alunecând ireal de parcă s-ar fi strecurat pe sub timp un stol de păsări a trecut înfiorat pe deasupra chiar în clipa în care jupuind cu unghia vopseaua de pe stâlpul porţii m-am hotărât să-i spun cu toată seriozitatea de care eram capabil că era mai bine să stabilim un timp de gândire sau ceva de genul ăsta o propoziţie lămuritoare cu cifre cu date convenabilă pentru amândoi
ana părea în sfârşit că mă ascultă şi la un moment dat chiar am crezut că o să-mi fie uşor să renunţ să mă desprind şi să ajung la vreme la ceasornicar
„de unde aţi mai aterizat şi dumneavoastră” îmi spusese el săptămâna trecută „în ziua de azi nu-şi mai repară nici dracu’ ceasurile n-aţi văzut când se strică toate se aruncă şi se cumpără noi că acuma sunt ieftinăciuni pe toate drumurile mai vin la noi doar bătrânii săracii câte-o şomeră disperată sau de-ăştia cu bani care au pendule şi ceasuri cu cuc moştenite de la bunici”
„nene nu ştiu” îi răspunsesem puţin nedumerit „eu ţin la ceasul ăsta îmi place tocmai faptul că e vechi nu aş mai găsi aşa ceva de cumpărat aşa că de ce să dau banii pe unul nou cu afişaje electronice sau mai ştiu eu ce că şi ăla s-ar strica ba poate chiar mai repede şi”
„de ce domne” a insistat ceasornicarul „păi au apărut nişte ceasuri în ziua de azi de dai pe spate super-performante precizie a-ntâia rezistente la presiune”
„eu nu sunt nici scafandru nici căţărător” l-am întrerupt nerăbdător „pentru cât am eu nevoie ceasul ăsta e mai mult decât suficient”
„domne de-aia o să mor eu de foame până la urmă că din cauza la nostalgici de-ăştia ca matale nici nu dau faliment da’ nici nu câştig mare brânză” a concluzionat ceasornicarul pe un ton jumătate glumeţ jumătate altceva un soi de înciudare pe care şi-a camuflat-o grăbit sub lupă luându-mi ceasul din mână şi lăsându-mă perplex cu un sentiment de vinovăţie care nu m-a părăsit nici după ce am ieşit pe uşa dughenei pierzându-mă în forfota din piaţa centrală
„până la urmă cu ce sunt vinovat că vreau să-mi repar un ceas asta-i bună” mă indignasem şi argumentasem în sinea mea în timp ce mă simţeam înghiontit de diversele persoane care mişunau pe aleile extrem de înguste dintre tarabe
toată agitaţia comercială pe care o străbăteam nu făcuse decât să-mi sporească iritarea şi mi-am dat seama că alesesem cel mai prost moment în care mi-aş fi putut duce ceasul la reparat căci în piaţa centrală era oră de vârf astfel că în tot vacarmul şi strigătele tarabagiilor pentru a putea evada mai repede din zona aglomerată nu găsisem nimic altceva mai bun de făcut decât să-mi deschid şi eu drumul cu şoldul un pic forţat pe lângă o cucoană atât de grasă încât în mod evident cu greu s-ar fi putut strecura printre mesele cu varză chiar dacă brusc toată lumea din jurul ei ar fi dispărut de pe alee printr-o imposibilă teleportare
„ce te-mpingi domne aşa nu ai nici un pic de bun simţ” a sărit cucoana ca arsă atrăgând asupra mea privirile pline de reproşuri ucigătoare ale familiei de zarzavagii care tocmai încercase să-i vândă două kilograme în loc de unul
„hai domniţă că e proaspătă azi-dimineaţă am adus-o e bună şi de sarmale”
„nene mai lasă-mă că ştiu şi eu” îi răspunsese cucoana oţărâtă cu ochii ţintă după mine luând atitudine de boxeur în timp ce eu reuşisem să mă depărtez şi să ajung la capătul aleii
„ce porcărie” mă trezisem spunând cu voce tare la ieşirea din piaţă trăgând aer în piept răsuflând adânc şi întrebându-mă ce soi de nerăbdare mă făcuse în definitiv fără nicio jenă să mă împing în cucoana aia
