Delegația

Nu că ai dat iama peste mine-n baie, la doișpe noaptea, cu primii doi nasturi de la cămașă descheiați, ușor ciufulit, cu siguranță cherchelit, și afișând un zâmbet ștrengăresc din colțul buzelor m-a deranjat, nici că eram complet goală, un profil excelent de altfel, cu ale cărui forme mă mândresc nespus, ci pentru ce m-ai găsit făcând în dreptul oglinzii. O femeie – fie ea apetisantă și absolut dezbrăcată, încă aburindă de la dușul lent făcut după orele de atelier – ce-și smulge firele albe de păr nu e fix ceea ce visai când îți pregăteai momentul, nu-i așa?
Însă m-aș întoarce cu câteva ore înainte de momentul cu pricina, când, sătulă până peste cap de activitățile corpora-triste menite să ne țină atenția trează în delegația asta perfect inutilă, am luat un Uber spre mall-ul unde voiam să beau o cafea din aia cât toate zilele, la castron cum zic misoginii și scumpii noștri colegi, o ciorbă de cafea deci, să mă delectez, să mă detoxific de tot ce înseamnă work-shop, misiune, viziune, ce este compania noastră, dar ce nu este, ce calități ale tale pot contribui la creșterea ei, ce ai vrea să îmbunătățești, postit-uri, bullshit-uri, highlightere și markere. Și flipcharts. Și whiteboards.

Era șoferul ăsta destul de masiv, din ce-mi puteam da seama de pe bancheta din spate, cu o bandană neagră legată fedeleș într-o parte, tricou negru, tatuaj pe braț, nimic de zis, totul ok, viziona un clip cu buci și negrese, dar iar nu aveam ce comenta, asta venise în playlist, era muzica de ambient și la clipul, pardon, piesa respectivă am nimerit eu când m-am urcat în mașină, mare chestie, aș fi culmea să judec omul după ce muzică pune clienților. Și cum m-am urcat în mașină nici c-a mai tăcut, ori era nevorbit, ori arătam eu dornică de conversație – doar i se păruse, desigur, dar răspunsurile mele monosilabice nu l-au descurajat, drept pentru care am avut ocazia să constat că dădusem peste un șofer feminist, susținea că s-a întrecut c-o șoferiță prin trafic și nu mai putea de admirație la adresa respectivei, apoi că ce idioți sunt șoferii nepoliticoși care n-au răbdare și tot așa. Un chef n-aveam să-l ascult, iar de la un moment dat încolo nici nu-l mai auzeam, glasul i se amestecase cu muzica porno de pe fundal și vuietul orașului, chestiune care mi-a accentuat intensitatea viselor cu ochii deschiși.

Revedeam aceleași și aceleași imagini – rod al fanteziilor care nu-mi dau pace de când te-ai angajat la noi. Cadrul era mereu ambiguu – pentru că nu reușeam nici a-ndrăzni să sper că am ajunge vreodată atât de aproape de a săvârși fapta, nu-mi închipuiam prin ce împrejurare ar fi posibil, și, cel mai important, habar n-aveam dacă măcar îți trecea prin minte. Inutil să spun că ai soție, sunt convinsă că e un detaliu greu de ignorat. Dar chestiunea nu m-a împiedicat să-mi imaginez diferite abordări posibile, de la câte o scenă absolut penibilă în naivitatea ei, cu ambii cuminți în aparență, dar gândindu-ne exact la același lucru, stângăcind tot și sfârșind prin a nu mă mulțumi, până la cele mai absurde scenarii, exagerate mult peste ce mi-aș dori cu adevărat să se întâmple între noi, implicând și alți indivizi și practici sexuale extreme, orgiastice, nimic din ce vreau de fapt, ci doar monștri perturbatori ai minții mele care caută cu disperare un punct de start, unul de unde să înceapă derularea firească a unui banal act sexual, până la urmă, ce altceva să vreau, atât, asta-i tot, mă exciți și gata, ce tot atâta vorbărie – doar că ne-am spune vreodată lucrurile deschis, direct, fără teamă de urmări? De unde, doar le lăsăm să se adune și sperăm să ne prindem din mers dacă…

