Luaţi-vă lista şi mai verificaţi odată!
Dar în capul meu suna cam aşa : ,,Luaţi-vă de mână!’’ Un pic clişeic, copilăresc, grădiniţa îmi apăruse în cap şi nu reuşeam să descifrez ce senzaţie am avut atunci când am luat prima dată de mână o fată…Era ca şi cum nu era nimic special, dar era tot ce îmi trebuia, parcă mă scăldam în apele siguranţei şi pluteam pe barca fericirii. Toate astea fără să fi ştiut ce înseamnă să iubeşti.
Gata de lansare? Puneţi-vă centurile şi verificaţi dacă sistemele de comunicare merg corespunzător.
Când au pornit motoarele am ştiut că nu mai e loc de teamă, simţeam că trebuie să arunc la coş frica şi toate celelalte emoţii negative ce mă invadau, dar eram incapabil, explozia, neantul, golul etern, toate organele fiind lipite de coloana vertebrală… toate astea mi-au închis ochii şi m-au adus pe marginea prăpastiei leşinului…Dar când să termine numărătoarea inversă , pe la secunda 2 , o undă supersonică de bunăstare mi-a eradicat orice lucru negativ din toate celulele , m-a luat de mână.
Ochii ei făceau soarele să pară o lampă de birou, nici măcar trei galaxii la un loc nu puteau cuprinde 1% din ce răzbătea din irisul ei nu cristalin, ci de un safir exagerat de preţios, aproape inuman de imaginat.
Şi-am pornit spre cer. Şi l-am străpuns ca acele unei asistente, parcă i-am simţit durerea… dar betonul fricii mi-a cimentat mâinile , una de scaun, alta de mâna ei.
Am închis sistemele de comunicare la semnul ei , doar ca să aud că-mi spune : ,,Hai!’’
Am ridicat mâna de pe scaun şi am închis totul. Eram doar noi doi şi restul materiei şi antimateriei.
La ce ne mai trebuia o casă când aveam cosmosul ca adăpost? Bineînţeles că nu am descoperit nici până în ziua de azi de ce mi-a pocnit ca o petardă în minte întrebarea: Cum resimţi amorul la gravitaţie 0 ?
Aş fi vrut să fiu gospodar, să ies şi să şterg praful stelar de pe parbriz, vroiam să-i arât cât de mult înseamnă ea pentru mine pregătind un mic dejun la focul rachetei, preparând cereale cu lapte din Callea Lactee…Stai, ce e cu mine? De ce simt toate lucrurile astea? Spune-mi tu! Crezi că sunt simptome de dragoste la prima vedere? Crezi că am înebunit? Ce origine misterioasă au aceste valuri tulburi ce se sparg de baricada frunţii mele? Răspunde-mi!
Leopol: Ia o pauză şi respiră Richard, stai întins de prea mult timp pe canapeaua aia şi au trecut deja 20 de minute din şedinţă. Te rog bea din ceai şi ia un biscuite oreo. Apoi poţi continua ce simţi tu ca fiind mesaje de la misteriosul om din tine.
Richard: Nici sângele nu mai mişca în faţa miraculosului univers, toate planetele păreau a fi nişte pietre pe o plajă cu nisip, mici, dar sesizabile. Am coborât din navă , desigur, mâna ei tot acolo era, nu puteam nici dacă vroiam să mi-o desprind. Îmi venea să dau jos casca şi să strig de să se audă în tot universul numele ei, dar nu mi-l aminteam.
Totul era precum un film slow-motion. Păşeam pe nimic, vedeam nimic, şi totuşi totul era sub pleoapele mele. Am prins până la urmă o stea şi am început să rup razele una câte una zicând la fiecare : mă iubeşte, nu mă iubeşte, până am rămas cu ultima rază, dar am pierdut ordinea şi nu am ştiut ce urmează fiindcă ea m-a luat în braţe şi mi-a şoptit ,, Dă drumul la centura de siguranţă, hai să plutim liberi în spaţiu, să redefinim zborul’’
La început m-am blocat, dar când mi-am revenit, am detaşat cablul de siguranţă şi apoi…
Leopol: Apoi ce, Richard?
Richard: Am trăit cele mai intense 5 minute din viaţa mea, fie ele şi ultimele, au fost absolut colosale, nici măcar viaţa însăşi nu a fost mai vie decât mine atunci. Pupilele s-au dilatat până în punctul în care îmi venea să trag de obraji doar ca să aibe unde să se extindă arcul vizual. Ai simţit vreodată că toate celulele tale sunt precum nişte reactoare nucleare ce sunt detonate simultan, toate un miliard făcând energie cât să iradiezi viaţă prin pori? Ai avut vreodată sentimentul că fie zidul cât de gros, praf îl faci doar ridicând genele cu 1 mm? Spune-mi sincer, ai simţit vreodată că poţi lua moartea de guler şi să o desfigurezi doar depărtând buzele puţin? Răspunde-ţi sincer şi regretă amarnic dacă răspunsul e negativ la toate.
Leopol: Dar dacă tu spui că alea au fost ultimele 5 minute din viaţa ta, cum de încă eşti aici şi porţi o discuţie cu mine?
Richard: Nu poţi ucide ceva mai viu decât viaţa.
Leopol: Iar ea? Ce s-a întâmplat cu ea? E şi ea o supravieţuitoare?
Richard: E aici cu noi doctore, e aici, ţinându-mi mâna ca şi atunci.
