La Varna

Ce plăcut era vântul aici!, s-a gândit Mitsuru Akasaka întinzându-se pe plajă. Venise acum la Varna, o stațiune de vacanță din Bulgaria, pentru prima dată, la 50 de ani împliniți. Deși auzise despre reputația Varnei de la prietenii lui, Varna, simțind-o (acum) cu ochii și pielea lui, i se părea mult mai minunată decât își imaginase. Doar aglomerația prea mare îl deranja, dar a putut să uite de asta datorită cerului sublim de albastru și a mării luminoase ca un safir.
Pe când își atingea burta grasă, a auzit cuvintele „M-am întors” în spatele lui. Uitându-se înapoi, a văzut-o pe Kae Akasaka, soția lui, ridicându-se cu grație. Mitsuru se holbă la corpul ei, cu o privire umedă – părea atât de tânără încât nu i-ai fi dat 50 de ani. Era ca o viespe cu otravă intensă. Purtând un bikini negru, își expunea tinerețea bogată cu calm. Dacă o femeie de 50 de ani ar purta un bikini negru în Japonia, oamenii s-ar holba și ar râde de ea în mod disprețuitor. Dar în cazul ei, bărbații ar fi intoxicați de frumusețe. Neștiind că e femeie bătrână, li s-ar umfla penisurile. Era foarte plăcut să vezi astfel de oameni stupizi.
Ridicându-se, Mitsuru i-a atins talia dezgolită. Deși existau mulți turiști albi, femeile erau urâte din cauza grăsimilor masive, ca niște ruine de statui în deșert.
Oamenii albi erau frumoși la tinerețe, dar extrem de urâți când erau bătrâni.
Mitsuru a râs de ele și a venerat frumusețea lui Kae. Simțea că dorința lui era stârnită la maxim, deoarece trecuse mult timp de când n-o mai văzuse în bikini. Se simțea un om magnific când era cu această soție frumoasă.

Pentru o vreme, Mitsuru și Kae au stat în lumina tandră a soarelui. Atunci, Kae a început să vorbească încet.
― Ai văzut vreun film bulgăresc?
― Hm… nu, mă gândesc că nu. Tu?
― Am văzut doar unul.
Fața ei cu ochelarii de soare părea că mânuiește o magie profundă.
― Poate… e despre o trupă de rock, dar nu faimoasă, de tineri. Nu știu de ce, dar merg la o stațiune de mare. Atunci continuă să cânte muzică. Și devin faimoși treptat, dar trupa se dezmembrează pentru că vocallistul dispare și ceilalți membri o iau razna. La sfârșit, trupa se întoarce acasă dezamăgită…
― E un film despre muzică?
― Da, dar e un film mai mult… despre pierderea tinereții și a inocenței și efemeritatea onoarei.
Kae a expirat o un aer cald, care i-a făcut penisul să se umfle.
― Printre ei, îmi amintesc de o secvență în care un bărbat și o femeie tânără vorbesc despre ceva în lumina portocalie a apusului. Am uitat despre ce vorbeau, dar am senzația că trebuia să fie ceva frumos…
― Hm. Dar, de ce ți-ai amintit despre asta brusc?
― Da, am zis că trupa mersese la o stațiune de mare, și mă gândesc poate că acel loc era aici.
― De ce?
― Pentru că… doar pentru că.
Mitsuru s-a gândit că această conversație se îndrepta deja spre nisip.
― Hei, scuzați-mă, sunteți japonezi?
Auzind neașteptat limba japoneză, Mitsuru s-a uitat înapoi, și a văzut un om asiatic cu pielea bronzată.
― Da, ei bine, sunt.
― Oo, ce coincidență! Și eu sunt japonez… haha, dar știți asta pentru că vorbesc japoneza.
Omul a zâmbit amabil.
― Mă numesc Masato Oode. M-am simțit nostalgic când am auzit japoneza, pentru că japonezii sunt foarte rari aici. De aceea v-am abordat.
― Hm, e interesant.
Când Masato și Kae vorbeau, Mitsuru privea corpul lui Masato. Pielea bronzată. Mușchii tari. Corpul plin de tinerețe grațioasă. Era foarte frumos, nu ca al japonezilor. Mitsuru nu știa aproape de loc numele mușchilor, dar ar fi vrut să le știe ca să-i laude corpul. Și-a amintit de un tablou pe care-l văzuse demult, „Vântul din sud” al lui Sanzo Wada. Un om musculos se ridica magnific pe o barcă, în bătaia vântului din sud. Corpul, plin de umbre dense, era atât de realist pictat încât Mitsuru și-a ținut răsuflarea. Fusese oare singur atunci? Sau cu Kae? Mitsuru a încercat să-și amintească.
