Câștigătorul premiului Oscar 2015 la categoria film străin, Ida (regia Pawel Pawlikowsky, Polonia, 2013) este fără îndoială cel mai bun film din categoria celor minimaliste pe care l-am văzut până acum. Am amintit în articolul anterior despre Leviatan (film rusesc cu care Ida a concurat la Oscar) care sunt, după opinia mea, liniile definitorii ale acestui stil: număr redus de personaje (grup familial), intrigă explozivă în final, valorizarea decorului (ambientului natural). S-ar mai adăuga și criteriul (extra-estetic) al bugetului redus. Toate aceste puncte sunt bifate și în cazul filmului de față. Ca un fapt anecdotic, și acest film , ca și Leviatan, a stârnit o controversă politică, ultra-naționaliștii cerând oprirea filmului pe motiv de discreditate a poporului polonez.
Sunt multe lucruri neobișnuite prin care filmul acesta iese în evidență încă de la primele cadre. Este un film alb-negru. Este un film în format clasic 4:3. Acțiunea filmului se petrece în anul 1961. Înainte de prima frază de dialog vedem o tânără călugăriță concentrată pe activitatea de restaurare a unei statui a lui Hristos, apoi un grup de călugărițe transportând cu greutate acea statuie printre găini (să ne amintim de Dincolo de dealuri, Mungiu, 2012), și în sfârșit acest grup de călugărițe instalând statuia într-o mică excavație din curtea mânăstirii, excavație invizibilă din unghiul de filmare al camerei.
Și aici începe jocul extravagant al imaginii, care ne va dărui până la sfârșitul filmului un lung șir de surprize. Spectatorul nu știe de existența acelei excavații, ci vede din depărtare cum călugărițele parcă ies din pământ cu statuia pe umeri. Pe tot parcursul filmului, cum spuneam, abundă unghiurile de filmare insolite, neobișnuite. Totul este filmat altfel decât se obișnuiește. Capetele personajelor se găsesc în treimea inferioară a cadrului, sau pe una din laturi, încadrate numai pe jumătate. Foarte mult spațiu liber deasupra personajelor și în centrul imaginii. De de? Nu știm decât să interpretăm senzația subiectivă pe care o avem privind filmul: acel loc este cel puțin la fel de important ca și personajele însăși. Este locul lăsat pentru Dumnezeu? Posibil. Vom vedea, odată ajunși la sfârșit, care este rolul lui Dumnezeu în film.
Nu doar imaginea este extraordinară, fotografică, în acest film. Sunetul este la rândul lui ieșit din comun. Vedem călugărițele la masă (un grup compact, întotdeauna călugărițele sunt filmate compact, umăr lângă umăr, la masă, la rugăciune, la muncă) și auzim sunetul tacâmurilor lovind în farfurii. Acest sunet este în sine însuși o partitură. Clinchetul lingurilor de inox creează un ritm, o armonie, care nu are altă sursă decât condiția naturală a lucrurilor. Să ne amintim de ritmul și armonia scândurilor de gard din Polițist, adjectiv (Porumboiu, 2009): expresie artistică extrasă din materia amorfă, doar prin folosirea instrumentarului cinematografic.
Mijloacele de expresie cinematografică sunt imaginea, montajul, coloana sonoră, scenariul, jocul actorilor. În toate aceste categorii, Ida se găsește la nivelul superlativ. Fără a divulga foarte multe, trebuie spus că acțiunea se petrece, cum spuneam, în plină eră stalinistă, la cincisprezece ani de la terminarea războiului. Polonia trecuse printr-un regim de ocupație nazist, iar acum tocmai depășise cea mai dură perioadă a regimului stalinist. Tânăra soră Anna încă nu depusese jurământul de călugărie. Cine vrea să se călugărească trebuie să se gândească foarte bine înainte, căci e o alegere fără întoarcere. A cunoscut ea ce înseamnă viața în lume? A cunoscut ea bine dulceața vieții de familie, ca să știe la ce renunță? Poate că alți tineri le-au cunoscut, dar Anna nu. Ea a fost un copil orfan, crescută de mică la orfelinat.
