Jimy (5)

-Ce mai face Mengele?
-Doarme. A condus continuu douăzeci de ore.
-Cred că-i mort de oboseală.
-I-am dat niște hapuri să doarmă. A ajuns azi noapte, târziu.
-A adus tot?
-Tot. Neamțu-i neamț! Ordnung und Disziplin! Organizat perfect. De-abia i-au încăput toate în mașină.
-Lucrare mare. Trebuie să se odihnească.
Vorbesc încet, în sala de vizite e lume multă. Gardianul se uită la smartphone și râde cu gura la urechi.
-Spune-i asistentului să aducă containerul izoterm mâine dimineață un pic mai devreme. Înainte să intre în tură tâmpitul de Pamfil. Ăla se bagă peste tot.
-Nu-i controlează containerul?
-Nu. Nici la intrare, nici la ieșire. Înainte unii mai controlau. Au încurcat odată probele și eprubetele și era să izbucnească o epidemie de dizenterie. Puțea la câțiva kilometri de jur împrejur. De atunci nu se mai bagă.
-Bine. Îi spun. Ai primit mesajul?
-Da. L-am citit. Știu ce am de făcut.
-Să ștergi tot.
-Am scos cartela și am ars-o.
-Jimy ce face?
-E bine. Îi mai dau câte ceva să-l liniștesc. V-ați mai uitat pe tomografii?
-Da. Negativ. Sunt metastaze pulmonare de care știam dar cranian nimic. Are noroc. Bine că se termină curând.
-Mă tot întreabă cine-i.
-Spune-i. Un motociclist, ca de obicei. Un tinerel. Nu avea nici o șansă. A intrat cu capul în parapet, pe centură. Stă pe aparate.
-Nu se știe cine e?
-Nu. Motocicleta e furată și adusă de afară. Nici un document. Poate nici nu e român. Spune-i lui Jimy că se pricopsește și cu un tatuaj de toată frumusețea, pe toată mâna, de sus până jos, un dragon colorat și cu flăcări în loc de muci.
-Bine, îi spun. O să se bucure.
Timpul pentru vizite a expirat. Gardianul închide telefonul. Lumea începe să-și ia rămas bun.
-Să nu-i mai zici așa. Nu-i place. Nemții nu prea gustă glume și bancuri românești.
-Întrebă și tu lumea, care-i cel mai renumit doctor neamț?
-Așa e. Dar s-a prins și nu-i place. Mi-a zis odată că taică-său a fost denazificat și nu vrea să-și mai aducă aminte vremurile alea.
-Noi n-am fost denazificați, în schimb am fost decomunizați. Au plecat fasciștii, au venit comuniștii. Au plecat comuniștii, se pregătesc…? cine? cum le zice la ăștia de acum?.
-Democrați. Liberali. Habar nu am. Contează cum le spune?
-Curvă mare istoria asta. Apropo, i-ai spus că-i țigan? Poate de aceea s-a implicat așa? Dacă era vreun spălăcit de arian se mai băga?
-N-are nici o legătură. Știi că fără el nu făceam nimic.
-Știu. Glumesc. Nu-i mai zic Mengele. Promit. Dacă iasă treaba bine îi spun doctor Frankenstein.

O zi de naștere. Persoane cunoscute, meniul ca de obicei. Doar bărbați. O feciorească. Plăcuța cu ,,Rezervat” e de dimineață pe masa lungă, pregătită pentru invitați.
Domnul Virgil verifică totul încă o dată. El și o ospătăriță vor rămâne mai mult azi pentru că petrecerile astea se lungesc. Deja prima mașină de serviciu se aude frământând pietricelele prundișului din parcare.
-Bine ați venit domn Director!
-Să trăiești domn Virgil. Cum stăm?
-Stăm bine.
-Ca de obicei. Ce ne-am face fără dumneata domn Virgil?
-Exagerați domn Director. Nimeni nu e de neînlocuit.
-Ai dreptate. E plin cimitirul de oameni de neînlocuit. Directorul râde cu poftă. E binedispus.

