Autotune

– Bă, mă fute femeia să mergem la Untold.

Blondul râde:

– Ce dracu’ să faci acolo?

– Păi, mna, muzică, distracție. Mâncare și băutură.

– Căcat. Ăla-i pentru hispteri.

– Ce hipsteri?

– Hipsteri. Ăia care umblă cu gleznele goale, și fețele pline de păr și gel în cap.

– Termină cu prostiile! pufnește George.

– Vorbesc serios. Tu știi ce muzică bagă ăia acolo?

George ridică din umeri. Blondul își trosnește gâtul, apoi declară:

– Din aia pe care o poți asculta doar pe prafuri.

– Hai, mă, lasă prostiile! Alina zice că vrea să mergem.

Blondul ridică din umeri:

– Pula mea, mergeți. Da’ să nu zici că nu ți-am zis. Și să ai grijă de Alina.

– Păi de ce?

Blondul trage aer în piept și șoptește dramatic:

– Acolo se fut căsnicii, boss.

George se lasă pe un umăr pe peretele din spatele lui. Blondul își suflecă mânecile și explică:

– Îl știi pe Calu?

– Care Calu?

Blondul se întoarce spre el:

– Câți Cai cunoști?

– Fratele lu’ Dee Dee?

– Exact.

– Ce-i cu el?

– Și ăla a fost la Untold. Și acuma divorțează.

– Așa, și ce legătură are una cu alta?

– Calu s-a însurat anul trecut, în vară. Am fost la nunta lui. S-a însurat cu o fătuță de 26 de ani, sigur o știi. Delia.

– Delia, Delia…, repetă George, privind în tavanul crăpat. Da, cred că o știu. Aia brunetă, cu părul mereu prins spre vârfuri.

– Exact. Mna, erau împreună de vreo 8 sau 9 ani, de pe vremea liceului. S-au luat anul trecut. Anul ăsta, în august au fost la Untold, cu gașca. Așa se merge acolo, în gașcă. Nu merită să mergi singur sau în doi. Și din gașca aia făcea parte și Dana.

– Care Dana?

– Distrusa aia care stă la numărul 45. Divorțata aia cu nasul ca un castravete.

– Aha.

– Anyway, asta a fost acum 3 luni. Săptămâna trecută, aflu că Calu divorțează de Delia. Știi de ce?

– Nu.

– Pentru că în jurul Untold-ului s-a combinat cu Dana, și acuma vrea să umble cu ea.

George face o grimasă. Blondul își scoate o țigară din buzunar:

– Tâmpitul ăla a lăsat bunătate de femeie pe tușă ca să umble cu țoapa aia de Dana.

– Mda, Delia e fată faină.

– „Faină” e puțin spus.

Începe să numere pe degete:

– E frumoasă, e tânără, are abia vreo 26 de ani.

– Au, ce n-aș da să mai aibă Alina 26 de ani, suspină George.

– Exact. Nu-i proastă, e dentist, și fac pariu că-i tare la pat.

– De ce crezi că-i tare la pat?

– Simplu, zice blondul și trage fum în piept.

Îl lasă să iasă pe nări, apoi zice:

– Am văzut-o cum dansează. E de-a dreptul sălbatică. Femeile care au genul ăsta de energie pe ringul de dans îți rup spinarea la saltea.

George râde, neîncrezător. Își scarpină sprânceana unică. Blondul confirmă, ciocnindu-și pieptul:

– Ascultă la băiatu’.

George își strânge buzele. Blondul are, probabil, dreptate. Se știe că a futut zeci, dacă nu peste o sută de femei. Dacă ăsta nu știe ce și cum, atunci probabil nimeni nu știe. Îl întreabă:

– De ce zici că Dana-i o țoapă?

Blondul spune, scârbit:

– Boss, tu ai văzut-o pe femeia aia? Ai stat de vorbă cu ea?

– Ocazional.