Poate, eram împreuna. Apoi, am văzut acest tablou. Ce a zis despre asta? Ea a avut o respirație umedă din cauza frumuseții?
Atunci, Mitsuru s-a gândit la propriul lui corp. Stomacul îi era plin de grăsime, și pielea era palidă ca a unui japonez tipic. Era un cadavru de animal plutind pe apă. Era o ruină a vieții, plină de gazul morții. Mitsuru era surprins că se disprețuia pe el însuși așa.

Când cerul a devenit purpriu ca o vânătaie, Mitsuru s-a dus la un restaurant de pe malul mării împreună cu Kae și Masato. Bând bere bulgărească, au început o conversație. Lângă ei, o trupă cânta „I Am A Rock” al lui Simon & Garfunkel.
― Masato-kun, de ce ești în Bulgaria? a întrebat Mitsuru.
― Hm, nu înțeleg această întrebare.
Masato a râs în mod luminos.
― Eu sunt… nu știu cum să zic, dar sunt un fel de vagabond. Așa că mergeam prin lume de când eram la facultate. Indonezia, America, Guatemala, Noua Zeelandă, Maroc… Am mers în diverse locuri. În perioada aia, am ajuns întâmplător aici, la Varna, în Bulgaria. Nu pot explica de ce, dar inima mea s-a îndrăgostit de locul ăsta. Vânt răcoros, mare albastră, cer nobil, mâncare delicioasă… există de toate aici. Deși sunt un fel de vagabond, pentru prima dată am vrut să mă stabilesc aici. Prima experiență, pe bune. Așa că am decis că locuiesc în Varna. Fac bani cu un blog, lucrez ca traducător și ghid turistic de japoneza și engleza… în plus, am învățat bulgara cu disperare. Acum pot face o conversație de bază în bulgară.
A apărut un zâmbet amabil pe fața lui Masato. Stilul acesta de viață era de o absolută libertate, comparativ cu viața lui, s-a gândit Mitsuru. El aparținea unei companii, lucra tot timpul, își dedica timpul societății. Deși putea merge într-o vacanță cu Kae, revenea din nou, ca shachiku (社畜, un sclav corporatist în Japonia) după vacanța scurtă. Comparativ cu libertatea lui Masato, viața lui i se părea mizerabilă. Dar existase un moment când trăise și el o asemenea libertate, cu siguranță.
― Când eram la 20 de ani, am călătorit în toată lumea și eu.
― Oo, pe bune?
― Da. Am călătorit în toată lumea doar cu un rucsac, fără bani. Asia de Sud-Est, Europa, America Latină, Africa, toată lumea. Am trăit multe lucruri distractive, și un lucru foarte periculos. În Laos sau pe undeva, am fost extrem de bolnav, între viață și moarte. A fost nasol, a râs Mitsuru în mod generos.
― Hei, nu te lăuda în fața tinerilor. Este un pic rușinos.
― Așa e? Dar lasă-mă să vorbesc despre asta acum!
― Da, vreau să-l aud.
― Da, da. Și Masato-kun e de acord!
Mitsuru continua să vorbească. Încerca cu disperare să dovedească faptul că era un om la fel de minunat și liber ca Masato. În ciuda zvârcolirii inimii lui, Masato îl auzea din fericire zâmbind luminos.

Deși Mitsuru se odihnea în cameră pentru o vreme, a îmbrățișat-o pe Kae din impuls și au început să facă sex. Au fost un sex ca nămolul care se depune în partea de jos a canalizării. Își împingea corpul plin de transpirație în cel al lui Kae, ceea ce l-a făcut să aibă erecție. Un penis bătrân nu poate să se ridice cu ușurință. Dar Mitsuru își stimula penisul lingând sânii mari ai lui Kae ca și cum s-ar ruga la Dumnezeu. El a sperat că trupul ei era dominat de mirosul lui corporal. A vrut să guste toata ființa lui Kae.
La sfârșit, penisul i-a a devenit tare ca un glonț de plumb. Atunci, a încercat să-l bage în vaginul ei.
― Hei, pune un prezervativ !
― Aa, scuză-mă.
Deși pretindea că a uitat despre asta, Mitsuru a făcut-o intenționat. A vrut să simtă direct căldura din corpul ei. Dar perioada când făceau sex fără prezervativ era când încercaseră să aibă un copil. Cu excepția acestui timp, Kae vrusese cu nervozitate ca Mitsuru să folosească prezervativul.
