Stand up (3)

Anyway, după aceea, am lucrat cu spor toată săptămâna la nişte şabloane din lemn cu o trusă de traforaj de-a lui taică-meu, din liceu. Cum n-aveam talent la desen, şi cu spray-ul nu aveam nici un fel de şansă, mi-am zis să găsesc nişte matriţe pe internet, tot felul de forme, le-am mărit cu zoom, le-am scos la imprimantă, le-am decupat conturul, am copiat apoi cu creion chimic pe nişte bucăţi de lemn şi am tăiat cu încredere. Am urmărit, în fiecare seară, timp de două săptămâni, dacă nu apare vreo modificare pe perete, dar nu a apărut nimic nou şi începeam să cred că nu era vorba de o mişcare, a new trend, ci doar de un fenomen răzleţ. Apoi, surpriză, după ce încetasem să mai sper, într-o seară de vineri, ieşind, ca de obicei, să plimb bestia, pe un fond violet, cu litere roşii, apăruseră alte hieroglife. Semnăturile erau mai multe, dovadă că grupul se mărise între timp. Schizoo, DMentor, şi I (desenat o macara). Nu stau să înşir nici algoritmul de dezlegare şi nici rezultatul final, am mai făcut-o şi apoi, nu asta era ideea. Ideea e că mă puteam, în sfârşit, şi eu alătură unei mişcări, din umbră, puteam deveni un fel de friendly outsider care să-şi asume un rol crucial în coagularea unui grup de anonimi. Cum zicea dirigul de fizică tinerii din zilele noastre are încă resurse şi este nişte animale sociale potente. Voiam să fiu ca un fel de fantomă de la operă şi să îmi anunţ protejaţii de prezenţa mea, şi pentru asta trebuia să le stăpânesc limbajul şi să îi depăşesc, dar într-un fel courtois, ca să nu le perturb bunele comportamente. Cu sprayurile din debara, cu care taică-meu vopsea maşini la atelier, am făcut eu prima mea descindere pe peretele buclucaş…. (Desenat cap de câine) CASTRAVETE (desenat pungă de orez) (desenat personaj NARUTO) (desenat 2 buci) ELF (desenat vâslă) TE fericit nu era. Semnat (desenat pată) (desenat pachet de ţigări). Eram mândru de prima mea ispravă şi, după alte două săptămâni, pe zid, lângă capodopera mea, a apărut lăbărţat şi răspunsul. Mediocre. Furios şi dezamăgit, am acoperit cuvântul cu fond şi am scris alături, MED IOC (desenat stradă) ŞTI TU. Cam asta a fost….

 
Apoi a venit a 10-a şi constelaţii argotice care îţi făceau capul pilaf au început să se învârtă ca nişte găuri negre, absorbind totul într-un vacuum, şi spaţiile păreau că se dilată că şi când le-aş fi privit printr-un microscop. Animalul social din mine se dezintegra şi mă uităm numai la filme ciudate ca Dogtooth şi The Lobster sau Atonement. Poate descopeream pentru prima oară, tristeţea şi singurătatea, şi tot ce mi se păruse nostim şi vital, acum părea inutil şi grosolan. Ah…scuze ….asta nu făcea parte din program….nu plângeţi, domnişoară, îmi iau Xanax-ul şi îmi revin, în 5 minute sunt ca nou. AŞAAA….deci..unde am rămas….daţi delete la ultimul fragment….n-am ajuns să-i cunosc imediat pe artiştii grafo-logici… a mai durat…peticitul orgoliului personal şi proiectul Lazarus….niciodată nu mi-a plăcut Bucureştiul, nu ştiu de ce, n-am găsit în el decât un fel de haos, pe care orice tânăr cu dorinţe punctuale şi rezilienţă minimă, îl converteşte în duşmani imaginari, n-am găsit în el nici o matrice a ordinii arhitecturale sau o plăcută risipire de simboluri medievale, cum întâlneşti în oraşele ardeleneşti, Braşov, Sighişoara. Bucureştiul pare a fi un oraş care nu a ajuns la maturitate, sau dacă a ajuns, a sucombat într-o inconştienţă perfidă şi numai dintr-un penel ales ca al lui Mateiu Caragiale mai poţi dezvolta o dragoste amară pentru un trecut de glorie apusă. E greu să fii progenitura unui oraş meschin ca înfăţişare, îmbrăcat în straie ponosite, unde spaţiile verzi sunt rare şi prost îngrijite, lăsate în voia naturii, unde fericirea e doar o exaltare punctuală, pusă la cale de mafiile comerciale, o formă de manie colectivă de a acumula şi cheltui în prostie, iar tinerii crescuţi cu caşcavalul la discreţie, numai asta au în cap, să se transforme în nişte cobai exemplari pentru experimentele sociale ale viitorului. Şi, cum orice belea nu vine niciodată singură, a încuraja un tânăr să se ajungă, a-l determina să fie agresiv, un macho metrosexual şi extrovertit, e principala ocupaţie a educaţiei de proastă calitate, a mass mediei şi a anturajului, care te împing, încetul cu încetul, spre prăpastie şi în ochiul furtunii, şi singura ta scăpare e să ai instinctele bune, să te mlădiezi şi să îţi fereşti spatele, să fii perseverent. Fireşte, anti-eroii, pe care îi aplaudăm în filme, cresc ca ciupercile la orice scară de bloc, de la colegul de clasă care îşi face copiuţe, până la casnica maniaco-depresivă care îşi manipulează rudele şi îşi creşte plozii să fie la fel că ea, dacă n-aţi băgat de seama filmele asta ne bagă pe gât, anti-modele. Dar în clasa a 10-a, nu eram eu aşa de pornit pe lume, aşa că am demarat The Lazarus Project ( Blair witch project a fost mult mai încolo….când am dat şi eu de păsărică pentru prima oară).

Alexandra Gheghi

„Scriu si in urma mea apare sensul”.Nu stiu cine a spus-o, dar imi place. Finalist in 2016 ale concursurilor Adenium Start (proza) si Traian T. Cosovei ( poezie). Fara pretentii de genialitate, fan Lautreamont si Elena Passima. Citind de toate.