Ispășire de Ian McEwan este revelația acestei veri pentru mine (asta până când voi reuși să pun mâna pe cele trei volume Orbitor de Mircea Cărtărescu, despre care știu deja că vor deveni cărțile mele de suflet pentru multă vreme).
Ian McEwan este un scriitor cunoscut la noi în țară exclusiv prin editura Polirom, care a publicat, pe lângă acest roman, numeroase alte opere ale sale, în colecția Top 10+ și nu numai, printre cele mai renumite numărându-se Solar, Câinii negri, sau Amsterdam (Booker Prize-ul anului 1998). Pentru stilul gotic al celor dintâi nuvele, precum și pentru natura primelor sale două romane, McEwan a dobândit numele de Ian Macabre, însă de succes s-a bucurat mai târziu, odată cu publicarea romanului Enduring Love și Atonement (Ispășire), amândouă ecranizate cu succes.
Am descoperit mai întâi ecranizarea acestei cărți, iar flash-backurile excelente din film, cu schimbarea perspectivei între personaje m-au făcut să mă întreb care este meritul regizorului și care cel al autorului romanului. Astfel, m-am apucat de citit cartea, ajungând imediat la concluzia că scriitorul facilitase deja în mare măsură structura filmului, a cărei precisă desfășurare o oglindește întocmai pe cea a operei, fără a mai fi nevoie de adaptări speciale din partea scenaristului sau a regizorului. Ian McEwan ne servește deja pe tavă cel mai elegant ”film literar” cu putință, uimindu-ne nu doar prin intrigă (una cu adevărat surprinzătoare și psicologicamente extrem de rafinată), ci și mai ales prin stilul folosit, prin modul în care urmărește fiecare personaj în parte, operând schimbări de perspectivă, ”coborând” în mintea fiecăruia pentru a oferi cititorului nu una, nu două, nu trei ci chiar patru versiuni diferite asupra aceluiași fapt.
Despre roman, se poate spune că se încadrează în rândul poveștilor de dragoste de pe timpul războiului (coperta și detaliile aferente dau o astfel de imagine cititorului), totuși o asemenea iute categorisire exclude ceea ce pentru mine este esențial și excepțional în această operă: finețea observațiilor psihologice.
Autorul ne oferă o detaliată primă parte (cea mai voluminoasă și mai importantă a cărții) în care, odată cu trecerea de la un capitol la celălalt și perspectiva se mută de la un personaj la altul, însumând, așa cum spuneam mai sus, patru diferite viziuni: cea a unei fetițe de treisprezece ani, Briony – protagonista romanului, cea care trebuie să ispășească (de unde și titlul) o pedeapsă ”psihologică”, un sentiment peren de vinovăție pentru comiterea unui păcat la o vârstă prea fragedă pentru a înțelege cum funcționează lucrurile între adulți, cea a surorii sale, Cecilia – adolescentă îndrăgostită de grădinarul casei, fiul îngrijitoarei și viitor student la medicină, cea a lui Robbie – tocmai grădinarul, aspirant la o viață confortabilă, la titlul de viitor doctor, de asemenea îndrăgostit de Cecilia. Al patrulea personaj, așadar a patra perspectivă, este cea a mamei Ceciliei și implicit a protagonistei Briony, Emily, ce are rolul de a închide acest climax ascendent al vârstelor, de la copilul de treisprezece ani (visător, prostuț, energic) la maturul de vârsta a doua (realist, monoton, responsabil). Inelul de legătură între aceste două viziuni concurente este dragostea adolescentină, sălbatică, secretă dintre Robbie și Cecilia. Intriga acestei prime părți se desfășoară într-un arc temporal de câteva ore (după-amiaza premergătoare, respectiv noaptea posterioară unei cine de familie), în anul 1935. Briony reușește să încurce ițele iubirii într-un mod cu totul întâmplător și copilăresc, ce va avea însă repercursiuni drastice asupra cuplului Robbie-Cecilia, dar și asupra viitoarei Briony, care își va petrece viața într-o ispășire continuă, nedorindu-și nimic altceva decât ca lucrurile să se fi petrecut altfel în acea fatidică seară de vară a anului 1935.
