Jimy (6)

E toamnă.
Vântul rece aleargă frunzele veștede pe aleile dintre blocuri.
Cerul e înnorat și plafonul jos. Vizibilitate minimă. Până seara va începe să plouă. Apoi, în cursul nopții ploaia se va transforma în lapoviță, lapovița în ninsoare și, până dimineața, zăpada va acoperi tot orașul.
Domnul Virgil stă la geam și așteaptă taxiul. Geamantanul din imitație de piele de crocodil e lângă ușă. Centrala de gaz a stins-o și caloriferele încep să se răcească. În sfârșit la capătul aleii dintre blocuri apare taxiul. Domnul Virgil își pune pălăria de pai pe cap, ia valiza, încuie ușa și iasă afară.
-La aeroport!
Domnul Virgil nu a zburat niciodată cu avionul.
A început să picure, ștergătoarele aleargă pe parbriz dar nu șterg nimic. Se vede prost, se conduce greu. Un taxi, un autoturism. Darămite un avion? Plin cu pasageri și bagaje. Ce ghinion să se schimbe vremea chiar azi, când trebuie să zboare. Poate se amână zborul din cauza vremii. Ce bine ar fi!
Domnul Virgil a întrebat la agenția de turism dacă nu cumva se poate ajunge și cu altceva, cu trenul sau cu mașina. Nu se grăbește. Agentul s-a sculat din spatele biroului său și s-a dus la harta lumii atârnată pe unul din pereți. S-a uitat lung la hartă și în sfârșit a pus degetul pe un punct situat în mijlocul unei imense suprafețe colorate cu albastru pe care scria Oceanul Indian. Atunci poate cu un vapor? Întrebarea nu avea temei pentru că domnul Virgil nu a călătorit niciodată cu vaporul, pe mare. S-a plimbat cu vaporașul pe lacul Herăstrău, acum foarte mulți ani, când era tânăr și făcea practica de ospătar la București. Dar agentul a dat din cap.
-Singura legătură este pe calea aerului. Pe masa agentului se află un plic cu biletul de avion. Biletul este numai pentru dus, nu și pentru întors. Mai este un alt plic, cu bani. Nu foarte mulți. Cam cât să-i ajungă pentru alte cheltuieli de călătorie, prin aeroporturi.
-Cine mi-a trimis acest bilet? Și banii? Agentul se uită în calculator.
-Nu apare. Totul e plătit de acolo. Aveți aici biletul, vaucerul pentru transfer din aeroport la hotel și vaucerul pentru hotel. Și banii. Dumneavoastră ar trebui să știți cine vi le-a trimis. Nu aveți pe nimeni acolo? Domnul Virgil se concentrează dar nu-i vine în minte nici un nume.
-Mi se pare ciudat.
-Este ciudat, într-adevăr. Nu-mi aduc aminte să ni se fi întâmplat așa ceva.
La început, atunci când l-a sunat agentul, domnul Virgil a fost ferm convins că la mijloc este o greșeală. Atunci când s-a dus la agenție ca să vadă despre ce este vorba, a văzut că toate datele corespund și că într-adevăr, cineva i-a plătit câteva zile de vacanță, inclusiv transportul cu avionul. Domnul Virgil nu a primit niciodată cadouri, de la nimeni. Era convins că biletele sunt o păcăleală, o glumă răutăcioasă pe care însă nu reușea să o priceapă. Și tocmai de aceea s-a hotărât să-și vadă de treabă și să nu se lase păcălit de cineva care vrea să-și bată joc de el. Dar tocmai în acest punct judecata lui începea deja să scârțâie. Pentru că nu avea nici o treabă de care să vadă. Trecuseră câteva luni bune de când Ghiocelul a fost închis intrând în incapacitate de plată. Urma să fie scos la vânzare de administrația finanțelor publice iar banii astfel obținuți să acopere datoriile către fisc. De aceste lucruri se ocupau finanțele. Domnul Virgil, după o perioadă extrem de încordată a început să-și revină încet-încet, să-și facă ordine în viață. Avea promisiuni pentru un post de ospătar. De la mai mulți patroni. Nu chiar acum. În ajunul sărbătorilor de iarnă, de Crăciun, atunci e mult de lucru. Până atunci are din ce să trăiască.
