Toată așa-zisa acțiune a filmului se poate sintetiza într-o singură frază: într-un hotel de lux un bărbat încearcă să seducă o femeie măritată care opune o slabă rezistență, în timp ce soțul înșelat își stăpânește foarte bine gelozia. Mai multe fapte nu par să se întâmple în acest film misterios, întunecat, care pendulează între real și fantastic, restul materiei cinematografice ocupându-se de arhitectură.
Sunt două tipuri majore de arhitectură studiate în filmul lui Alain Resnais Anul trecut la Marienbad (1961): cea barocă, a somptuosului castel, de fapt arhitectura interiorului castelului, și arhitectura sufletului. În timp ce camera de filmat nu obosește în a se plimba peste pereții hiper-ornamentați, peste oglinzile, scările, pardoselile și tavanele extravagante, în alb-negru strălucitor, monologul neîntrerupt al vocii masculine, persuasiv, încearcă s-o convingă pe femeia în negru să plece a doua zi cu el, însă nu știm cărui moment temporal aparține vocea: al prezentului, sau al anului trecut. Avem reluarea aproape mecanică, obsesivă, a unor frânturi de fraze, un efort de re-echilibrare sau de compensare psihică al traumei sentimentale, în paralel cu periplul fără sfârșit și fără scop pe coridoarele goale, prin camerele goale, sau populate cu personaje imobile și absente ca niște statui vivante.
Mai plauzibil ar fi să credem că anul trecut cei doi s-au îndrăgostit la Marienbad. Ea nu a avut atunci curajul să-l urmeze și i-a cerut amantului un răgaz de un an, pentru limpezirea gândurilor și a sentimentelor, însă anul acesta, când el a revenit, ea fie nu și-a mai adus aminte de el (ceea ce este extrem de bizar), fie era moartă și el purta o conversație cu o himeră.
În favoarea acestei ipoteze stau câteva sugestii: un foc de armă, o scurtă scenă de tir, o scurtă imagine cu ea prăbușită pe pat într-o poziție nefirească. Avem așadar în această viziune o re-interpretare a mitului lui Orfeu, care descinde în Infern încercând să o readucă la viață pe Euridice. Statuile de marmură reprezentând personaje drapate în robă, în atitudini epice, aluzie la eposul mitologic al Greciei antice, par să confirme această interpretare.
Toate acestea nu sunt decât piese de domino sau de puzzle pe care Resnais le-a aruncat pe masă, iar spectatorul le poate privi ca pe un desen arbitrar născut din hazard și poate alege ce interpretare dorește. Că așa par să stea lucrurile, o dovedește un alt indiciu: soțul înșelat provoacă lumea din hotel la un joc tip puzzle, în care folosește inițial cărți de joc, apoi bețe de chibrituri, iar în final mai multe copii ale fotografiei incriminatoare. Jocul este următorul: se aranjează cărțile de joc pe linii și coloane, fiecare linie conținând un număr impar de cărți, crescător, de la unu la șapte. Jucătorii pot ridica, pe rând, una sau mai multe cărți, de ori unde, cu singura condiție să nu ridice decât dintr-o singură linie. Cine ridică ultima piesă pierde. Implacabil, soțul gelos câștigă întotdeauna, deoarece este singurul care cunoaște strategia câștigătoare. În timpul jocului, chibiții de pe margine emit fel de fel de teorii: trebuie ridicate numere impare… ba nu, pare… ba nu, ridică un număr complement de șapte… (pentru cei interesați de soluție, jocul de numește nim și este dezlegat aici: http://www.archimedes-lab.org/How_to_Solve/Win_at_Nim.html)
Un film original, care trebuie, în modul ideal, văzut pe un ecran mare. E multă arhitectură superbă de văzut aici. Cadrul care se mișcă lent, muzica de orgă, hipnotică și misterioasă, personajele imobile care pozează în diverse atitudini, fac din acest film unul prin excelență vizual, unul din cele mai cinematografice filme create vreodată.
…………………………………………………..
Titlul în original: L’année dernière à Marienbad
Regie: Alain Resnais
Scenariu: Alain Robbe-Grillet
Distribuție: Delphine Seyrig, Giorgio Albertazzi, Sacha Pitoëff
Genul: dramă
Țara: Franța
Data lansării: 25 iunie 1961
Durată: 94 minute
Premii: Nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scenariu original; Cel mai bun film (Sindicatul Criticilor Francezi de Film); Leul de aur (Festivalul de film de la Veneția)
Notă film: [s3r star=10/10]
Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.
Pina la urma de unde faci rost de ele?
Cele vechi nu le mai iau decit cu recomandare.. am „facut rost” de ex de un fisier cu 10 filme starring Alain Delon din care am reusit sa vad doar Samuraiul dupa care am mai incercat vreo trei si mi s-au parut slabe. Cele din anii 80 sint de-a dreptul penibile. Anii ’80 au fost groaznici si pt moda si pt muzica si pt cinematografie – cel putin asa cred :)
Mi-a mai placut Petrecerea cu Peter Sellers. Ce comedii bune, vechi recomanzi?