Jimy e un om discret. Toată lumea știe că el a finanțat anexa din spate a Ghiocelului, adică sala de evenimente și nunți. A plătit tot. Nici măcar nu a făcut vreo hârtie cu domnul Virgil. S-a întâlnit cu constructorii și le-a dat banii, nici nu s-a târguit. Unii l-au avertizat pe domnul Virgil să nu se încurce cu țiganii, mai ales cu Jimy. El s-a tot gândit dar nu a găsit vreun motiv să-l refuze. Datorită investiției Ghiocelul s-a înviorat, s-a simțit imediat la bani. Altfel, viitorul Ghicelului începea să arate destul de sumbru. Altcineva oricum nu s-a oferit să-l ajute. Iar la bănci a jurat că nu se mai duce să se îndatoreze.
Faptul că Jimy devenise omul din umbră al Ghiocelului se pare că nu deranja pe nimeni. Oricum domnul Virgil se ocupa de tot, ca și mai înainte, iar Jimy, cel mult se așeza la masa lui de lângă bucătărie și se uita la lume. Doar din când în când. Nu-l strângea cu ușa pe domnul Virgil pentru bani. Avea în el toată încrederea. Pentru Jimy un om care face baie în fiecare dimineață, își verifică unghiile, frizura, umblă o viață întreagă îmbrăcat cu cămăși albe, scrobite și pantofi lustruiți este deasupra oricărei bănuieli de necinste. Așa își imagina Jimy că ar trebui să arate un înger, pedant și trist. Odată a văzut la intrarea în Ghiocelul niște pene albe și puf. A crezut că i-au crescut în sfârșit lui domn Virgil aripile.
La masa festivă aproape toate locurile sunt ocupate. Se vorbește mult, se ciocnesc paharele, se râde și se glumește. Jimy a intrat neobservat și, după ce a schimbat câteva cuvinte cu domnul Virgil, s-a așezat la măsuța lui de lângă bucătărie. Cineva de la masă totuși l-a văzut și i-a făcut cu mâna. Jimy i-a răspuns. Altcineva a venit la masa lui și a dat mâna cu el. Alții se făceau că nu-l văd. Jimy îi știe pe toți și nu consideră că ar fi o mare cinste să dea mâna cu ei. Oricum nu intenționează să stea prea mult azi. Mai are și alte treburi. Ceea ce l-a făcut să mai zăbovească un timp au fost două fețe noi în compania celorlalți, fețe pe care nu le mai văzuse până atunci la Ghiocelul. Unul era un tânăr blond, înalt, plăcut la înfățișare, în uniformă militară, dar nu românească. Faptul în sine nu ar fi trebuit să surprindă pe nimeni pentru că, de când pe poligonul de tragere din apropiere au venit militari ai oștilor aliate și prietene, era de așteptat ca aceștia să fie văzuți uneori și în oraș. Cealaltă față nouă însă nu-i mai părea chiar așa de nouă lui Jimy, după ce s-a uitat mai atent. Îl mai văzuse undeva pe omul acela, dar pe moment nu putea să facă legătura, nu-și amintea unde anume. În special ochii cenușii care te fixau cu privirea, așa cum acul cu gămălie țintuiește o gâză pe scândura insectarului și gura veșnic deschisă într-un rânjet, Jimy le mai văzuse, cu siguranță.