„da’ ia mai dă-o-n mă-sa” continuasem „că stătea ca o batoză împrăştiată printre tarabe de nu mai putea trece nimeni”
a doua zi până să mă reped la ceasornicar am bătut la uşa anei pentru lămuriri căci practic mă convocase cu cuvintele astea
„te rog să vii la mine pentru lămuriri că aşa prin telefon e aiurea”
eu îi spusesem că nu sunt deloc lămurit nu ştiu de ce aşa-mi ieşise propoziţia iar ea îmi răspunsese
aşa că pe la zece dimineaţa mă înfipsesem în blugi şi alunecasem pe scări în jos fără să mai aştept să văd dacă liftul era iar blocat sau dacă era doar ocupat iar pe la şi douăzeci eram în faţa porţii încadrate de gardul cocoşat de iederă al casei anei cu degetul înţepenit în sonerie
a ieşit gata nervoasă ostilă aveam antrenament amândoi
„lasă-mă măcar să-mi beau cafeaua tu chiar nu mai ai nicio limită sau ce-i cu miştourile astea de prost gust”
„am zis că poate nu te-ai trezit şi-am zis să fiu sigur că nu mă ţii mult la poartă”
s-a întors opărită făcând gestul ei tipic sunt-sătulă lăsându-şi mâna să cadă lateral în diagonală de îmbrăţişat nu mai putea fi vorba deşi la un moment dat în drum spre ea sperasem câteva minute şi-mi propusesem să fiu pregătit
am urmat-o pe terasă era căldicel soarele bătea blajin am aşteptat-o să apară cu cănile de cafea
şi când a apărut era schimbată urma să plece şi ea în oraş imediat după aia după lămuriri
„aşa deci uite ce e” a început ea direct „nu am vrut să vorbesc prin telefon că e aiurea prefer să-ţi spun faţă în faţă care-i treaba ca să-nţelegi clar că tu de obicei te prinzi greu la toate”
„bine lasă introducerile că ştiu despre ce-i vorba” i-am răspuns flegmatic
„adică ce ştii despre ce-i vorba” mi-a punctat ea
„adică ne cunoaştem destul de bine şi nu e nevoie să mai faci defilarea asta de manechină treci la subiect hai” am îndemnat-o îngăduitor ca pe un copil neîndemânatic
„asta crezi tu că mă cunoşti tipic masculin” mi-a aruncat şi a lăsat brusc cana continuând cu elocvenţă pe măsură ce îşi mângâia mâinile pe marginea mesei sau îşi studia unghiile cu o privire ce părea concentrată
„uite ce e dane noi nu cred că avem mare lucru în comun cred că e clar pentru toată lumea am făcut eforturi am încercat m-am străduit să-ţi explic de fiecare dată să te fac să înţelegi că nu sunt femeia să stea după curu’ tău aşa cum vrei tu că am şi eu planurile mele şi priorităţile mele şi prietenii mei până la urmă dar ţie întotdeauna nu-ţi pasă decât de tine de ce vrei tu de cum vrei tu tot timpul cu figuri că banii tăi că timpul tău aşa că părerea mea e că cel mai bine punem punct aici prieteneşte nu are rost să pretindem că nu-ştiu-ce rămânem amici dacă vrei ne vizităm putem să ne mai întâlnim din când în când şi să petrecem momente frumoase împreună eu zic că e cel mai bine decât să ne chinuim aiurea-n tramvai cred că e cel mai înţelept aşa”
„adică numa’ să ne mai futem din când în când păi astea puteai să mi le zici şi la telefon” nu m-am putut abţine să i-o întorc
a rămas câteva clipe cu ochii în ochii mei căutându-şi replica stăpânindu-se şi încercând să rămână demnă şi superioară după care şi-a luat cana de pe masă s-a lăsat pe fotoliu a pus picior peste picior şi a continuat aparent impasibilă
„bineînţeles o să-ţi fac şi o schemă pe perete ca să înţelegi mai bine asta dacă vrei să rămânem prieteni că dacă nu nicio problemă nu e obligatoriu”
