Am fost convins că juriul Nobel pentru literatură va face (iar) o nominalizare politică care o să dea naștere la controverse. Cum fenomenul Black Lives Matter a fost atât de mediatizat în ultimii doi ani, mulți ar fi putut paria că anul acesta premiul se va duce către o persoană de culoare. Iar eu nu sunt de acord cu filozofia „încurajării minorităților” sau a alegerii cu intenție a unui câștigător din grupul celor „uitați” până acum, transsexuali, eschimoși, etc. Sunt de părere că întotdeauna trebuie nominalizați cei care merită, adică cei mai buni, și singurul criteriu trebuie să rămână cel valoric.
Cred că sunt în asentimentul tuturor când spun că Nobelul ajunsese mai degrabă prilej de glumă și veselie decât altceva. Nu era vorba, ca la Oscar, de faptul că juriul nu poate mulțumi pe toată lumea. Era ideea că de mult deraiaseră de pe șinele criteriilor valorice sau mai mult, a bunului simț. Ishiguro, care are (după mine) două romane excelente, a fost “oaza de normalitate” din 2017. Scriitori de non-ficțiune, staruri-cântăreți sau poeți ale căror poezii sunt mult mai prejos ca a celor semnate Nichita Stănescu, toți acești laureați din ultimii ani au fost parcă aleși precum ai alege ce să-ți cumperi de mâncare în Gara de Nord când îți auzi trenul anunțat în difuzoare.
Departe de cuvintele din testamentul lui Alfred Nobel privind persoana demnă de a fi nominalizată: acela care va fi realizat în domeniul literaturii cea mai remarcabilă activitate într-o direcție (artistică) ideală. Ar fi trebuit poate să adauge “care ar fi rămas altfel neglijat de marele public, în ciuda valorii și a meritului de necontestat.” Și atunci premiul nu l-ar mai fi luat Ishiguro, dar nici Bob Dylan. Dar cu aproximativ trei mii de romane vândute în Statele Unite (și tiraj epuizat), Abdulrazak Gurnah bifează toate condițiile menționate mai sus. După cum spune chiar el, “pot să mă descurc cu niște cititori în plus” – adică cei pe care-i va câștiga ca laureat Nobel. Cum e posibil ca un scriitor de calibrul lui să aibă așa un număr penibil de cărți vândute, în aceeași țară unde Cincizeci de nuanțe de gri a reușit 35 de milioane? (Deci bani pentru cărți sunt.) Ei bine, cred că răspunsul stă în întrebare. Zilele trecute audiam un seminar despre cum să vinzi cărți și mă distra acolo unul din sfaturile esențiale: găsește-ți o nișă foarte îngustă în care tu să fii cel mai bun. Apoi era dat exemplul unei autoare care câștigă sute de mii de dolari pe an scriind mereu același roman în altă formă, și anume unul despre o femeie aflată la ananghie salvată de un fost rezervist din trupele speciale.
Abdulrazak Gurnah nu scrie nici despre rezerviști din trupele speciale, nici despre cowboy sexy. Și dacă are o nișă, nișa lui este tema imigrației, întâlnită în mai multe romane (dar nu toate), pe care Gurnah a descris-o ca fiind fenomenul vremurilor noastre, în special pentru cei împinși sau atrași din sudul lumii. Cu alte cuvinte, Africa. În citația sa, Academia Suedeză a spus că Gurnah a câștigat premiul pentru incursiunile pline de compasiune în ce privește efectul colonialismului și al destinului refugiatului în prăpastia dintre culturi și continente.
După ce am lecturat mai întâi Ultimul cadou (2011), apoi Paradis (1994), iar acum sunt la jumătate cu By the Sea (2001), am fost încântat că anul acesta premiul s-a dus la Abdulrazak Gurnah. De la Alice Munro încoace, dintre cei premiați, nu am avut un scriitor mai pe gustul meu. În plus, cele două cărți citite de mine nu par scrise de aceeași persoană – au stiluri, subiecte și decoruri diferite, deci încă un motiv de laudă. E de necrezut că până la optsprezece ani, când ajunge în Marea Britanie, ca refugiat, nu cunoaște deloc limba în care se exprimă la nivel de Premiul Nobel pentru literatură, sau că primul lui serviciu a fost cel de îngrijitor la spital. Născut în Zanzibar (acum Tanzania) în 1948, Abdulrazak Gurnah locuiește din 1968 în Marea Britanie și a predat literatură la Universitatea din Kent până în 2017, când s-a pensionat. Pe lângă activitatea academică, Gurnah este scriitor și romancier. Este autorul a numeroase povestiri, eseuri și a zece romane. La data când știrea a devenit publică, am căutat de curiozitate pagina lui personală de scriitor. Nu are așa ceva (are doar pe site-ul editurii unde publică). Nici pagină Facebook sau Instagram nu are. Nu poți să știi cu ce se ocupă soția lui sau copiii. L-am „prins” din întâmplare într-un interviu pe BBC, primul lui interviu după ce a luat Nobelul. Calm, rezervat, cu o figură aproape inexpresivă – reporterul era exuberant în comparație cu el. Fără cuvinte mari, vorbea ca despre altcineva. Dacă nu aș fi știut deja că a luat Nobelul pentru literatură, aș fi crezut că l-a luat pentru fizică, sau oricum, un domeniu în care nu trebuie să te joci cu cuvintele. Și nu este ăsta un lucru bun? Să lași cărțile să vorbească pentru tine?