Ce s-ar întâmpla dacă aș ejacula în ea? E atât de ușor să rămână însărcinată, hah?
Lui Mitsuru îi displăcea personalitatea ei maniacă după curățenie.
Simțind că penisul i micșorează treptat, Mitsuru a pus un prezervativ în grabă. Apoi și-a băgat penisul în vaginul ei. Mitsuru se mișca repede de la început. Chiar și din spatele prezervativului, căldura lui Kae era foarte plăcută. El a lovit vaginul cu penisul din nou și din nou. Era ca un accident de trafic repetat.
Atunci, Mitsuru a început să o pătrundă din spate. Pornirile sălbatice deveneau mai intense. Și, apucându-i strâns fundul mare, gusta textura cărnii ei. Corpul lui Kae era foarte strălucitor și frumos, aflat într-un echilibru complicat. Se simțea fericit, deoarece putea gusta acest corp. Când se apropia orgasmul lui Mitsuru, el a simțit că vaginul tremură iar ea geme mai zgomotos. Cu nerăbdare, Mitsuru a ejaculat în prezervativ, căzând pe pat cu Kae. Mitsuru îi mirosi părul și o sărută pe omoplat. Era aproape mulțumit, dar se simțea un pic plictisit, ca de obicei. Mitsuru vrusese să-și împrăștie sperma în vagin, să vopsească peretele vaginului în culoarea spermei.
Kae e a mea, Kae e a mea…

Mitsuru și Kae au mers în oraș cu Masato pe post de ghid. Peisajele urbane în Varna erau elegante și sofisticate, dincolo de comparație cu Tokyo. Ochii lui se bucurau de albul luminos ce învăluia clădirile ca o briză marină, și inima lui dansa cu plăcere din cauza peisajului în care panourile colorate zburau ca păsările. Se simțea ca și cum ar fi fost într-un film de cinema.
― E ca un oraș din filmele lui Jacques Tati, a zis Mitsuru.
― Cine e Jacques Tati? a întrebat Masaru.
― Ha, tinerii nu știu cine e Jaques Tati.
― Normal, pentru că a făcut filme cu decenii în urmă, a zis Kae.
― Ei bine…
― Păi, ce fel de persoană e?
― Tati e un regizor care a făcut filme de comedie foarte caraghioase. Și e un maestru magnific în istoria filmului francez. A făcut multe capodopere, așa cum au făcut Chaplin și Keaton. Un oraș ca Varna apare în „Vacanța domnului Hulot”. E un film alb-negru, dar vivace și amuzant.
― Hm…
Masato a zis asta ca și cum n-ar fi fost prea interesat, ceea ce l-a iritat un pic pe Mitsuru.
― Tinerii de azi nu prea vor să știe istoria filmelor bune!
Niște localnici tineri au trecut pe lângă Mitsuru. Pareau încântați și vorbeau excitați despre ceva.
― Despre ce vorbesc?
― Ah… înțeleg ceva.
Masato s-a scărpinat pe cap.
― Despre un zvon popular pe aici. Un tânăr pescar a zis că a văzut în mare un delfin de culoarea curcubeului.
― Hm, mișto.
― Exista o astfel de legendă de mult timp aici, dar s-a reaprins recent. Adică, copiii încearcă să-l găsească. Și se spune că cei ce găsesc delfinul vor avea o fericire nemaipomenită.
― Minunat. Ar trebui să se facă un film despre asta.
― Așa e.
― L-a găsit cineva?
― Pescarul menționat anterior l-a găsit și acum răspândește zvonul.
― Și, el a devenit fericit?
― Am auzit că a câștigat la loto și a luat o mulțime de bani. Nu știu să fie chiar adevărat, totuși. Dar, cel puțin, el a devenit generos cu banii. De exemplu, a dat de băut pentru alți pescari.
― Hm, interesant… Dacă există într-adevăr un delfin de culoarea curcubeului, vreau să-l văd.
După ce a zis asta, Mitsuru a râs.

În fața lui Mitsuru, se ridicau niște scări falnice, ca și cum ar duce la rai.
― Urcăm pe scările astea?
― Da, fiindcă de sus se vede un peisaj minunat.
Masato a început să urce c-un zâmbet luminos. În timp ce Mitsuru era copleșit de cât de mari sunt scările, Masato urca agil, iar Kae urca cu curaj. Pășea ca și cum ar fi dansat o zână, cu bucurie.
