Almiria (Parfum de violete IV)

Victor avusese trei misiuni pe Almiria în ultimii patru ani. Ca peste tot, și pe Almiria, cunoscutele sale capacități telepatice îl ajutau să-și facă prieteni noi cu ușurință, iar carisma, cel de-al doilea sau atu, provenea probabil nu numai din înfățișare și prezență, ci și din notorietatea pe care o avea ca cel mai renumit și bine cotat pictor al timpului său. Dar în ultima misiune plecase numai la cererea specială a reprezentanților ei, după multe insistențe și presiuni din partea lor asupra Comitetului. Rapoartele pe care le redacta la întoarcerea din misiuni erau citite și analizate de către o comisie internațională. Ultimul său raport nu fusese considerat satisfăcător fiind categorisit drept evaziv și superficial. Deja relațiile sale de prietenie cu cei de pe Almiria nu erau văzute cu ochi buni, pentru că se așteptase de la el să le folosească doar în avantajul pământenilor și nu mai era considerat de încredere. Mai fusese și ieșirea pe care o avusese la o întâlnire bilaterală a Comitetului, unde fuseseră prezenți trei reprezentanți ai Almiriei. Întâlnirea fusese prezidată de faimosul Radu Duca, președintele Comitetului. Participase și profesorul Drăgan de la Centrul de Cercetare, căruia Victor îi aprecia profesionalismul, deși îl antipatiza fiindcă era arogant și se zvonea că servește interese obscure. Almirienii explicaseră de ce fuseseră nevoiți să modifice contractele și să reducă cantitățile promise inițial. După ce se prefăcuse că ascultă argumentele delegației almiriene conduse de Tyras, Duca concluzionase în maniera lui pompoasă:
– Vă oferim în schimb nave și tehnologie de ultimă generație și nu putem fi de acord cu reducerea proviziilor.
Privindu-l pe Duca în ochi, Tyras vorbise încet, cu convingere și căldură în glas:
– Vă asigur că nu e vorba de niciun fel de planuri ascunse. Suntem amenințați de un război iminent cu Aresia și trebuie să fim foarte atenți cu resursele planetei noastre,acum când atâția dintre voi solicită relocarea pe Almiria. Suntem siliți să vă cerem mai multe nave cu toate că nu putem să vă oferim cantitățile obișnuite de produse. Este prima oară când apelăm la o înțelegere specială din partea voastră.
– Aici nu e nimic negociabil , conchisese Duca fără să-i mai consulte pe ceilalți membri. Atunci a fost momentul când Victor bătuse cu pumnul în masă vărsând paharul cu apă din fața lui:
– Fii serios Duca, știm foarte bine că le oferim tehnologie de mâna a doua în schimbul unor cantități industriale de bumbac, miere și ulei de măsline. Acum sunt în impas și au nevoie de ajutorul nostru. E prima dată când ne cer așa ceva. De ce să nu ne ajutăm aliații?
Un diplomat extrem de versat, Duca îi răspunsese calm:
– Mulțumim, domnule Cernat pentru opinia dumneavoastră. Din păcate nu este nimic de negociat. Mai dorește cineva să adauge ceva?.
– Atunci în loc de aceste produse vă putem oferi aur, a spus Tyras calm.
– Vom lua în considerare ce s-a discutat astăzi și vă vom informa despre decizia noastră, concluzionase Duca sec.
Ambele părți au fost dezamăgite de acea întrunire. Comitetului nu părea să îi pese prea mult de locuitorii Almiriei. Fiindcă sărise în sprijinul prietenilor săi, Victor a trebuit să se confrunte cu suspiciunea și mărginirea membrilor Comitetului, iar în cele din urmă sfârșise prin a pierde încrederea lor.
Mulți pământeni se mutaseră pe Almiria , fie din cauza căldurii distrugătoare, fie pentru că doreau un nou început. Și el se gândea din ce în ce mai des să se stabilească acolo, să se bucure de vegetația ei paradisiacă și de locuitorii onești.
Nici un pământean nu fusese admis în munții Almiriei. După ce almirienii propuseseră să ofere aur în schimbul cantităților convenite de produse, avusese loc o dezbatere a Comitetului cu ușile închise. Umanitatea nu va scăpa niciodată de lăcomie. Acum doreau să acapareze presupusele mine de aur ale Almiriei. Fără să realizeze, almirienii deschiseseră cutia Pandorei. Comitetul încetase de mult să îi mai trateze drept egali. De aceea niciun membru nu mai dorise să îi încredințeze misiunea, numai că Almirienii au impus condiția ca trimisul să fie doar Victor Cernat, refuzând toate persoanele care fuseseră propuse în locul lui. De data aceasta Victor știa că nu va putea reprezenta interesele Comitetului, fiindcă pur și simplu nu mai credea în ele. Mai degrabă trebuia să îi prevină pe almirieni că vor fi înșelați și că nu se urmărea decât luarea în stăpânire a minelor lor de aur. Victor știuse demult că va veni curând acest moment și că Aresia nu va fi singurul dușman al Almiriei. Se întrevedea un război iminent și cu pământenii. Se hotărâse să îi ajute cu diplomație până când se va muta la ei pentru totdeauna, dar aceasta nu era o decizie ușoară.
A sosit pe Almiria la începutul primăverii după o călătorie care durase aproape doi ani în timp pământean. Pe nava intergalactică i se păruse că a trecut cam o săptămână. Se obișnuise să piardă câțiva ani de viață pământească în misiunile sale, din care se întorcea mereu tânăr. Părerile oamenilor de știință despre efectele secundare ale unor astfel de călătorii, rămâneau contradictorii.
Almirienii aveau primăvară, vară , o toamnă foarte ploioasă și o iarnă foarte scurtă. Foloseau teleportarea, mai mult în misiuni speciale, dar Vlad știa că mai stăpâneau puteri misterioase pe care nu le dezvăluiau nimănui, nici chiar unui prieten bun cum era el pentru ei. Almirienii iubeau caii și erau călăreți desăvârșiți. Preferau acest mijloc străvechi de deplasare în viața cotidiană. Aveau un puternic instinct de conservare, dar el le simțea bunătatea și bunele intenții. Pe toată planeta era un singur popor pașnic și înțelept. A fost găzduit la prietenul său Alutus. Aproximativ de vârsta lui, se mișca încet și delicat în armonie cu universul. Almirienii semănau cu oamenii, doar că erau un pic mai scunzi și aveau pielea aproape transparentă. Prin ea li se putea vedea desenul delicat al venelor, și conturul mușchilor. Semănau oarecum cu o hologramă a corpului uman din facultățile de medicină. La primul contact avusese șocul acela pe care îl simți când ceva este foarte diferit și contrazice mai degrabă tipare prestabilite, decât puterea imaginației omenești. După șocul inițial, le-a apreciat inteligența și sensibilitatea. Se îmbrăcau simplu, iar femeile lor aveau forme perfecte. Grădinile erau în aer liber, nu ca pe Pământ, sub pereți de sticlă. Alutus credea că puținele râuri terestre care se vărsau în Oceanul mort, prin proasta calitate a apei afectau sistemul nervos al pământenilor și așa își explica privirea înghețată a membrilor Comitetului. Victor știa că Alutus simțise răul ascuns adânc în inimile oamenilor dar încă nu reușea să îl înțeleagă. Zeitățile multor culturi l-au întruchipat. El curge în sângele nostru dar e greu de crezut că ar putea face parte din rădăcinile noastre pământești. E mai degrabă o malformație a minții, o tară ancestrală. Animalele pot fi de o cruzime feroce, dar răul din om nu cunoaște margini. Victor nu ar fi fost niciodată în stare să îi explice asta prietenului său pe înțelesul lui, pur și simplu pentru că Almirienii nu defineau răul decât prin catastrofele naturale care aveau loc extrem de rar pe planeta lor. Acest cuvânt le lipsea din vocabular.