Spre seară la Ghiocelul mai rămăseseră doar invitații sărbătoritului, ceilalți clienți din sală ridicându-se pe rând și plecând. Atmosfera de la masa festivă în schimb este incendiară. Un vacarm de voci amestecate într-un zgomot nedefinit, fețe congestionate, cămăși asudate la subțiori și pe spate, gulere descheiate, cravate deznodate sau lepădate pe spătar. S-a băut mult. Deodată ospătărița trece în fugă pe lângă Jimy și intră în bucătărie, cu ochii în lacrimi.
-Da ce domn Virgil, eu sunt curva lor? Nu mai stau. Să-i ia dracu de idioți.
Domul Virgil iasă din bucătărie confuz. Se uită descumpănit spre masa festivă și nu știe ce să spună. Jimy a văzut cum cineva de la masă i-a băgat ospătăriței mâna sub fustă. Domul Virgil se uită la Jimy. Ce să facă? Nu s-a așteptat la una ca asta.
-Liniștește-te domn Virgil, se rezolvă. Le facem o surpriză. Scoate telefonul și-l sună pe Mikloș.
-Într-un sfert de oră să fii cu ele aici.
Când Mikloș, însoțit de fete și-a făcut apariția în salonul Ghiocelului, dintr-o dată s-a făcut liniște. Domnul Virgil, stând în ușa bucătăriei, privea mirat la ceea ce se petrece. Văzând că domnul Virgil trece printr-un moment de rătăcire, Mikloș a preluat inițiativa. Le-a așezat pe fete la o masă, le-a adus ceva de băut și gustărele. A mai adus o lampă cu lumini colorate care alergau pe pereți în toate direcțiile și a stins lămpile cele mari. Salonul de servire al mesei s-a transformat în club de noapte. Vesela adunare de la masa festivă a început încet-încet să revină la voia bună de mai înainte dar toți ochii mesenilor erau ațintiți acum spre fetele lui Mikloș.
Toată lumea știa că Mikloș e proxenet. A avut și unele necazuri dar unchiul Jimy nu l-a lăsat la greu niciodată. De aceea, la prima solicitare Mikloș s-a conformat. La Ghiocelul, Mikloș nu venea niciodată cu fete pentru că știa că domnul Virgil e un om delicat și că Jimy nu vroia să-i strice reputația. Dar astăzi lucrurile au luat o turnură neașteptată și mai târziu, chiar domnul Virgil a recunoscut că ideea lui Jimy părea, până la un punct, salvatoare.
Mikloș s-a așezat la pupitrul de mixaj și a inundat Ghiocelul cu sunetele muzicii. Fetele s-au apucat să danseze formând un cerc în mijlocul salonului. Câțiva domni s-au sculat și ei de la masa festivă și au intrat în ring alături de fete. Alții au rămas la masă privind printre sticle și pahare spre dansatori. Mikloș schimbă muzica. Pune câteva manele. Razele luminilor colorate se reflectă în paietele fustelor și bluzelor scurte și strâmte, în cristalele gablonzurilor care sar în toate direcțiile. Mișcările devin lascive și vulgare, se dansează din buric, fese și sâni pendulează pe ritmuri balcanice, atingeri întâmplătoare, apoi tot mai ferme, nerușinate.
-Pe astea cine le plătește? întreabă domnul Virgil îngrijorat, după ce s-a mai consolat, înțelegând că nu se mai poate face nimic.
-Se descurcă fetele singure. Fac și ele un ban. Decât la șosea sau prin cine știe ce spelunci, cu tot felul de vagabonți și obsedați? Nu-i mai bine aici? Oameni ca lumea, mâncare, băutură. Servește și matale o tărie, domn Virgil, că te văd cam supărat. Și n-are rost. Jimy îi întinde un păhărel.

