Curând vei fi tată

Imediat după ce s-a întors acasă, Nishiaki Madono a fost surprins de îmbrățișarea soției lui, Akemi. Corpul ei era cald ca o scânteie.

― Ce s-a întâmplat?

― E secret.

Dar Akemi nu se putea opri din zâmbit. Mergând în sufragerie, a observat că exista un tort pe masă, cu o păpușă-bebeluș în vârf.

― Sunt însărcinată!

Continuând să zâmbească, Akemi l-a îmbrățișat pe Nishiaki încă o dată, ceea ce l-a făcut să se simtă revigorat, ca şi când s-ar fi aflat prins într-un cerc al fericirii. Apoi, Nishiaki și Akemi au început să mănânce tortul.

― Hei, cum se va numi bebelușul?

― Nu, e prea repede. Nu știm dacă va fi băiat sau fată.

― Așa e, dar cumva vreau să mă gândesc la asta.

― Aham, am înțeles.

― Pe bune?

― Da.

Tortul conținea nuci, pe care Nishiaki nu le suporta. Aveau gust ca de șanț amar și la atingere semănau cu pietrele. Aveau o formă de mucus. Toate aspectele îi erau neplăcute lui Nishiaki. Se arăta rece cu Akemi, de fiecare dată când ea cumpăra tort cu nuci. Dar nu și acum, pentru că era o zi fericită.

La miezul nopții, au făcut sex excepțional de intens și arzător. Nishiaki i-a mângâiat stomacul slab. Încă nu era umflat. Fiind mulțumit, s-a întins pe pat. I-a auzit respirația sănătoasă, al cărei sunet îi mângâia urechile. Sarcina lui Akemi reprezenta motiv de bucurie, poate cel mai fericit lucru din viața lui Nishiaki. Dar, de cealaltă parte a încântării, se simțea ceva zvârcolindu-se.

După aceea, zilele au trecut repede ca o furtună. Burta lui Akemi se tot mărea, ca și cum ar fi avut o bilă de fier în ea. De fiecare dată când se uita la burtă, Nishiaki atingea rotunjimea bej cu obrazul.

În timp ce corpul ei se transforma, părea că şi sufletul i se transformă. Emoțiile  i-au devenit atât de instabile, încât plângea imediat după ce zâmbea și se supăra imediat după ce fusese bucuroasă. În plus, apetitul ei a devenit aberant, mai ales pentru dulciuri, ca tortul și înghețata. Asta i-a amintit de Jared Leto, un actor de la Hollywood, care, pentru a intra în rolul unui supraponderal, a devorat extrem de multă înghețată.

Această transformare îl îngrozea puțin pe  Nishiaki, era terorizat de gândul că Akemi, cea mai iubită persoană pentru el, se transforma în ceva sinistru. Momentul în care s-a gândit cel mai mult la asta a fost într-o după-amiază de primăvară, când s-a uitat la fața lui Akemi, care dormea. Pielea ei era puțin uscată şi avea o culoare vag brună. Deși fața rămânea drăguță, i se părea în același timp oarecum ciudată. Nishiaki avea premoniția că-i va apărea ceva pe ea, după frisoane. Atunci, ea s-a trezit.

― Ce-i? De ce te uiți la mine?

― Așa. Pentru că ești drăguță.

― Heiii.

Akemi a râs.

― Hai să dormim împreună.

― Dar am de lucru.

― Nu contează. Hai să tragem un pui de somn, că azi e duminică.

Condus de mâinile ei, Nishiaki s-a întins pe podea. Akemi ajunse mai aproape de el. L-a atins pe Nishiaki cu burta. Atunci, a fost surprins de tremurul propriului său corp.

― Ce s-a întâmplat?

― Nimic.

N-a putut să  spună că atingerea era diferită.

― Somn ușor.

― Somn ușor.

Nishiaki și-a închis ochii.

Nishiaki a mers la o băută cu Takehisa Sudou, unul dintre colegii lui. Acesta avea un copil de 5 ani, adică era un părinte cu mai multă experiență.

