În cel puțin două rânduri aici în revistă am încercat să aduc în atenția cititorilor, pe lângă titlurile arhicunoscute la nivel mondial, și altele a căror valoare este cu siguranță incontestabilă în literatură, lucrări care nu au fost încă traduse la noi deși, să-mi fie cu iertare idealismul, personal cred că ar merita. Și chiar dacă nu ar face vânzare, deși acest lucru nu se poate presupune niciodată cu certitudine, fiecare volum lansat pe piață fiind un pariu cu publicul, succesul depinzând, totuși, și de cât de mult dorește să investească editura în volumul respectiv, de alegeri care țin strict de marketing și în momentul de față nu ne privesc – cel puțin ar crea în literatura tradusă la noi o posibilitate de extindere a cunoștințelor și intereselor în afara sferei bestsellerului vest-european sau american. Cel mai recent exemplu a fost Carpentaria, romanul australian al lui Alexis Wright, despre care am scris aici.
De data aceasta m-am hotărât să aleg un autor controversat, însă prezent în lucrările de critică literară și, deci, cunoscut și în mediul academic. Este vorba tot despre un australian, Mudrooroo, al cărui roman Doctor Wooreddy’s Prescription for Enduring the Ending of the World mi-a stârnit curiozitatea instantaneu, întâi prin lungimea titlului, apoi prin originalitatea sa.
Suntem la sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului XIX. Totul începe în insulele Bruny, Australia, acolo unde comunitățile de aborigeni intră pentru prima dată în contact cu ”exploratorii” Imperiului Britanic în plină expansiune. Regulile tribului impun ca femeile să pescuiască de-a lungul litoralului, sarcină datorită căreia ele devin primele expuse pericolelor iminentei întâlniri. Unele sunt ucise, altele abuzate, altele răpite pentru amuzamentul a cât mai multor navigatori. Încercările curajoase ale bărbaților indigeni de a lupta împotriva britanicilor dau roade slabe și sporadice, nereușind să împiedice înaintarea lor hotărâtă.
În acest context, Wooreddy, ultimul bărbat viril al comunității, un observator și interpret atent și inteligent al transformărilor prin care trece lumea până atunci sigură și organizată în care trăia, își propune o misiune imposibilă: supraviețuirea. El înțelege că lupta împotriva invadatorilor este inutilă, așa că pentru a-și duce la bun sfârșit scopul devine, alături de soție, mâna dreaptă a lui Robinson (deloc întâmplătoare referința la Crusoe), un zidar la origine, plin de patos religios, un explorator destul de ambiguu, prin al cărui caracter nuanțat autorul exprimă complexitatea convingerilor ”civilizatorilor” britanici asupra misiunii dumnezeiești pe care ei cred că o îndeplinesc. Sau pe care afirmă că o îndeplinesc pentru a-și justifica dorința de stăpânire și a se îmbogăți în noua colonie. Și totuși, ceea ce Robinson dorește să răspândească în primul rând este propria sa viziune asupra lumii, al cărei volum absolut îi ocupă tot orizontul interpretării, nelăsând loc de toleranță față de alte posibile perspective. Evident, orice vine din partea băștinașilor este, automat, considerat inferior, barbar: obiceiurile lor, goliciunea, limba și regulile sociale, zeii și, nu în ultimul rând, nomadismul.
Mudrooroo reușește, prin descrierea în paralel, să analizeze ambele comunități prin prisma convingerilor lor cele mai profunde. Făcând asta, și fără să se îndepărteze mult de firul istoric real al faptelor, el conferă ambelor grupuri același status, punând accentul pe diferențe și asemănări, și unele și altele contribuind ori la obținerea de efecte comice, ori la relatarea unei regretabile tragedii. Foarte interesante sunt cazurile de convergență în care motivele, circumstanțele și contextele diferite duc, totuși, sub semnul umanității, la aceleași concluzii. Un bun exemplu este convingerea, de o parte și de cealaltă, că doar o comunitate, nu și cealaltă este umană (human). Comunitatea indigenă crede că are de a face cu spirite nefaste (num; ghost) și nu cu navigatori umani, trimise drept pedeapsă pentru nerespectarea ritualurilor de către zeii locurilor. Perspectiva australiană indigenă:
The num landed on their coasts whenever they wanted and wherever they wanted. They could do nothing to stop them. Parralaongatek was, as Wooreddy had said, a strong ghost place where they attacked the very trees, shot any humans foolhardy enough to be seen, and even attacked the earth itself (p. 86).