Tocmai de aceea, maica stareță o trimite în ajunul depunerii jurământului să o cunoască pe singura ei rudă, mătușa Wanda. Chiar trebuie să fac asta? Întreabă Anna. Trebuie! Răspunse fără drept de apel stareța.
Din clipa în care Anna o cunoaște pe mătușa Wanda, universul ei interior parcă se dezagregă, se destructurează. Un șir de grozăvii inimaginabile până ieri îi sunt înfățișate tinerei și neexperimentatei novice. Iar primele dintre aceste știri sunt acelea că este evreică și că numele ei real este Ida.
Va reuși oare Ida să depășească toate aceste lucruri ignorate până ieri, dar care de astăzi fac parte din viața ei? Iubirea, moartea, copiii, părinții, lăcomia, minciuna, solidaritatea între oameni dar și trădarea, crima, lașitatea?
Va alege tânăra în cunoștință de cauză viața în mănăstire, sau viața în lume? Grea alegere, dar în cele din urmă va lua o hotărâre definitivă.
În paralel cu drumul Idei în propriul trecut și viitor se desfășoară încă unul, la fel de dramatic. Cel al Wandei. Wanda, femeie singură, cu carieră în magistratură, dar căzută în patima beției și a desfrâului, fost procuror în perioada stalinistă, care trimisese oameni la moarte pentru activitate împotriva orânduirii socialiste, fost partizan în lupta contra naziștilor, actualmente judecătoare, Wanda își trăia propria condamnare interioară pe care și-o dăduse singură din cauza unei greșeli din tinerețe. Drumul și căutările Wandei se întâlnesc cu cele ale Idei și ambele femei află răspunsul comun în același loc și în aceeași clipă.
Cum va depăși Wanda acest moment?
Filmul acesta vorbește despre cunoașterea și asumarea trecutului, despre cunoașterea de sine, despre așezarea valorilor umane în adevărata lor ierarhie. Despre umplerea golului care s-a creat în suflet după ce Dumnezeu a fost alungat.
Film puternic, acțiune bine structurată, imagine excepțională.
…………………………………………………
Titlul în original: Ida
Regie: Pawel Pawlikowski
Scenariu: Pawel Pawlikowski, Rebecca Lenkiewicz
Distribuție: Agata Kulesza, Agata Trzebuchowska, Dawid Ogrodnik
Genul: dramă
Țara: Polonia
Data lansării: 12 februarie 2014
Durată: 82 minute
Premii: OSCAR pentru Cel Mai Bun Film Străin Al Anului; Nominalizare la Oscar pentru Cinematografie; Nominalizare la Globurile de Aur pentru Cel Mai Bun Film Străin Al Anului; alte 63 premii câștigate
Notă film: [s3r star=10/10]
http://www.youtube.com/watch?v=oXhCaVqB0x0
Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.
Florin, mi-ai dat un impuls sa vad si eu filmul in seara asta. Oricum imi propusesem sa-l vad cind am scris si eu despre Leviatan (ziceam cum poate fi Ida, daca i-a suflat Oscarul lui Leviatan). Excelent ai spus ce ai spus si fara sa divulgi nimic. Interesante filmele de genul asta, care te lasa sa iti imaginezi tot ce se petrece in mintea personajelor, chiar si in momentele tensionate sau mai putin tensionate – ca atunci cind ride la masa. Eu mi-am imaginat ca la amintirea unui lucru spus sau facut de matusa-sa. Excelenta alegerea cadrului, a imaginii, a decorurilor, ca tot vorbeam de asta. Intrebare: poza din afis, cu ea mergind prin zapada, apare sau nu apare in film? Eu parca nu-mi amintesc zapada.. tot filmul e filmat toamna. Si daca nu e din film, putem presupune ca e o scena din viitor? :)
E din film, în scena cu statuia și când ea pleacă de la mânăstire era zăpadă pe jos. Chiar la început. E drept că după aceea, când a ajuns la oraș, parcă nu mai era. O gafă, cred.
Am revazut/cautat plecarea fetei de la inceputul filmului si confirm: e singura scena cu zapada, dupa care restul filmului e in decor de toamna :) Dar cu schimbarile astea climaterice orice e posibil… de fapt nu, ..ca actiunea e in anii ’60! :)
Nu văd altă explicație decât că scena inițială a fost filmată intenționat iarna.