În fine, eșecuri ale imaginației ce mă obligă parcă la nesfârșit să reiau filmul de pe retină cu totul altfel, ce naiba, suntem adulți, stângăciile astea se potrivesc în banchetul de-a opta, nu în delegații, iar orgiile hardcore chiar nu fac parte din paleta fanteziilor mele. O luam, așadar, de la capăt cu clișeica ușă trântită de perete după care… puteți uita, dar nici filmul ăsta nu mă mulțumea, trebuia să fie mai ancorat în realitate – te cunosc, n-ai proceda astfel. Dar cum? Cu ce drept decid eu cum ai iniția chestiunea lipsă dintre noi din moment ce nu ai dat de înțeles niciodată că ai… Și de unde chinuitoarea certitudine că dacă am avea vreodată contextul, spațiul, timpul necesar, ne-ar fi suficientă o jumătate de sticlă de vin în doi pentru… Discuțiile noastre, deși pe zi ce trece mai agreabile, chimia primelor prezentări, întâmplarea de-a face parte din același departament, deși eu detestam când îmi venea câte un coleg nou – iată că la tine n-am mai detestat, dimpotrivă –, toate nu erau decât o chestiune firească între colegi, în afară de gluma cu dresurile n-ai dat niciodată de înțeles… Și nici atunci, ce tot zic, o simplă glumă, una de acel gen la care cu greu te dedai, dar mai ai și tu momente… ești un om descuiat, dar cred totuși că n-ai…

*

Trăncăneala șoferului era mai perceptibilă în pauzele de la gânduri, poate din acest motiv nu reușea să le ducă la bun sfârșit. Până când a devenit absolut deranjantă, aducând-o înapoi la realitate, pe bancheta din spate, când abia ce reușise să-și construiască un film mai plauzibil. O sticlă de vin, într-adevăr, tot faimoasa sticlă de vin des imaginată se afla la mijloc, dar nu direct în camera vreunuia dintre ei, nu se cade, nu e genul, el nu e, ea ar fi, dar nu depinde numai de ea, el e însurat, nu ea, deci o sticlă de vin în lobby-ul hotelului, când restul colegilor – dornici de distracție și evaporați prin cluburile orașului vizitat cu pretexte de business, când de fapt toată lumea avea în cap doar să-și înșele extensia de acasă – i-au lăsat singuri. Dar cum să-și ducă mai departe visarea când omului nu-i mai tăcea gura, fiind din ce în ce mai însuflețit – sunteți de acord doamnă? Sau domnișoară să vă zic, cum vă simțiți mai la largul dumneavoastră? Ce ziceți, încercăm? E win-win până la urmă, dumneavoastră n-aveți nimic de pierdut, iar eu pot să am parte doar de, să zic, o mică dezamăgire. Dar și dacă treaba ar funcționa, ăsta da real succes care m-ar scoate din taximetrie câte zile-oi mai trăi. Cum vi se pare propunerea? Atât că încălzită, umezită și cu bătăile inimii accelerate de parcă ar fi fost deja acolo, în lobby, sorbindu-l din priviri, încercând să identifice la el acel semnal mult așteptat conform căruia nu mai există cale de întoarcere, într-o stare de toropeală extremă amplificată de un entuziasm subit, femeia a spus da, excelentă propunere, fără să aibă habar despre ce vorbește șoferul. N-o să regrete niciunul dintre noi, vă spun, cum ziceați că vi se spune, doamnă sau domnișoară? Atunci, o să deviem puțin de la traseu cât să vă duc la laborator. Cu ocazia asta o să vedeți că nu-i așa o treabă de beci sau mai știu eu ce lucruri neserioase, e ceva ce s-a născut din pasiune, cum vă povesteam. Păi dacă-n atâția ani n-am renunțat vă dați seama că e pasiune autentică, nu bătaie de joc sau jecmăneală. Vedeți bine că eu caut întâi să ajung la formula ideală, altfel puneam ceva pe piață în doi timpi și trei mișcări, ceva care mi-ar fi adus bani frumușei până să se prindă lumea că-i minciună, dar nu: eu vreau să aduc ceva bun din prima, să dau lovitura, mă-nțelegeți? Că mă-ntreabă toți, Cornele, cum ai ajuns tu din olimpic la chimie taximetrist, mă, tată? Uite așa bine-am ajuns, că e doar o chestie pasageră, până-mi iese mie poțiunea asta. Vă dați seama doar că o să am o singură pretenție de la dumneavoastră. Doamnă sau domnișoară, m-auziți? Scuze… ați… m-auziți acolo-n spate, vă rog? O mică – nu pretenție că sună cam pretențios –, dar o rugăminte am, știți, ca să văd dacă e ce trebuie. Femeia încă și mai stârnită de gândurile pe care le tot fabrica a revenit iar din reverii, mai mult să scape de el și să se poată întoarce la visele ei, da, domnule, îmi spuneți ce-i și rezolvăm.
