Carpentaria – Alexis Wright

Am să plec de la câteva cuvinte cheie la care voi face referire mai departe în recenzie și care, după părerea mea, caracterizează acest roman. Este o încercare cu siguranță incompletă de a surprinde esența temelor propuse de autoare: Australia, aborigeni, tradiție, vis, realitate, capitalism, violență, mină, biblie, literatură europeană.

Alexis Wright face parte din comunitatea aborigenă australiană Waanyi, adică ce a mai supraviețuit din ea după brutalitatea colonizatorilor europeni britanici. Aborigeni neamestecați cu australienii europeni nu mai există de multă vreme, iar asta se datorează activității politice de represiune și izolare sistematică și organizată a guvernului australian, funcționând fără întrerupere de la sfârșitul secolului al XVIII-lea), când au început să se stabilească pe coastele continentului nou descoperit (prima colonie, 1788), până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Ultimul tazmanian autohton se stingea în a doua jumătate a secolului XIX. Ideea de la care pleacă o întreagă generație de copii îndepărtați de familiile lor între anii 1909-69 (Stolen Generations) este că educarea europeană a acestor copii și încurajarea căsniciilor mixte între negri și albi ar putea, în preț de câteva generații, distruge complet identitatea autohtonă. În general, deplorabilul experiment al guvernului și-a atins scopul, însă o bună parte din tradiția și moștenirea culturală a băștinașilor, la adăpostul regiunilor aride din interiorul țării, a reușit să se sustragă acestei politici și să supraviețuiască în forma ei cea mai apropiată de valorile originale.

Cu toate acestea, există și astăzi o mare diferență între cele două culturi. Pe de o parte, cea a albilor europeni care au clădit orașe imense de-a lungul coastelor și, precum țările ”civilizate”, au creat o societate industrială, productivă și de consum, pe de alta triburile din interiorul nefertil al țării care trăiesc în comuniune cu natura fiind ghidate de principii seculare, vorbind propria limbă și menținându-și propria organizare. Cele două societăți se exclud una pe cealaltă, se izolează în propriile lor convingeri, iar în rarele momente în care sunt nevoite să interacționeze, partea ”albă” se arată puternică, surdă, dominantă, batjocoritoare față de partea ”neagră” umilă, slabă, incapabilă de a răspunde pe măsură provocărilor din moment ce armele de care dispune sunt, în mare parte, de natură spirituală.

Acesta din urmă este contextul în care Wright alege să reprezinte povestea orașului Desperance, construit de albi pe coasta golfului Carpentaria în dauna unor comunități de aborigeni ce încă locuiesc zona, dar sunt nevoite să o părăsească izolându-se tot mai mult pe măsură ce urbea se extinde. La marginea orașului Desperance, în jurul gropii de gunoi (aluzie simbolică la statutul locuitorilor indigeni), trăiește Norm Phantom, conducătorul spiritual de facto al unei comunități de băștinași, alături de soția sa (Angel Day) și de cei șapte copiii. Situația și-așa deloc roz se înrăutățește rapid din momentul în care o mină industrială este deschisă la marginea orașului. Reprezentanții ei promit marea cu sarea locuitorilor, adică locuri de muncă și prosperitate. Ceea ce este adevărat, însă nu are nicio valoare pentru băștinași deși mulți dintre ei (în mod special, tinerii) sunt atrași de această societate europeană diferită, de valorile sale capitaliste, de confortul și bunăstarea promise. Se creează distanțe și altercații între membrii aceleiași comunități de aborigeni, între tineri și bătrâni (susținători ai valorilor tradiționale), între tați și fii, între frați. Nu toți sunt convinși de transparența și beneficiile promise de noua activitate, mai ales când lucruri din ce în ce mai ciudate încep să aibă loc: crime, dispariții, mistere neelucidate.

