Nu Zaiet, Nu Pagadi ( fragment de roman )

Visele aveau un efect luteinizant asupra psihicului meu şi nu mai simţeam disconfortul sterilitătii amoroase. Angoasele mele legate de „She” se transformau în anxietate palpabilă în orele de răstrişte, atunci când nu eram on-line sau nu citeam . Visam şi citeam. Citeam şi visam. Scriam. Rescriam. Nu trebuia să există relaxare, mă opinteam ca Sisif împingând bolovanul pe Golgota, bolovan care recădea în fiecare zi cu fatalitate. Apoi o luam de la capăt. Era ceva în mine, un fel de tremurat de „papillon”, un fel de ceaţă care pica peste universul meu imaginar distrăgându-mă de la robustele principii inoculate din lecturi şi trăiri paradoxale. Da, o iubeam pe „She”. În acelaşi timp, îmi era frică de ea. Frica nu era doar o prezenţă adjudecată de absenţa ei corporală ci era o stare de incertitudine care plana asupra proiectelor mele. Mă vedeam ca un fel de victimă. Eram, în tribulaţiile mele imature, ascunsă în vizuina confortului material, un sociopat care îşi molfăia nevroza cu sadism şi răutate premeditată, apoi scuipăm cuvinte de gelatină precum o sepie un nor de cerneluri. Cartea mea începea să arate ca un incunabul, cu o grafică care se mlădia după dispoziţiile mele sufleteşti. Desene de animale fantastice, caligrafia scoasă parcă dintr-o matriţă străveche, majuscule îngroşate, simboluri heraldice şi cuvinte străine găsite de google, citate în arabă, persană, ideograme şi jocuri de cuvinte. Mă lansasem în studierea protoistoriei sufletului meu actual. Mă înfundam în inconştientul primar cu o cupiditate, o voluptate de cronicar. Seducţia lui „She” mă făcuse să explodez într-un lirism specios, în volute senzoriale şi metafore obscure care îşi lăsau zeama prin grătarul unei rigole închipuite, circulând prin galeriile propriului Sine, împingând creaţia până la nivelul unei mici nebunii, a unei parade de obsesii şi elemente mnezice stânjenitoare . Deraiasem de pe şinele realităţii într-un joc morbid cu propriul meu suflet.

Mintea mea suferea de hemofilie. Sângera, cheaguri roşietice umpleau camera ca nişte candele topite, nişte peceţi de ceară care pulsau în întunericul nebulos. Noaptea mă răstigneam în visele mele sperând ca dimineaţă, hemostaza deja instalată să mă mântuie de rutină debusolantă a încropirii de venituri, de ruşinile mărunte şi predicţiile catastrofale. Dar noaptea, visele care mânuiau bisturiul şi îţi extirpau neliniştile ca pe nişte glande inflamate, se topeau dimineaţa, precum nişte gheţari desprinşi din calota glaciară a căror derivă şi translatare spre sudul fierbinte le producea dezmembrarea. Mă trezeam în aceeaşi lume de „prestatori servicii erotice”, sugeam aceaşi măciucă de jucărie, apăsăm pe aceleaşi butoane ale conştiinţei, gâdilam ego-uri, mulgeam bivolii stătuţi de sămânţă, durerea ca o grefă epitelizantă se mula pe trupul meu, intra în cavităţi, se prindea de mucoase, făcea corp comun cu sufletul care, demontat ca o jucărie, se răspândea pe podea, o păpuşă Guignol, frântă de mijloc, într-o poziţie umilă. Unde eşti tu Oscar Wilde ? Să vii să mă vezi, să îmi vorbeşti pe un ton moderat despre manierisme şi barbarisme, să îţi văd chipul rotund de femeie, să îţi zic că semeni cu Virginia Woolf, să mă plimbi într-o trăsură a unei agenţii mortuare, să fiu Albă ca Zăpada, pe catafalcul protejat de un zid de sticlă. Like royalty. Dar tu nu eşti aici, te invoc în minte şi ai dispărut. În locul tău apar operatorii de la ghişeele bancare, numere de conturi, Western Union, zâmbete pestriţe şi decocturi vaginale, pluşuri bisexuale, inimi de plastic care se plimbă pe trecerea de pietoni a browser-ului în care pontezi carduri de fidelizare. În oglindă, chipul meu mă aştepta ca pe un străin, pregătit de duel, gata să se ia la harţă, să mă combată.And I quote you : „Ceea ce percepem drept încercări amare ale sorţii, adesea sunt binecuvântări deghizate.”