― Hei, așteptați-mă!
După ce a zis asta, Mitsuru a început să urce scările și a observat că era mai greu decât părea. Pas cu pas, își pierdea energia. Nu mai putea acționa ca atunci când era tânăr. S-a gândit că se expunea în modul cel mai rușinos. Dar Masato și Kae urcau, lăsându-l în urmă. Masato urca scările ca o vrabie, și, surprinzător, Kae îl urma îndeaproape. Mitsuru s-a gândit că era mai sportivă decât își imaginase. Atunci, Masato s-a uitat înapoi, zâmbind la vederea lui Kae. I-a întins brațul, iar ea l-a luat. Zâmbetul lui Masato s-a lărgit și mai mult.
Mitsuru nu era calm. Nu voia ca Masato să atingă pielea lui Kae, pielea moale și frumoasă. Când era la facultate, cu 30 de ani în urmă, văzuse o scenă asemănătoare. Un tânăr atinsese pielea lui Kae dintr-o mișcare neglijentă. După ce văzuse asta, încercase să-l lovească cu furie. Tânărul fugise surprins și speriat. Mitsuru voia să-l lovească pe Masato la fel ca pe acel tânăr, demult, dar distanța între ei devenea din ce în ce mai mare. Mitsuru a încercat să alerge. Dar, surprins, constată că a atins scările cu genunchiul. Corpul îi tremura, nu putea să alerge. Distanța devenea mai mare, iar vederea i se încețoșa.
Epuizat, Mitsuru a ajuns la vârful scărilor. Într-adevăr, în fața ochilor i se arăta un peisaj foarte frumos, în care albul caselor se întindea ca o briză. Se simți ca o rândunică ce privea de sus orașul. Și dincolo de acesta exista marea albastră de la Varna. Peisajul în sine era proaspăt. Dar Masato și Kae se uitau la peisajul stând unul lângă altul. Privindu-le spatele, focul geloziei a început să-i ardă cu o putere surprinzătoare în piept.
După aceea, invitați de Masato, cei trei au băut alcooluri locale, mai mult ca niciodată. Într-o stare visătoare, Mitsuru l-a invitat pe Masato în camera lui. La început au băut doar berea pe care o cumpăraseră, dar la un moment dat Masato a pus niște muzică. Era muzică celtică. Mitsuru a râs în hohote, deoarece nu se aștepta la asta. Masato a rânjit.
― E o muzică minunată, cu adevărat minunată!
Masato a început să danseze. Pasul lui era ușor și respirația ritmică. Deși, sau tocmai fiindcă Mitsuru nu știa nimic despre dansul celtic, i s-a părut că Masato era foarte priceput. Kae, complet beată, doar se uita la el, însă a început să danseze și ea după ce a fost invitată. Masato se învârtea cu ușurință. Kae, atrasă de el, se învârtea și ea ușor. Amândoi se învârteau, învârteau și învârteau … Uitându-se la ei, pe Mitsuru l-a apucat o durere de cap și, rostogolindu-se pe pat, a adormit într-o clipă.
S-a trezit când a auzit un geamăt de femeie, care venea de alături. Mitsuru nu putea deschide ochii, deoarece îi era frică să nu fie doar un vis. Dar geamătul se apropia de el cu o realitate intensă, și devenea din ce în ce mai puternic. Chiar dacă Mitsuru și-a acoperit urechile, geamătul neîntrerupt l-a străpuns.

Ziua următoare, Mitsuru n-a putut să plece din cameră din cauza mahmurelii. Plănuiseră să meargă din nou la plimbare ghidați de către Masato, dar doar Kae a ajuns să meargă cu el. Desigur, ar fi putut să-i zică „nu pleca!” lui Kae, dar a renunțat pentru că i se părea că ar fi foarte nefiresc.
După ce ei au plecat din camera, Mitsuru privea la tavan de pe pat. Era galben ca o salivă putredă, fapt care i-a făcut greață.
Mitsuru ș-a închis repede ochii. Dar atunci, în beznă i-au apărut Masato și Kae. Se plimbau prin oraș, simțindu-se bine împreuna. Masato se uita cu drag la Kae cum înota în mare. Mâncau un desert împreună în restaurant. Se țineau de mână pe plajă. Își alipeau buzele. Își uneau trupurile în camera lui Masato.
Simți o greață instantanee. Alergă la baie repede, unde a vomitat puternic. În vomă se aflau diverse resturi colorate. După vărsătura lungă, a încercat să-și curețe voma. Nu voia ca Kae să știe de asta.