Petrecerea cu Sellers si mie mi-a placut la data respectiva (eram student). Din vremea aia stiu ca m-am distrat copios la filmele lui Mel Brooks (Silent Movie – Comedie muta ’77), dar azi nu stiu cu ce ochi le-as mai vedea. Mai vechi (Franta) : Jaques Tati, Pierre Etaix – cauta pe IMDb. O parodie politista care mi-a placut atunci: Murder By Death (12 detectivi la miezul noptii). Pe astea nu le-am mai revazut de atunci. Comediile nu prea au de regula viata lunga, cad in desuetudine pentru ca satira si parodia sunt legate strict de contemporaneitate. Altfel, le poti revedea doar din nostalgie – ca de exemplu filmele lui De Funes, care imi plac si acum. Am toate filmele cu Stan si Bran si Chaplin pe DVD, dar nu pot sa ma mai uit la ele, mi se par… in fine, Goana dupa Aur nu are egal nici acum, sau Timpuri noi. La fel, am toata filmografia Hitchcok pe DVD, si multe alte filme de colectie. Alain Delon? Rocco & Bro si Ghepardul, filmele de actiune nu le stiu. Nu am fost fan.
Doamne, Luis de Funes.. am revazut Le Grand restaurant – dar numai prima jumatate a filmului merita -, si am crezut ca mor de ris. Am mai luat toate colectia Norman dar unul singur a fost bun cu adevarat.. juca dublu rol frizer/politist londonez. In mare ai dreptate, nu mai sint de actualitate. Chaplin va ramine mereu. Murder by death suna foarte atragator (te ia risul chiar de la titlu) cred ca-l caut :)
Eu mă tăvăleam pe jos acu vreo 10-15 ani la filmele lui Mr. Bean – alea cu parodiile istorice, sunt foarte corozive la adresa bisericii anglicane, a mofturilor regalitatii si a inaltei societati.
Daca stii sceneta cind face renovari prin apartament.. e favorita mea #1 si asta pt ca am descoperit-o pe vremea cind chiar faceam renovari. Munceam cu un tip de ziceai ca e copia lui Dean? Moriati din On the Road de Kerouac.. smucit, grabit, plin de energie, mistocar – dar nu la munca, unde devenea cam serios. Nu stia cum sa faca sa termine mai rapid sa putem pleca acasa sau la o bere si fiind pe graba facea tot felul de timpenii.
Cum ar fi.. odata instala un dus si daduse peste un filet metric dar avea set de piulite imperiale (in toli) si magazinul era departe. Eu i-am spus ca nu merge. Tipul zice: las’ ca le infasor cu banda (dar el nu folosea „infasor” ci verbul „a umfla”: :las’ ca le umflu cu..” „sau despre o scindura din structura de rzistenta: „Acum umfl-o cu cuie!” – adica sa o impuscam cu cuie).
Apoi a strins cit a putut de tare racordajul si a plecat linistit in week-end la Montreal.. de unde a doua zi l-a sunat proprietarul casei: cedase „umflatura”, apa siroia din perete, de la etaj, direct pe mobila de bucatarie noua a turcului (proprietarul era turc).
Pe moment nu stiu care e sceneta la care faci referire. Probabil e din serialul Tv. Filmele lui Rowan Atkinson se bazeaza mai mut pe mimica lui (ca De Funes)si de asta pot fi vazute cu aceeasi placere, si cu usurinta, si azi, spre deosebire de Benny Hill, care e comic mai mult prin text – si cum nu inteleg decat 25% engleza, cam stiu ce pierd. Mi-a placut mult filmul lui Mr. Bean cu tabloul, cu Billy Crystall.
Murder by Death e cu Peter Sellers (Pink Panther), David Niven și Peter Falk (Columbo). L-am tras aseară și abia aștept să-l văd. Pentru bucuria reîntâlnirii actorilor.
Sunt unele filme pe care le pot revedea oricand cu aceeași plăcere, cum ar fi filmele lui Hitchcock (North by North-west, Psicho, Vertigo, Birds, Rear window și altele) sau filmele cu Margareth Rutherford după Agatha Christie. Nu-mi bat capul cu intriga, nu ma intereseaza cine este criminalul, dar imi place enorm atmosfera de mister.
A doua jumatate a episodului asta:
https://www.youtube.com/watch?v=gT94zim8Q0o
Murder by death – l-am luat si eu tot azi :)
Excelent filmulețul cu Mr. Bean, cred că nu-l mai văsusem.
Am revăzut Murder by death cu ceva dezamagire, după cum mă așteptam. O surpriză a fost să-l văd pe Truman Capote himself, despre care nu-mi aminteam (vazusem filmul in studentie si atunci nu auzisem de Capote, si l-am confundat cu un gangster vestit – Al Capone). Asta mi-a confirmat ca versiunea regretatului Philip Seymour din remarcabilul film omonim (Capote 2005) este mai buna chiar decât originalul.
Da, si eu tot cu ceva dezamagire :)
Capote – filmul, da. Merita vazut.
Capote se mai si mindreste undeva ca, inainte de a fi celebru, apare ca personaj de roman (celebru) in Sa ucizi o pasare cintatoare. Unul din prietenii din copilarie ai lui Harper Lee.. Iti dai seama ce coincidenta?! Si daca iti amintesti partea din film cind scrie/se documenteaza pt In Cold Blood (sau confund filmele?), Harper Lee era acolo cu el si il ajuta – cum Capote, homosexual, avea si probleme de socializare.