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Mi-am propus, cândva, să citesc măcar o carte de-a fiecărui laureat Nobel. Aveam iluzia că dacă un scriitor a fost uns cu un premiu de un asemenea prestigiu, musai să fie ceva ieșit din comun și cu un impact puternic asupra cititorului. Din păcate, scrierile multora din laureați nu le-am găsit pe niciunde, altele nu cadrau de nicio culoare cu ceea ce așteptam eu de la ele, iar pe alții mai degrabă i-am ascultat, decât să-i citesc. Așa că am renunțat, parțial, la idee și am rămas la convingerea că o literatură atractivă, de calitate, nu are nevoie de niciun fel de recomandări, reclame sau lauri și că, întotdeauna, cea mai bună carte este cea care se potrivește cel mai bine cu preferințele și exigențele fiecărui cititor în parte.
Dar pe Gurnah neapărat o să-l „testez”, cât de curând!
Multumesc de semn! Si eu la fel ca dvs, dupa un timp insa mi-am dat seama ca nu toti laureatii sint pe gustul meu, apoi si dintre aceia, nu toate romanele sint bune. Si aveti dreptate, unele nu se gasesc traduse.
Da, editura Litera ii va scoate in curind doua-trei romane. Cel mai cunoscut e Paradis, despre care am scris pe alt site:
https://optmotive.ro/2021/87/art4/index.html
Mi-a plăcut comparația cu jurizarerea ca atunci când cumperi ceva in grabă din gară înainte de plecarea trenului. Aveam de gând să îi citesc măcar un roman, iar acum m-ai convins și tu, pur și simplu pentru că mi-a fost simpatica figura lui care parca se întreabă „de ce eu?” .pare un om interesant și mucalit care s-a trezit „căzut în mare faimă” ca să îl parafrazăm pe Noica. Mi-ar fi plăcut ca Litera să îi fi tradus operele înainte de Nobel, dar după cum ne zici că a declarat , se va putea descurca cu câțiva cititori in plus ( de aceea mi se pare mucalit). La noi și nu numai la noi, contează foarte mult trendul. Oricât de bun ar fi un scriitor va exista întotdeauna și o categorie de cititori care vor dori „sa se pună la curent” pentru că așa dă bine, pentru că acum toată lumea vorbește despre Gurnah. Când apăruse la noi în timpul comunismului „Maitreyi”, o cumpărau pe sub mână și croitoresele și vânzătoarele de la alimentara, sa fie acolo în casă fiindcă o caută lumea și toți vorbesc despre Eliade într-un București mutilat fizic și spiritual. Ce vreau să zic e că mulți îl vor citi pe premiatul de acum din snobism. Dar cum bine spunea se va descurca cu câțiva cititori în plus.
Merci mult! Da, dar asa cum am scris, daca in State i s-au vindut in total 3000 de carti (vreau sa spun ca nici macar nu trebuiau traduse, deja erau in engleza) cum sa te astepti sa fi fost deja in Romania? Am vrut sa spun cind scriam recenzia la Paradis, ca e ceva (sa stil) intre Alchimistul si cum incepe Marquez 100 de ani de solitudine. Nu e chiar magical realism dar e foarte pe-aproape, borderline.
Maitreyi, uite ca eu am citit-o prima oara anul asta dar mi-a placut foarte mult. Un roman de dragoste fara cusur, niste trairi expuse atit de sincer, de emotionant si in acelasi timp inteligent ca alegere a cuvintelor si stil, incit nu vad cum poate fi egalat. Ca gen de poveste.
Rămân definitiv la crezul că trebuie să ți să permită să iei un premiu Nobel, nu trebuie să îl meriți. Persoanele care îl obțin sunt programate și stau la coadă cu ani buni înainte. Sinteza evenimentului este ultra credibilă, documentată, ca de obicei, așa cum îți stă în fire…
Mi-a plăcut cum ai închis articolul ăsta. Sigur, e cel mai bun lucru: să lăsăm să vorbească pentru noi cărțile. Știu cel puțin o cunoștință comună care ar fi perfect de acord cu asta. Din păcate/fericire (cine mai știe?), trăim într-o lume în care, pentru a te face cunoscut, trebuie să fii (și) un mic star. Iar asta pe mulți îi depenalizează – pe nedrept. Iar pe alții îi ridică pe culmi – tot pe nedrept.
Asa e baieti, Gogol daca era in zilele noastre nici nu ar fi fost scriitor, cum saracul era peltic, bilbiit, se pierdea si nici nu arata bine fizic, cit despre familie buna, nici pe departe cum erau Pushkin sau Tolstoi.. era ce numim acum baiat de cartier.. :)
Un mic star, bine zis.. bucatar sau manelist. Gindeste te ce vinzari ar avea Gidea de la Antena3 daca ar scrie chiar si cel mai prost roman planetar.
Merci de trecere..