– Bine, vă mulțumesc, doamnă sau poate preferați domnișoară, deci eu o să vă cer doar să-mi lăsați un număr sau să-l notați pe-al meu și să-mi spuneți cum a decurs… știți… treaba.
A rânjit în oglinda retrovizoare făcând cu ochiul. Acum îl vede mai bine la față, pare chiar un om serios, bun, gospodar, își zice. Hai că e chiar simpatic, la început s-a gândit că-i vreo gorilă de bătăuș, dar i-a câștigat încrederea, păcat că nu știe ce-a acceptat, dar nici că-i pasă, o să vadă la fața locului, laborator zicea, bun, laborator să fie, olimpic la chimie a mai zis, ok, la chimie sună bine.
– Nu vă faceți griji, că plătesc eu cursa până la cafenea doamnă. Sau preferați să vi se spună domnișoară?
– Cum vreți, domnule, doamnă să fie, nu se vede pe fața mea?
– Păreți tânără, domnișoară. Doamnă, pardon, am vrut să zic că păreți ca o domnișoară.
– Hai, bine. Dar mai sunt multe etaje?
– Nu, acum ajungem, poftiți, poftiți.
Descuind ușa ce părea a unui apartament obișnuit de bloc, taximetristul a lăsat-o pe femeie să intre și a urmat-o cu un gest umil.
– Aici este, iată, laborator în toată regula, ați văzut? Noroc că am moștenit garsoniera de la părinți, altfel cine știe unde m-aș fi desfășurat așa în voie, dincolo locuiesc cu soția, nu amestecăm treburile, afacerile-s afaceri. În mod normal chiar v-aș fi pus și să vă descălțați, dar acum producția e închisă, tocmai de-aia v-am și invitat, dacă de data asta a ieșit, reiau în cantități mai mari, dacă nu, aia e, o iau de la capăt, ajustez, încerc să-mi dau seama ce-am greșit și de ce n-a mers. Vă spun sincer că am avut multe eșecuri. Și că prietenele doamne care m-au ajutat în trecut n-au riscat nimic, atât doar că… n-a mers. Până la urmă, n-aveți nimic de pierdut, cum v-am zis.
– Așa.
– Poate vă e teamă sau ceva, dar nu aveți de ce să vă faceți griji. Ce se poate întâmpla e să funcționeze și vă veți putea declara norocoasa utilizatoare-pilot a unei poțiuni pe care, vă spun sincer, mai jos de 100 euro doza n-am de gând s-o las. Tocmai că e o cerere de v-ați cutremura să știți, eu știu, m-am interesat, știu ce vorbesc, apoi, pentru că sunt pe piață zeci de produse care nu fac mare lucru. Fac cam toate același lucru, de fapt, asta dacă au vreun efect, plus că multe sunt periculoase. Acuma… nu că produsul meu ar fi recomandat cardiacilor, dar vreau să spun și vă rog să mă credeți că are ceva în plus, oferă mult pe lângă efectul de moment, localizat. Cum să zic? E ca un elixir al îndrăgostirii să vă spun sincer, cu riscul să râdeți de mine, înțeleg, nicio problemă. Dumneavoastră, că asta vă ziceam, dumneavoastră sunați-mă a doua zi să-mi spuneți cum a mers și câteva detalii, dacă nu e cu supărare, știți, să-mi dau seama de efect, adică sper că deja v-ați convins că puteți avea încredere, nu-s vreun colecționar de picanterii, e vorba despre cercetare, documentare, știință.
– Adică să vă zic…?
– Să-mi spuneți așa… în mare, cam la cât timp după ce i-ați turnat în pahar vi s-a părut ceva schimbat, cam cât a durat, câte numere – mă iertați – au avut loc, în câte ore, știți și dumneavoastră, lucruri din astea generale, doar nu vă cer acum în detaliu sau doamne ferește. Dacă vă e mai ușor am chiar și un chestionar.

Emilia Toma

Prozatoare, sociolog de profesie, Emilia Toma (n. 1989), este autoarea romanelor De la zero (2022), O numărătoare inversă (2021) și a volumului de nonficțiune Terapie pe salteaua de pilates (2020).

A publicat proză scurtă în antologiile colective, Femei, bărbați și faptele lor (Editura Litera, 2023), Dragostea când te doare (Editura Litera, 2022), În umbra timpului (premiat în cadrul primei ediții a concursului de proză scurtă organizat de Editura Biscara, 2021) și Lirica unui miez de toamnă (Editura InfoRapArt, 2021) și contribuie cu texte literare, eseuri, opinii în revistele literare LiterNautica, O mie de semne, Echinox, LiterOmania, PROEZIA, Revista Golan, Planeta Babel și altele.

Are un master în Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate, la Universitatea din București, la începutul carierei a cochetat cu jurnalismul în calitate de redactor în cadrul publicației ZIUA Online (2011), iar în prezent îmbină sociologia ca meserie de bază cu psihologia, o pasiune mai veche, ambalând în ficțiune literară teme precum abuzul, traumele și consecințele acestora pe termen lung.