Domnul Virgil nu a avut niciodată concediu. Cândva, tare demult, în fiecare vară era detașat pentru două luni pe litoral. Era bine. Avea cazarea asigurată într-un bloc din spatele hotelurilor. În timpul zilei avea timp să meargă la mare, la plajă. Atunci și-a cumpărat chiloții de baie și pălăria de paie care și acum, după atâția ani, sunt ca noi. Mai avea zile libere după nopțile de revelion. După Sfântul Ion mai precis. În sfârșit lumea începea să se liniștească, petrecerile se răreau și oamenii se apucau de treabă. Atunci se organiza revelionul ospătarilor și domnul Virgil, în sfârșit, reușea să se distreze și să se odihnească, după săptămâni de muncă continuă.
Și acum biletul ăsta de avion și de hotel, și banii. De când nu mai are unde să meargă să muncească, unde să-și consume energia lucrativă, zilele trec încet, greu. Mai sunt și gândurile care-l macină. Într-o zi economiile sale se vor termina. Indemnizația de șomaj se alocă pentru douăsprezece luni. Până la pensie ar mai fi câțiva ani. O pensie anticipată înseamnă, în cazul dumnealui, foarte puțini bani căci la Ghicelul a lucrat pentru salariul minim pe economie. Sunt promisiuni pentru un loc de muncă. Deocamdată doar promisiuni. Și toamna, când se face frig, parcă totul se vede și mai trist, mai deprimant. Ar fi bună o evadare. Chiar și doar pentru câteva zile. Ar fi și o economie. Agentul i-a explicat că e vorba de un sejur olinclusiv. Poate să nu strice nici un ban. Biletul de întors probabil că îl va plăti cel care a plătit și restul. Poate că nu a știut data întoarcerii, poate domnul Virgil va dori să stea mai mult decât scrie pe vaucer. Oricum, excursia nu este dintre cele ieftine.
După câteva zile de îndoieli și frământări, domnul Virgil s-a hotărât să plece. Și agentul a insistat și l-a încurajat spunând că-i mare păcat să renunțe și să arunce atâția bani pe apa sâmbetei. În sfârșit domnul Virgil a luat geamantanul din imitație de piele de crocodil de pe dulap, l-a așezat pe o măsuță și a început să pună lucrurile în el.
În dimineața plecării, domnul Virgil s-a sculat devreme. A dormit prost. Îi este frică să zboare cu avionul. Atâta lume zboară cu avionul. E cel mai sigur mijloc de transport. Agentul își face meseria. Din asta trăiește. Îi dă mâna să vorbească atâta timp cât stă la birou și îi trimite pe alții să zboare. Să-l vedem pe el în avion, la decolare. Tot așa ar vorbi?
Domnul Virgil face un duș, își taie unghiile, se bărbierește, se parfumează discret. S-a tuns acum câteva zile doar. Își lustruiește pantofii îndelung gândindu-se la ce-l așteaptă. Ar mai fi timp să renunțe. Are doar cămăși albe, scrobite. Ar fi fost bune unele cu mânecă scurtă, cu dungi sau cu pătrățele colorate, sau papagali galbeni și frunze de palmier. În sfârșit a venit timpul să cheme taxi-ul.