– Mie, personal, mi se pare de-a dreptul sinistră. Eram o dată la un party și era și ea acolo. Pe vremea aia era proaspăt divorțată. Știi ce fel de om e? E genul ăla de om care are impresia că orice zici de el, îl ataci. Are un stil din ăla pasiv-agresiv de a fi mereu la pândă ca nu cumva, cineva să zică ceva și să o prindă cu garda jos. Nesigură pe ea până în măduvă. Și are și un caracter din ăla de mahalagioaică emancipată. O combinație de neratat, în pula mea. Jur că dacă aș face un „top 1” cele mai nașpa femei pe care le cunosc, asta ar lua tortul.

George râde cu poftă:

– „Top 1”?

Blondul suflă fumul afară, apoi se apropie de gras. Îi flutură țigara aproape fumată în dreptul ochilor, apoi se preface că vrea să i-o stingă pe obraz. Grasul începe să transpire, încearcă să se ferească, apoi chițăie. Blondul îi trage un pumn. Apoi se dă doi pași înapoi și aruncă țigara pe jos.

– Am auzit-o râzând, tot în seara aia. Zici că era Jokeru’. Jur, mi s-a ridicat părul pe spinare. Are o voce care sună ca și cum ai sparge sticle pe tablă de aluminiu.

George oftează, apoi își bagă mâinile în buzunare. Blondul continuă:

– Deci cam așa stă treaba cu Calu. A lăsat bunăciunea aia de femeie pentru țoapa cartierului. Și știi ce e ciudat?

– Ce?

– Că vorbeam cu el în primăvară, și îmi spunea că el și Delia se pregăteau să își facă un copil.

– Eh, păi acuma îi face Dana un copil.

– Căcat. Dana deja are un copil.

– Pe bune?

– Da, boss. Dana are 38 de ani, și un băiețel de 4 sau 5 ani. Aia nu mai face copii prea curând.

– Deci Calu o să crească pruncul altuia?

– Cel mai probabil, confirmă blondul.

– Hm, nu-l credeam genul ăsta de om.

– Ce gen de om?

– Fraier, zice George.

– Pula mea, se poate întâmpla oricui. Universul se echilibrează de la sine. Un tată vine, altul pleacă.

George își încrucișează brațele la piept și se încruntă. Blondul se pregătește să îl mai pocnească pe grasul ăla direct în față, când George îl oprește, puându-i două degete pe umăr:

– Stai mă, un pic! Da’ cum mă-sa i-a sucit asta capul? Adică, din ce-mi zici, Calu avea o combinație destul de bună.

Blondul pufnește:

– Ei, cum? L-a futut și l-a supt, clar. Că deșteaptă nu-mi pare. Nici vreo frumusețe nu-i. E clar că s-a urcat pe el și i-a golit coaiele.

– Bă, dacă așa stă treaba, înseamnă că nici Delia nu-i chiar așa tare în pat cum crezi. Dacă era, nu-i fura alta bărbatul.

Blondul acceptă:

– Posibil. Dar puțin probabil. Da’ oricum, frate, nu îți lași nevasta pentru așa ceva. Adică, dacă vrei să mai fuți ceva pe lângă, OK, fuți. Dacă vrei să mai dai o muie pe lângă, dai. Dar de acolo și până la a pleca definitiv din casă, cu divorț și tot tacâmul, după o semi-babă cu un copil de grădiniță atârnat de gât, e cale lungă-n pula mea. Știi ce zic?

George aprobă în tăcere. Pentru câteva clipe, privirea lui o întâlnește pe a grasului. Grasul are arcada spartă și îi curge sânge din nas, prin mustața de câteva zile, se prelinge peste buzele groase și vinete și coboară spre bărbie.

– Și crezi că ăștia doi s-au combinat la Untold? întreabă George.

– Posibil. Erau acolo, îndopați de prafuri și pastile, zece oameni în două camere, cine știe ce s-a întâmplat. Poate s-au făcut așa praf că au ajuns să facă schimb de gagici, dracu’ știe. Tot ce știu e că după ce s-au întors de la Untold, ăștia doi au început să se vadă pe ascuns, și săptămâna trecută au ieșit la iveală.

– Ce viață de căcat! zice George și se apropie de gras.

– Nu boss, nu viața-i de căcat. Oamenii sunt de căcat, murmură blondul.

Își aprinde o altă țigară. George îi cară grasului niște pumni în față. Fălcile grasului tremură ca niște șunci neancorate.