― Femeile, ele se transformă complet când devin mame.

Takehisa a zis asta bând o bere.

― În ce fel?

― Când sunt gravide, se transformă în niște animale feroce, Nishiaki.

― Nu te înțeleg.

Nishiaki mânca pui la grătar.

― “Ele se transformă în alte femei”, nu-i așa?

― Nu. Hm, greu de spus, specia lor se schimbă, ființa umană devine animal.

― Cum?

― Greu de spus și asta. Femeia devine mamă, apoi prima prioritate pentru ea, de exemplu iubitul sau viața, e copilul. Chiar dacă renunță la tot, simte că trebuie să-și protejeze copilul. Schimbarea asta este extrem de drastică, totul se schimbă. De la piele până la suflet, de la sâni până la modul de gândire, de la pântec până la specie.

Nishiaki n-a înțeles exact ce voia să-i spună Takehisa.

― Păi, lucrul la care se te aștepți cel mai repede, este că se schimbă modul în care te iubește.

Acest cuvânt a reverberat în mod sinistru.

― Nishiaki, tu nu mai ești cel mai bun pentru Akemi-chan. Începi să te asemeni cu alte lucruri dispensabile, lucruri de la care face excepție copilul. Așa că o să se schimbe complet modul în care te iubește. Asta e o chestie serioasă. Modul de a te iubi se transformă, din a iubi un singur lucru, în a iubi două sau mai multe lucruri.

Cuvintele lui Takehisa erau conceptuale dar persuasive.

― Dar nu poate să iubească două sau mai multe lucruri, de exemplu copilul și pe mine, ca şi când ar iubi un singur lucru?

― Imposibil. Să devină mamă nu e atât de simplu.

Nishiaki a simțit mai mult amărăciunea berii.

― Atunci, ce să fac în cazul ăsta?

Takehisa a mușcat un baton de morcov.

― Hei, îți dai seama. Trebuie să te schimbi tu.

Akemi era încă trează când Nishiaki s-a întors acasă. Avea o fața sumbră.

― Bine ai venit.

Murdăria stagna la baza vocii ei.

― Ești bogat, nu-i așa? În timp ce sufeream, tu ai fost la băută.

― Nu, nu este aşa. Takehisa mi-a dat nişte sfaturi pentru a fi tată.

― Hm, în ce sens?

Cuvintele ei l-au enervat.

― Nu e treaba ta.

Mergând în dormitor, a început să-și schimbe hainele. După aceea, a simțit că ar fi trebuit să-și ceară scuze. Dar până la urmă n-a făcut-o.

Duminică, Nishiaki a mers la filmul pe care Akemi își dorea foarte mult să-l vadă.

Akemi, purtând haine comode, semăna cu o mama sfântă, de a cărei lumină tandră a fost puțin copleșit Nishiaki. După ce au ajuns la un magazin universal cu mașina, au mers la cinematograf și el a sprijinit-o pe Akemi. În lift, se afla o femeie bătrână îndoită de mijloc. Părul ei purpuriu era impresionant. Au stat în tăcere pentru o vreme.

― Sper că bebelușul dumneavoastră va crește sănătos.

Akemi a zâmbit la cuvintele ei blânde.

― Da. Sper și eu.

― În câte luni ești?

― Patru. Îmi lovește stomacul cu picioarele!

― E energic.

Femeia a zâmbit şi ea.

După ce și-au lat la revedere de la femeie și au iești din lift, Akemi a început să vorbească.

― Eu simt că… mă simt ușurată când vorbește cu mine cineva.

― Hm, de ce?

