Adda tăifăsuieşte

Am terminat cu cina. E vremea de voroave.
Ne aşezăm alături, vorbim despre ostroave
Şi uneori ne scapă în loc de ,,tu’’ un ,,bre’’
Alături oare-i Adda? Ba nu! Ada-Kaleh,
Iar ochii ei par boabe mărunte de cafea.
Imaginează-ţi Adda, aici era raia
Şi se duceau caice pe Dunăre la vale.
Nişte copii cam gureşi vindeau zaharicale,
Erau desculţi cu toţii şi-aveau obrazul smead.
Venea pe-aici bunicul să cumpere rahat
Privind cum trec alene turcoaice cu bâzdâc
Iar turcii erau leneşi şi blânzi ca-n Isarlâk
Când asteptau muezinul să cânte în amurg
Şi nu-l grăiau de bine de fel pe Ataturk,
Ce sultănea de-o vreme pe la Stambul se pare.
E vremea de voroave. Vorbim despre raiale
Şi parcă-n ochii noştri e tot mai mult pojar.
Ah! degetele Addei miros ca un bazar
A ceai, a nuci pisate, a miere, a halviţă.
Şi mă ascultă blândă precum o şcolăriţă,
Îşi dă pe spate părul, iar rochia-i e crem.
Parcă aud cum turcii o iau către harem
Purtând papuci albaştri, molatice giubale…
Iar degetele Addei miros a baclavale.