„ok să-mi desenezi şi poziţiile pe care le vrei pe zilele săptămânii” m-am măgărit eu
„auzi ştii ce eu n-am timp de stupizeniile tale cretine am crezut că chiar vrei să vorbim serios da’ văd că nu e cazul hai gata când te mai maturizezi mai vorbim” a închis ea conversaţia ridicându-se în picioare enervată şi nerăbdătoare să mă vadă ieşit pe uşă „hai că trebuie să plec”
am lăsat cana pe masă m-am ridicat şi eu şi m-am apropiat de ea încercând să-i ajung cu degetele la obraz şi s-o mângâi să fac pe durul s-o fac să-şi aducă aminte momentele bune dar eram complet neconvingător şi evident că s-a tras un pas înapoi iar eu am rămas cu mâna în aer
se uita la mine ca la un ratat şi în câteva clipe mi-am dat seama că scosesem numai tâmpenii din gură am început să mă-njur în sinea mea şi am dat-o la împăcare încercând o replică de ieşire căutând să mai salvez ce s-ar mai fi putut salva
„hai mă anuţa nu pune boticul acuma cred că tre’ să bem întâi cafeaua şi dup-aia”
„ştii bine că nu-i vorba de cafea dane” mi-a tăiat-o ea scurt şi rece în timp ce-mi făcea semn cu arătătorul fără duritate şi oarecum stingheră să plec
am privit-o intens şi am aşteptat să se uite şi ea la mine să ne întâlnim undeva la mijloc şi să reluăm discuţia însă atitudinea ei îmi comunica explicit să nu mai insist
„ok scuze iartă-mă sunt un bou ştiu iar am călcat pe bec iar eşti botoasă nu ştiu cât dracu’ o să mai am şi eu răbdare” am ridicat mâinile exasperat şi teatral m-am căutat de cheia maşinii şi negăsind-o m-am îndreptat spre uşă cu paşi apăsaţi am făcut eforturi să mă adun şi m-am aruncat disperat asupra cuvintelor într-o ultimă încercare de a limita irecuperabilul care părea că se produsese deja
„dar să ştii că sunt momente când nu te mai înţeleg ana ai vrut să mă mut la tine m-am mutat ai vrut să plec am plecat ce ai vrut aia am făcut nu înţeleg am stat şi eu în curu’ tău dacă mai ţii minte la maşină câţi bani am pus mai ştii la mare pe banii mei la munte pe banii mei de benzină nu ţi-am cerut niciodată de câte ori ţi-am cerut eu bani de benzină”
„ar fi fost chiar culmea hai mă dane că eşti penibil zău veşnic banii tăi acuma ce vrei să-ţi dau înapoi banii pe benzină”
„băi nu de bani vorbesc e vorba de cine stă în curu’ cui adică şi eu fac eforturi nu numai tu că avem o relaţie sau n-avem o relaţie nu suntem împreună mă ana”
„păi aia e că nu cred că suntem am fost eu cu tine dar acuma gata ajunge că tu nu eşti decât cu tine nu mă mai lua pe mine cu eforturile tale că am văzut”
„te aberezi pe bune te-au apucat iară imaginaţiile că altfel nu-mi explic adică amnezia cum adică eforturile mele păi tot ce am făcut şi fac pentru tine nu înseamnă nimic că nu înţeleg pe tine chiar nu te mulţumeste nimic”
„dane tu niciodată nu-ţi explici tu niciodată nu înţelegi tot timpul ai întrebări tot timpul ai dileme eşti ca idiotu’ ăla din filmele tale care merge pe stradă şi se scarpină-n cap îţi mai lipsesc ochelarii”
după o oră ne găseam tot în faţa uşii închise pe care încă nu ieşisem
ana părea în sfârşit că mă ascultă şi la un moment dat chiar crezusem că o să-mi fie uşor să renunţ să mă desprind şi să ajung la vreme la ceasornicar
„greşesc eu” am întrebat-o iar deşi era târziu încercând să mai găsesc şi alte argumente cuprins de sentimentul tulbure că odată plecat lucrurile urmau să-mi scape definitiv de sub bruma de control pe care o mai aveam