Of, viața mea
Of, inima mea
Of, degeaba plâng
Tare necăjit mai sunt!

Răcnesc cu toții, din toți plămânii. Se scoală în picioare și cântă cu încrâncenare, un cor de o forță nemaipomenită. Toate arătătoarele sunt ațintite spre tavan. Un memento. Parcă ar fi niște paratrăsnete menite să conducă și să îngroape în pământ energia și emoțiile dezlănțuite. Geamurile Ghiocelului se zguduie. Câtă simțire concentrat într-un singur loc, sub același acoperiș! Aceste versuri, atât de simple dar atât de apropiate sufletului omului trecut prin toate meandrele și capcanele vieții. Într-o clipită prin mintea fiecăruia, ca într-un film, se succed secvențe cu toate amărăciunile, dezamăgirile și umilințele prin care trece funcționarul de stat în cariera sa. Atunci realizează, pentru scurt timp, că între fetele aduse de Mikloș și ei înșiși nu e nici o diferență. Și ele se luptă să trăiască, în felul lor, la fel cum și funcționarul public trebuie să înghită atâtea, să închidă ochii și uneori să sufere în tăcere.

În sfârșit își aduce aminte unde mai văzuse fața cea nouă, ochii cenușii și sfredelitori, gura veșnic deschisă într-un rânjet. Pe atunci îi spuneau Șoni. A venit de mai multe ori în țigănia în care locuiește Jimy. Venea cu o femeie-avocat, un doctor de copii și cu niște străini. Vorbea cu străinii și apoi traducea celorlalți. Căutau copii de țigani. De vânzare. Spunea că sunt cupluri care nu pot avea copii și vor să înfieze. Asta s-antâmplat demult. Unii și-au vândut copiii. Cei nevoiași, sau bețivi, sau cu mințile rătăcite. Toți cei care și-au vândut copiii erau cu mințile rătăcite. Dacă era băiat țiganii cereau mai mult. Șoni lua copiii și dădea banii. Apoi nu a mai venit. Țiganii nu mai voiau să vândă, nu mai erau copii de vânzare. Apoi iar a venit și a întrebat de copii bolnavi, handicapați. Cine ar vrea să înfieze un copil handicapat? A găsit și a cumpărat. Ce s-o fi ales de copiii aceia?. Nu se mai știe nimic. Acum Șoni vorbea mai mult cu militarul străin. Jimy l-a întrebat pe domnul Virgil ce știe despre Șoni, dar nici dumnealui nu știa mare lucru. Un fel de consilier al cuiva, manager de ceva, îi cunoaște pe toți, toată lumea îl cunoaște pe el dar cu se ocupă exact, nu se știe, nu se spune. Când apar străini el e văzut totdeauna cu ei, militari sau de la ambasade, sau consulate.
Dansatorii s-au încins. Toată lumea râde în gura mare. Domnul Virgil s-a dus în bucătărie. Își face de lucru acolo. Nu vrea să vadă ce se întâmplă. Cineva îi vorbește la ureche lui Mikloș. Mikloș se duce la rastelul cu cheile camerelor. Ia o cheie și i-o dă. Ține fata strâns de umeri. Și ea îl ține de mijloc. Se îndreaptă spre scările care duc sus, în camere. Una câte una fetele dispar. Ringul de dans s-a golit. Mikloș face muzica mai încet.

-Ai mai arătat cuiva?
Mikloș se gândește puțin.
-Nu. Dar Jimy și-a dat seama că Mikloș minte.
-Șterge și nu mai arăta la nimeni.
-Bine. Dacă vrei ți-l pun pe o memorie, să-l ai. De pe altceva îl șterg.
Jimy habar nu a avut că în vânzoleala și sminteala din seara aceea, Mikloș a pus la repezeală o cameră de luat vederi. Știa cine a venit la petrecere. S-a gândit că i-ar prinde bine un clip, două. Poate o să se bucure și Jimy. Că e prevăzător. Jimy a văzut clipul dar nu a fost entuziasmat. În schimb a fost surprins. Pentru că în clip apărea Șoni cu militarul străin blond. Jimy nu mai văzuse doi bărbați în asemenea scene de amor. L-a scârbit. Nu s-a uitat până la sfârșit. Totuși a păstrat stick-ul, l-a pus în seiful de acasă unde mai păstra și căte ceva de-ale gurii, cocoșei, să-și mai facă niște dinți.
Mai târziu Jimy și-a dat seama că de aici s-au tras toate necazurile. Mikloș a postat filmulețul pe internet. Apoi, după câteva ore, cineva l-a șters fără ca Mikloș să știe. Apoi au venit două persoane la Ghiocelul și au cerut cheia de la camera unde filmase Mikloș. Știau numărul camerei. I-au spus domnului Virgil că au uitat ceva acolo, deși domnul Virgil nu-și amintea să le mai fi văzut vreodată. Până să se lămurească dumnealui, persoanele au smuls cheia din rastel și au urcat sus. Domnul Virgil a încercat să urce și el.
-Rămâi aici. Nu stăm mult.
Nu era o recomandare. A trebuit să rămână pe loc. Au stat într-adevăr puțin. Când domnul Virgil a urcat în cameră, după ce persoanele plecaseră, a constat că lucrurile erau deranjate, mutate din loc, nimic altceva.

