LiterNautica S2N11

Tata era draibăr, bunicul fusese și el draibăr și nu m-am gândit niciodată că aș fi putut fi altceva, fiindcă în neamul nostru nu erau pungași de rând și nu curgeau zdrențele de pe noi ca de pe alții. Draibărul e un spărgător dintre cei mai dibaci, nu orice șplingar ajunge la rangul ăsta. Bunicul […]

Cam pe vremea aceea, vecina mea, DJ de profesie, a început să-mi strice liniștea cu care fusesem obișnuită seară de seară. Muzica bubuia din apartamentul ei ca un animal într-un cuptor cu microunde. Ritmurile de Techno străpungeau atomii betonului ce trasa granițele camerelor noastre, ajungând astfel până la urechile mele. Am tolerat tortura fonică o […]

Un fiu care vede.La parter un magazin șic, de suveniruri ca la muzee, cu statuete reprezentându-l pe Franz. Băltoace de inundație, lucrări, apoi se acoperă trotuarul și se poate intra. Biletul e 5 coroane. Cât așteptați, iese Kafka în șort, purtându-se singur pe umeri ca pe-un copil, dacă te uiți mai bine vezi că trupul […]

Aproape în fiecare săptămână eram puși să scriem câte o compunere cu o temă dată. Clasicele povestește cum a fost cea mai fericită zi din viața ta, descrie ultima vacanță de vară, o vizită la muzeu, descrie membrii familiei tale. De data asta tema era aparent simplă, tata, dar nu neapărat ușor de realizat pentru […]

alunecând ireal de parcă s-ar fi strecurat pe sub timp un stol de păsări a trecut înfiorat pe deasupra chiar în clipa în care jupuind cu unghia vopseaua de pe stâlpul porţii m-am hotărât să-i spun cu toată seriozitatea de care eram capabil că era mai bine să stabilim un timp de gândire sau ceva […]

– Cine-i acolo? Cine-i acolo? strigă speriată.Prin crăpătura din dreptul ușii a văzut ochiul acela care invadase toată încăperea și tot spațiul ei. Simțea nu doar că cineva se uita la ea, ci că îi invadează întreaga lume. Aceiași pași în întuneric, același ochi de un albastru ireal care o privea, doar că de data […]

După ce a terminat cina, Haku Oyamada a continuat să mestece o gumă timp de cinci ore până ce, în sfârșit, a dormit. Avea o boală incurabilă de intestine numită Crohn, care-l obliga la restricții alimentare riguroase, astfel încât putea cu greu numi ce mânca „mâncare decentă”. Haku, un mâncător extrem de pretențios, nu suporta […]

În creierii nopții, pendulele au început să bată și valizele au pornit la drum. Televizorul și oglinzile sunt acoperite cu cearșafuri albe, iar valizele au dinți ascuțiți. Nimeni nu mai iese din case din vina lor. Valizele băloase înaintează cu gurile căscate. Calculatoarele sunt scoase din priză, iar ecranele sunt prăfuite. Valizele sunt cât pe […]

Un soare cu dinți abia răsărit îi lumina lu’ Viorel jumate de față, obrazul dinspre est cu barba neîngrijită și vârfuri argintii ce coborau până la piept. Obrazul dinspre vest era acoperit de o barbă gri, ca o blană de mâță înfoiată. Lângă el, pe bancă, stăteau trei mucuri de țigară fumate pân’ la jumate, […]

Ică Pelin trăia de la o vreme cu certitudinea că va muri în ultima sâmbătă din luna mai. Cum de știa el, cu atâta precizie, acest lucru? Nu putea să explice. Pur și simplu, presimțea că așa se va întâmpla. Așa s-a trezit într-o dimineață: sigur că o să adoarmă pe vecie, cu ziua și […]

Spun înțelepții că niciodată nu va exista adevărata fericire. Chiar și cel mai împlinit om de pe pământ, normal, văzut din prisma ochilor altuia, își are în interiorul sufletului doza de neîmplinire, așa că nu se știe niciodată ce e în grădina fiecăruia. Raul și-a dat seama de multe ori despre fenomenul cu pricina, însă […]

I. Ce se va alege de povestea lui Kalki, după ce veacurile se vor fi scurs, nimeni nu poate ști. Cert este că în timpul vieții flăcăul cu plete de aur a fost în egală măsură iubit și temut. La ferma strămoșească, răsadurile pe care le planta cu mâna lui dădeau rod de două ori […]

În seara aceea de sâmbătă, Eva rătăcea pe străzi cu mâinile în buzunare. Trăgea cu sete dintr-o țigară, mergea cu umerii aplecați și cu privirea în pământ, luptându-se să nu-și lase lacrimile să-i curgă. Se gândi că i-ar fi plăcut să se plimbe puțin prin parc, pentru că era mai întuneric și așa își putea […]

Deschid ușa blocului, așa cum fac în fiecare zi lucrătoare și încep „restul zilei”. Îmi place prima gură de aer inspirată după ce ies din bloc. E un mic mister în fiecare dimineață: miroase a zăpadă, a primăvară, a frâne încinse de tramvai, a praf udat de ploaie?Azi mă întâmpină o ceață deasă, cu aer […]

( ) Nici nu am idee ce titlu să aleg. Aș pune În memoria lui Calu, doar că știu unde încep și habar nu am unde o să termin. Poate că nu o să fie despre el într-o proporție satisfăcătoare pentru a justifica acest titlu. Relația mea cu el era exact ca și cum ai […]