Avionul rulează pe suprafața betonată spre pista de decolare. Se simte cum roțile trec peste rosturile dintre plăci. Avionul rulează mult. Apoi se oprește și așteaptă. Ce-ar fi să nu poată decola și să-i mute pe toți în autocare și apoi pe un vapor? Motoarele sunt turate, avionul țâșnește, rulează cu viteză tot mai mare și în sfârșit se desprinde de pistă.
Zborul durează zece ore. Domnul Virgil e încordat. Ascultă zgomotul motoarelor. E uniform, funcționează în parametri. Turbulențele în schimb îl sperie. Strânge din răsputeri cotierele scaunului. Parcă ar fi gropi în cer, în nori. Se uită la ceilalți. Sunt liniștiți, calmi. Lângă domnul Virgil stă un puști. Se uită la desene animate pe monitorul din fața sa. Puștiul îi arată cum se navighează pe monitor, poate să vadă pe unde zboară avionul, peste care țări și mări. Sau poate să vadă un film. Simpatic puștiul. Și bine crescut.
Domnul Virgil se uită de obicei la filme americane. De mic. De când un vecin din sat și-a cumpărat un televizor și oamenii veneau la el. Omul era cumsecade și lăsa vecinii să vină la televizor. Mai ales copiii. La oraș erau cinematografe. Filmele erau colorate și se vedea mai bine. Îi plăceau mai ales comediile. Îl destindeau, mai uita de problemele de zi cu zi. Ce rost are să te uiți la filme de război, sau drame și filme triste care se termină prost? Devii și tu trist sau chiar depresiv.
Pe monitor sunt prezentate filmele pe care poți să le vizionezi. Puștiul a adormit. Domnul Virgil știe doar câteva cuvinte englezești. Se descurcă greu. Atinge la întâmplare ecranul și începe filmul. Acțiunea se petrece într-o pușcărie din America. Băiatul e nevinovat dar nu poate dovedi că nu el a omorât fata. În pușcărie se împrietenește cu un negru. Șeful pușcăriei e om rău și gardienii la fel. Băiatul e chinuit. În sfârșit îl mută la bibliotecă și el le face declarațiile de taxe și impozite. Le face cum le face că-i bagă la necaz pe toți. Bine le-a făcut!. Apoi băiatul evadează din pușcărie. Prietenul său e eliberat și el și primește un bilet de avion să meargă într-un loc frumos, la mare. Acolo se întâlnește cu băiatul care devenise foarte bogat. Frumos film. Și actorii joacă bine. Și domnul Virgil a primit un bilet de avion și zboară spre un loc frumos, la mare. Viața bate filmul. S-ar fi putut gândi că Jimy e cel care i-a trimis biletul. Că și Jimy a stat la pușcărie, ca și băiatul din film. Doar că Jimy e mort și îngropat la marginea cimitirului, lângă Babo, taică-său. S-a sinucis în pușcărie. Și-a tăiat gâtul singur. Păcat de el. Domnul Virgil nu-i poartă pică deși toate necazurile Ghiocelului le-a adus Jimy. Asta e! Ce-a fost, a fost. Morții cu morții, vii cu vii. Viața merge mai departe.
În aeroport, aproape de ieșire, vede pe o hârtie mare scris numele său. Un domn tuciuriu și micuț de statură îl salută respectos pe domnul Virgil. Îi ia geamantanul din imitație de piele de crocodil din mână și îi face semn să-l urmeze. Când ușile culisante din sticlă s-au deschis, domnul Virgil a simțit un val de căldură umedă care l-a lovit drept în față. Parcă ar fi deschis ușa cuptorului din bucătărie ca să verifice dacă preparatele sunt gata. În secundele următoare era ud leoarcă. Și-a dat jos pardesiul și sacoul și le-a luat pe mână dar cămașa albă și scrobită s-a lipit deja de piele. E prea cald. Cum va rezista atâtea zile?
Mașina are aer condiționat. Drumul durează cam o oră. Stațiunea e exact în celălalt capăt al insulei. Șoferul vorbește mult, încearcă să se facă înțeles ceea pe domnul Virgil îl obosește. Multă vegetație, oamenii tuciurii, unii ca negrii din Africa, alții ca țiganii noștri. Satele prin care trec sunt sărăcăcioase. Pe câmp crește multă trestie. Oamenii o adună. Pe căldura asta. Domnul Virgil nu-și poate imagina cum se poate lucra afară, pe câmp, în asemenea condiții. Pe dumnealui îl apucă moleșeala.
Mașina intră într-o pădurice cu copaci înalți, umbroși, un soi de pini. Iasă de pe șosea și intră pe o alee. În pădurice sunt căsuțe multe și mașina oprește în fața uneia dintre ele. O femeie tuciurie îi așteaptă în pridvor. Deschide ușa căsuței și-i face semn lui domn Virgil să intre. Șoferul aduce valiza. În căsuță sunt de toate, apă, curent, o bucătărie, aer condiționat. Îi arată o clădire mai mare. ,,Le restaurant”. Ceva mai departe, printre copaci se vede o întindere nesfârșită de apă. Apa are aceeași culoare cu cea desenată pe harta lumii din agenția de turism. Trebuie să fie Oceanul Indian.
Au trecut câteva zile. Domnul Virgil se scoală dimineața devreme. La micul dejun servește fructe ale căror denumiri a început să le învețe și pe care nu le mai văzuse și nu le mai gustase până atunci. Apoi se duce să înoate în apa caldă și limpede a oceanului fără margini. Se plimbă prin pădurea de pini, privește bariera de corali care se vede la câteva sute de metri în larg, locul unde valurile oceanului se sparg formând o spumă albă. Mâncarea de prânz și de seară nu e rea. Dar nici nu-l impresionează din cale-afară. Cu ce bunătăți de fructe și legume, pește și creveți au pe aici s-ar putea face ceva mult mai bun, mai gustos. Domnul Virgil își imaginează cam ce. Trestia de pe câmp e trestie de zahăr. Din tulpină se presează un suc dulce și consistent. S-ar putea adăuga în el câte ceva și ar ieși o nebunie de coctail. Vise. Își imaginează gustul pe limbă și în cerul gurii. Au și fel de fel de condimente și mirodenii deosebite. Majoritatea populației e venită din India, au o bucătărie aparte dar și aici s-ar mai putea îmbunătăți câte ceva.
În fiecare dimineață, pe plajă, un localnic vinde pește. Peștele e proaspăt, arată bine. Întreabă prețul. Astăzi are ton. E cam mare peștele pentru un singur om dar prețul e bun. Îi dă banii, apucă peștele cu un cârlig și pleacă spre căsuță să-l pună la rece. În spate se aud pași.
-Vrei să mănânci singur tot peștele ăla, domn Virgil? Vocea e răgușită dar totuși cunoscută. Domnul Virgil se întoarce încet spre cel ce îi vorbise.