Punctele forte ale romanului sunt sensibilitatea literară a prozei, salturile în timp și dezvăluirile treptate, calitatea ironiei naratorului omniscient (ce proiectează perspectiva australienilor europeni asupra băștinașilor atunci când îi descrie pe aceștia din urmă și invers, reușind să obțină efecte comice de mare calitate și finețe), împletirea realității cu dimensiunea visului (trecutul și prezentul, în cultura aborigenă, corespund – tot ce înseamnă vis este interpretat de localnici fie ca un lucru ce s-a petrecut, fie ca unul ce are să se petreacă), schimbarea de perspectivă asupra unui unic fapt, interpretat așadar din unghiuri diferite. Cartea este înțesată cu referințe la mari opere ale culturii europene (spre exemplu, la Furtuna lui Shakespeare sau la Bătrânul și marea a lui Hemingway). Biblia nu lipsește nici ea din ecuație, unele personaje au, spre exemplu, caracteristici mesianice.

Magistrală ilustrare a acestor calități este Mozzie Fishman (în traducere liberă, pescar de oameni – să ne amintim cum Iisus le spune lui Petru și Andrei în Noul Testament: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!” (Matei 4:19)), aborigen pelerin, în fruntea unui modern convoi de mașini, de-a lungul și de-a latul țării, ce are scopul de a-i duce pe cei bolnavi înainte de moarte în vizită pe la locurile considerate sacre în tradiția locală. „On the road, Fishman picked up everybody, even if there was no room left in any of the vehicles. ‘Get out and walk,’ he emptied cars of young men.” O traducere în engleză a îndemnului lui Iisus atunci când vindecă un bolnav în Ierusalim (Ioan 5:8) spune: ”Upon hearing this, Jesus said to the man, ‘Rise, take up your bed and walk.’ ”. Intenția este, evident, aceea de a parodia, însă și aceea de a pune tradiția biblică și, în general, literar-europeană pe același plan cu cea aborigenă, necunoscută colonizatorilor, astfel conferind celei de-a doua recunoașterea și răspândirea celei dintâi.

În general, cartea ar vrea să transmită cititorului tensiunea dintre cele două grupuri, fără ca autoarea să ia poziție clară în dispută. Se percepe însă cum, de fapt, Wright denunță, prin intermediul acțiunilor personajelor sale, a descrierii unghiului critic din care ele văd lucrurile și a evidențierii anumitor fapte în dauna altora, atitudinea iresponsabilă și arogantă a societății australiene imperialiste. Proza trezește, în fiecare moment, cel puțin în cititorul fără cunoștințe legate de societatea și cultura australiene (mai ales în forma lor autohtonă), interesul și curiozitatea. Menține la nivel înalt suspansul nu doar prin intensitatea acțiunii, ci și prin stilul labirintic, bazat pe dezvăluirea treptată a unor detalii neașteptate. Citind, orice te poate surprinde în orice moment, și nu doar la nivel de intrigă, ci și prin stilul narațiunii sau introducerea de noi personaje și ieșirea rapidă din scenă a altora. O continuă regenerare, o succesiune de fapte și perspective dau ritm și intensitate operei.

Cartea lui Alexis Wright își dorește să interacționeze cu acea preocupare a cititorilor pentru umanitate, însă la un nivel universal, care nu exclude pe nimeni în baza prejudiciilor, fie ele spontane sau dobândite prin educația într-o cultură pozitivist-inumană, consumist-capitalistă. Valoarea omului stă, pare a ne spune autoarea, în capacitatea sa spontană de a respecta și înțelege natura, de a aprecia corect deosebirile culturale și valorile tradiționale ale ”celuilalt”, de a renunța la atitudinea egoist-obscurantistă ce creează monștri precum Bruiser (primarul violent al orașului) sau Truthful (un polițist lipsit de scrupule, vânat de propriile remușcări). Cu toții avem ceva de învățat din carte, la fel ca din oricare altă operă care, de-a lungul timpului, printr-o impecabilă tehnică literară, s-a adresat umanității în întregime dobândind recunoaștere globală și nepieritoare.

Pavel Nedelcu

Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.

Cărți publicate:

Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri

Este de găsit pe pagina sa de autor.

pavelnedelcusite.wordpress.com/