– Oamenii sunt proști, continuă blondul, după ce gemetele grasului s-au mai potolit.

– Nu toți, gâfâie George, îndreptându-și spatele.

– Ba da. Fiecare în felul lui.

– Căcat, zice George, și se retrage într-un colț.

George își aprinde o altă țigară. Blondul își masează gâtul, apoi încearcă să își maseze spatele. Icnește și George îl întreabă:

– Ești OK, man?

– Nu prea. Am ratat sesiunea de masaj în după-masa asta, din cauza lui – face un semn spre gras – și mă cam doare spatele.

– De ce te doare?

– Cred că stau prea mult pe scaun, la calculator.

– Ce dracu’ faci acolo? Joci jocuri, te pomenești. Și băiatu-meu stă toată ziua cu fața-n monitorul ăla, i-am zis că i-l dau de cap într-o zi!

Blondul oftează:

– Nu, boss. Lucrez.

George își lărgește ochii deja bulbucați:

– Lucrezi? Ce căcat lucrezi?

– Fac design grafic.

– Design grafic? De când faci tu așa ceva?

– Păi, nu de mult. Mi-am făcut în vară niște cursuri, și acuma am început să preiau proiecte.

George ține țigara între buze, fumul se ridică spre tavan. Îl privește pe blond, apoi plescăie din buze:

– De ce ai face așa ceva?

– Pula mea, boss, tre’ să te gândești la niște surse alternative de venit, tre’ să te gândești la viitor. Cât crezi că mai poți face asta?

Arată spre grasul legat de scaun. George suflă fumul pe nas și ascultă.

– Cât crezi că o să treacă până când dai peste unul mai mare ca tine, și ajungi și tu într-o pivniță? întreabă blondul.

George îl privește cu sprâncenele în formă de dispreț. Blondul explică:

– Nu mă mai țin balamalele să fac asta, boss. Uită-te și tu cu ce avem de-a face! zice și arată spre gras. – Ori sunt prea grași și îți fac praf coloana încercând să-i dobori, ori sunt prea sprinteni, caz în care nu îi prinzi deloc. Și când îi prinzi, îți faci praf mâinile caftindu-i. Uită-te și tu la căcatul ăsta! zice blondul și întinde spre George mâinile zdrelite. – După ce termin o tură din asta încep să îmi tremure mâinile. Și mă dor ca dracu’! Crezi că suntem făcuți să dăm toată ziua cu pumnii în carne? Așa îți faci praf ligamentele. Anul trecut mi-am rupt patru falange în mandibula unui cretin. Crezi că vreau așa ceva la nesfârșit?

George ridică din umeri:

– Ai putea avansa.

– Căcat. Când?

– Nu știu, după ce moare bossu’ ăl mare.

– În vecii vecilor!

– Amin! râde George.

– Râzi tu, da’ nu-i de râs, oftează blondul.

– Și ce design faci?

– Fac randări 3D.

– Ce faci?

– Randări 3D.

– Ce-s alea?

– Păi, creez tot felul de obiecte în format 3D.

– Ce fel de obiecte?

– Pula mea, boss, orice îmi cere clientul.

– Cum ar fi ce?

– Tot felul de lucruri. Figuri geometrice, poligoane, mese, dulapuri. Bile, cuburi. Deocamdată doar chestii mai simple, dar după ce mă perfecționez, o să mă bag și la chestii mai complexe, gen case, vapoare etc.

George îl privește năuc, apoi blondul zice:

– Hai, dă-mi și mie o țigară, și mai fute-i una grasului, că văd că-l plictisim.

George scoate o țigară din pachet și i-o întinde, apoi bagă pachetul la loc, își închide pumnul și îl pocnește pe gras de câteva ori. Blondul trage din țigară, suflă fumul afară apoi zice, râzând:

– Unul mi-a cerut să-i fac vibratoare.

– Vibratoare?

– Mhm.

– Și le-ai făcut?

– Clar. M-a plătit pentru ele.

– Ce fel de vibratoare?

– N-ai văzut un vibrator?

– Cum dracu’ să nu văd? Are și Alina unul acasă, îl ține în sertarul de la noptieră și abuzează de el când are ocazia. Toată ziua bocăne cu el prin pat, mă mir că nu și-a tocit încă dinții!