Jimy dormea dus. Visa. Se făcea că e pe o insulă foarte mică, în mijlocul unui râu uriaș. Malurile râului nu se vedeau iar apa curgea cu repeziciune. Privind la apa tulbure care spăla malul nisipos al insulei, a văzut că apa a început să crească. Insula lui Jimy se făcea tot mai mică. În mijlocul insulei creștea o salcă. Jimy s-a lipit de trunchiul găunos, dar apa creștea. Jimy nu știe să înoate. Încearcă să se suie în salcă dar copacul se înclină și se răstoarnă cu tot cu Jimy. Se văd rădăcinile ieșind din nămolul negru. Jimy se ține de salcă și cade în apă. E ud tot iar salca începe să se scufunde. O lumină puternică trece prin pielea pleoapelor încă închise. Deschide ochii. Lumina îl orbește. Duce palma la ochi, apoi vede doi oameni. Sunt îmbrăcați în negru, fețele nu li se văd. Doar ochii de sub cozorocul căștilor. Jimy sare din pat. Prima lovitură o simte în moalele capului. Se lipește cu obrazul de podeaua de marmoră roz a dormitorului. Durerea se concentrează într-un colț al creierului. E ascuțită și adunată într-un ghemotoc. Nu poate să țipe. Următoarele lovituri le-a simțit în șale, la rinichi. De data asta durerea s-a împrăștiat, o parte a luat-o spre stomac iar alta între picioare. A mai simțit un genunchi între omoplați și mâinile răsucite la spate. Cătușele sunt reci și strănse tare. Îl taie la încheieturi. O pereche de bocanci se îndreaptă spre noptieră. Apoi bocancii nu se mai văd dar se văd două fese groase. S-a lăsat jos, stă pe vine și deschide ușița noptierei. În noptieră e seiful. De câte ori se apasă o tastă a mecanismului de închidere, se aude un piuit scurt. Apoi un alt piuit mai lung. Acum se poate deschide ușița seifului. Doar Jimy și Petruța știu codul. De unde-l știe ăsta? Au fost ascultați. Într-o zi n-a mai mers cablul teve, Petruța a sunat la firmă și au venit doi depanatori. S-a mai întâmplat să nu meargă cablul teve și altădată dar venea un singur depanator. Acum au venit doi.
Mascații au intrat nevăzuți, nesimțiți. În liniște, n-au sunat, n-au bătut la ușă, n-au spart încuietoarea. În casă e lume. În curte la fel. Lângă casa mare, pagoda, tajmahal, Jimy a mai construit niște case mai mici, lipite de gard. Acolo stă maică-sa bătrână, mătuși, veri, unchi. Dacă cineva i-ar fi simțit pe mascați că au intrat în curte s-ar fi dezlănțuit infernul țigănesc. Dar toți dormeau duși. Mikloș? Putea să facă rost de chei și să le amprenteze. De o vreme încoace îl evită pe Jimy.
O dubiță îi așteaptă la poartă. Mascații îl aruncă pe Jimy în dubiță. Îl vede și pe Mikloș, cu cătușe, înghesuit într-un colț. În sfârșit începe vacarmul. Țigăncile, cu Petruța în frunte țipă și se jeluiesc, țiganii aleargă, urlă, iasă la poartă cu topoarele în mână. Dubița tocmai a ajuns în capul străzii. Apoi a dispărut după colț.
Primul proces a durat mult. S-a schimbat procurorul. Apoi l-a abandonat avocatul și a dispărut. A găsit alt avocat. În loc să-l apere mai mult îl certa și-l trăgea de limbă. A vrut să-l schimbe dar nimeni altcineva nu voia să-l apere. Fe, Cu, Sn, Al, Zn, Ag, Au, Cr, Cd. ș.a.m.d.. Tabloul lui Mendeleev, metalele doar, aproape în întregime furat, topit, vândut, traficat de Jimy. Așa arătau dosarele și capetele de acuzare. Un zeu teluric, stăpânitor al tenebrelor scoarței terestre, al bogățiilor ei și al focului în care sunt purificate metale.
Într-o seară l-a văzut pe Șoni la televizor, la un tocșou. A schimbat programul. Dar l-a văzut iar, mai multe seri la rând. L-a văzut și la știri. Atunci a înțeles Jimy că nu va ieși curând. Sau poate niciodată.

e.Sibiu 25.01.2020

E. Rădulescu

.