Va fi o noapte lungă

Unul dedesubt, unul deasupra, în poziție orizontală, și unul perpendicular, din picioare. A reușit, în sfârșit, să scrie pe foaia înfiorătoare care stătea în fața ei de câteva ore. Toți trei odată. În anus. A mai adăugat după insistențele amenințătoare ale consilierului de serviciu, care îi spunea că fără cooperarea ei nimeni nu va înțelege de ce, conform examenului medico-legal, nu reieșea niciun fel de abuz. Eu țin cu dumneavoastră, îi spunea, dar nu-i ușor să explici în fața lor cum o triplă penetrare anală nu se… remarcă cu nimic în fața legiștilor. Ea nu scotea un cuvânt și făcea eforturi supraomenești să nu plângă, evitând privirile tuturor celor care o hăituiau de dimineață, dându-i târcoale în biroul oricum foarte mic, sufocant, unde aterizase după controlul ginecologic. Cum adică din picioare, întreabă consilierul peste umărul ei. Bulversată că îndrăznește să întrebe așa ceva, mai că i s-a uitat fix în ochi într-un fel care ar spune că-i cretin. Apoi a întors privirea în foaie și a scris: din picioare, adică mai de pe vine, cât să ajungă la nivelul locului în care erau deja ceilalți doi. Consilierul a citit și părea să se gândească. Nu reușea să-și imagineze până la capăt poziția, deși părea convins că nu era chiar imposibilă, fata nu mințea, doar că la examenul ăla… Domnșoară, spune, cu mine puteți fi absolut sinceră, vă asigur că, dacă colaborăm, veți ieși cu câștig de cauză. Spuneți-mi vă rog, v-ați excitat în acele momente? Știți, se poate întâmpla… Am avut atâtea cazuri… Dumneavoastră nu sunteți vinovată cu nimic, doar trebuie să-mi spuneți, ca să pot explica rezultatul medicilor. Fata a scris pe foaie, în continuarea a ceea ce ar fi trebuit să fie o declarație. NU. Consilierul a dat s-o oprească. Nu vă amintiți să vă fi umezit, de exemplu? Fata n-a mai răspuns nici măcar în scris, iar ochii i s-au umplut de lacrimi, până a început să vadă rândurile de pe hârtie duble.
Poate ar fi mai bine să… Taci tu, Răzvane, lasă-mă pe mine! Băiatul învață, nu-l luați în seamă, domnișoară, abia ieșit de pe băncile la facultate. Vorbiți cu mine! Mă rog, scrieți acolo, vreau să zic. Haideți să ne înțelegem, că e în interesul la toți să fie cât mai clar. Tânărul se retrase spre spătarul scaunului, de parcă tăblia mesei l-ar fi fript. Apoi se mută pe latura mai scurtă a biroului, astfel încât să o privească din profil. Se uită la ea o secundă doar, atât cât firescul privirii spre o distanță oarecare să poată justifica un obiect intrat accidental în raza vizuală. Lăsă capul în jos și își fixă unghiile mâinilor.
Fata a apucat pixul din nou. Îl ținu ca și cum ar fi cântărit triplu. Grija cu care abordă foaia părea a veni din dorința de a nu-și dezordona durerea. Ca și cum o apucătură imperioasă ar fi putut dărâma ultimul nivel de suferință, ce se depozitase în interiorul corpului ei ca un strat de frunze înainte de ultima rafală. O adiere mai puternică și acest echilibru fragil, susținut de postura ei rigidă, s-ar fi împrăștiat la picioarele celor doi bărbați.
