Experiment. (+18)

Astăzi nu e o zi banală. Adică mă trezesc la șapte. Mă ridic din pat. Dar nu am curaj să fac câțiva pași. Aștept pe marginea patului. Nu știu ce. Aștept în continuare. Ridic privirea. O cameră întunecoasă. E doar o altă zi de iarnă târzie. Urăsc iarna. Urăsc diminețile. Urăsc viața mea. Da. Trebuie să spun zilnic că urăsc viața mea. Nu vreau să fiu fericit. Sunt patetic. Așa sunt mereu. Și mă ridic în picioare. Cu greață. Merg cu silă. Car cu mine acest trup care nu e al meu. Proprietarul corpului să vină să-l ia. Îl returnez cu plăcere. Ce naiba să fac cu el. Sunt slab. Am oasele dure. Grele. Am chipul ascuțit. Am fruntea lată. Am toate defectele tatălui meu. Am dinții strâmbi. Sunt miop. Am scolioză. Mai vreți defecte? Le văd pe toate în oglindă. Mă bântuie. Sunt în baie. Închid ușa pentru că aici e treaba mea.

Reacționez greu dimineața. Dar astăzi zâmbesc. Mă uit din nou în oglindă. Zâmbesc. Mi se văd dinții. Am doar doi dinți albi. Restul sunt galbeni. Dar măcar am doi dinți alți. Ceilalți galbeni. Un galben șters. Dar zâmbetul. De ce zâmbesc? Dau o palmă peste obraz. Zâmbesc. Dau o palmă. Zâmbesc. Dau o palmă. Nu mai simt obrazul. Nici buzele. Zâmbetul meu pare pictat. Spăl chipul cu apă rece. Foarte rece. Mâinile mele freacă pielea. Dau o palmă. Oglindă. Zâmbesc. Apă rece. Oglindă. Zâmbesc. Apă rece. Palmă. Oglindă. Zâmbesc. Apă rece. Palme. Oglindă. Zâmbesc. Arăt ca un om care a văzut toată viața. Și acum nu-l mai surprinde nimic. Știu deja totul. E un zâmbet sadic. Malefic. Sunt toate zâmbetele pe care vreau să le uit.

Respir greu ca un maratonist. Sau ca un obez care a urcat două scări. Inima bate tare. Oare inima zâmbește? Mă sprijin de chiuvetă. Încerc să mă calmez. Într-o dimineață simțeam buza umflată. Și era umflată. Amorțită ca după o anestezie la dentist. Atunci m-am trezit devreme. Am zis că era de la oboseală. Apoi a dispărut senzația după câteva ore.

În momentele de panică nu trebuie să faci nimic. Sunt panicat. Pentru un zâmbet? Ce e rău într-un zâmbet? Înainte de Crăciun. Era o zi de decembrie. Nu contează. O zi. A venit șefa noastră în birou. Noi în jurul ei ca niște pui de rață. M-a atins pe umăr. Mi-a zis.

Marius. Să zâmbești mai mult. Niciodată nu zâmbești.

De parcă știa ce fac în fiecare moment din viața mea. Acum sunt tot un zâmbet. Oare există vreo legătură? Șefa mea era o femeie grasă. Avea inel la stomac. Nu a funcționat. A pus altul. A funcționat. A slăbit puțin. Nu pot să uit gușa ei albă. Sau degetele groase ca zece crengi de copac. Avea curul mare. Îl priveam mereu. Problema era alta. Soțul ei. Un bărbat gay. Interviul meu de angajare a fost cu el. Și cu cineva de la HR. Dar era el. Îmbrăcat cu o cămașă albă de in. Deschis la doi nasturi. Mirosea puternic a parfum dulce. Avea un ceas de aur la mână. Picior peste picior. Mă măsura. Ochii mei îl evitau. Creierul meu înțelegea că era un pericol. O. Nu. Mariuse. Nu te uita la ăsta. Nu. Nu acum. Și mă uitam doar la doamna de la HR. O femeie trecută de cincizeci de ani. Gigolo italiano gay cred că avea vreo patruzeci de ani. Un bărbat întreținut de femeie. Se lăuda mereu cu o carieră în multinaționale. Zero rezultate. Lucra pentru soția lui. Adică doar venea la birou. Se credea patron. Și gata. Atât de patron încât mi-a zis.

Toți avem un preț.

Când discutam despre salariu.

Eu nu sunt un produs.

Am răspuns.

Au fost zile în care gigolo italiano gay venea cu noi la masă. Avea pachet. Doi castraveți. Un morcov. Un dovlecel. Un ardei gras. Prima dată când am văzut legumele alea pe masă. Am întrebat.