După ce a curățat totul în duș, a început să se spele pe față cu apă călduță. Atunci a simțit că se mișcă ceva între picioare. Stimulat de acest impuls, ridicându-se în fața oglinzii, și-a dat jos chiloții. A început să se masturbeze. Își freca penisul cu disperare. Penisul se ridică într-un moment, devenind tare și musculos.
Încă pot s-o fac, încă pot s-o fac, s-a gândit Mitsuru.
Continua să-și frece penisul cu mâna dreaptă.
Încă pot s-o fac, încă pot s-o fac!
La apogeu, Mitsuru a ejaculat. Sperma a zburat pe oglindă cu fermitate. Într-o aderență lentă, se prelingea pe oglindă. Mitsuru era copleșit de acea vâscozitate și acel alb. Și se uita la sperma din partea de sus a penisului.

A doua zi, Mitsuru, care își revenise, a mers din nou să viziteze Varna cu Masato. Pe drum, Kae i-a povestit despre frumusețea locurilor unde fuseseră ieri. Fața ei era atât de strălucitoare încât a înțeles cât de mult îi plăcuse. El a pupat-o atunci fără să vrea pe linia dintre nas și gură. Kae părea surprinsă, dar a zâmbit până la urmă, fapt care l-a făcut fericit.
Au ajuns la o ruină în afara orașului. Deși peisajul se deschidea albastru și frumos în jurul lui, exista și o lume apocaliptică în ruină. Rămăsese doar cadrul clădirii, pustiu. Bucăți de piatră cenușie erau împrăștiate ici-colo cu brutalitate, și nu exista niciun lucru însuflețit de viață. Cu toate acestea, ceea ce îl atrăgea era o statuie devastată în centrul perimetrului, despre care nu exista niciun indiciu ce ar fi putut fi. Dar Mitsuru s-a gândit intenționat că era o zeiță.
― Îmi place, când sunt plictisit uneori de frumusețea lumii, să mă scufund în dezolarea de aici. Ei bine, glumesc! Ha-ha…
Auzind cuvintele lui Masato, Mitsuru se apropie de statuie. Cu cât se apropia mai mult, cu atât mai intensă devenea atmosfera. Și-atunci a atins ruina cenușie ca și cum ar fi atins o fantomă. Mitsuru voia să pătrundă înăuntru cu mâna, să se scufunde cu tot corpul în frig. Dar statuia era atât de solidă încât părea că i se opune. Nu exista nicio fantă prin care să se scufunde el.
Privind în sus, a observat că Masato și Kae nu mai erau acolo. Deși se uită în jur, nu i-a găsit. Mitsuru își fixă privirea pe un perete murdar, în depărtare. În spatele acestuia, își imagina o scenă în care Masato și Kae se sărutau. Kae era îmbrațișată puternic, și tot corpul îi tremura de plăcere, ca și cum s-ar fi înecat într-o mare de miere. Și, de fiecare dată când sânii ei erau mângâiați de Masato, Kae se convulsiona puternic. Albastrul îngrozitor de adânc din jurul lor îi sărbătorea…
― Hei, ce faci?
La cuvintele lui Kae, Mitsuru și-a revenit în simțiri.
― Nu, nu-i nicio problemă. Am fost doar un pic uluit.
― Mitsuru-san, îți place acest loc favorit al meu?
Pe fața lui Masato a apărut un zâmbet amabil ca de obicei. În acest timp, Mitsuru a observat că avea o aluniță la marginea buzei. Deși n-o observase din cauza pielii bronzate, alunița era destul de mare. Atunci, a apărut o imagine în mintea lui Mitsuru, în care Kae lingea alunița ca un furnicar care mănâncă o hrană cu limba lui lungă. Kae o lingea cu exaltare.

După prânz, au mers la o plajă unde nu erau mulți turiști, ci doar natura sălbatică. Întinzând pe jos o folie de plastic, Mitsturu privea la peisaj în tăcere. Era ca un paradis în care diverse nuanțe de albastru se amestecau. Sub cerul frumos, valurile se mișcau cu blândețe. În depărtare, se vedea un recif mare. Deși i se părea oarecum străin pentru paradisul acela, grandoarea lui era impecabilă.
Lângă el, Kae și Masato petreceau timpul fiecare în mod liber. Kae citea ceva pe o tabletă.
― Ce citești?
― Cartea lui Lucia Berlin.
Privind la tabletă, Mitsuru vedea cum alfabetul forma linii.
