(cu iz de sănătoasă libertate)
.
Nu chiar dis de dimi, că apucasem să-mi savurez cocktailul de licori vârâte-n venă la exact ora 6:45, ba mă și lavasem temeinic pe mutră și dințișori, dădeam chiar să mă translatez un etaj mai jos, după o cafea dublă de la aparatul donator, când, zdrang, ușa se dă de perete, gornistul unității face ce știe el mai bine, adică zice melodios din goarnă una ce aducea a mix între „Scoală-te, scoală-te, puturosule” și „Marșul lui Radetzky” inventat de tata Strauß, după care se dă deoparte și face loc la doi toboșari, care s-au întrecut unul pe altul în baterea pieilor întinse și, într-un final, dintre ei apare o purtătoare de cuvânt, care deschide catastiful cel Mare și cu voce solemnă, grăiește înspre mine:
– Astăzi, ziua 18, luna decembrie, anul Domnului 2019, pentru merite deosebite de zacere la pat, pentru eroismul cu care a indurat toate înțepăturile pe parcursul a opt zile, pentru că nasul nu și-a mai luat-o la rea purtare, pentru c-a slăbit 5,5% din greutatea cu care a venit, pentru niscaiva opere literare scrise pe perioada încartirurii în cazarma spitalicească, pentru surplus de simpăticie și semne de evidentă însănătoșire, Excelenței Sale, dl. VIP Întâiul, alias Mr. Nick, zis și Nicu Cîrstea, i se acordă distincția de „Vindecat” și i se înmânează biletul de părăsire a perimetrului, garnizoanei, țării, planetei și, de ce nu, că i se poate năzări oricând, chiar a galaxiei!
La care eu, neștiind cum să mă manifest, o dată strig din adâncul plămânilor mei rozosini, lăsați de patima mahoarcei de peste 15 ani:
– Hai, liberare!
Că mi-am descumpănit asistența, n-aveam dubii, tuturor le căzuseră mutrele mai ceva decât țesuturile mele adipoase de pe burta cea rotofeie până mai zilele trecute, dar un domn doctor, apărut de habar n-am unde, a salvat momentul strigându-mi:
– Felicitări!
La care eu, amintindu-mi de anii de ostășie, am luat poziția de drepți, cu palma stângă mi-am acoperit țeasta pleșuvă și cu dreapta am executat un măiastru salut cazon. Și-am strigat:
– Servesc patria!
Liniște totală. Jena plutea în aer grea, ca ceața smogoasă din capitala lui Boris Brexitistul.
– Bă, ești prost? m-a luat pe direct gornistul. Nu începe cu de-astea, că poate începe să placă vreunui șef de pe aici, și-am pus-o! Ție ți se rupe, că gata pleci, dar noi rămânem și nu ne-o fi prea ușor… Hai, marcă mai bine doi poli, că-ți zic una de-a lu’ Salam. Or de pui încă doi, îi conving și pe bătăușii ăștia de tobe să-ți facem și-un putpuriu hevimetalic, gen Iron Maiden coclit cu ceva Minune de „Auuuu, viața meaaaaa”…
– Știi ce, i-am zis, ia un pol d-acilea și Shut up You Face!
Și-am plecat, că eu eram deja ăla mai sănătosu’…
Născut pe 9 ianuarie 1968. Pasionat de literatură, film, fotografie, bridge. A fost premiat la concursurile literare: „Rezonanțe udeștene”, „Ioan Slavici”, „Ion Creangă”, „Peregrinări”, „Alexandru Odobescu”, „Marin Preda”, „Desculț prin cetate”, „Vasile Lucaciu”, „Scrisoare către Eminescu”, „Romeo și Julieta de la Mizil”…
Predomină vădit ironia, și chintesența pierderii irecuperabile a timpului în urma stagnării pe acolo. Textul este scurt, însă extrem de colorat cu multiple adjecvtive și multe alte descrieri. Dacă ar fi fost mai lung ar fi fost unul greoi de parcurs. M-a bucurat însă popasul, așteptând cu nerăbdare parcurgerea altor povestiri hâtre de genul…
😉 Pe alocuri fac haz de necaz. Altfel, experiența spitalizării n-a fost deloc traumatizantă. Cum optimismul mă caracterizează și glumița decentă mi-e la îndemână și în viață reală, efectiv la externare bună parte din personal a venit să mă salute cu prietenie. Nu e puțin lucru, gândesc, în condițiile în care „atenția” mea a însemnat doar câteva caserole de sărățele, fursecuri, prăjiturele și trei sucuri pentru toată lumea, întinse în sala de mese a secției, așa, ca de Crăciun…