Cine pula mea mănâncă legume crude?

Colegii au râs. Patronul a râs.

Eu. Eu.

A repetat. A venit repede. Le-a tăiat bucată cu bucată. Le-a aruncat într-o farfurie. A pus ulei de măsline. A mâncat. Crude. Se auzea sunetul de crudități. Ca un hamster. Era enervant. La masă a stat lângă mine. Îmi povestea de ce mânca crudități. Cui îi păsa? Mă uitam la tavan cu dragoste. Un tavan alb. Cu trei puncte negre. Lumina albă. Colțurile ascuțite. Și o dungă gri. Nu știu de unde. Un gri șters. Poate de la umezeală. Habar n-am.

Mânca crudități pentru că voia să slăbească. Nu interesa pe nimeni. Nici acum. Patronul a pus o mâna pe umărul meu. Sigur. Ce pula mea. Mă gândeam. Doar suntem prieteni. Nu?!

Trebuie să te bucuri de viață.

Mi-a zis într-o zi. Cum? Cu o pulă-n cur? Mă gândeam.

Nu știu dacă ați observat. Toți ăștia cu discursuri motivaționale sunt bogați. Când ai avere începi să delirezi. Viața e frumoasă. Viața e un cadou divin. Nu renunța niciodată. Crede în tine. Și alte discursuri patetice. Toți sunt bogați. Un sărac nu știe discursuri motivaționale. Vreau să spun că homosexualul era bogat. Zeci de milioane de Euro. Conducea un Lamborghini galben. Se îmbrăca cu costume de la Zegna. Cumpărase o casă de cinci milioane de Euro. Și am zis. Până la urmă toți avem un preț.

Într-o zi. Tot înainte de Crăciun. Am văzut legumele pe masă. Le-am spălat. Eram amândoi în bucătărie. Vorbea la telefon. Spălam castravetele cu grijă. Așa cum îmi spăl penisul. Îl frecam. Masturbam castravetele. Apa umezea toată treaba. Mâna mea aluneca pe castravete. Știam că gigolo italiano se uita la mine. Vorbea la telefon cu pauze. Ofta. Simțeam privirea lui pe curul meu. Am pus castravetele pe farfurie. Am tăiat bucată cu bucată. Apoi l-am privit pe homosexual. El m-a privit. Am mestecat o bucată de castravete. Trosnea între măselele mele. Apoi am scuipat-o la coșul de gunoi. Exact ca o actriță de filme porno. În acel moment. Lumina albă din bucătărie. O zi înnorată. Colegii plictisiți în birou. El a pus mâna la pulă. Eu am plecat.

M-am simțit cea mai curvă bărbat. Nu. Nu am greșit. Curvă bărbat. Bărbat pervers. Homosexual. Nu am nimic cu homosexualii. Doar că nu-mi plac. Și nici nu vreau să fiu hărțuit de aceștia. Nu mă deranja dacă mă hărțuia o femeie. Să mă întrebe dacă am un castravete. Problema e că nici la femei nu am succes. Altă discuție.

Când am ajuns acasă. După acea zi. Am făcut duș. De două ori. Îmi era silă de mine. De ce am făcut asta? Ce am vrut să demonstrez? În acel moment riscam o pulă-n cur. Dacă îmi plăcea? Ăsta era cel mai mare pericol. Poate un homosexual o sugea bine. Cu siguranță un bărbat știa ce trebuie să facă. Eu nu am acceptat nici supozitoare-n cur. Poate voia să-l fut. Asta nu e o problemă. Femeile au acceptat sex anal. Adică tot într-un cur am băgat-o. Nu văd diferența. Deci sunt homosexual? Berlusconi spunea. Toți avem o parte de 25% homosexualitate. Doar că partea mea e lesbi. E adevărat. Bărbații se bucură la lesbiene. Eu am văzut doar lesbiene urâte. Nu m-am bucurat la ele.

A doua zi a fost ziua decisivă. Putea fi o zi banală. Și aia. Lucram liniștit. Cu căștile în urechi. Adică mă prefăceam. Eram pe Facebook. Îl înjuram pe Andrei Caramitru. Mie îmi place Viorica Dăncilă. Un popor atât de prost. Merită ceva prost. Dar să nu discutăm politică. Ajungem să ne certăm.