― E interesantă?
― Da. Foarte interesantă, pentru că scriitoarea descrie cu delicatețe emoțiile oamenilor obișnuiți. Vrei s-o citești?
― Mi-e foarte greu să citesc o carte în engleză. Există o traducere în japoneză?
― Mm, cred că nu.
― Atunci, nu citesc.
Ridicându-se brusc, Masato a început să alerge. Ca un unic lucru ce se înălța pe această plajă, alergarea lui era atât de flexibilă încât era o reminiscență a lui Achile, zeul grec. Mitsuru își imagina că el însuși în tinerețe alerga ca Masato. Mușchii săreau, picăturile de transpirație zburau, nisipul era călcat de picioare și Mitsuru avansa. Era ciudat că se imagina pe el însuși în trecut, dar era convins că el nu putea să fie la fel de pitoresc ca Masato.
Scufundându-se în mare, Masato înotă un timp după bunul plac. Mitsuru se uita la el fără a scoate un cuvânt. Atunci, ridicând capul, Masato a strigat:
― Hai să înotăm împreuna! E foarte plăcut!
― Nu, nu, mulțumesc! a răspuns Kae.
Mitsuru a vrut și el să spună ceva de genul ăsta, dar o emoție de nedescris l-a oprit.
― Da, o voi face eu!
Mitsuru a început să alerge, dar a căzut pe plajă. Kae a râs de Mitsuru, care mușca nisipul de ciudă. Apucând în pumn nisip, alergă din nou. Și s-a aruncat în marea albastră cu forță.
― E mișto! a zis Masato către Mitsuru, adâncit în apa sărată.
Mitsuru a continuat să înoate în apa mică pentru o vreme, așteptând ca trupul să i se obișnuiască cu marea. Și când inima i s-a calmat, reciful i-a apărut în fața ochilor.
― Hei, să vedem care din noi ajunge primul! i-a propus Mitsuru lui Masato.
― Da, bine. Dar nu o să pierd acest joc! Chiar dacă concurez cu Mitsuru-san.
Aceste cuvinte l-au iritat, deoarece disprețul lui era evident.
― Nu mă disprețui, chiar dacă ești tânăr. Eu eram un înotător bun când eram la facultate.
― Așa e? Hm, da, hai să facem asta!
Atunci a început competiția, dar diferența dintre puterile lor era destul de mare. Deși Mitsuru a avut un pic de avans, imediat a devenit lent din cauza oboselii. Dar Masato progresa foarte repede, cu o intensitate tinerească. Era ca o luptă între șarpe și dragon. Mitsuru n-a avut nici o șansă de câștig. La final, el nu mai știa unde era Masato, așadar lupta a devenit una cu el însuși. Deși era aproape epuizat, Mitsuru își mișca mâinile. El continua să progreseze prin orice mijloace. La sfârșitul luptei deznădăjduite, simți prezența recifului. Și, întinzându-și mâna, Mitsuru a atins o stâncă. S-a târât afară din mare și a îmbrățișat-o. Deși simțea o durere ca și cum ar fi avut spini în corp, se simțea ușurat.
― Am câștigat! a auzit Mitsuru cuvintele lui.
Deși a privit în sus, Masato arăta ca o umbră întunecată, din cauza soarelui. Mitsuru urca încet pe recif. Trupul îi era epuizat, dar a ajuns la el. În acel moment, Masato l-a îmbrățișat pe Mitsuru. A înțeles că era un semn de prietenie care, cu toate acestea, i-a displăcut lui Mitsuru. Și, stând în partea de sus a recifului, ei se uitau la plajă. Vederea încețoșată l-a făcut pe Mitsuru să își dea seama că a parcurs un drum lung. Brusc, Masato a început să dea din mâini.
― Hei, Kae-san dă din mâini.
Deși Masato continua să dea din mâini, Mitsuru nu putea s-o vadă pe Kae. Vedea toată plaja, dar nu exista Kae. Totuși, Masato își flutura mâinile. Faptul că doar el n-o vedea pe Kae i-a încleștat inima.

Seara, Kae a zis că vrea să iasă în oraș cu Mitsuru. Dar el a refuzat, spunând că nu se simte bine. După ce a petrecut-o pe Kae, Mitsuru a mers la barul hotelului. În cap avea imaginea lui Kae și Masato pupându-se între ruine.
Bând un cocteil, căuta o femeie. Deși la bar erau niște femei albe de aceeași vârstă cu Mitsuru, la un moment dat a apărut și una tânără. Îndreptând spatele și acționând ca un dur, s-a dus să stea de vorbă cu ea.
