Belle de jour

Cum e să fii tânără, superbă, bogată, măritată cu un soț iubitor, arătos, blând ca pâinea lui Dumnezeu, și să te plictisești de moarte? Îți cauți un amant. Dar dacă ai suferit în copilărie din partea tatălui umilințe și bătăi și ești frigidă? Toată lumea care a văzut Nymphomaniac și 50 shades of Grey știe răspunsul: te arunci la perversiuni.
Filmul lui Luis Buñuel Belle de Jour (1967) debutează cu scena trăsurii.   Pe o alee impecabil tăiată printre copaci seculari vine din depărtare o trăsură. Se aude clinchetul clopoțeilor de la gâtul celor doi cai. În trăsură se află medicul și tânăra lui soție. Cei doi cai sunt mânați de doi vizitii în uniformă stil Bonaparte, cu butoni metalici la două rânduri și pe față și pe spate, cu pălării gambeta, sobri și tăcuți. Chirurgul îi face câteva reproșuri soției   (banale, obișnuite, de genul: aș vrea să ne jucăm mai mult împreună de-a mama și de-a tata, dacă înțelegi ce vreau să spun) , pe un ton potolit, la care doamna soție răspunde cam iritat, că vrea să fie lăsată în pace. Tonul discuției se alterează rapid, iar la un moment dat doctorul ordonă celor doi servitori să oprească trăsura și să o debarce pe soția recalcitrantă. Soția se opune, amenință, laissez-moi, dar inutile sunt toate zbaterile. Eleganta femeie este târâtă prin frunze de cei doi posaci vizitii, legată de un copac și luată la bice. Când biciuirea se încheie, după un scurt discurs concluziv și moralizator, soțul îi rupe cămașa dezgolindu-i doamnei Severine sutienul și se adresează vizitiilor: acum e a voastră.
Am relatat mai în detaliu această scenă deoarece este una din multele fantezii erotice ale doamnei Severine, fantezii care apar brusc, declanșate de un mic stimul aparent inofensiv (o imagine, un cuvânt, un obiect vestimentar, etc) și se interpun intempestiv peste fluxul narativ. În timpul unor șuete cu prietenii, la un resort de ski în Alpi, tânăra doamnă află că pe lume există niște stabilimente numite bordeluri (Cum? Mai există astăzi așa ceva? Există, există, dar sunt clandestine), și deîndată ce revine la Paris nu pierde timpul și află repede adresa unuia dintre ele care funcționa într-un apartament de lux din zona centrală. Acolo o cunoaște pe expeditiva și experimentata madame Anaïs, care, după un instructaj scurt de 15 minute îi face un contract part-time de 2 ore pe zi, după-amiaza. Belle de jour de aici vine, în opoziție cu Belle de nuit care înseamnă prostituată de noapte.
Ce este impresionant la acest film? Ea, eroina, interpretată de Catherine Deneuve. Rareori poți vedea o femeie mai demnă, mai respectabilă, cu maniere mai elegante, mai bine îmbrăcată, într-un cuvânt o doamnă adevărată, care să se pună în posturi atât de abjecte. Dar nu, ciudățenia e alta, anume că indiferent cât de abjecte sunt posturile în care se pune, doamna Severine rămâne aceeași femeie superbă, respectabilă, demnă, bine îmbrăcată, manierată, într-un cuvânt perfectă. Nimic n-o atinge. Noroiul cade instantaneu de pe ea și dispare ca și când n-a existat. Ținutele ei marca Yves Saint-Laurent sunt impecabile, pantofii… pantofii sunt adevărate bijuterii (cei mai frumoși și mai expresivi pantofi pa care i-am văzut în vreun film). Își dă jos hainele? Rămân la vedere un sutien și un chilot perfect croite, ca de revistă. Nimic obscen, nimic lasciv. Catherine Deneuve este însăși definiția castității și a seriozității. Își leapădă și aceste piese de lenjerie intima? Nu-i nimic, vedem din spate, prin transparența unui lințoliu negru, o talie de viespe și niște șolduri sculptate ca în marmură.

Catherine Deneuve joacă aici marele rol al vieții ei, și unul din cele mai frumoase roluri feminine din toată istoria cinematografului. Să mai facem o comparație cu nimfomaniaca lui Lars von Trier? Aceea avea viciul în sânge și doar îl ținea în frâu până când n-a mai putut să-l țină și s-a dezlănțuit. Dacă ar exista o analiză de sânge pentru depistarea desfrânării, analiza asta ar fi ieșit categoric negativă pentru doamna Severine.
Atunci, de ce? Este doamna Severine un tip uman credibil, real?
Nu, și aici există două răspunsuri posibile, sau două interpretări. Una ar fi că avem de a face cu un film suprarealist, iar suprarealismul, știm bine (Salvador Dali e cel mai bun exemplu), ia obiectul real foarte bine conturat, credibil, dar îl pune în context bizar, neobișnuit, absurd. Regizorul ne arată în film nu fanteziile sexuale ale Severinei ci propriile fetișuri. Cea de a doua interpretare: scenele din bordel nu sunt reale, ci sunt tot fantezii ale doamnei Severine.
Și aici am ajuns la climax. Nici astăzi comentatorii nu au stabilit cu precizie care dintre scenele filmului sunt reale și care sunt fantezie. Odată întrebat despre aceasta, Buñuel a răspuns că nici el nu știe. După felul cum alegi, filmul se schimbă la 180 de grade. Rareori am văzut un film așa de fluid, de misterios.
Ultimul client al lui Severine este un tânăr gangster cu cizmulițe flamboaiante și ciorapi rupți în călcâie, Marcel. Acesta face o pasiune morbidă pentru palida soție de medic și când aceasta se hotărăște să pună capăt escapadelor, Marcel află adresa unde locuiește și o vizitează acasă. Ce se întîmplă mai departe ar putea să constituie un cifru final de interpretare a filmului.
Belle de jour este capodopera lui Luis Buñuel, cineast spaniol expatriat în Franța. Un film frumos, bizar, incitant, original, despre care Alfred Hitchock spunea că este preferatul lui. Și, după ce-l vezi, e limpede de ce i s-a părut așa: Catherine Deneuve ar fi fost fără îndoială actrița perfectă pentru un rol de blondă neajutorată într-unul din filmele sale cu crime și mister.
În care?

…………………………………………………

Titlul în original: Belle de jour
Regie: Luis Buñuel
Scenariu: Luis Buñuel și Jean-Claude Carrière, după romanul lui Joseph Kessel
Distribuție: Catherine Deneuve, Jean Sorel, Michel Piccoli, Geneviève Page
Genul: dramă
Țara: Franța
Data lansării: 24 mai 1967
Durată: 101 minute
Premii:  Leul de aur – Luis Buñuel (Festivalul de film de la Veneția); Nominalizare la premiul Bafta pentru cea mai bună actriță – Catherine Deneuve; Cel mai bun film european (Bodil Awards); Cel mai bun film (French Syndicate of Cinema Critics)

Notă film: [s3r star=10/10]

https://www.youtube.com/watch?v=FJXLCYZMGQ8

Florin Giurcă

Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.

fgiurca.blogspot.ro/