Intră homosexualul gigolo italiano patronul. Dar până la asta. Oare cum se duce la grasă? Cum îi spune să facă sex? Dacă țipă o dată la el. A ejaculat de frică. Și țipă la el. Aproape zilnic. Auzim toți. Și râdem pe ascuns. Și știm că ea comandă. Poate au fetișuri. Mi-o imaginez cu strap-on. El sigur vrea să fie pedepsit. Sparge bibelourile. Și ea îl pedepsește. Au doi copii. Pe fata lor n-aș refuza-o. Pare nesuferită ca mă-sa. Ah. Doamne. Ce pervers sunt. Și totul datorită homosexualului.

M-a chemat la el în birou. Spunea că trebuie să discutăm. Că vrea să schimbe ceva. Să-mi explice el cum se face. Biroul lui are ferestrele înalte. Erau acoperite de draperii. Veioza aprinsă pe birou. Zicea că-l dor ochii de la lumină. Eu stăteam pe scaun. El cu curul pe birou. În fața mea.

Am văzut că te pricepi la castraveți.

A zis. Mi-am dat ochii peste cap. Mi-am amintit că toți avem un preț. A scos din sertarul de la birou un castravete. Eram surprins. Ține castraveții în birou? Mi l-a arătat. Lung. Strălucitor. Am pus mâna pe el. Curios să văd ce castravete era ăla. Și a început să vibreze. M-am speriat. Tot corpul tremura de spaimă. L-am pus pe birou. El râdea.

Mai am un castravete. Poate ăsta îți place.

A zi. Și s-a deschis la pantaloni. Avea chiloți de care purta bunicul. Cu năsturei. Cu dungi. Toți avem un preț. S-a ridicat în picioare. Îmi amintesc doar atât. Pantalonii jos. Chiloții jos. Pe chiloți se vedeau două dungi galbene. Dungi groase. Și câțiva floci creți. Nu-mi amintesc altceva. Nu am avut curaj să privesc alte zone. Nu am avut timp.

Am luat castravetele de plastic. M-am ridicat în picioare.

Te lași greu?

A întrebat.

Da.

Am zis.

Foarte greu.

Am adăugat. Și l-am lovit cu castravetele peste față. L-am prins de gât. Îl băteam cu vibratorul în cap. I-am dat un cap în gură. Știam că ușa era închisă. Nimeni nu putea să-l salveze.

Morții tăi de obsedat.

Am zis. Urla ca un copil. Era speriat. Chipul acoperit de sânge.

Vrei să te fut?

Am întrebat.

Da.

A răspuns. Abia atunci am realizat că era bolnav. Nici măcar nu știa că îl bat. Credea că e doar sadism. L-am lovit cu pumnii. Toți avem un preț.

Te mai dai la mine?

Am întrebat. L-am lovit cu pumnii. Pumn. Pauză. Pumn. Pauză. Palmă. Pauză. Palmă. Pauză. Implora. Nu știu ce. Nu auzeam. Vedeam doar un obsedat. Plin de sânge. Și m-am oprit. Era sânge pe mine. Păcat de cămașa nouă.

L-am bătut. Pentru toate zilele. În care a pus mâna pe curul meu. Pentru toate hărțuirile sexuale. Pentru toate momentele în care m-a atins. Fără voia mea. Pentru toate momentele. În care a crezut că sunt al lui. Sau că mă poate avea. Sau că sunt un obiect. Toți avem un preț. Dar curul meu n-are.

Plecând m-am gândit. Mai bine eram femeie. Făceam sex cu patronul. Eram liniștită la muncă. Primeam și mărire de salariu. Nici treaba lesbi nu e așa dificilă. Nu-ți bagă nimeni nimic în cur. Până la urmă. Asta e diferența între o femeie hărțuită. Și un bărbat hărțuit. Bătaia. Riscurile meseriei. M-am gândit.

Nu am mers mult. M-a oprit paznicul la ieșirea din clădire.

Felicitări.

A zis. Ceilalți colegi mă priveau. Făcusem ceea ce voia fiecare să facă. Grasa n-a apărut. Probabil mă felicita.

Am mai mers puțin. M-a oprit Poliția în parcare. De atunci nu mai e nimic de povestit. Abia acum realizez. În acea zi. Care putea fi ca oricare alta. Nu am zâmbit. Deși aveam toate motivele.

Astăzi cum merg la judecător? Cu zâmbetul ăsta. Va spune. Ești fericit? Zâmbesc. Sfidezi instanța? Zâmbesc. Regreți? Zâmbesc. Cere-i scuze victimei! Zâmbesc. Ai ceva de spus în apărarea ta? Zâmbesc. Te condamn la pedeapsa maximă! Zâmbesc.

Constantin

.