M-am crezut puternic, dar, cu fiecare cedare în fața tentațiilor, încep să înțeleg că nu-s chiar așa cum mă credeam și aici nu fac vorbire de mai femininele ispite, în fața cărora mi-am deviat mereu vrerea, lipsit parcă de capacitate de împotrivire, aidoma luminii ajunsă în apropierea găurilor negre, că, na, dacă și însăși lumina cea din lumină descinsă își curbează traiectul, n-oi fi tocmai eu, păcătosul, mai breaz în respingerea prea distinselor domnițe care-mi zâmbesc șăgalnic, dar, după cum vă spuneam mai în prima treime a acestei fraze „fluviu”, alte tentații fac obiectul scrierii curente, mai exact covrigii cu sare. Că mă ia, cu leșin de la pipotă când trec pe lângă vreo simigerie și mirosurile alea răzbătute din inima cuptoarelor încinse mai ceva decât dorurile mele când mă intersectez cu câte o frumoasa-frumoaselor unduitoare, mirosuri de sfânt aluat care-și caută coacerea în para focului și ies de-acolo opturile alea cu crustă lucios-crocantă, atinse de grunjuri de sare și semințe de mac ori de susan.
Și obligat de pofte, invariabil vâr mâna-n buzunar după firfireii cei de trebuință transferului de proprietate a măcar doi covrigi și mă înfrupt din trupul lor efemer.
Așa și azi, descins din tramvaiul 32 și obligat să trec pe lângă patiseriile și covrigăriile apostolilor creștini, care și-au găsit înșiruirea în vecinătatea gurilor de metrou de la Unirii 1, m-am oprit la Luca (fie-i numele slăvit) și m-am aprovizionat. Așteptarea nu mi-a fost înșelată nici de data asta, covrigii au fost minunați însă am înțeles că, precum relele, patimile se cheamă una pe alta, eu fiind și de această dată forțat să cedez, motiv pentru care am luat calea Centrului Istoric, să mă desărez cu o bere. Hai, două, că doi au fost si covrigii și trebuie să le arăt respectul cuvenit. Sunt slab, ce să fac?!
Acum, Doamne păzește, dacă odată căzut în mreaja berii mi se va arăta și-o ispită blondă? Sau două, că, știți voi, și berilor trebuie să le arătăm respectul cuvenit…
Născut pe 9 ianuarie 1968. Pasionat de literatură, film, fotografie, bridge. A fost premiat la concursurile literare: „Rezonanțe udeștene”, „Ioan Slavici”, „Ion Creangă”, „Peregrinări”, „Alexandru Odobescu”, „Marin Preda”, „Desculț prin cetate”, „Vasile Lucaciu”, „Scrisoare către Eminescu”, „Romeo și Julieta de la Mizil”…
Meet Nicolae Cîrstea: cel care poate folosi un limbaj de registru înalt pentru a-ți vorbi despre cele mai banale momente cotidiane. De unde și umorul. Îți înțeleg spontaneitatea și o susțin. E și la baza scrierilor mele. Aș fi curios să citesc o povestire în stilul ăsta. Lucrezi la ea mai multă vreme, nu doar într-un moment lucid de inspirație, și poate îți iese ceva bun de publicat într-o revistă. Ce zici?
Să fie însă la persoana a III-a, ca ”Dezordine-n cer”.
Accept provocarea. Zi-mi revista și numărul de cuvinte… :)))
Habar n-am. O revistă ideală. După ce scrii textul, poți încerca teoretic oriunde. Eu zic că poți scoate ceva grandios (exagerez?) din stilul ăsta. Umor este, originalitate este.
Ah, ok. Credeam că îmi recomanzi o revistă anume. Oricum pritocesc în cap de ceva vreme o scriere amuzantă, care se cam cere scrisă. Poate o voi concretiza în preajma vreunui concurs literar, după care, firește, o voi da vederii.
Pân-atunci, să mai trăim cu spor!
„Hai, două, că doi au fost si covrigii și trebuie să le arăt respectul cuvenit.” Ce m-a distrat asta! :)
Chiar ca merita continuat…
Domnu’ dragă, știți, io-s așa, cam respectuos… 😉
Am citit cu placere, ca de obicei. Mi-am amintit de reflexul conditionat invatat la scoala si de cainele lui Pavlov. In momentul in care mi-am imaginat covrigii, cu multa sare pe coptura, chiar inainte de a ajunge la sfarsitul textului, organismul meu a secretat saliva necesara ingurgitarii cel putin a unei halbe de bere, pe care, din pacate nu am avut-o la indemana. In popor fenomenul e descris prin expresia ,,a-i curge balele,,…
Și eu ce să mai zic?! Ham, carevasăzică… 😂
Este un moment reuşit – momentul fiind mai scurt decât o schiţă. De apreciat umorul, mi-a plăcut referirea la apostoli. Dealtfel am observat o modă nouă cu numele lor, mulţi părinţi aleg să îşi boteze copiii Luca, Toma sau Matei, ceea ce nu e rău. Un instantaneu cotidian bine creionat, plin de umor.
:-) Săr`na, Daniela!
Nick, dacă scrii o povestire SF sau fantastică sau horror (știu că ai mai scris așa ceva), poți să publici în revista tipărită CSF. Apare o dată la două luni, și de la anul în fiecare lună, într-un tiraj de 1500 de exemplare. Colaborările se plătesc la numărul de cuvinte. Numele tău va fi pe coperta revistei, alături de numele marilor scriitori ai genului. Te aștept!
Florin, dă-mi un număr optim de cuvinte (sau un număr maxim, oricum, ceva orientativ acolo) și termenul limită de trimitere pentru următorul număr. Dacă am inspirație și mă încadrez în termen voi trimite pentru acesta, dacă nu , pentru numărul viitor. Mulțu de invitație și spor la fericire tuturor!
Dimensiunea cel mai bine între 4000 și 6000 de cuvinte, plus-minus 500. Nu există un termen, acum numerele din anul acesta sunt acoperite, dar din ianuarie încolo e nevoie crescută de texte. Poți trimite și mai multe, dacă ai. Vei primi feedback în termen rezonabil, 30-45 de zile. Va fi deschis și un website cât de curând, unde vei putea urmări starea subscripției.
Aceeași invitație, valabilă pentru oricine, fie că a fost publicat pe hârtie, fie că nu.
Îmi puteți trimite textele pe adresa de email florin.fg@gmail.com.