Scrise: Nu am simțit niciun fel de plăcere. M-au luat de pe stradă. O dubă neagră, fără numere, cu geamuri fumurii. Unul dintre bărbați mă amenința cu arma. La tâmplă. M-au legat la ochi. M-au dus într-un depozit la marginea orașului. M-am zbătut, dar m-au luat de păr și m-au pălmuit. Am țipat. La fiecare urlet, o palmă grea peste ceafă. Pumni. M-au scuipat. Au început să mă dezbrace. Au început să mă violeze. De la un anumit punct, au filmat. Au intrat peste tot, în timp ce bărbatul cu arma continua să îmi țină țeava la tâmplă. Curvo, îmi strigau. Întâi vrei, apoi te faci că nu-ți mai place. Au început să mă sodomizeze, întâi pe rând, apoi doi deodată. Am leșinat atunci când al treilea, după lungi încercări, a reușit să mă penetreze la rândul lui. Nu mai aveam putere să strig, să mă opun. Sper că e suficient de clar acum!!!
N-a mințit mult. Aproape deloc. Doar că leșinul n-a fost chiar un leșin, iar faptul că l-a menționat la partea intrării în scenă a celui de-al treilea nu era deloc întâmplător. Așa mai merge, domnșoară, hai c-ați scris. Ai văzut, Răzvane, cum se procedează? Declarația asta e foarte utilă. Deci domnișoara aici de față a văzut tot. Știe cine era, înțelegi ce zic?
Până să o lege la ochi a reușit foarte clar să-l vadă. A înțeles imediat și de ce era chiar el cel care ținea arma. În toată nebunia aia s-a gândit că doar acela va fi rolul lui, în timp ce i-ar fi lăsat pe ceilalți doi să-i facă exact ce l-a determinat pe el să se răzbune. Când, în cele din urmă, a penetrat-o, un val de căldură a invadat-o din tâmple până la genunchi, n-a fost leșin, nici vorbă, doar că n-a înțeles. N-a înțeles ce se întâmpla cu ea, în graba de a nu lăsa plăcerea să se instaleze a înlocuit orice emoție – de la frică, teamă, disperare până la neputință – cu  vinovăția și asta a fost, de fapt. Dar cum ar fi putut să le spună?
Acum, c-am rezolvat-o p-asta, mai trebuie să ne ziceți dacă aveți vreo bănuială. Cam știți, așa, cine-ar fi băeții? Măcar doi, măcar unul. Și consilierul îi mai aruncă o privire fugace lui Răzvan. Ea obosise. Nu mai putea ridica pixul. Sigur că știa, doar că-i era frică. Venise aici pentru ajutor, pentru că justiția e justiție, și ea studiase cu această încredere neclintită. Nu era acolo să-i ajute ea să-și facă treaba. Adică nu c-ați avea vreo vină, doamne ferește, dar cam credeți, așa, spuse consilierul, că ar fi avut vreun motiv cineva din cercul de apropiați? Lui Răzvan nu i se pare în regulă, dă să zică ceva, dar e întrerupt de-un gest al fetei. Ca teleghidată, ca și cum n-ar mai avea nimic de pierdut, cu o figură de-ai fi zis că urma oricum să plece de-acolo cât mai curând pentru a-și face mai degrabă singură dreptate, a scris.
A vrut, de fapt, să scrie, dar n-a mai apucat, pentru că în acel moment a intrat sonor nea Nicu. Întâi a auzit respirația grea a șefului ei, și nu i-a acordat importanța necesară. Apoi i-a auzit vocea: Deci ați terminat cu Daria, sau aveți nevoie și de mine? Și atunci consilierul s-a ridicat și s-a dus la ușă. Aici n-o scoatem la capăt, nea Nicu, a zis în timp ce trecea pe lângă ea. A scos o cheie din buzunar, iar ea a reușit să audă cheia rotindu-se în yală și ușa închizându-se înainte să se ridice de pe scaun și să o ia la fugă. Comisarul Nicu s-a apropiat încet, apoi a atins-o pe umăr, iar ea a înghețat. Comisarul Nicu i-a pus o mână în jurul cefei și a început să strângă. Va fi o noapte lungă, Daria, a adăugat, apoi s-a uitat la Răzvan și au început amândoi să rânjească.
