Se strecurǎ ca o felină prin uşa întredeschisǎ. Culoarul ce i se înfăţişa în semiobscuritate era îngust. Păşi ferm şi grăbit, motivat. Parcă ştia încotro se îndreaptă. Se simţea atras de un flux magnetic, direcţionat. Îşi scutură chica deasă a părului. Auzi surprins nişte pocnete fine. Avea senzaţia că numeroase liţe se scurtcircuitau intermitent. Repetă mişcarea mai puternic.
Constatǎ efectul. Ţeasta îi deveni fluorescentă. Văzu asta prin efect: o luminiscenţǎ îi facilita privirea în spaţiu. Înainta mai sigur acum, cu inima bătând tumultuos. Curând îşi simţi întreaga fiinţǎ învăluitǎ de-o căldurǎ plăcută, mai ales obrajii. Instinctiv duse mâinile spre faţǎ. Se atinse precaut, parcă se aştepta la ceva. Într-adevăr. Se întâmplǎ. Mâinile se contaminară de pâlpâirea luminoasǎ. Îşi lăsă repede braţele pe lângă trup şi simţi o plăcută electrizare care se metamorfoză într-un strat fosforescent ce-i invadǎ straiele. Fiecare pas făcut era un amplificator curios al aureolei câştigate. Nu se temea, nu-şi cerea explicaţii. Înainta cu senzaţia că pereţii se mişcau sesizabil, dilatând culoarul fără să-l scurteze. Perseveră. Merse, merse, merse. Pierdu puterea de a socoti scurgerea timpului. Parcă trecuseră… Nu, nu ştia cât…
Grăbi pasul. Dalele culoarului, abia atinse, îi frigeau tălpile. Preocupat de înaintare, observǎ târziu că se desprinsese de paviment, plutind spre înainte. Capătul culoarului nu se întrezărea. Lumina iradiatǎ de trup parcă-l îndepărta. Deveni nerăbdător. Îşi mişca braţele zorit, încercând să bată aerul rece pentru a grabi deplasarea. Constatǎ că nu-l mai ascultau. Dimpotrivă, se depărtară de trup, cu palmele închegate spre spate. Se lăsă aşa, dându-şi seama că mişcarea era mai prielnică. Îşi spuse în gând, cu uşoarǎ autoironie: Regresez. Şi contiuǎ înaintarea fără să-şi mai poată controla viteza. Deşi nu depunea nici un efort, osteni. Îşi trase pleoapele, apărând ochii de lumina ce-o difuza corpul. Era aproape aţipit când simţi o unduire care îi frisonǎ trupul. Ar fi vrut să se atingă. Dar mâinile nu-l mai ascultau.
Un zgomot îl scoase din toropeală. Era lungit pe dalele reci şi alunecoase. Zborul de până acum era un târşâit şerpuitor de glace papier grosolan. Îşi cercetă braţele şi picioarele cu coada ochilor, deveniseră gheare solzoase. Ce se întâmpla ?! Uită să persiste în autointerogări, căci transformarea îl ului mai tare.
Ce senzaţie curioasă! Halucinaţii, da, halucinaţii. Probabil, efectul întunericului prin care mergea de atât amar de timp!
Nici o clipă nu se oprise din mers. Acum era mai anevoios. Am obosit, cu siguranţǎ, gândi. Dar vreau să ies de-aici!
O amorţealǎ a picioarelor îngherănate îi mai domoli elanul înaintării, dar nu se opri. Fluidul magnetic îl absorbea spre înainte, mai puternic. Încercǎ să-şi cerceteze membrele din faţǎ, dar nu le mai văzu, dispăruseră. Totuşi, înainta. Cum ? O scurtă privire spre piept: devenise târâtoare. Vrând să-şi articuleze uimirea, simţi ieşindu-i din gură o limbă lungă-lungă, de pe care i se prelinse o apă vâscoasă, grea, picurând zgomotos pe dale, dar uşurând inaintarea. Culmea ! Truda mi-a ostenit corpul. Înaintez târându-mă ca şarpele. Asta e ! Mă cred reptilǎ păcătoasă. Şi se căzni spre înainte.
Privirea resimţea lumina fluorescentă. Ea şi dorinţa de a ajunge îl împingeau să biruie slăbiciunea. Stai !… A ajunge unde ? La capătul culoarului. Despre ce culoar e vorba? Se descumpăni, dar mersul nu şi-l opri. Ce caut aici, pe unde am fost? Ce am devenit? Încotro?
N-avu, parcă, răstimp de lămurire. Se simţi absorbit ca de o pompă uriaşǎ. Aspirat! Da, aşa fusese! Aspiraaaat! Îşi recunoscu vocea! Era el! Dar ce-l împinsese în teribila încercare? Curiozitatea? Fusese constrâns de cineva?
Tot chestionarul durǎ o clipă doar, căci se pomeni în plină zi cu soare. Miji ochii îndureraţi. Urechile-i păcăneau ca tobele. Corpul vlăguit de impactul cu tot se moleşi, topindu-se într-o băltoacă ce fu secatǎ rapid de arşiţa zilei…
http://angeladina.wordpress.com
bănuiesc că intențía era să dezvoltați un text SF sau F, fantasy de gen introspectiv.nu prea v-a ieșit, fiindcă, în opinia mea, chiar dacă abordați temele genurilor amintite,cum ar fi episoadele de regresie, transgresie, inversie sau involuție ș.a. simpla înșiruire de acțiuni precipitate, un discurs autoreflexiv și interiorizat, o așazisă revelație a ,,flashului” fără minima creionare a personajelor, redarea unei atmosfere sugestive, construirea unui ,,plot” adecvat și propunerea unei mize, totul e în van.
ps. vă recomand, spre edificare articolul lui Cornel Bălan în care sunt analizate opiniile unui clasic al genului fantastic Philip K.Dick.
https://liternautica.com/ce-se-afla-in-spatele-povestii/