Perspectiva colonizatorilor britanici, cei care nu cred că e cazul ca niște barbari de asemenea anvergură să fie considerați oameni:
‘Almost human, ain’t they,’ the soldier said. ‘A musket ball’ll round them up a lot quicker and better,’ he added. ‘They’re just a bunch of savages, good for nothing, but mischief […]’ (p. 80).
Misiunea zidarului-predicator Robinson este aceea de a elibera pădurile și coastele Australiei de toți băștinașii, pe care mai apoi să îi strângă laolaltă în ceea ce el prezintă drept pământul făgăduinței, un loc ideal unde vor putea trăi în pace și siguranță deplină.
Ca multe romane încadrându-se în ceea ce poartă numele de literatură postcolonială, și acesta este un răspuns dat așa zisei ”civilizații” britanice și, în plan general, europene. Încearcă să restituie unei lumi tradiționale distruse fără drept de apel demnitatea pierdută. Printr-un limbaj care, deseori, face aluzie la piesele lui Shakespeare sau la alți scriitori europeni considerați susținători ai viziunii eurocentrice în literatura engleză (Daniel Defoe, spre exemplu), printr-o analiză detaliată a obiceiurilor, perspectivelor și convingerilor membrilor celor două comunități puse față în față, Mudrooroo conturează în această carte istoria tristă a unui popor destinat eradicării înainte de a avea ocazia să-și apere în vreun fel identitatea. Și poate că ecoul acestei povești a egoismului, lăcomiei și prejudecății, a convingerii oarbe că propria cultură și interpretare a lumii este, fără drept de apel, cea ”corectă”, nu răsună atât de departe de timpurile actuale pe cât poate părea la prima vedere.
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
Sunt tendentios si adept al teoriilor conspirationoste. De aceea cred ca si piata de carte romaneasca (fiind un simplu cititor pot fi combatut cu usurinta) este controlata si directionata politic prin recomandari ce nu pot fi ignorate. Dupa cum se vede cu ochiul liber tara noastra, in profunzimea ei, inca nu si-a gasit locul definitiv in lume si lucrurile se vor aseza in matca doar cu ajutorul si permisiunea marilor puteri sub atenta observatie a carora evoluam acum. Cartea de care va ocupati, din cate inteleg, nu pune intr-o lumina tocmai favorabila istoria coloniala a Angliei, deci a Occidentului, exact spre valorile caruia suntem incurajati sa ne indreptam, in devalmasie, si ar putea sa trezeasca unele indoieli si suspiciuni in constiinta unui popor inca nehotarat asupra viitorului sau. Misiunea care ni s-a incredintat in aceasta parte a lumii nu ar trebui sa suporte critici ale societatii democratice si liberale occidentale. Sper sa nu am dreptate!
Și eu sper profund să nu aveți! Altfel democrația, în esența ei, s-ar contrazice pe ea însăși, cum o și face de altfel! Hehe. Și totuși, o simt mai mult ca pe o teorie conspirativă.
Ai dreptate, Pavel, cu „aproape de timpurile actuale”.
In alta ordine de idei, am observat ca multi oameni prefera acum sa vada, sa zicem, un documentar despre exterminarea aborigenilor in Australia decit sa citeasca un roman ca cel de care ne spui aici. Ce ai de spus in legatura cu asta? :) Daca am 8 ore la dispozitie sa citesc un roman de razboi sau sa ma uit mai bine la documentarul Apocalipsa? Cred ca din ce in ce mai multi din generatia ta prefera mediul vizual ca forma de entertainment. E mai la indemina. Cind citesti poti oare sa vizualizezi ceva comparabil cu efectele speciale? Nici macar nu ai sonor!
(scuze, joc devil’s advocate :) )
Cartea pare foarte intersanta dar daca citesti Germs, Steel Guns de Jared Diamond nu esti mai cistigat? Afli exact ce s-a intimplat si de ce, vezi poza ultimului aborigen, scurta lui povetse, insignifianta. Nu avem un sentiment de respingere cind sintem in fata unui roman despre o civilatie disparuta atit de recent?