Îl denunțase pe Răzvan după ce o așteptase într-o seară la sfârșitul programului și începuse să o palpeze ascuns în întunericul zonei industriale. Așteptase cu ea autobuzul și, din când în când, îi atingea fundul apreciindu-i-l zgomotos. Plescăia sonor ca un animal ierbivor.
Îi plăcuse de el, avea o încărcătură aparte în privire, și o atrăgea și fizic. Răzvan înțelesese asta imediat din puținele interacțiuni avute cu ea la birou, și se hotărâse să profite de situație. Lucrau amândoi cu taică-su, Răzvan ajutor de comisar și ea grefieră, Daria împărțindu-și sarcinile între biroul procurorului și cel al comisarului Nicu, aproape de pensie, cel mai respectat din poliție. Răzvan voia să-i calce pe urme, dar nu moștenise de la el decât josnicia și înclinația spre corupție. Atunci, în stație, i-a spus: Ori mă lași să plec, ori te denunț pentru hărțuire. Răzvan a râs aruncându-și capul pe spate, iar ea a încercat să se îndepărteze. Părea că reușise, pentru că timp de câteva minute nu l-a mai auzit în spatele ei. Apoi, deodată, i-a apărut în față, a prins-o de haină și a târât-o după el lângă gardul unei fabrici abandonate. Pe jos se afla o saltea împuțită, unde noaptea dormeau vagabonzi alcoolici, drogați și câini. În timp ce o penetra îi șoptea la ureche, Îți place, îți place, spune-mi cât de mult îți place. Iar ea, parțial de frică, parțial de plăcere, îi răspundea la intervale regulate, Îmi place mult, Răzvan, îmi place mult!
A doua zi, și-a scris declarația și a lăsat-o pe biroul comisarului Nicu. Nimeni nu i-a spus nimic însă, s-au comportat cu toții ca și cum declarația n-ar fi existat. Atunci, a mai scris una. De data aceasta, a făcut două copii: una a lăsat-o pe biroului procurorului, cealaltă pe biroul lui Răzvan. Au mai trecut două zile, apoi au ridicat-o cu o dubă de pe stradă. L-a recunoscut doar pe nea Nicu, care i-a ținut pistolul la tâmplă pe toată durata agresiunii. Voia să-i închidă gura cu o pulă între dinți, i-a spus, Hai, deschide gura, fetițo, să vedem dacă o să mai poți vorbi cu ea plină. I-a introdus acea pulă flască între dinți ținându-i nasul între degete.
În legătură cu asta, nea Nicu avusese dreptate. După violul celor trei nu mai putuse să vorbească. Era ca și cum uitase cum să o facă. Voia să articuleze cuvintele, însă vocea nu îi ieșea din gât. Se temuse prea mult pentru viața ei. Crezuse că o vor ucide și abandona undeva în vreo pădure, în vreun râu. Însă nea Nicu nu o ucisese. Era păcat, îi spusese la ureche după ce terminaseră, plesnind-o peste fundul gol, murdar de spermă, era păcat ca o tânără așa frumoasă, cu un viitor strălucit în față, să se piardă pe drum pentru atâta lucru. La fel cum era păcat ca Răzvan să-și piardă cariera abia începută. Să se gândească bine, îi sugerase nea Nicu, dacă asta voia într-adevăr. Să se gândească bine, dacă nu cumva voia să-și retragă declarația spunând că se înșelase asupra identității agresorului. El vorbise cu procurorul personal, îi spusese să aștepte puțin înainte să oficializeze denunțul, să-i lase timp să-și clarifice ideile.

Gabi Vladrin

Am absolvit facultatea de litere, dar dintr-o neașteptată întorsătură profesională am devenit web designer. Scriu pentru a scăpa de regretul că nu am urmat parcursul la care m-am gândit mereu. Uneori exersez producție de muzică electronică.