Toată acea lume sălbatică, neîmblânzită, care fierbe şi răspândeşte vapori de otravă. Copilul care fierbe în mămăligă. DAAA…. Şi copilul din mine s-a întins pe stinghia dreptăţii ca pe patul lui Procust şi am tras de mădularele lui până a troznit ca o târtiţă de pui în colţii câinelui din Baskerville, şi l-am făcut mare, o minciună potrivită. Şi am defilat printre oamenii din mulţime, cu surâsul lipicios şi neputinţa ascunsă după ochii încodeiati. Şi am fost o minciună grasă, suculentă şi magii m-au adorat deopotrivă. Nu ştiu ce e viaţa. Ştiu doar că moartea nu domină decât pe cei ce se amăgesc. Ştiu că voi muri cândva şi accept acest lucru. Nici măcar nu îi poţi spune destin. E doar un fapt comun. Ah, minunile inimii, această cadână care se răsfaţă în patul morţii, zi de zi, prinţesă de paie care arde ca o torţa şi luminează prăpastiile dorinţelor. Abisul e doar un mort complezent care îşi arată necuprinsul şi simţurile doar sunt sondele, iar mintea e un cufăr închis ca o cutie neagră. Aceste miracole ale conştiinţei pe care nu vrem să le trădăm niciodată. Până nu ne trădează ele pe noi… Ah, Muhhibi, Fuzuli, cântaţi frumuseţea inimii care bate pentru păcatele dragostei. „She”nu este decât sultana inimii mele. Dar hai să fim copii din nou. Să ne ascundem în catalogul supradimensionat ca într-o cronică a dinastiilor marţiene, unde sunt mâzgălite cu roşu Sangria faptele noastre, biocenoza între elevii-centipezi informaţionali şi arhivele prăfuite ale blockerilor/vloggerilor pedagogi, să ne amintim că turbulenţele sistolice sunt doar istorii colaterale ale fricii şi frustrării. Bicepşii unduitori ca nişte murene ale profesorului de sport, un fel de mister Bobinski din Coraline, beizadelele de liceu cu shorturi Tom Tailor şi ţigări Sovereign, fetiţele emancipate pe strada Lampadarelor Roşii, cu buzele purpurii şi colanţi lucioşi. Pământul năduşeşte prin toţi porii, umbrele se adună în căpiţe imaginare şi hormonii ies din stăvilar. Inimile se transformă în autostrăzi şi drumuri suspendate, se circulă pe contrasens, se încalcă regulile şi natură încapsulată în fiole se naşte dureros în mausoleurile de cretă ale ştiinţelor predate. Fiecare generaţie e robită din nou. Pentru că masele trebuiesc purificate. Raziile prin materia cenuşie, pogromurile, substituirile şi gimnastica intelectuală. Odată am avut inimile calde, apoi ne-am transformat în nişte şopârle cu sângele rece. Afrodisiacul nostru este de acum înainte pescuitul la copcă a speciei Pavlov melifer sau Marie Curie umbriferous. Nu vrei să crezi. Dar în sterilul areal civic câştigă doar fertila mitocondrie populistă. În visele mele niciodată nu reuşesc să intervin şi atunci când ascult Chop Suey mă gândesc la o hoardă barbara de cuvinte care intră cu pioletul în simţuri precum crampoanele unor jucători de baseball într-un gazon artificial de pe un teren de SuperBowl. Sunt de peste tot şi de nicăieri. Om sau animal, oricum ai lua-o, îmi fac dreptate nu cu pumnul ci cu bisturiul tăios al conceptelor. Încerc să mă las, dar viaţă nu se lasă ea de mine. De aceea, regula rămâne aceeaşi. Trăieşte ca şi când ar conta, iluzionează şi prosteşte şi nu te încurcă în amănunte. Orice conflict trebuie studiat, desigilat în anticamera dorinţelor, după paravanul intenţiei, apoi restaurată calea adevărului, oricare ar fi acela. Omul nu s-a născut decât ca să i se dea dreptate şi tenacitatea lui şi apetitul pentru justiţia informală nu este egalată decât de plăcerea de a a apasa pe comutatorul deficienţelor switch on/off pentru a primi bonusul simpatiei. A fi compătimit de matroanele de cartier este la fel de distractiv ca şi săritul la jugulara unui pui congelat a unui vampir cu sindromul Peter Pan.
„Scriu si in urma mea apare sensul”.Nu stiu cine a spus-o, dar imi place. Finalist in 2016 ale concursurilor Adenium Start (proza) si Traian T. Cosovei ( poezie). Fara pretentii de genialitate, fan Lautreamont si Elena Passima. Citind de toate.
Destul de bun ca sa mearga in slides..
Tocmai propozitia in italice nu am prins-o si nici cea in bold care urmeaza.
Dar asta suna bine: „Şi copilul din mine s-a întins pe stinghia dreptăţii ca pe patul lui Procust şi am tras de mădularele lui până a troznit ca o târtiţă de pui în colţii câinelui din Baskerville, şi l-am făcut mare, o minciună potrivită.”
Ultima propozitie clar trebuie regindita/rescrisa.
Apropo de Patul lui Procust.. eram in gym si mai era un tip. La tv o reclama, prezentau un fel de pat care era pe un ax chiar la jumate, asa gen targa, te punei acolo, te legai singur in chingi apoi te invirteai cu capul in jos, reclama spunea ca te scapa de dureri de spate. Eu intru in vorba cu francofonul, cum ca ideea e banala dar ma indoiesc ca functioneaza. Si el imi spune ca frate-sau acum vreo 10 ani s-a dus la spital cu niste dureri rele de spate si l-au pus pe un pat special unde l-au intins, au tras de el si a stat asa citeva ore in dureri cumplite.
Si eu zic „pai e exact Patul lui Procust, pacat ca nu si a patentat Procust patul!” Asta fizician. Nu auzise de Procust dar era dornic sa afle. Asa ca ii spun povestea.. mai stau un pic si pe urma plec, ii spun bye.. la care el.. (ramasese cu gindul la poveste): „This Procust guy.. he was quite something… when did he live?”
Uitasem sa-i spun ca e mitologie… (!)
– E doar o legenda!
Mi-am dat seama ca l-am dezamagit. Uneori e mai bine sa o lasi asa cum a inteles-o omul.
P. S. Doar un text pe zi. Al doilea l-am salvat ca Ciorna. Si asa era cam scurt, poate-l mai lucrezi.
da…ultima fraza…m-am gandit ca va fi ambigua…dar ideea era de imaturitate emotionala….evident, cine a vazut filmul acela cu Tom Cruise si Brad Pitt vampiri, stiu ca Brad consuma la un moment dat sange de guzgan, revoltandu-se impotriva consumului uman si deci el decade pentru a se inalta moral, dar fraza mea sugereaza invers, ca a consuma sange dintr-un produs congelat ( matroanele de cartier) este egal cu o mare imaturitate. Cam asta vroiam sa spun. Cine nu a fost magulit de vreo tanti care psihologizeaza dupa cum o taie capul o situatie si te scoate intruna in avantaj?
Da, un text pe zi, stiam… :)) Textul de proza scurta nu e terminat, evident,am vazut ca cineva a pus un ( 1) langa titlu si m-am gandit ca pot sa scriu si eu impartit in fragmente ::)) Dupa aceea am citit textul persoanei si m-am lamurit ::)
Stim ca puiul congelat e oarecum decapitat si are un gat , undeva prin burta ::)) asa arata pentru mine ignoranta care se erijeaza in sentinta colectiva.