Domnul Virgil verifică totul personal. Nu are încredere în oamenii ăștia. Cei de acasă parcă erau mai serioși, ascultau tot ce le spuneai. Și mai pedanți, mai îngrijiți. Pune el, domnul Virgil, șaua și pe băieții ăștia. Răbdare. Grupul trebuie să sosească din moment în moment. La bucătărie tigăile sfârâie. Nu vrea să dezamăgească. Reputația unui local se construiește greu. Se strică ușor. Se lucrează la foc continuu. Aici e climă subtropicală. Tot anul e sezon. Tot anul vin turiști. S-a dus vestea și vine lumea de pe toată insula să-i guste specialitățile. Nu-i ajunge timpul. Dimineața se duce în sat după pește și fructe de mare. Uneori așteaptă să vină pescarii din larg, apoi alege peștele pentru azi. Toată lumea îl cunoaște. E corect, plătește bine dar e foarte pretențios. Se uită, pipăie, miroase, gustă. Îl mulțumești greu.
Jimy stă la măsuța lui de lângă bucătărie și se uită la lume. Arată bine, parcă a întinerit. La gât poartă totdeauna un batic roșu, ca o cravată de pionieri. Încearcă să-l domolească pe domnul Virgil, să mai stea locului, să nu mai alerge atât. Are și dumnealui o vârstă. Nu-l ascultă. Îl pune să guste ultima sa realizare. Un amestec de rom, suc de trestie de zahăr, cafea, vanilie și niște fructe. A mai gustat de nenumărate ori. E foarte bun. Nu înțelege de ce tot schimbă rețeta.
-Când vine Petruța cu copii să le dai și lor să guste. Să vedem ce zic și ei. Trebuie să apară.
Domnul Virgil e mulțumit. Își aduce uneori aminte de toate câte s-au întâmplat în ultimul timp. S-ar putea face un film. Dar să fie făcut de americani, la Hollywood. Știe cine ar trebui să joace în film, ce actori s-ar potrivi în rolurile principale, cum vor arăta personajele pozitive și cele negative. Iar filmul ar putea să se termine chiar cu scena asta. Cum stă el cu Jimy la măsuța de lângă bucătărie și beau coctail din suc de trestie de zahăr, ultima sa invenție.

-Sfârșit-

Sibiu 30.01.2020

E. Rădulescu

.