Blondul pufnește scurt, apoi devine serios și zice:

– Nu te deranjează asta?

– Ce anume?

– Că nevastă-ta are un vibrator.

– Nu. De ce să mă deranjeze?

– Știu și eu? Pe undeva, e ca și cum ți-ar fi infidelă, nu?

George rumegă puțin cuvintele blondului, apoi zice cu hotărâre:

– Atâta timp cât nu e vreun tip atârnat de chestia aia, nu mi se pare deplasat.

– Hm.

– Te gândești des la asta?

– La ce?

– La infidelitate.

– Uneori. Tu?

– Nu prea. Am nevastă. Mi-e de-ajuns.

– Crezi?

– Nu. Adevărul e că nevestele… Nț, ele îți fac copii și îți suportă bullshiturile. Orice altceva e bonus, dacă se hotărăsc să ți-l acorde. Și e de ajuns. Ai nevoie de cineva care să te înțeleagă la finalul zilei, știi cum zic? Cineva care să te dezamorseze. Altfel ți-ai pune ștreangul de gât mult mai repede.

Blondul, simțindu-se depășit de cuvintele astea, îl măsoară pe George cu privirea, apoi pocnește din palme:

– Deci, despre ce vorbeam?

– Vibratoare. Ziceai că le faci, îi amintește George.

– Da. Ăsta-i procesul. Nu bagi bani într-o chestie, doar așa. Înainte vrei s-o vezi cum arată. Aici intră în scenă cei ca mine. Eu o fac după specificații: lungime, diametru, circumferință, culoare, textură etc. Apoi o trimit clientului. E tridimensional, deci îl poți întoarce pe toate părțile. Clientul se uită la el, și dacă nu îi convine ceva, mă sună și fac modificările necesare. Poate vrea o culoare mai închisă, poate îl vrea un pic mai lung. Poate un pic mai gros. Pula mea, cum îl taie pe om capul. Apoi, după ce declară că îi place pula pe care i-am făcut-o, o ia și merge cu ea la investitori. După ce face rost de bani de la fraierii ăia, începe să producă pe baza designului făcut de mine.

– Ai făcut multe vibratoare?

– Câteva. Nu-s prea mulți bani în zona aia.

– Cam câți?

– Păi am luat vreo 300 de euro pentru 10 modele.

– E mult 300 de euro?

– Pula! E puțin.

– Așa. Și acuma la ce lucrezi? întreabă George, frecându-și mâna zdrelită.

– Păi, acum lucrez la o aplicație pentru stomatologi.

– Ce fel de aplicație?

– O să fie o chestie care o să-i ajute să le arate oamenilor care vin la ei cum vor arăta la final, cu dinții puși.

George ridică sprâncenele. Blondul explică:

– Omul merge la stomatolog, că i-a căzut un dinte, sau trebuie scos. Mna, și dintele acela trebuie înlocuit, în principiu. Și se presupune că, porc vanitos ce ești, o să vrei să vezi cum îți arată muia după ce înlocuiești dintele, nu?

– Corect, aprobă George.

– Mna, și ce face aplicația asta este să îți simuleze dintele lipsă.

– Și cum dracu’ face asta?

– Păi, îți face o poză a gurii și îți pune un dinte acolo unde ai lipsa.

– Mă, dă-o dracu’! Și de unde știe aplicația asta așa ceva?

– Păi, mna, îs acolo niște algoritmi de detecție, niște căcaturi pe care, sincer, nici eu nu le prea înțeleg. Eu lucrez la partea grafică. Programul funcționează în două etape. Prima data determină ce dinți îți lipsesc: canini, incisivi, molari, pula mea. Iar apoi ți-i înlocuiește cu niște holograme.

– Și arată bine?

– Da. Arată natural. Sunt tridimensionali, ți-am zis. Și programul îi integrează natural în peisajul din gura ta.

– Aha. Și culoarea?

– Și culoarea se adaptează la culoarea celorlalți dinți din peșteră, clar. Dacă ai dinți galbeni sau verzi, n-o să îți pună inserții albe ca perla. Cum ar arăta? Ca pula, clar. Dar repet, partea asta de programare e mai complicată, de aia se ocupă veteranii. Eu fac designul dinților. Trebuie să am, practic, modele pentru jumătate din dinții pe care îi are omul în gură.

