Pierdut Muză

Muza mea era o pisică tigrată
europeană, gri, vaccinată;
nu am mai scris nimic,
tot aștept să apară
de când a dispărut
după masa de seară,
pierdută în orașul ăsta urât,
unde pisicile n-au nicio șansă.
Cu ea în poală scriam ca în transă,
regăsind o căldură uitată
în ființa ei complicată.
Prin ochii ei de smarald
călătoream în alt univers,
evadând plăcut împreună
din lumea asta nebună.
Era pisica mea personală,
în zilele de gală
purta o fundă inscripționată
cu copyright și numele ei.
Dac-o găsiți să nu vi se pară ciudată,
e doar muza mea rătăcită,
înghițită de jungla urbană.
Mănâncă puţin, dar nu merge la sală,
e leneșă și un pic dolofană.
După ce-a plecat de acasă,
parcă și memoria mă lasă.
Sper să nu se fi dus prea departe.
Pierdut pisică dungată,
găsitorului recompensă
două volume la târgul de carte.


1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *