Bukowski by Night – o surpriză teatrală captivantă

A trecut tare mult timp de când am citit Femei, așadar spectacolul a fost o surpriză din toate punctele de vedere, pentru că nu îmi aminteam mai nimic din relatările lui Bukowski. Chiar dacă lucrurile ar fi stat diferit, faptul că avem de-a face cu o adaptare liberă, atrage cu sine ideea de surpriză, oricât de familiarizat ai fi cu operele faimosului scriitor, fie că vorbim de poezie, povestiri sau romane(le autobiografice, cum ar fi Șuncă pe pâine). Iar eu cred că adaptarea lui Radu Aldulescu, în excelent tandem cu mâna regizorală a Alinei Hiristea, reușește să surprindă până și pe cel mai înfocat fan, critic sau biograf al lui Bukowski. Argumentul e simplu: contează enorm CUM spui, mai puțin CE spui. Iar în cazul artei teatrale, cum expui/ arăți, nu ce expui. Probabil un cititor nemulțumit al Femeilor lui Bukowski ar considera că e un spectacol ușor de demontat: ce-ați  văzut? Sex? Cum se îmbată și adoarme pe mașina de scris? Ei bine, nu.

Cred că dacă aceia care au oferit romanului cu indulgență 3 stele din 5 ar vedea Bukowski by night, ar începe să privească și cartea cu alți ochi. Pentru că un spectacol bun transmite mai mult decât povestea de suprafață, intrând, strat cu strat, până la miezul problemei, săpând prin psihologia umană și-ale sale favorite cercuri vicioase, prin viduri emoționale dureroase, prin măști nemulțumite de rolul lor josnic – de preș care ascunde mizerii –, de oameni nemulțumiți de rolul la fel de josnic – de pansament care estompează golurile lăsate  de alții. Relațiile toxice, dependențele (de alcool și/ sau comportamentale), standardele duble, gelozia, furia, degradarea, minciuna, speranța, actul creativ, actul distructiv, sexul, sunt și ele personaje  mai mult sau mai puțin principale aici, pe lângă trioul în jurul căruia vedem pagini din viața acestui Bukowski hăituit de femei, himere, dorință și alcool.

Dar oricât de evidente ar fi elementele despre care știe mai oricine când vine vorba despre faimosul scriitor, oricât de in your face alcoolul și sexul, exact asta mi-a plăcut cel mai mult: că ele pălesc în fața zbuciumului real al personajelor, devenind niște instrumente banale în mâna echipei regizorale. Spectacolul reușește, deci, să redea pe fast forward anii în care Bukovksi a cunoscut-o pe teribila Gloria, colerică, agresivă, artistă completă, dar fără talent, și, se pare, nici succes, trăind o pasiune bolnavă, marcată de tot ce l-ar putea transforma pe un bărbat cu o copilărie nefericită (cum știm că a avut scriitorul) într-un misogin fără limite. Se remarcă și aici, precum în orice discurs de apărare în fața instanței morale, că femeile sunt motivul pentru care devin misoginii misogini, dar se mai observă și cât de vulnerabili și avizi după tandrețe sunt aceștia, și ce frumos s-a văzut asta în spectacol, în momentele dintre Art și Alice, această prietenă veche și, inevitabil, îndrăgostită la rândul ei de faimosul scriitor. Cea care ar fi vrut să îl salveze, să-l facă să uite de Gloria, înlocuind-o. Dar cum, când el singur spune că tânjea după femei „de o calitate cât mai proastă”, pentru că femeile “adevărate” îl speriau, pentru că ele îţi doreau sufletul, iar el voia să păstreze ce mai rămăsese din al său.

Și cât de bine sunt alese Gabriela Porumbacu și Delia Lazăr pentru rolurile triste și disperate, abuzive și  pasionale, puternice și alienate prin care jonglează fără cusur. La fel și Karl Baker: după ce l-am văzut în acest rol îl consider mai potrivit să fie Bukowski decât pe Bukowski însuși (deși recunosc că același sentiment l-am avut și după ce l-am văzut în alte spectacole, deci de vină să fie talentul absolut al actorului). În fine, o observație subiectivă: selecția muzicală este minunată (amintesc aici numai începutul însoțit de Pink Floyd și un moment Metallica). În fine, inserțiile contemporane au potențat în mare măsură umorul oricum implicit de care spectacolul nu a dus lipsă, oricât de tragic, degradant și alienat i-a fost contextul. Absolut delicioasă reacția lui Bukowski auzindu-l pe Justin Bieber, sunt sigură că chiar așa ar fi stat lucrurile, cu toate că, de ce să mint, mi s-a părut că-l văd pe Radu Aldulescu în mimica actorului jucând acel moment.

Spectacolul este produs de Teatrul Proxim, în parteneriat cu Teatrul Coquette și este realizat cu sprijinul UNITER.

Următoarea reprezentație are loc marți, 28 februarie 2025, ora 19.00 la Teatrul Coquette.

Emilia Toma

Prozatoare, sociolog de profesie, Emilia Toma (n. 1989), este autoarea romanelor De la zero (2022), O numărătoare inversă (2021) și a volumului de nonficțiune Terapie pe salteaua de pilates (2020).

A publicat proză scurtă în antologiile colective, Femei, bărbați și faptele lor (Editura Litera, 2023), Dragostea când te doare (Editura Litera, 2022), În umbra timpului (premiat în cadrul primei ediții a concursului de proză scurtă organizat de Editura Biscara, 2021) și Lirica unui miez de toamnă (Editura InfoRapArt, 2021) și contribuie cu texte literare, eseuri, opinii în revistele literare LiterNautica, O mie de semne, Echinox, LiterOmania, PROEZIA, Revista Golan, Planeta Babel și altele.

Are un master în Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate, la Universitatea din București, la începutul carierei a cochetat cu jurnalismul în calitate de redactor în cadrul publicației ZIUA Online (2011), iar în prezent îmbină sociologia ca meserie de bază cu psihologia, o pasiune mai veche, ambalând în ficțiune literară teme precum abuzul, traumele și consecințele acestora pe termen lung.