― Știi, este ca şi cum simt o presiune din partea societății, de genul „Femeile însărcinate nu trebuie să facă un singur pas afară din casă!” sau „stai în cameră tot timpul până când naşti!”. Japonezii sunt nejustificat de duri cu femeile gravide sau cu bebelușii, nu-i așa? Dacă mergi în tren cu căruciorul copilului, bărbații strâmbă din nas la tine. Dacă ai un copil în brațe, bătrânii scuipă cuvinte abuzive către tine. De aceea, când ies afară, mă simt speriată. Așa că, dacă cineva îmi adresează cuvinte blânde, mă simt ușurată. E ca şi cum… ah,  mi se permite să trăiesc aici cu un bebeluș.

― Nu este un pic exagerat?

― Nu e exagerat… eu, înainte să fiu gravidă, am văzut o femeie gravidă care a fost lovită în tren. Bâlbâind câteva cuvinte neînsemnate, bărbatul i-a lovit burta. Eu eram serios înspăimântată. Vroiam să o ajut, dar nu puteam să mă mișc. M-am întrebat dacă asta înseamnă oare să devii femeie gravidă. Foarte terifiant, foarte dificil e să trăiești cu burta asta mare.

Nishiaki s-a gândit că era criticat el însuși.

Filmul a fost foarte interesant. Incitată, Akemi vorbea despre film și Nishiaki dădea din cap la cuvintele ei. În drum spre mașină, lingând câte o înghețată, se plimbau prin magazinul universal. Nishiaki avea înghețată de mentă, Akemi de vanilie. De fiecare dată când vedea cărucioare cu copii, ea le zâmbea copiilor și chiar și părinților. Toți aveau zâmbete luminoase și îi ofereau cuvinte blânde. Aura ei devenea şi mai strălucitoare.

Dar s-a întâmplat ceva neobișnuit. Ea a zis că se simte rău.

― Ce mă fac, mi-am uitat punga pentru vărsături.

Nishiaki se îndreptă cu ea spre toaletă. Dar, pentru că mergeau prea repede, Akemi a alunecat. În timp ce ea cădea, Nishiaki parcă vedea lumea cu încetinitorul. Pierzându-și echilibrul, corpul ei se apropia de podea. Oare ce se va întîmpla cu Akemi și cu bebelușul când ea va atinge podeaua?

La început, a simțit teroare, o teroare care-i strângea inima. Apoi, a simțit un entuziasm care îl făcea să vrea să vadă momentul coliziunii. Deși nu știa de ce resimțea această emoție, nu putea să nege existența entuziasmului.

Atunci, Akemi a căzut. Se părea că Akemi și bebelușul nu erau în pericol, din fericire, pentru că forța impactului fusese mică. Dar, din cauza izbiturii, Akemi a împrăștiat voma pe podea. Trecătorii îi ocoleau, având expresii disprețuitoare. Un om de la curățenie a apărut, cu o mutră amară.

― Scuzați-mă, scuzați-mă.

Sprijinită de Nishiaki, Akemi continua să plângă și să-şi ceară scuze în timp ce se îndreptau spre toaletă.

Imediat când s-a trezit, a surprins-o pe Akemi că îi săruta gâtul. Confuz, își organiză gândurile. Se întorsese de la magazin și, obosit, adormise pe pat, atunci…

Nishiaki simțea că mirosul lui Akemi era diferit. Nu era mirosul dulce ca de obicei, ci unul viu, al unei cărni de animal. A fost prima dată când corpul ei mirosea aşa. Nishiaki a îmbrățișat-o tremurând. Akemi îl săruta, aproape devorându-l. Corpul ei, care purta un copil, îl apăsa greu pe Nishiaki. Sărutându-i ceafa, ea a expirat un aer cald.

Confuz, îndepărtă hainele de pe ea. În timp ce goliciunea trupului se expunea treptat, tremurul lui Nishiaki devenea mai puternic. Pielea ei, care se scălda în lumina albastră a lunii, semăna cu al unei fantome. Sânii umflați în mod distorsionat și sfârcurile negricioase erau foarte urâte, ca doguu (土偶, mici figurine antropomorfe și zoomorfe care au fost produse la sfârșitul perioadei preistorice japoneze Jōmon). Burta  mare a lui Akemi, care ținea o viață înăuntru, îl făcea să simtă venerație și teroare. Nishiaki i-a atins burta timid, în locul unde bătea a doua inimă. Și-a retras imediat mâna.