Mi-a pus mâna la ochi şi mi-a făcut cel mai frumos cadou din lume, a cioplit pe suprafaţa soarelui folosind doar suflarea ei numele meu, vezi? (Se îndreaptă spre perete) Uite! De la prima până la ultima literă, ca în paşaport!
Apoi i-am ridicat cascheta ca să îi sărut fruntea ce a născut astfel de idee. Părul ei, o , părul ei… aurit precum turlele Kremlinului, des ca numărul de secunde ce reprezintă viaţa Terrei, păzea fruntea ei.
Parcă profanam sacrul în sine apropiindu-mă de ea. Dacă ar fi să ridicăm o statuie ce reprezintă puritatea , chipul ei e candidatul ideal şi câştigător.
Pe urmă îmi şopteşte : ,, Nu mai eşti un om în spaţiu, eşti zeul spaţiului acum’’
Şi ca orice zeu, aveam nevoie de o zeiţă. Parcă ţineam de mână însăşi metamorfozarea idealurilor mele erotice.
Eram precum un arhitect cu creierii pe asfalt, zburaţi de acurateţea plasării şi perfecţiunea design-ului tuturor detaliilor ei, de la cum avea acel mililitru de lacrimă de bucurie aşternut în lăcrimar, până la numărul porilor de pe tâmpla ei, ţi-aş descrie absolut toate detaliile, însă nu vreau să risc să pierd vreunul.
Mă cheamă Andromeda prietene, mi-a întins mâna! Spre destin şi dragoste, prin poartă!
Leopol: Opreşte-te Richard!!! Te implor!!!
Richard: Spre infinit!!!
,,Şi astfel Richard a demonstrat că se poate ridica din căruciorul în care era menit să petreacă tot timpul vieţii doar ca să se arunce de la etajul 14 al Biroului Psihologic General.
Dovedind că visele devin coşmaruri reale atunci când nu sunt luate în seamă şi sunt tratate ca şi simple ,,imagini’’ . Îndrăgosti-ţi-vă cu grijă toţi, capul înainte cu mintea şi trupul după.
Cu dragoste,
Andromeda !
Semnaţi acolo! Vă mulţumesc dacă aţi ajuns până aici, vă urez lectură plăcută şi vă promit ceva mare!
bine ai venit la bord!entuziasm, sciencefiction și poezie,cosmogonii, amor și veselie.așa aș caracteriza textul tău. numai că, în niciun caz nu e nuvelă, din clare motive tehnice. și bine că nu e, fiindcă dacă se luuungea pe vreo 30 de file mă apuca somnul. sincer, pasajul introductiv e soporific, prea multe truisme moi și reflecții vag personale, își pierde cititorul atenția de la subiect. .acu, pe bune, care e subiectul? ăla principal, că așa disipat cum mă aflu în secunda asta stelară am numărat vreo cinci.în plus ai niște construcții lexicale abisale, de stă neuronu-n dungă și zbîrnîie plăcile integrate ale roboțeilor, cum ar fi:,,Eram precum un arhitect cu creierii pe asfalt, zburaţi de acurateţea plasării şi perfecţiunea design-ului tuturor detaliilor ei, de la cum avea acel mililitru de lacrimă de bucurie aşternut în lăcrimar, până la numărul porilor de pe tâmpla ei, ţi-aş descrie absolut toate detaliile, însă nu vreau să risc să pierd vreunul.” .sau e o parodie după Odiseea spațială a lui Kubrick? în varianta asta totul pare cam școlăresc și ușor indigest ca supele halite pe vremuri la cantinele studențești. există descrierea aia a părului iubitei la care m-a pufnit rîsul…des-des, dar chiar așa, domle, infinit de des?
spor în continuare, la fantezii stelare!să știi că avem în echipaj cîțiva inși care se pricep la ,,montat” androizi și la reparat oi electrice!
În primul rând mulţumesc pentru comentariu, critica de orice natură este binevenită.
Fondul lexical şi felul în care sunt exprimate anumite lucruri/detalii ţin de liberul arbitru al exprimării, în eventualitatea în care am adus vre-un fel de ofensă cu ceea ce am scris îmi cer iertare, dar în acelaşi timp nu consider că doar pentru felul în care se prezintă respectivul text trebuia folosit un astfel de comentariu cu un aport ,,subtil” de ironie. Mă bucură faptul că a-ţi găsit amuzament în ceea ce am scris, este un lucru ce m-a făcut să mă simt bine. Datorită creaţiei mele aveţi o dispoziţie uşor mai bună. Intenţia nu a fost să ,,ies din rând” cu scrisul în maniera ,,rebelă”, ci de a demonstra că uitaţi, alături de multe alte persoane, că o carte nu se poate judeca după coperta ei. Există, într-adevăr, alte nuvele demne de câştigat. Însă presupunând că a-ţi observat, nu m-am înscris aici ca să câştig o sumă. Probabil dacă chiar a-ţi fi sesizat avalanşa reală de entuziasm, construcţia mental-lexicală relativ extinsă, însă încă sub exerciţiu de control, layout-ul comentariului Dumneavoastră era cel putin 50% diferit. Premiza era să încurajaţi un sistem sănătos şi benefic comunităţii de intelectuali online ce doresc sa capete atât cunoştinţe cât şi opinii profesionale. Spre exemplu, intenţia de după concurs era să cer, în măsura în care îmi era permis, un RAPORT cu observaţii. Complex şi valoros, vă mărturisesc că timpul petrecut de către dumneavoastră sau oricine alticineva să scrie acel raport nu poate fi estimat financiar. Vă repet, plăcerea a fost de partea mea în a afla o părere sinceră!