― Hello, how are you?
Femeia, bându-și elegant alcoolul, nu se uita la Mitsuru. El continuă să spună diverse lucruri în engleza, dar femeia nu-l auzea. Și, după ce a terminat de băut, a plecat de la bar.
― Kuso! (クソ, „rahat!”) a zis Mitsuru în japoneză.
Imediat, a apărut altă femeie albă. Mitsuru a vorbit cu ea și această femeie a răspuns un pic. Dar pe măsură ce îngrămădea el cuvintele, răspunsurile ei deveneau neglijente. Apoi, femeia a plecat. Mitsuru se simțea neplăcut, pentru că i se părea că își bate joc de el. Deși a intrat în vorbă cu fiecare femeie albă care a venit la bar după aceea, i s-a părut că toate au râs de el.
Femeie albă e rahat. Se gândește dracului că ea e centrul lumii.
Când și-a scuipat o înjurătură în suflet, a apărut o femeie asiatică. După ce s-a gândit că era chinezoaică, din cauza machiajului puternic, a vorbit cu ea. Conversația era mai netedă decât cu acele femei albe. Ea a acceptat oferta lui de a-i cumpăra o băutură, și au ciocnit un pahar. Mitsuru se bucura că l-a întrebat : „cum se zice noroc în limba ta?” pentru că părea că era interesată de el. Dar un om negru a venit la bar și a pupat-o. Poate era iubitul ei. Tipul avea aproape 2 metri, și părea să aibă niște mușchi neobișnuiți. Mitsuru n-avea nicio șansă de câștig, evident. Deși omul era politicos în aparență, se uita de sus la el. Și femeia l-a sărutat docilă pe iubitul ei, chiar dacă Mitsuru îi cumpărase o băutură.
Această femeie era sclava omului negru. Era o rușine pentru asiatici.
În timp ce Mitsuru a înjurat în gând, ei au plecat, lăsându-l baltă. Mitsuru era complet singur.

― Adineaori, am mers la un restaurant numit „Hatori” („Хатори”) a zis Kae, stând pe pat.
― E o cafenea în Varna pe care Masato-kun mi-a recomandat-o și a zis că e foarte bună. E un restaurant pentru vegetarieni, care probabil e rar în Japonia, și am mers acolo pentru că e prima dată când intru într-un astfel de restaurant. Designul interior e foarte sofisticat, și atât adulții și copiii se simt bine acolo. Apoi, mâncarea. Am încercat o pizza crudă pe care Masato-kun a recomandat-o. Știi pizza crudă? Nu știi, nu-i așa? Am gustat pentru prima dată, e o pizza pentru vegetarieni, plină de legume și brânză. E foarte delicioasă, pe bune. Am avut o prejudecată că vegetarienii și mâncărurile lor sunt un pic ciudate, dar am fost surprinsă că e foarte delicioasă. Aș vrea să mănânci și tu așa ceva, dar nu e bună pentru tine pentru că ești carnivor, ha-ha. Apoi, când am mâncat o bucată de tort de matcha, am vorbit cu o chelneriță. Am întrebat-o „ce înseamnă Hatori în bulgară?” și ea a zis „acest cuvânt nu e bulgar, ci japonez. Înseamnă „o aripă de pasăre”.” Am râs, apoi i-am zis „Și eu sunt japoneză. Sunt mândră că numele acestui restaurant minunat e japonez”. Ea a fost foarte surprinsă. M-am gândit că Masato-kun mi-a recomandat un restaurant foarte bun…
Brusc, Mitsuru a îmbrățisat-o pe Kae și a început să facă sex din egoism. A pupat și i-a zgâriat gâtul, i-a lins sânii și i-a supt clitorisul. Corpul ei se convulsiona, gemând puternic, ca și cum Kae n-ar fi înțeles nimic. Dar nu-i era clar dacă țipătul ei era din cauza mișcării lui sau nu. În mintea lui a apărut suspiciunea că ea țipa gândindu-se de fapt la Masato.
Mitsuru și-a băgat penisul fără prezervativ în vaginul ei. Îi lovea corpul cu toată forța. A observat că și-ar dori ca trupul ei să fie distrus complet. Mișcarea devenea mai intensă, fapt care o făcea să țipe mai tare. Atunci, când a atins limita, Mitsuru a ejaculat în Kae.
Această femeie e a mea!
Voia să țipe acest lucru la oamenii din toată lumea. Avu un sentiment de împlinire pentru o vreme, dar țipătul lui Kae a distrus sentimentul.