Pentru cine e interesat de detalii: mașina Wandei e un Wartburg 311 produs în RDG, popular în România prin anii 65-70. E o mașină cu motor în 3 timpi foarte zgomotoasă.
Actrița Agata Trzebuchowska deși interpretează o călugăriță devotată, este o ateistă convinsă.
Filmările s-au făcut în orașul Lodz, care a suportat o parte din cheltuielile de producție.
Muzica este din Mozart, simfonia Jupiter.
Ce impresie ți-a făcut filmul?
Impresie foarte buna. Si in plus fata de ce ai spus deja, da senzatia ca sintem la cheremul istoriei, micute insecte neajutorate, „dust in the wind”. Pina la urma tinara maicuta se simte mai in siguranta inauntru, in ciuda atmosferei care era acolo.. si te intreb pe tine, de ce? Cred eu ca asta e morala filmului.
Sintagma din Tatăl nostru Facă-se voia Ta este pusă în practică uneori de către persoanele cu viață religioasă sinceră. În multe cumpene ale vieții acestea se întreabă: oare ce vrea Dumnezeu de la mine?
Alegerea ei este în concordanță cu târgul făcut cu fermierul: renunț la casă dacă îmi arăți groapa. Prima dată era deci hotărâtă să revină la mânăstire, altfel nu renunța la casă așa ușor. S-a întors la mânăstire, dar după aceea a moștenit apartamentul Wandei.
Acum își forțează destinul: nu cumva Dumnezeu dorește ca ea să rămână totuși în lume? E posibil, căci nimeni nu știe voia lui Dumnezeu. Ida s-a îmbrăcat cu hainele Wandei, i-a fumat țigările, i-a băut whisky-ul, s-a culcat cu tipul respectiv, și după aceea l-a întrebat ce va mai urma în viața lor. Se pare că răspunsul nu a fost prea motivant, așa că s-a sculat din pat, l-a lăsat dormind și a plecat la mânăstire.
Eu așa văd: nu dintr-un impuls/capriciu de moment, nu din teama de nesiguranța zilei de mâine, ci dintr-o cântărire lucidă a faptelor cunoscute, care sunt indicii ale voii lui Dumnezeu, a acționat Ida.
Este explicația care concordă cel mai bine cu constituția ei psihologică (stăpânire de sine, tact, curaj, devotament, evlavie sinceră).
Aici aș puncta un minus pentru film, faptul că au produs un personaj – tip uman perfect. La ce bun? oare pentru că e evreică, sau pentru că e o evreică convertită? Hmmm…
Da, dar aici intervine misterul si lucrurile sint complicate datorita interiorizarii personajelor, nu stim deloc ce ginduri „la prezent” are fata. De exemplu, poate fi cam slaba de minte. A existat vreo situatie/dialog din care sa reiasa ca nu este? (sint de acord cu „stăpânire de sine, tact, curaj, devotament, evlavie sinceră”).
Cum spui tu, mostenise apartamentul si aparuse un baiat, atractia fusese reciproca, „raspunsul” lui fusese perfect (sau mie asa mi s-a parut – ca o cerere in casatorie, ce poate fi mai perfect?) Ori daca pe ea nu a multumit-o situatia asta ideala in care se gasea (lumeasca dar ideala) atunci la ce plecase din manastire, in primul rind?? Actioneaza ilogic prin urmare asta a fost explicatia pe care mi-am dat-o eu, cea din comentariul precedent.
Cred ca asta e si ideea regizorului: de a realiza un final controversat, fiecare isi poate imagina altceva.
De exemplu, nu e exclus ca altul dintre noi, aici pe site, sa vada filmul si sa-si imagineze ca tipa nu a fost satisfacuta de prima ei experienta sexuala.. este si asta o posibilitate, nu? (Categoric nu este :) )
Ai dreptate, trebuie lăsată întotdeauna spectatorului / cititorului satisfacția descifrării unei enigme. Aventura sufletului (empatia cu personajele)+ aventura minții (punerea de întrebări și descifrarea răspunsurilor).