– De ce jumătate?

– Tiparul dinților e simetric, bolborosește grasul.

Cei doi își întorc privirea spre el. Blondul confirmă cu jumătate de gură:

– Corect. Dacă îți tai fața în două, ce e în partea dreaptă ar trebui să fie și în partea stângă. Doar dacă nu cumva ești Tom Cruise. Deci nu îmi trebuie decât jumătatea de sus și jumătatea de jos. Și apoi le dublez și le inversez. Dar trebuie să pară naturali, credibili. Trebuie să am grijă la fațete, la textură, cum cad umbrele și așa mai departe.

George ridică sprâncenele:

– Și tu știi să faci toate căcaturile astea, blondule?

– În principiu, da. Mai am de învățat, dar merg înainte.

George suflă aerul pe nas și își bagă pumnii în buzunare, cu forță și ciudă.

– Să-mi bag piciorul!

– Mda.

Golit pe moment de cuvinte, George începe să facă câțiva pași prin încăpere. Atunci observă pereții umezi și scorojiți, și tavanul plin de mucegai înnegrit. Într-un colț vede o grămăjoară de căcat vechi și uscat. I se face scârbă. Se întoarce spre blond:

– Bă, de ce dracu’ am venit aici?

– Păi unde să mergem?

– Nu știu, altundeva. Uită-te și tu cum arată locul ăsta!

Blondul își rotește privirea și ridică din umeri:

– Aici e izolat, nu ne aude nimeni, nu ne deranjează nimeni. Ții minte că data trecută am avut probleme cu ăia care tot treceau pe lângă noi?

George arată spre mucegaiul care atârnă din tavan:

– E plin de mucegai aici. Ăsta îți intră în plămâni!

– Mda, da’ doar dacă te expui mult timp la el. Vali stă cu Ilinca în demisolul alor lui și mi-a zis că au mucegai pe tavan, și că-i e frică să nu se îmbolnăvească din cauza asta.

– Păi de ce stă la demisol, ca un fraier?

– Nu știu. Cred că-i comod. Zicea că nu-i ceva permanent, dar stau acolo până își găsesc un apartament pe care să și-l permită. Nu cred că vrea să-și țină nevasta în condițiile alea.

George își caută idei, dar nu poate spune decât:

– Ăia doi când s-au căsătorit?

– Acum vreo 3 luni? întreabă blondul în aer. – Cam așa.

– Îl țin minte pe băiatul ăla de când era de-o șchioapă.

– Mda.

– Ăia doi când își fac copii? întreabă George cu mintea în altă parte.

– De ce întrebi?

– Păi, de ce nu? se întoarce spre blond.

– Ești insensibil, boss.

– Cum adică?

– Cum adică ”cum adică”?

– Păi, cum adică sunt insensibil? Am întrebat doar când își fac copii, zice George exasperat.

– Păi, pula mea, e treaba ta asta?

– Nu înțeleg.

Blondul oftează:

– Normal că nu înțelegi, că ai subtilitatea socială a unei drujbe. Nu se întreabă așa ceva.

– Cine zice asta?

– Cum cine, boss? E chestie de bun-simț.

George îl privește de parcă ar fi de pe altă planetă:

– Bun-simț? Ce căcat vorbești acolo? Pe mine, când eram tânăr, mă întrebau ai mei în draci când fac copii. Când mă căsătoresc. Mă pisau non-stop!

– Păi da, da’ nu se face așa!

– Și de ce nu? întreabă George și își încrucișează brațele la piept.

– Păi, în primul rând pentru că nu e treaba ta. Ce, nu poți dormi noaptea la gândul că cutare sau cutare n-are copil?

– Ba da, dar…

– În al doilea rând, e o chestiune delicată. Poate oamenii încearcă, dar nu le iese. Poate e stresul de vină. Stresul fute multe lucruri, inclusive cele deja futute. Poate unul dintre ei e bolnav, sau steril, sau are vreo malformație congenitală din naștere sau de pe urma vreunui accident, și chestia asta îi împiedică să procreeze.