Cit despre ce spunea dl Radulescu, sigur ca nu e asa.. Uite un roman care sintetizeaza perfect lacomia/coruptia sociatatii din ziua de azi, Tigrul Alb, aparut la editura Rao. O carte care in Romania ar fi trebuit sa faca vilva dar pe site-ul editurii nimeni nu s-a obosit sa ii dea o nota. Man Booker Prize 2008, se citeste cu sufletul la gura. Daca exista o cit de mica cenzura care s-ar fi putut aplica in Romania, Dragnea ar fi interzis-o, pentru ca e scrisa din perspectiva unuia ca el, numai ca mai inteligent, mai sarcastic si mai simpatic.
Vrei să mă provoci, dar am să o iau drept o discuție interactivă, din moment ce știu că tu te situezi undeva la mijloc și, dacă cineva ne citește comentariile, poate iese câștigat din dialogul nostru.
Pe scurt, există cărți mai bune decât filmele și filme mai bune decât cărțile. Și aici nu mă refer la adaptarea cinematografică a unei cărți, ci în general. Multe filme trebuie să fie văzute așa cum sunt, iar încercarea de a le transforma în cărți e patetică. Același lucru sunt gata să afirm și vizavi de unele cărți. Cum să faci un film, de exemplu, din Nostalgia lui Cărtărescu? Ar fi teribil de plictisitor!
Din moment ce unele subiecte sunt exploatate mai mult decât altele, evident că, pentru o înțelegere cât mai profundă a faptelor (dacă ești interesat de asta) ar trebui să vezi și filme și să citești și cărți despre evenimentul respectiv. Cartea, o știu toți cei pasionați de lectură, are plusul că ceea ce fiecare cititor își imaginează când citește este diferit de ceea ce și-a imaginat un alt cititor. Pe când la cinema, toți văd același lucru (chiar dacă poate nu rezonează cu ce văd în același mod).
Răspuns final: dacă e artă, dacă e artă într-adevăr, atunci cine apreciază arta nu poate să excludă nicio formă a ei (arte figurative, teatru, muzică, film, etc.) în înțelegerea și reflecția asupra reprezentării unui fenomen. Formele de narațiune sunt mult mai ample decât povestea scrisă într-o carte. Faptul că noi o preferăm pe cea din urmă ne trădează ca scriitori și iubitori de literatură :)
Bun raspuns, Pavel! Noteaza-l sa-l spui clasei dace vei preda literatura vreodata…
Cineva a spus ca un roman bun e ala care te face sa te pierzi in detaliile lumii lui. (Eu parafrazez ca un scriitor bun e ala care se lasa furat de detaliile lumii create de el). Cum sta cartea la nivelul detaliilor/decorului? Cum ai ajuns la ea sau cine ti-a recomandat-o (apropo de ultimul meu articol). Daca ar fi sa traduci sa zicem un roman pe an in limba romana asta ar fi pe lista? (Eu am mentionat White Tiger pt ca visam sa-l traduc, si am fost un pic dezamagit ca e deja pe piata. Alte carti care mi-ar place la nebunie sa le traduc sint trei romane politiste seria Vish Puri by Tarquin Hall, actiunea in India, intr-o societate f asemanatoare cu cea din Ro).
Cum ii raspunzi unuia care se ridica in picioare si-ti spune ca el nici nu citeste, nici nu scrie, nici nu se uita la filme, ci isi imagineaza actiunea unor filme derulate doar in capul lui, cu personaje, dialoguri, decoruri si ca nu-l intereseaza sa le transpuna in nici una din formele de arta enumerate de tine, si mai are tupeul sa pretinda ca efortul lui de imaginatie intrece vizionarea filmelor, scrisului si cititului la un loc?
Cred ca e cea mai veche si mai tare forma de arta ever si probabil e pe cale de disparitie :)
Din câte văd, literatura universală are mai mare căutare la noi decât cea locală. N-ar fi de mirare ca această lucrare să aibă succes. Lung titlu, de talia recordului Higgins: „Doctor Wooreddy’s Prescription for Enduring the Ending of the World”. Și cât de bine conservă scriitorul timbrul unor generații, normal, ajutat fiind pe alocuri și de cei care le fac recenziile sau traducerile lucrărilor! Despre colonizările britanicilor asupra aborigenilor australieni știm destul de puțin, așa că astfel de carte ar fi la noi binevenită. M-a bucurat popasul, Pavel!…
Mulțumesc Adrian! Nu știu în ce măsură ar prinde la publicul românesc. Ar trebui evaluat impactul unor lucrări similare (nu neapărat despre Australia). Ar fi interesant de văzut. Și da, ai dreptate, literatura universală prinde mai bine decât cea românească. Oare de ce?