Penisul lui Nishiaki nu s-a sculat, cu toate că i-a atins sânii sau a fost supt. Încăperea s-a umplut de o atmosferă încremenită.

― Scuză-mă, sunt obosit. Nu mă simt bine acum.

Nishiaki s-a gândit că a fost o scuză penibilă.

Nishiaki a mers la casa lui Hikaru, mama sa. O vizita prima dată, de când Akemi era gravidă.

― Scuză-mă că nu a venit și Akemi. Se simte rău.

― Bine, bine. Eu știu cât de dură e o sarcină.

Hikaru o privea pe Nishiaki cu ochi umezi, ceea ce i-a displăcut.

Ea i-a adus poze în care Nishiaki era copil. Avea un zâmbet inocent, ținea în mână o jucărie, mergea în patru labe pe podea, purta un costum de baie și mânca ceva. Dar Nishiaki se simțea ciudat față de el, cel din trecut. Nu păstra amintiri din acea vreme. Cu toate acestea, imagini de care nu-şi amintea rămăseseră imortalizate în poze. Era înfricoșător.

― O să devii tată! a zis Hikaru cu emoție.

I-a explicat cât de încântător putea fi acest lucru. Modul ei narcisist de a vorbi i se părea enervant lui Nishiaki.

― Dar nu trebuie să fii ca tatăl tău, cu siguranță, a zis ea ca, și cum ar fi scuipat o flegmă.

Iar începe, s-a gândit Nishiaki.

― Te rog să nu fii ca nenorocitul ăla. Știi cât de iresponsabil și nemilos era bărbatul ăla, nu-i așa? Păi, la început, era un om obişnuit și bun. Mă iubea din toată inima.

Hikaru a băut o ceașcă de ceai.

― Dar, fiindcă te-ai născut tu, Nishiaki, a devenit un nenorocit incurabil. Deși a fi părinți presupune implicarea și a mamei și a tatălui, individul ăsta nu m-a ajutat deloc cu creșterea copilului. Ne-a întors spatele. Bărbatul ăla brutal continua să lucreze, lucreze și lucreze. Se purta straniu, ca un robot care s-a trezit dimineața, a lucrat, s-a întors la casa lui și a dormit. Nu voi uita, pentru toată viața mea, că el n-a făcut nimic, continua mereu să nu facă nimic.

Nishiaki a observat că masa începea să tremure.

― Mă simțeam singură tot timpul, din cauza lui. Desigur, erai adorabil, erai cel mai important și drăguț copil. Dar nu poți crește un copil doar cu dragostea. Amintește-ți asta, Nishiaki. Trebuie să o sprijini pe Akemi-chan nu numai în mod spiritual, ci și fizic, nu ca nenorocitul ăla. Pentru că, serios, eram singură. Nu pot să uit această singurătate pentru tot restul vieții. Nu va fi vindecată această singurătate niciodată. O să continui să-l urăsc pe nenorocitul ăla până la moarte. Nishiaki, să nu fii ca bărbatul ăla, te rog.

După ce i-a auzit înjurăturile, Nishiaki a mers la toaletă, unde și-a văzut fața în oglindă. Simțea că pungile de sub ochi au devenit mai negre, făcându-l să semene cu Satoshi, tatăl său. Contrar cuvintelor maică-săi, Nishiaki se simțea mai apropiat de Satoshi.

Tatăl meu a fost un nenorocit, cu siguranță. Nu am aproape nicio amintire despre el.

Deși s-a gândit la asta, simțea milă pentru el și a observat că ura pentru mama lui devenea mai mare cu fiecare zi. Nishiaki s-a spălat pe față și şi-a frecat buza uscată cu degetul.