– Pula mea, atunci să zică așa! decretează George și scuipă pe jos, stânjenit de privirea celuilalt.

Blondul zâmbește și își încrucișează și el brațele la piept:

– Tu ai zice că nevastă-ta-i stearpă oricărui pulete care te întreabă într-o doară de ce nu faci copii? Sau i-ai zice că, poate, tocmai a pierdut o sarcină?

Pauză. George se adună și murmură:

– Păi, nu…

– Păi, de ce nu?

– Astea nu-s chestii care se zic. Nu te lauzi cu așa ceva.

– Exact asta zic și eu! Și atunci ce-i zici omului?

– Pula mea, îi zici că… zici că încă nu-i vremea.

Blondul ridică un deget în aer și zice didactic:

– Greșit, boss! Îi spui să-și vadă de pizda mă-sii și să termine cu întrebările astea de căcat. Nu e treaba nimănui ce face altul în pat, frate!

George ridică sprâncenele și zâmbește:

– Bă, da’ ce politically correct ești tu, bă băiatule!

Blondul trage aer în piept:

– Boss, cu tot respectu’, tre’ să te adaptezi, nu mai trăim în epoca de piatră. Eu mă gândesc la chestiile astea pentru că, politically correct sau incorrect, nimănui nu-i place să fie pisat cu căcaturi de genul ăsta! ridică el tonul. – Mai devreme sau mai târziu toți ajungem să fim puși în situații urâte tocmai pentru că cei de lângă noi nu au empatie sau bun-simț. Pe mine mă super-enervează oamenii fără bun-simț! scrâșnește blondul.

– Observ.

– Bunul-simț nu-i ceva complicat. Mulți zic că e, da’ nu-i așa. Nu ai nevoie de linguri de argint în gură ca să dai dovadă de bun-simț. Așa-i, bă? zice blondul, privindu-l brusc pe grasul de pe scaun.

– Ăăă… da.

– Tre’ să fii puțin atent la ce se întâmplă în jurul tău și poți să-ți dai seama care-s chestiile pe care poți călca și care-s chestiile pe care nu poți călca! strigă blondul, încins. – Tre’ să fii delicat cu oamenii…

Zicând asta, se apropie de gras și îi trage doi pumni în obrazul stâng. Capul omului se clatină în spate și fălcile îi flutură sinistru. Blondul se dă doi pași înapoi și își privește pumnul. Zice:

– Tre’ să fii delicat cu oamenii. Mi se pare că toți suntem foarte fragili, la un pas să ne pierdem mințile! Niciodată nu știi ce cuvinte greșite îl pot impinge pe om să facă lucruri groaznice…

Se apropie iară și grasul năclăit de sânge și îi mai trage vreo patru pumni în obrazul drept. Capul grasului zvâcnește spre stânga. George stă mai în spate. Blondul gâfâie și își șterge pumnul de blugii închiși la culoare.

– Tu știi? întreabă George absent.

– Ce să știu?

– Ce îi împinge pe oameni să facă lucruri groaznice.

– Nu. Asta zic. Nimeni nu poate ști.

Cei doi se privesc. Grasul geme de pe scaun:

– Cred că mi-ai rupt un dinte.

George se apropie de el și îl apucă de bărbie:

– Deschide gura.

Grasul o deschide. George privește înăuntru:

– Ai dreptate.

Bagă două degete și smulge de acolo un premolar. Un fir de salivă roșie se prelinge după el. I-l arată blondului, apoi se întoarce spre grasul mirat și începe să râdă:

– Să-ți iei și tu aplicația aia pentru dinți. O să ai nevoie de ea.

Blondul râde și el. George aruncă dintele într-un colț apoi își șterge degetele cu o batistă. Apoi, brusc, toți trei înlemnesc. De afară, de pe stradă se aude zgomot. Muzică. Sunetul e din ce în ce mai clar, sursa se apropie. Grasul își mută privirea de la George la blond, și apoi începe să țipe cât îl ține glanda de tare. Trec vreo câteva secunde până când blondul îl pocnește pe gras și îl amuțește, dar țipătul e deja departe. George se aruncă la geamul de sub tavan și privește afară. Prin dreptul ochilor trec roțile unei mașini. Muzica bubuie din difuzoare. O melodie de-a lui Cher. Believe. Geamurile zăngănesc, mașina trece mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. George închide geamul, apoi oftează și se apropie de gras.