„nu ştiu” a zis mată
atunci aproape că am văzut cum timpul se lăbărţează în aerul uscat dintre noi dar nu am mai putut adăuga nimic şi deşi i-am auzit limpede răspunsul am asistat neputincios la privirea ei căzută în gol prin mine
„eşti cu maşina” m-a întrebat fără nicio legătură când după ce străbătusem aleea ieşind în stradă clanţa porţii trecuse din mâna mea în mâna ei
„am uitat s-o iau” i-am răspuns automat absent „şi trebuie să mai ajung şi în piaţă”
m-am uitat dezorientat în stânga şi în dreapta mi-am ridicat mâna şi am început să mângâi uşor o porţiune îngustă din fierul forjat vopsit în negru fără să conştientizez gestul
scrijelind cerul de parcă s-ar fi lansat într-o campanie de răzbunare stolul de păsări a trecut fulgerător pe deasupra chiar în clipa în care zgâriind cu unghia vopseaua de pe stâlpul porţii m-am hotărât să argumentez cu toată maturitatea de care eram capabil că era mai bine să ajungem la un compromis sau ceva de genul ăsta convenabil pentru amândoi
„dacă vrei te las eu în centru” a umplut ea tăcerea
„nu mulţumesc lasă că merg pe jos mai fac mişcare” i-am răspuns şi am plecat
m-am gândit că în cele din urmă timpul le va lămuri pe toate şi că nu avea rost ba încă aş fi făcut mai rău dacă după toată discuţia aia lungă aş mai fi continuat să insist şi să argumentez în faţa porţii pe trotuar
m-am îndreptat spre piaţă cu toate că eram sigur că voi găsi dugheana închisă pentru pauza de prânz dar mi-era indiferent nu voiam decât să mă plimb şi să mă bucur de soarele prietenos aşa cum nu mai făcusem de foarte multă vreme
aproape că nu-mi mai aduceam aminte de când nu mai trecusem prin parc aşa că mi-am făcut planul ca dacă aş fi găsit dugheana închisă să merg agale pe bulevard până la porţile uriaşe din lemn sculptat ale zăvoiului şi să dau drumul gândurilor nelămuririlor să rătăcească pe alei printre copacii plini de veveriţe să ocolesc cât pot de mult ca să treacă timpul până la stadion şi înapoi pe lângă leagăne şi bârlogul ursului apoi până la lacul cu nuferi iar după aceea dacă eventual tot aş mai fi avut timp ceea ce încă nu ştiam pentru că nu avusesem inspiraţia să verific orarul ceasornicarului atunci când îi lăsasem ceasul la reparat să revin şi să trec podul la restaurantul de pe lac să beau o bere şi să privesc lebedele care alunecau firesc pe suprafaţa reflexivă a apei
mulţumit de plan m-am lăsat absorbit de fluxurile de oameni ce mişunau prin centru şi coborând pe la metrou am privit ceasul înalt care arăta ora prânzului am trecut strada şi m-am apropiat fără entuziasm de piaţa central
spre surprinderea mea dugheana era tot deschisă însă ceasornicarul plecase să mănânce şi fusese înlocuit de un tip cam de vârsta mea care zăcea plictisit pe un scaun cu barba întinsă în faţă peste braţele încrucişate puse pe tejghea şi care nu prea părea să aibă treabă cu reparaţiile de ceasuri
„da bună ziua” m-a întâmpinat ridicându-se neîndemânatic în mod vizibil nefiind în largul lui
„bună ziua am lăsat şi eu un ceas la reparat la un domn aici nu mai ştiu cum îl cheamă”
„da la taică-meu da’ e plecat la masă când aţi lăsat ceasul”
„ieri uite-l e ăla de-acolo” i-am arătat cu degetul ceasul meu pe care-l zărisem aşezat cu grijă sub geamul tejghelei într-o cutiuţă de lemn cu pereţi joşi veche alături de alte câteva ceasuri
„aşa păi văd că aţi plătit deja ăăă da poftiţi vă rog şi să verificaţi dacă merge dar nu are de ce să nu meargă”