― De ce ai ejaculat înăuntru? l-a certat Kae pe Mitsuru, cu un ton între teroare și furie.
― Și dacă aș rămâne însărcinată? Nu putem crește un copil!
Mitsuru s-a gândit că aceste cuvinte erau o prostie.
― Tu ai 50 de ani, așa că nu poți rămâne naibii gravidă, nu-i așa? Dacă din întâmplare ai rămâne gravidă, poți sa faci un avort.
Cuvintele au infuriat-o pe Kae. Ridicându-se brusc, a alergat la toaletă.

Următoarea zi, Mitsuru s-a dus cu barca la o insulă mică. Uitându-se la mare, Mitsuru era impresionat de Masato, deoarece avea chiar și licență de căpitan. Marea părea atât de senină ca și cum o zeiță ar mângâia suprafața oceanului. Dar, lângă el, Kae se uita în jos morocănos.
― Ești în regulă? a întrebat Mitsuru.
― Nu vreau să aud „ești în regulă?” de la tine.
― Ieri a fost vina mea. Am fost prea emoționat, așa că…
― Nu vreau să aud scuzele tale.
― Scuză-mă, chiar scuză-mă!
Kae n-a zis nimic.
Ajungând la insulă, au călcat pe pământ.
― Aici e cel mai minunat loc din Varna. Peisajul e frumos și aerul e proaspăt.
Masato a râs.
― Și, cum am zis înainte, un delfin de culoarea curcubeului care te face fericit ar trebui să locuiască aici.
― Hm, așa e?
Mitsuru nu era interesat de delfin. Kae era mai importantă decât delfinul. Kae prost dispusă mirosea ca o râmă putredă de pe drum, chestie care-l irita.
La început, se odihneau pe folia de plastic întinsă pe plajă. S-a gândit peisajul era mai calitativ ca în alte locuri. Toate culorile care existau aici erau vii, și lumina soarelui strălucea elegant peste lume. Dacă locul unde mersese înainte era ca un paradis, cum se afla oare aici? Deși se gândea intens la asta, nu i-a venit nicio idee bună. Acest loc era dincolo de cuvinte. Dar Kae era încă ursuză și mirosea ca o râmă putredă. Era o povară mare să continue să stea lângă acel miros. A decis să se plimbe în jurul insulei, și s-a ridicat.
În lumina blândă a soarelui, inima lui Mitsuru devenea mai pură. După ce s-a îndepărtat de Kae, a decis să se așeze pe plajă. Se uită la mare pentru o vreme, și se gândi la viața lui.
Există vreun sens în această viață?
Ceea ce-i rămăsese lui acum era doar o deziluzie stagnantă?
Îi era frică de asta.
Atunci, a apărut ceva și s-a auzit un sunet ca de explozie. Ceea ce strălucea în lumină era cu siguranță un delfin de culoarea curcubeului. De atâta frumusețe, Mitsuru și-a ținut răsuflarea. Corpul acela palpita mai strălucitor decât orice bijuterie. Era ca un înger. Dar, într-o clipă, delfinul a dispărut în apă. Deși Mitsuru a așteptat ca el să apară din nou, asta nu s-a mai întâmplat. Totuși, Mitsuru a început să alerge pe plajă, cu pieptul plin de exaltare. Voia să-i spună lui Kae că delfinul de culoarea curcubeului exista într-adevăr.
Dar în locul unde fuseseră Kae și Masato mai era doar folia de plastic. Mitsuru fu cuprins de un sentiment de groază, ca și cum inima i-ar exploda. A mers la barcă, dar brusc dispăruse și aceea de acolo. S-a așezat pe plajă distrat, și se uita la mare. Simți în tăcere că întreg trupul i se scufunda într-o singurătate călduță.
Timpul trecea extrem de repede.
Când și-a revenit în simțiri, în ochii lui Mitsuru apăru apusul arzător. El râse. Râdea de parcă ar zbiera. Continua să râdă. Și apoi zise:
― Deci ăsta să fie cel mai îmbucurător lucru pentru mine ?!

Tettyo Saito

Tettyo Saito s-a născut în 1992, în prefectura Tiba, Japonia. A studiat literatura japoneză la Universitatea Meiji din Tokyo. După terminarea universități, a început să studieze limba română, datorită filmului românesc „Polițist, Adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu. După 5 ani, visul său s-a împlinit, a reușit să devină scriitor în România. În Japonia, este critic de film și literatură.