Nishiaki se tot plimba de jur împrejur, până la ora de întâlnire. În acest timp, a găsit un magazin mic de jucării în care a intrat dintr-un capriciu. Era plin de jucării colorate, aşezate una peste alta. Păpușile lui Sentai Hero (戦隊ヒーロー, un serial cu o echipă de super-eroi japonezi), bețe magical girl, ursuleți de pluș. Magazinul era plin de un miros tandru și proaspăt.

Dacă mi se naște un băiat, o să cumpăr această centură pentru Kamen Rider (仮面ライダー, un super-erou având ca motiv o insectă, care merge pe motocicletă și se luptă cu răufăcătorii). Dacă mi se naște o fată, o să cumpăr această păpușă roz.

Gândindu-se la asta, se plimba prin magazin. Nishiaki a început să aibă un sentiment ciudat, ca şi cum păpușile îi aruncau priviri neîncrezătoare. Privirile împietrite se strecurau pe pielea lui ca uleiul murdar și atunci spațiul se micșora treptat. Cutiile jucăriilor se apropiau de el, o lumină albă de pe acoperiș se apropia de el. Între timp, a găsit nişte șosete pentru bebeluși. Șosetele erau albastru deschis și la fel de mici ca palma lui Nishiaki. Le-a luat și s-a uitat fix la ele. Gândindu-se că un omuleț atât de mic va ieși din stomacul lui Akemi, transpirația îi erupea prin pori.

Brusc, simți o lovitură pe picior. Privind în jos, a văzut un copil mic alergând prin magazin. Într-un moment, un gând i-a explodat în cap, și anume că va lovi copilul în spate.

― Scuzați-mă.

Mama copilului și-a cerut scuze, dar Nishiaki continua să tremure, fiind terorizat de gândul acela. Iluzia devenea tot mai puternică. Copilul a căzut pe podea și început să plângă. Vocea îi creștea în intensitatea, până când se transforma în plânsul unui monstru.

La locul de întâlnire a venit o femeie, numită Airi. Nishiaki a mers cu ea la un love hotel (ラブホテル, un tip de hotel de scurtă ședere, care are scopul principal de a permite oaspeților să aibă intimitate pentru activitățile sexuale).

În timp ce Airi făcea un duș, Nishiaki se întinse pe pat. O întâlnise pe un site de matrimoniale numit PCMAX, unde căuta o parteneră de sex fără obligații. Nu știa dacă Airi era numele ei adevărat. În realitate părea mai grasă decât în poze, dar nu-i păsa de asta.

Și au început să facă sex. Airi se mișca în mod activ. Entuziasmul ei îl făcea să fie puțin copleșit. În plus, Airi vorbea cu el. Se părea că îi plăcea să vorbească în timpul actului.

― Ești cel mai prost, pentru că faci sex cu mine, deși ai o soție.

― Ce dracu’?

― Încerc să îți produc o plăcere vinovată. Nu faci sex cu soția?

― E incorect spus că nu fac. Nu pot să fac.

― De ce?

Se gândea dacă să-i spună sau nu adevărul.

― E bolnavă. Așa că, da, nu pot să fac sex cu ea.

― Hm, aiurea. Dar dacă e așa, nu te simți mai puțin vinovat dacă faci sex cu o prostituată?

― Nu-mi plac prostituatele. Mai demult, am avut o boală venerică din cauza uneia.

― Scârbos.

Airi avea sânii mari. Și-a pus penisul între ei și l-a frecat, ceea ce i-a produs atât de multă plăcere încât Nishiaki a început să-și miște talia tremurând. Airi a gemut, ceea ce însemna că nu uita să creeze o atmosferă în care să-l facă să se simtă bine. Între timp, a sunat telefonul mobil al lui Nishiaki. L-a ignorat. Și-a așezat penisul în vagin. Se mișca violent chiar de la început. Suspinul ei suna atât de erotic, încât devenea și mai înverșunat. În timp ce vedea sânii ei mari sărind, simțea că penisul i se face și mai tare.  După aceea, a început să o împingă din spate. Suspinul s-a auzit mai puternic. Dar ce vedea acum Nishiaki era spatele lui Airi. Culoarea pieii părea mohorâtă și murdară. Avea erupții roșii pe spate și arătau ca desenul vreunei zodii. Nishiaki a lins cea mai roșie dintre erupții și Airi a tremurat.

