singur drum.

Cică, odată, un tip l-a întrebat pe Gatsby de ce trage atât de multă cocaină pe nas, de ce îi place atât de mult cocaina. Și cică Gatsby ar fi răspuns ceva de genu’:

– Omule, din felul în care îți formulezi întrebările, înțeleg că te crezi superior celor ca mine. Așa-i ? Crezi că ești mai bun decât mine pentru că tu nu tragi praful pe nas sau pentru că nu ți-l injectezi în venă ? Omule, în fața prafului, suntem cu toții la fel. Oricum, mie nu îmi place cocaina. Îmi place doar felul în care miroase.

Începe să mă usture și să mă mănânce pe dinăuntru, pentru că oi fi eu un junky, dar nu mă prea ating de cocaină, iar dacă o fac, nu abuzez.

Nu ca el.

El începe să râdă și eu profit de ochii lui închiși ca să mă șterg și să mă frec la nas, şi îl întreb dacă are ceva mescalină îmbunătăţită chimic, el se holbează la mine de parcă aş avea o pulă în loc de limbă şi îmi face cu ochiul să îl urmez în biroul lui, o fostă budă dezafectată, unde îşi ţine sculele şi marfa, deschide uşa şi o pisică gri sare afară, ne priveşte curioasă apoi fuge în living, Gatsby înjură şi apoi îmi arată o masă plină cu pacheţele şi cutii transparente, mie îmi cade falca-n piept, iar el nu se poate opri din râs.

Ne apropiem de masa lui şi el îşi caută singur protoxidul acela de azot pe care i-l ceruse Dianei, în timp ce eu mă holbez la panoplia de CHESTII pe care le are acolo, şi toate sunt atât de BUNE încât SCULA mi se întăreşte. Gatsby are procaină, dibucaină, methoxiflurant, morfină, ketamină H3, nalbufină, bufotenină, LSDx2, STP, două duzini de amil, eter neprelucrat, pentru fraierii necunoscători, şi perla colecţiei este bromodimetoxifenilmetiletanamina, cu o potenţă incredibilă în spectrul halucinogen şi ale cărei efecte durează până la 10 fucking ore. Nu că ar avea nevoie de ele, dar, vorba aia, odată ce le ai, tendința este să împingi treaba cât de tare poți. Dar eu (din păcate) nu sunt Gatsby, iar lumea mă aşteaptă să mă întorc cu niște mescalină, câteva grame de cocaină (nu pentru mine), un pachet de Văduva albă şi o duzină de pastile foarte frumoase, de culoare azurie, pe nume Halcion.

În timp ce îmi analizez situația, intră Diana în biroul lui Gatsby și îl informează că au venit trei tipi după o jumătate de pură. Eu încep să salivez instantaneu. Gatsby se uită la ea, apoi îi spune să se care dracului și să le spună tipilor să aștepte dracului undeva, că are niște treabă.

Diana își bâțâie țâțele în sus, scuipă un „porcule”, apoi se întoarce și își bâțâie și bucile prin fața mea. Gatsby oftează și îmi zice să nu mă încurc cu tipe care nu mă știu respecta, apoi îmi pregăteşte pachetul cu bunătăți şi îmi spune cât face totul, şi că nu mai am cont la el, că furnizorii s-au cam futut de cap şi buzunarele sunt strânse, adică mai strânse decât de obicei şi vrea bani gheaţă, în momentul ăla, ca dacă nu, îmi sparge capul, eu zic „OK, maestre, relaxează-te, acuma te plătesc !” şi bag mâna în buzunarul blugilor, sperând să găsesc acolo portofelul că altfel ăsta e în stare să mă fută şi să mă omoare (nu neapărat în ordinea asta) fiindcă nu e pe treaba lui atunci când e pe prafuri, şi scot mâna transpirată din buzunar, iar de acolo cade o pisică gri, care ne priveşte mirată, apoi văd că ţin în mână un teanc de bancnote mototolite pe care i-l întind lui Gatsby şi iau din mâna lui pachetul şi o întind spre casă, iar în urma mea el nu se poate opri din râs.

Afară sunt 999 de grade şi îmi simt buzele arse de soare, aş mânca zahăr cu lingura direct din borcan şi văd că începe o ploaie măruntă la câţiva metri în stânga mea, aşa că grăbesc pasul şi văd că în urma mea aleargă o pisică gri, iar în urma ei aleargă altă pisică gri, iar în urma lor aleargă un milion de pisici gri, cu ochii verzi ca în melodia aia a lui Bowie, şi pisicile nu clipesc deloc, ceea ce e foarte tulburător, aşa că mă pomenesc alergând. Şi alerg, şi alerg, şi alerg până când plămânii îmi iau foc.

Apoi mai alerg un pic.

Ajung acasă, trântesc uşa în urma mea şi mă duc direct în bucătărie, am uitat deja de pisicile gri şi de ploaie, iar toată lumea pare să se fi trezit brusc la viaţă fiindcă mişună în jurul meu, cu acele şi cu seringile, şi cu foiţele, şi cu garourile lor futute, să îşi ia doza, să lingă filonul, să mă pupe în cur, încep să mișune prin casă și aud cuvinte din toate părțile, rulează jointu’, prepară o doză, scoate pâinea că merge cu mescalina, iar eu îmi înfig acul rece în venă şi dinţii aproape că îmi plesnesc de anxietate, zăbala îmi scapă printre buzele arse şi transpiraţia se evaporă de pe mine când un val de căldură plăcută mă cuprinde şi ceilalţi se gândesc să facă dragoste, sex se vede în privirile lor moarte, prietena mea, care poate fi foarte Marilyn dacă am băgat destule pastile în mine, apasă pe un buton şi undeva după perdea începe să cânte „Desolation Row”, deci ştiu că pentru următoarele 11 minute şi 21 de secunde voi fi în iadul celor ultraromantici, o iau de după gât şi vreau să merg cu ea în baie să îi ling interiorul coapselor arcuite şi să îi gâdil buricul pe dinăuntru, ceea ce şi facem, iar când am terminat ies pe coridor şi fac exact UN PAS până în livingul nostru unde, în loc de băieţi şi fete care îşi ling orificiile, în loc de fum şi muzică proastă, văd o mulţime de pisici gri care mă privesc curioase.

Tresar și mă sperii, toate pisicile alea gri mă privesc fără să clipească și asta mă tulbură, îmi aud în urechi bătăile inimii, pisicile continuă să mă privească imobile, dar una dintre ele se întoarce și iese afară prin crăpătura ușii. Mă iau după ea și o ajung din urmă, întind mâna și strig ”pis-pis, pis-pis”, iar ea se oprește brusc și se întoarce spre mine. Ridică o lăbuță în sus și face semnul păcii, zicând:

– Peace, man !

Cosmin Leucuța

M-am născut în 1986, la Arad.
Am fost educat prin școli de cartier.
Uneori mă inspir din viața reală, iar alteori turez imaginația.
Am scris primul roman (”Laptele negru al mamei”) la 23 de ani, și l-am publicat la 27.
Dintre poveștile apărute aici, pe LiterNautica, aproape toate au fost publicate de editura Casa de Pariuri Literare în volumul ”Numele altora”.
În 2018 editura Polirom mi-a publicat romanul ”Hoodoo”.
Locuiesc lângă Timișoara, împreună cu două pisici și doi șproți.
Cam atât.
Deocamdată.