Apa de pe Almiria era revigorantă și pură. Părul cârlionțat și transparent al almirienilor, de un albastru întunecat se potrivea de minune cu corpurile lor minunate și cu siguranță strălucirea lui se datora extraordinarei lor ape. În timp ce se delectau cu cel mai bun vin almirian, Alutus îi spuse:
– Nu sunt mine de aur pe Almiria, Victor. Noi îl producem prin mijloace alchimice, despre care nu pot să îți spun nimic, foarte rar și cu măsură, doar atunci când avem mare nevoie să ieșim dintr-un impas. Ar trebui să cunoașteți și voi câte ceva despre asta. Din căte știu din istoria voastră, vechii egipteni dețineau secrete asemănătoare, dar nu vreau să spun mai mult. Va trebui să inventezi o minciună credibilă. Noi am făcut un legământ sfânt păstrat de Scribul cosmic, ocrotitorul Almiriei, care ne protejează de noi înșine.
Victor sorbi din vinul care deodată i se păru amar. Distrugerea Almiriei era acum pecetluită.

Daniela Albu

Poetă şi prozatoare. 2002 – „Părintele Ioan”, nuvele, editura Dacia, 2007- „Petru şi Pavel-între lumi”, roman, 2009 – Premiul pentru proză al Festivalului Lucian Blaga, reeditarea romanului „Petru şi Pavel – între lumi, cu o copertă de Dalia Bialcovski, 2014 -„The Orange Dress”, short stories, FeedARread, UK . Poezie: 1993 – „Catrene din deşert”, ed. Steady Promotion, 2011- „Miniaturi pariziene/Miniatures parisiennes, ediţie bilingvă, traducere în limba franceză Claude Dignoire, grafică Dalia Bialcovkski, editura Eikon, 2011 (volum prezent la Salon du livre, Paris, 2013), 2014 – Premiul pentru poezie al editurii Insiprescu şi al grupului cultural Cervantes/Inspirescu , 2014 – „The Soul’s Unseen Orchids”, poems, FeedARread, UK, 2015 – „Citadini şi levantini”, volumul premiat de editura Inspirescu;
Co-autoare antologiile de eseuri 2010 – „Cele patru dimensiuni ale feminităţii româneşti”, ed. Pro Universitaria, Neverland, 2011- „Forţa politică a femeii”, ed. Polirom: poeme în antologiile editurii ArtCreativ 2015- „Preludii pentru fluturi”, „Femeile cu flori roşii în păr”, 2016 – „Timpul pietrelor preţioase”şi în antologia „Aripi de zăpadă” a editurii LifeArt. Membră a societăţii române de Haiku, 2016 Romanian American Anthology Haibun „Travelers through Seasons”(co-author).
2017 „Cearcănele verii” volum de poeme colecţia Miraje, editura Art Creativ