Telefonul a sunat încă o dată iar Nishiaki a încercat să-l ignore.

― Hei, nu pot să mă concentrez, pentru că face zgomot. Răspunde la telefon și închide-l!

La cuvintele lui Airi, Nishiaki a răspuns la telefon fără tragere de inimă.

Alergând la spital și aflând salonul unde era Akemi, Nishiaki a intrat într-un lift.

Akemi căzuse de pe scara podului. Când auzise asta, inima lui Nishiaki se oprise pentru un moment. A încetat să mai facă sex cu Airi și s-a dus în grabă la spital. Deși apăsa butonul din nou și din nou, liftul abia se mișca. A fost surprins că liftul s-a oprit brusc. La început, enervat, continuă să lovească ușa cu piciorul, apoi s-a calmat treptat și a oftat adânc.

S-a gândit la starea lui Akemi. Având în vedere apelul urgent, nu se putea aștepta la vești bune. Avea o rană gravă? Era conștientă? Și, acest timp, s-a gândit la zâmbetul misterios al lui Akemi.

Da, poate e vie și în regulă.

Acest gând i-a apărut în minte. Deși nu avea o dovadă, îl vedea ca pe un viitor clar stabilit.

Pe urmă, s-a gândit la bebeluș. Akemi căzuse de pe scară. Își imagina cum corpul ei continua să se rostogolească și stomacul cum i se lovea de podea. Impactul era repetitiv. A putut să-l suporte bebelușul? A putut să-l îndure, fiind atât de mic și fragil?

Nishiaki și-a spus că în cel mai rău caz a murit bebelușul. În acest timp, se simțea puțin înspăimântat și, în același timp, copleșitor de ușurat.

Dacă ar muri bebelușul, m-aș întoarce la viața obișnuită și Akemi ar fi ca de obicei. Toate ar deveni la fel ca înainte. Poate Akemi ar fi rănită și ar suferi de durere, dar o să fie rolul soțului să o sprijine și, dacă e așa, eu pot să joc acest rol.

Nishiaki spera să se fi întâmplat așa și avea încredere în preconizările lui. Atunci, a început să se miște liftul. Cu o expresie serioasă, Nishiaki a ieșit din lift alergând.

Akemi stătea întinsă pe pat. Fața ei părea sănătoasă şi s-a simțit ușurat. Akemi s-a trezit și, uitându-se la Nishiaki, a plâns și i-a zâmbit. El a îmbrățișat-o. Nishiaki a simțit burta umflată al lui Akemi.

― Scuză-mă, trebuie să-ți fi făcut griji pentru mine. Dar sunt în regulă. La început, m-am gândit că s-a terminat. Am căzut de la mare înălțime și m-am lovit așa tare în burtă, că am crezut că a murit bebelușul. Am fost deznădăjduită. Dar suntem în viață, amândoi. Un doctor a zis că, în serialele de dramă sau film, există scene unde femeile pierd sarcinile din cauza căzăturilor, dar în realitate un astfel de accident nu se întâmplă de obicei, pierderea sarcinii fiind mai mult o tulburare genetică. E ok, ok pe bune. Sunt în viață, suntem în viață, Nishiaki.

După conversație, Nishiaki a mers la toaletă. Dându-și pantalonii jos, a stat pe bideu. A văzut o pată și un graffitti. Aerul era nemişcat și grețos.

Tettyo Saito

Tettyo Saito s-a născut în 1992, în prefectura Tiba, Japonia. A studiat literatura japoneză la Universitatea Meiji din Tokyo. După terminarea universități, a început să studieze limba română, datorită filmului românesc „Polițist, Adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu. După 5 ani, visul său s-a împlinit, a reușit să devină scriitor în România. În Japonia, este critic de film și literatură.