– Poți să strigi cât vrei, dolofanule. Nu te-aude nici dracu’ aici!

Blondul țipă cât îl țin plămânii, să demonstreze teoria.

George țipă și el, cu glasul lui gros și sonor. Apoi îl îndeamnă pe gras:

– Hai, bagă și tu una. Nu te lovim, promit.

Grasul îl privește sfios, apoi deschide gura. Cu ochii urmărește pumnii celor doi, dar ei par să se țină de cuvânt. Grasul țipă din nou, țipă până când îl dor plămânii. Nimic.

George își desface mâinile, cumva dezamăgit, apoi își mai scoate o țigară:

– Îmi plăcea melodia aia.

– Ce melodie? întreabă blondul.

– Aia care cânta în mașină.

– Believe?

– Aha. Prima melodie cu autotune.

– Da, țin minte.

– Era în ’97 când a apărut căcatul ăla, râde George. Țin minte și acum…

– ’98, zice blondul.

– Ce?

– Melodia e din ’98.

– Termină cu prostiile, e din ’97.

– Are dreptate, confirmă grasul. – E din ’98.

Amândoi îl privesc. George se preface că vrea să îi tragă un dos de palmă grasului, apoi zice:

– De câte ori am purtat discuția asta?

– De multe ori, și de fiecare data îmi spui că melodia e din ’97, iar eu îți spun că melodia e din ’98.

George scoate telefonul mobil din buzunar și îl ține în aer, demonstrativ. Blondul râde:

– De fiecare dată cauți pe net anul, și de fiecare dată netul îți spune că am dreptate. Caută, aștept.

George deschide Wikipedia și caută melodia. Murmură:

– Mda, ’98.

Supărat, bagă telefonul înapoi în buzunar.

– Melodia aia a dat naștere unui întreg val de melodii autotunate, zice blondul. Mai ții minte 3 Sud Est? Ăia aveau un căcălău de melodii autotunate. Și prăpăditele alea de la André.

George râde:

– André?

– Da, boss, nu te preface că nu le știi.

George râde și mai tare.

– Și tipele de la A.S.I.A. aveau vreo două sau trei autotunate.

George râde și mai tare. Grasul intervine:

– De fapt, aveau doar una singură. Inima mea.

Blondul se întoarce spre el:

– Tu ai devenit brusc foarte locvace. Vrei să-ți sparg fața?

Grasul se gândește câteva clipe, apoi, cu gura mică, spune încet:

– Nu.

– Atunci să nu te mai aud.

Se lasă liniștea, spartă doar de râsul lui George. Apoi blondul zice:

– Bă, erau niște țoape toate, dar parcă tipele de la A.S.I.A. erau cumva mai avansate decât restul.

– Cum adică?

– Păi, versurile melodiilor lor erau cumva… altfel. Mai occidentale. Restul trupelor mergeau pe combinații identice: fetele cântau despre iubiri ratate cu fraieri care nu le știau aprecia, iar băieții cântau despre cât de multe tipe voiau să fută. Dar astea de la A.S.I.A erau ceva diferit.

George îl privește:

– Tu vorbești serios?

– Da, boss. Gândește-te la melodia de care zicea și puletele ăsta – arată spre grasul legat – Inima mea.

– Nu mai știu versurile. Au trecut 20 de ani de-atunci.

– Le știu eu. Zice așa: Ne-am iubit 50 de mile, fără teamă și fără pastile.

George îl privește fix:

– Așa, și?

– Mile? Cine căcat știa ce-s alea mile în ’98? Apoi, pastile. La fel, cine căcat știa de pastile în ’98? Asta era muzică pentru mase, pentru fraieri care-și lăsau gravide colegele de liceu, și fetele astea cântau despre sex aristocratic, cu pastile și alte căcaturi de gen.

– Păi, de fapt zice fără pastile, observă George.

– Da, dar sugestia e acolo. Că există astfel de moduri de contracepție.

– Cred că lumea știa de mijloace de contracepție în ’99, zice George grav.