A doua și a treia parte a lucrării înfățișează, fiecare, două povești diferite. Prima, cea a lui Robbie, soldat în armata britanică, în retragere, în nordul Franței, înaintea necruțătoarei ofensive germane. Aspectul istoric este veridic și totodată construit cu măiestrie, însă ceea ce impresionează cu adevărat, ceea ce distinge acest roman de celelalte de acest gen, este iarăși descrierea psihologiei personajului, a gândurilor sale precise înainte ca replicile să fie rostite sau o acțiune să capete substanță și să se materializeze înaintea ochilor cititorului. La fel se întâmplă și în partea a treia, având-o protagonistă pe Briony, între timp o adolescentă de optsprezece ani, stagiară într-un spital din Londra. Pe cale de a deveni asistentă medicală, Briony este nevoită să descopere și să reziste ororilor războiului, urmărită încă de fantasmele propriei sale existențe, de continue remușcări și învinovățiri. Ea ispășește o pedeapsă ce nu o privează de libertate fizică ci de una morală, intelectuală dacă dorim, aceea a unui om care știe că a jucat un rol crucial în desfășurarea unor fapte asupra cărora ar fi preferat să nu aibă nici un fel de incidență. Celula psihologică în care este închisă Briony o împiedică să repare greșeala făcută în copilărie iar destinul îi este potrivnic, i se arată în toată grandoarea ireversibilității sale, ca o axă continuă, fugace, cu sens unic.
A patra și ultima parte a romanului, intitulată ”Londra, 1999”, complet neașteptată de către cititor, picată parcă din cerul imaginației din spatele imaginației (un adevărat, genial plot twisting), revelă încă o dată calitățile formidabile ale acestui Ian McEwan, confirmând poziția sa de căpătâi între granzii britanici și europeni ai literaturii contemporane.
Ispășire (Atonement) este, cu siguranță, un roman pe placul oricărui cititor, pe care îl recomand, fără nici o excepție, tuturor categoriilor de persoane, indiferent de vârstă, sex ori preferințe literare. Autorul reușește să introducă în această operă totul și contrariul totului, trecut și prezent, război și pace, dragoste și ură, comic și tragic, copilărie, adolescență, senectute – totul se împletește perfect, alcătuind țesătura atât de subtilă a romanului, astfel încât îți vine să îl numești pe Ian McElegance și nu Macabre, așa cum a fost ironic supranumit la începuturile sale literare.
Citește un fragment tradus din carte, aici: Briony cercetează (Atonement) – Ian McEwan
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
Excelenta recenzia, ma atrage foarte tare. Am si cartea ca .epub, am si filmul, acum chiar nu stiu cu care dintre ele sa incep :) Nu am citit nimic inca de Ian McEwan cu toate ca stiam ca e Booker Prize winner.
Daca ti-a placut Atonement (ai un typo la nume, intre paranteze) iti recomand Parade’s End cu Benedict Cumberbatch: tot razboi, english high society, dragoste, drama. Si la fel, exista si romanul :)
@ Cornel, aș spune să începi cu cartea. Eu am început cu filmul și îmi părea rău că nu îmi puteam imagina personajele din carte altfel decât cu înfățișarea actorilor din film. Iar spațiul descris în carte, iarăși mintea mea îl împrumuta mereu din film. Invers în schimb ieși mai câștigat, părerea mea.
@ Mulțam pentru recomandare, Grig. Am crezut inițial că e vorba de un film. Când colo, e ditai mini-seria. Ceea ce îmi dă de lucru vreo săptămână. Câte unul pe seară, acopăr zilele lucrătoare. Cât despre romane, sunt patru. Nu garantez că le voi citi deoarece, momentan, am alte priorități (Woolf și D’Annunzio). Poate ecranizarea îmi va stârni curiozitatea, la fel ca în cazul Atonement.