Am găsit şi tradus acesta scurtă explicaţie (şi în acelaşi timp interviu) despre cum gândeşti, cum fabrici „povestea”.
Mini-interviu cu Philip K. Dick
(1971 din Russell Hill, Reflections of the Future; an Elective Course in Science Fiction and Fact: Laboratory Manual.)
Primul student: Îmi puteți explica despre ce este vorba în „Roog”?
Philip K. Dick: Bine. Imaginează-te în lumea câinilor. Să spunem că ai adus un câine acasă. Nu a mai văzut gunoieri; nu a mai văzut un tomberon de gunoi. Îl lași în curte. Ce o să se întâmple?
Primul student: Ar încerca să păzească tomberonul.
Dick: Corect. Ar crede că în fiecare zi scoți gunoiul și îl pui într-un recipient ermetic pentru ca nimeni să nu-l poată lua. Îl pui în aceast recipient de metal, aranjezi capacul cu grijă. Chiar un capac care e greu de desfăcut. Apoi pleci în casă. In fiecare zi faci un lucru. După câteva zile, ai un întreg tomberon plin de chestii. Le poți mirosi. În fiecare zi miros mai puternic. După câteva zile câinele începe să se gândească, „Cum pot obține ceva de acolo?” Apoi, când totul pare doar copt, plin, macerat, gata de a fi consumat, tipii ăștia apar și iau tot. Și câinele este speriat, nedumerit. „Ce se întâmplă? Cum e gata, cum e furat.” OK. Apoi, după un timp, își dă seama de ce e el acolo – asta e treaba lui, scopul lui: de a nu-i lăsa pe acești tipi să extragă toate aceste lucruri valoroase. Pentru el, nu e gunoi. E un depozit pentru chestiile cele mai valoroase ale stapînilor – pentru el, alimente sînt lucrurile cele mai prețioase – tot ce merită păzit cu adevărat. E ca și cum ar fi hrana lui. În cazul în care un alt câine ar vrea sa i-o ia, ar sări la bătaie Deci câinele, vrea acum să-i împiedice pe gunoieri. Dar nu i-ar vedea ca simple ființe – iar vedea ca un fel de creaturi – creaturi pe care le întrezăreste apărând în zori fără nici o legătură cu oamenii din casă.
Deci, ce am spus pînă acum, este ceea ce aș crede dacă aș fi câine. Este o imagine pe care ai avea-o din perspectiva câinelui; o născocire a minții lui – dacă el poate avea așa ceva: minte, idei. Deci, în cele din urmă ai acest cadru, conceput pe o perioadă lungă, pentru că în poveste el făcuse asta pe-o lungă perioadă de timp. E din ce în ce mai rău. Latră mai mult. Apoi, introduc elementul fantastic: în cele din urmă, ei au de gând să scape de câine; latră prea mult. Ce se va întâmpla în continuare? Ei bine, din punctul lui de vedere (dacă ar putea gândi) e sfârșitul – nu numai că aceste creaturi vor primi mâncarea din tomberon, vor răpi și familia lui. În cele din urmă vor lua cu ei și oamenii după ce îl vor lua pe el.
Al doilea student: Ce puteți spune despre partea în care “the Roogs” sînt sus pe gard?
Dick: Ei bine, iată de ce este de fapt mai mult o poveste fantastică decât o poveste despre realitate. Pentru că, desigur, așa ceva nu se poate întâmpla în viața reală cu adevărat. Gunoierii nu fac mișto de câini. Cel puțin eu nu cred.
Al doilea student (în glumă): Poate că fac. Poate că nu-i auzim.
Dick: (arătând spre câinele lui adormit la picioare) Întreabă câinele. Poate că știe ceva ce noi nu știm. Aceasta este o elaborare a fantasticului – un fel de zonă fantastico-psihologică. El spune, „Hei! Tu acolo! Tu cu blana aia ciudată. Care e problema ta? De ce faci gălăgie?” Și nu știi ce anume îl enervează cu adevărat pe câine. Cu alte cuvinte sînt visele câinelui în lumea proprie. Coșmarele proprii ale lumii lui. Nu putem simți lumea lui, nu putem înțelege coșmarele lumii lui.
Aceasta este prima poveste pe care am scris-o în 1951. Am recitit-o în această dimineață – nu am citit-o pentru o lungă perioadă de timp – și am realizat cât de mult m-am dus în lumea viselor. De exemplu, la sfârșit, atunci când the Roogs au privit spre casă, spre oamenii din interior: ce se va întâmpla, este evident.
(citind din poveste) „Apoi încet, în tăcere, “the Roogs” s-au uitat în sus, pe partea casei, către fereastra cu jaluzeaua maro trasă pînă jos” – care desigur e dormitorul în care dorm stăpînii. E momentul cînd schiaună şi latră. Şi desigur, încearcă să-şi anunţe stăpînii că ei au venit. “Roog!” e la fel ca o lătrătură. Pentru el reprezintă un cuvînt.
(citeşte din nou) “S-a îndreptat către the Roogs ţopăind de furie.”
Apoi, mai târziu se linişteşte: “Gura-i încă deschisă şi din lăuntrul lui iese un geamăt teribil, de neputinţă, un scheunat de nenorocire şi de disperare.”
Ştie că a eşuat. Ştie că pînă la urmă o să fie luat sau omorît. Că pînă la urmă or să vină înapoi după stăpâni. E doar o chestie de timp. Şi the Roogs ştiu şi ei asta. Adică o ştiu în coşmarul câinelui. Asta simte câinele că spun ei. E de fapt câinele cel care o spune pentru ei.
(citeşte din nou) “Nu fii neliniştit, spune unul dintre Roogs (câinele gîndeşte asta). Camionul este deja plin ochi. Trebuie să lăsăm ceva şi pentru săptămîna viitoare.”
Al treilea student: Ce ai vrut să spui prin descrierea Roogs-şilor – oferindu-le capetele umflate şi picioarele nesigure? Ce înseamnă acest lucru pentru câine?
Dick: Este lucrul care îl îngrozeşte pe el. Ei bine, e de fapt imaginea care mă îngrozeşte pe mine. Cu alte cuvinte, scrii ceva de genul ăsta – uiţi cine eşti, că eşti scriitor. Devii câine – eşti un câine speriat! Atunci începi să halucinezi tot felul de chestii. Aşa că pentru mine, este modul în care aş fi reacţionat dacă aş fi fost câinele. Desigur, chiar nu ştim – poate că animalele nu gândesc deloc, nu? Deci, probabil că nu poate exista nimic din toate astea. Într-un sens strict raţional, nu există nici Roogs, nu există nici un gunoier cu picioare tremurînde. Aşa mi-am imaginat eu nişte creaturi oribile, cum le-am descris acolo. Dacă le-aţi fi descris voi, ar fi apărut altfel. Aşa cum vedeţi voi lucrurile. Detaliile care vă şochează pe voi.
Al patrulea student : Cum v-a venit numele Roog?
Dick: Am încercat să găsesc ceva care s-ar asemăna cu lătratul unui câine. Nu aş fi putut folosi „bow-wow”. La vreamea respectivă realizasem că nu pot începe povestea pînă n-aş fi putut scrie pe foaie ce-ar fi spus un câine.
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Lasă un răspuns