mi-am aplecat capul concentrându-mă asupra ceasului învârtindu-i rotiţa de câteva ori urmărind jocul şi alunecarea limbilor fixând diferite ore apoi urmărind parcursul calm şi precis al secundarului de-alungul cifrelor negre desenate elegant pe fondul perfect alb şi m-am bucurat să constat că atât cadranul cât şi sticla fuseseră foarte bine curăţate
conştient că mă lăsam cuprins de un oarecare zel m-am retras cu un pas după uşa larg deschisă a dughenei degajând spaţiul îngust de trecere dintre tejghea şi intrare când deodată cineva a trecut în grabă pe lângă mine declanşând o undă de curent proaspătă care a scos aerul din lâncezeală
„iubire uite-ţi covrigeii” a apucat ana să-i spună grăbită tipului de după tejghea întinzându-i o punguţă de plastic albăstruie transparentă aburită pe dinăuntru de câţiva covrigi calzi după care s-a întrerupt abrupt paralizată de un fior a dat cu ochii de mine şi a amuţit cu mâna întinsă
am rămas ţintuit am ridicat ochii spre ea şi am privit-o
fără să mai ştiu ce fac am tras rotiţa şi am început să-nvârt limbile necontrolat în toate părţile apoi mi-am trecut degetele de mai multe ori apăsat peste sticla ceasului ca şi cum aş fi vrut s-o şterg de nişte pete imaginare de parcă n-ar fi fost suficient de curată
„aşa dragoste mulţumesc” i-a răspuns aproape în acelaşi moment fiul ceasornicarului şi i-a ieşit în întâmpinare pe lângă vitrina cu ceasuri reparate a sărutat-o rutinat şi-a luat în primire covrigii şi a început să mănânce fără să observe nimic neobişnuit „mai stau şi eu până vine tata şi ne vedem dup-aia” a mai adăugat reluându-şi locul pe scaun
ea l-a aprobat fără cuvinte cumva stingherită neştiind unde să-şi îndrepte privirea rece şi ambiguă
şi-atunci mi-a fost limpede că urma să mă pulverizez să dispar instantaneu într-un mod oarecare să mă transfer într-o altă realitate printr-un angrenaj mecanic de roţi dinţate şi arcuri sau ca electronii printr-o reţea de cabluri sau teleportat aşa că am tăcut iar ochii mi-au alergat pe ceas după limbile înnebunite care se roteau haotic imposibil de oprit suspendat
(proză scurtă din volumul „reverse motion”, ed. Eubeea, Timișoara, 2011)
Născut în 1971 la Timișoara. Scrie poezie şi proză scurtă. A debutat în 1995 cu un grupaj poetic în „Suplimentul de marţi”, săptămânal cultural al cotidianului „Realitatea bănăţeană” (Timişoara). În 1998 a primit premiul Editurii Institutul European la Festivalul Naţional de Poezie Junimea, Iaşi (ediţia a VI-a) și premiul revistei Minerva la Festivalul Naţional de Poezie Gheorghe Pituţ, Beiuş (ediţia a III-a).
A publicat volumele „de vorbă cu Su(s)pusul” (poezie, 2000, Editura Eubeea), „blurat” (poezie, 2011, Editura Brumar) şi „reverse motion” (proză scurtă, 2011, Editura Eubeea). Figurează în antologia de poezie contemporană românească „Meridiane lirice – 113 poeți contemporani” (2013, Editura Armonii Culturale).
Are apariții de poezie și proză în diverse publicații: Orient latin, Orizont (Timişoara), Poezia, Convorbiri literare (Iaşi), Luceafărul, Mafia Sonetelor, Revista de povestiri, OPT motive, P(RO)EZIA (București), Teiul (Oraviţa), Minerva (Bistriţa), Armonii culturale (Adjud), Brăila Chirei, Noise Poetry (Buzău), Foaia culturală (Cisnădie), Timpul (Ploiești, Chișinău), Sud (Bolintin Vale, Giurgiu), Banchetul (Petroșani), WordCity Literary Journal (Canada), Familia (Oradea), Planeta Babel.
Lasă un răspuns