– Da, de prezervative știau. Câțiva. Dar pastilele sunt la fel de eficiente și mult mai discrete. Când mergi acasă cu un tip pe care l-ai agățat în club, nu mai stai să te cauți de gume, știi că ești deja rezolvată și totul dobândește o aura din aia cinematografică.

– Ce pula mea tot spui acolo? Ce aură cinematografică, bă băiatule?

– Boss, în filme, când ajung ăia în pat, i-ai văzut vreodată să se oprească din ce fac ca să își pună tipul prezervativul pe sculă?

George se gândește puțin:

– Nu. Nu cred…

– Normal că nu, pentru că nu e sexy! Sau dimineața, când se trezec, toți sar la giugiuleli și sex, dar nimeni niciodată nu merge la baie să se pișe și să se spele pe dinți. Detaliile astea strică atmosfera, nu sunt sexy. Sexy e să simți un pic pericolul, să îi vezi că trec direct la piele pe piele și muzică lentă care pornește singură. Pastila rezolvă problema asta!

– Mă rog.

– Mai departe zice așa… Numai cu perdeaua trasă și cu lumânări multe pe masă, OK asta e un bullshit obosit, dar! Apoi zice așa… Ai avion abia pe la șapte.

– Așa.

– La fel, foarte aristocratic din partea lor.

– Păi de ce? ridică George din umeri.

– Man, era în ’99. Ce român se dădea cu avionul în ’99? Din câte știu, noi am început să urcăm în avioane abia după 2010, când au venit și la noi firmele astea low-cost. Cine zbura cu avionul așa, casual, în ’99 era om cu bani și timp liber. E clar că fetele nu-și pierdeau vremea cu lumpeni.

George își îngustează ochii:

– Ce ce?

– Lumpeni.

– Ce-s ăia?

– Lumpenproletari, intervine grasul. – E un termen marxist.

– Bă, nu ți-am zis să taci din gura aia? râde blondul.

– Ce îs lumpen… ce-s ăștia? întreabă George, frustrat.

– Pula mea, boss, niște fraieri fără bani, zice blondul exasperat.

– De unde dracu’ știi tu cuvintele astea, mă băiatule?

– Mai deschid și eu o carte din când în când. Sau îl citesc pe Iovănel.

George își aruncă mâinile spre tavanul plin de ciuperci:

– Tu și cărțile tale, și vibratoarele și corectitudinea politică! Bag piciorul în ele, în toate! Crezi că toate astea te fac mai deștept?

– Nu, boss. Ți-am zis, toți suntem proști, fiecare în felul lui. Uite, și muie ăsta, bate din gură și crede că le știe pe toate, dar…

Blondul se apropie de gras și îi apucă bărbia cu degetele:

– Bă, tu știi de ce ești aici?

Grasul încearcă să bâiguie:

– Ba-ba-banii…

– Nu. Nu de aia.

Grasul își lărgește ochii, siderat. Blondul râde scurt, apoi îi zice lui George, peste umăr:

– Ești aici pentru că tu ești cel slab… metaforic vorbind, iar noi – face un semn spre el și spre George – noi suntem tirania oamenilor răi.

George urmărește scena din colț. Grasul își lărgește ochii imposibil de mult. Sprâncenele lui formează o streașină ciudată deasupra privirii speriate. Gura lui atârnă.

– Crezi că s-a prins? întreabă blondul.

George clatină din cap, deazmăgit. Blondul râde, apoi îi dă o palmă după cap grasului:

– Mdea, ți-am zis că-i prea prost s-o prindă.

Cosmin Leucuța

M-am născut în 1986, la Arad.
Am fost educat prin școli de cartier.
Uneori mă inspir din viața reală, iar alteori turez imaginația.
Am scris primul roman (”Laptele negru al mamei”) la 23 de ani, și l-am publicat la 27.
Dintre poveștile apărute aici, pe LiterNautica, aproape toate au fost publicate de editura Casa de Pariuri Literare în volumul ”Numele altora”.
În 2018 editura Polirom mi-a publicat romanul ”Hoodoo”.
Locuiesc lângă Timișoara, împreună cu două pisici și doi șproți.
Cam atât.
Deocamdată.