Obişnuiam, în unele seri, ca să îmi fac săfteaua şi să îmi mai clătesc ochii să merg în Club Batsheeba. Acolo, dansatoarele ca nişte zvârlugi se reproduceau artistic pentru obişnuiţii localului, ţopârlani cu obrazul gros, care punctau mişcările sacadate ale trupurilor cu grohăieli înfundate. În faţa unui pahar de Cointreau sau a unei vodci rău-famate, cu mişcări moi de moluscă deshidratată, urmăream şopârlanii şi şopârlinele mişcându-se haotic, formând pe retină efecte pointiliste, şi lăsând dâre lungi de mucus pe scena improvizată între mesele arhi-pline. În seară aceea, am zărit-o pe Natalie Nu Ştiu Cum, dansând semi-dezbrăcată în braţele unui bărbat hirsut, pocit ca un gnom, cu grăsimea atârnându-i pe corp ca zdrenţele de pe un cerşetor. Nu intenţionam în nici un fel to spoil my cover. Aşa că mi-am înfipt nasul în pahar, m-am cocoşat peste tejghea şi am aşteptat ca necuvincioasele fiinţe să dispară de la sine. M-am trezit ca electrocutată la atingerea rece de reptilă a unor degete filiforme. Natalie Blavatski, cu aerul unei broad bine comercializată, sigură pe sine şi cu miros de alcool rafinat, dublu distilat, m-a luat în braţe, practic smulgându-mă de pe scaun şi a început să mă descoasă. Că „She” nu are prieteni, doar achiziţii. Că „She” îşi cerne prieteniile ca făina printr-o sită”. Curioasă de unde provenea acest bombardament, am întrebat-o pe bacanta vitriolantă dacă se mai aude ceva de vreo petrecere. Această, pocindu-mi numele, mi-a dat un răspuns greu de masticat, provenind din puţul gândirii, cu o oarecare retorică ştirbă. „Domnişoară Bruder Fleischen tu ai auzit de perestroika….da…deci ai auzit….ei bine zidul e tot acolo şi poporul ţipă, sângele răsculat se va răzbunaaa…aşa şi Ea…când poporul vrea ca absurditatea să nu mai fie vocaţia stăpânitorilor şi sexul să se facă ca orice transfer de date cu viteza luminii…Ea pleacă în călătorie….nu se ştie când va reveni…deci habar n-am dar pot să îţi dau numărul de telefon să o întrebi personal.” Mi-a notat numărul cu ruj pe un şerveţel şi s-a întors la tipul ei care tocmai comandase o şampanie la răcitor. Bulgării de gheaţă ca nişte limbi de foc scorojeau eticheta, ciuperca atomică se înălţa ca orice ciupercă cu picioruş şi pălărie, culeasă dintr-o pădure intoxicată de viaţă.

Şi am plecat. Pe stradă, umbrele negre ale siluetelor de care mă împiedicăm, miroseau a ars, a trupuri gazate dintr-un holocaust intim. Tristeţea se lipea de faţadele clădirilor, mâna îmi zvâcnea pe bucata de hârtie, lipită de buzunarul blugilor. În cameră, m-am băgat în pat, sub pledul care mirosea şi el a o bucată de carne arsă, am început să mă zvârcolesc ca un guzgan opărit. Mi-am desfăcut blugii, mi-am băgat mâna dreaptă în chiloţi şi am început să mă frec. Dintre picioare îmi ţâşneau artificii, baloturi de mătase şi brocarturi grele, asfixiante, sexul lipicos respira lacom ca un peşte scos pe uscat. Cu mâna cealaltă, am luat telefonul, am format numărul şi am apăsat tasta de apel. Am pus telefonul pe speaker şi l-am aşezat pe pernă, apoi am continuat stimularea, lingându-mi două degete şi introducându-le în vagin. A răspuns „She”. Buenas noches, cabron. După câteva secunde de tăcere, a continuat. Hei..de ce nu răspunzi?…A urmat o pauză scurtă, în care mi-am înteţit mişcările, forând în zăcămintele de întuneric ale pâlniei, zăbovind câteva secunde pe pontonul umed ca un înotător ostenit, apoi aruncându-mă în valurile mistuitoare. Un râset cristalin ca un pahar prospăt spălat pe care îl loveşti cu un bobârnac. Friend or foe??!!…..fee, fi, fo, fum, i smell the blood of an englishman, the fingerprints of a scum….Şi a râs din nou. În interior, falii oceanice se căscau crescând deriva continentală, 2 cm, 10 cm….Deja gâfâiam, icneam scurt, broboane de sudoare pe de frunte se spărgeau de materialul cuverturii. What are ya doing there…you little bastard…you rascal, are you jerking off??!!! Saliva îmi sfârâia în gură, mintea mi se deşira precum coarda unui zmeu înălţat în curenţi puternici de aer, orgasmul a venit ca o lovitură de cuţit în inima, boartele incizate au scuipat hectolitrii de sânge în organism, sexul ca un cal nărăvaş bătea scurt cu picioarele în gard, am cules mierea pe degete şi apoi le-am băgat în gură. De partea cealaltă a receptorului, „She”, chiţăind ca un porcusor de Guineea, cu trupul pendulând în aer, recita versuri din Minulescu : De ce-ai plecat?… Tu nu ştiai Că-n luna mai E luna primului păcat -Păcatul care dintr-o glumă Te prinde-n laţ şi te sugrumăŞi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie, În lada cu gunoaie?…

Alexandra Gheghi

„Scriu si in urma mea apare sensul”.Nu stiu cine a spus-o, dar imi place. Finalist in 2016 ale concursurilor Adenium Start (proza) si Traian T. Cosovei ( poezie). Fara pretentii de genialitate, fan Lautreamont si Elena Passima. Citind de toate.