Într-o zi va trebui să ies și să urlu

Dacă deschid ușa să ies nimic nu se schimbă.

            Într-o zi n-o să am încotro. Va trebui să ies și să urlu la stîlpul de iluminat. La farul din port. Va trebui să ies și să urlu.

            Dar asta nu-mi va ajuta la nimic.

            În stradă stă un bătrîn care ține o băcănie. Are halatul pătat cu sînge și spune băiete lucrurile merg tot mai prost. Curînd or să vie să ne ia cu fărașul. Uite-așa or să ne zvîrle la groapă. Eu nu știu cine să vie don Pedro pot să văd cum se taie vițeii?

            Tata zice că diavolul e un bărbat din oraș. Se plimbă noaptea pe străzi și împarte jucării colorate. Tare aș vrea și eu o morișcă. Să fii cuminte și să te rogi în fiecare seară. Poate o să capeți și tu o morișcă. Don Pedro, dumneata n-ai o morișcă? Vreau să văd cum se taie vițeii.

            Soră-mea cîntă diavolul să-mi dea o văcuță albastră

                                     mu, mu, mu

                                     stau și-l aștept la fereastră

                                     mu, mu, mu

                                    lui tanti Ortansa i se văd chiloții sub fustă

                                     fu, fu, fu

                                     sînt o fetiță cuminte și tristă.

            Don Pedro a pus o cruce în geam și oamenii se închină cînd trec prin fața băcăniei. Se adună acolo și țin sfat. Unii poartă machetes, alții topoare. Pornesc să-l prindă pe diavol și să-l spînzure de salcîmul din piață. Poate cînd o să fiu mare o să am bani să-mi cumpăr morișcă.

            Tata ne îmbracă frumos și ne duce să-l vedem pe diavol. Are părul lung și limba îi atîrnă vînătă în colțul gurii. Tanti Ortansa zice Dumnezeu să-l ierte, săracu, a murit ca bărbată-miu, de tînăr. Tata o ia de după umeri și o strînge în brațe.

            Mama a zis fiule, să-ți amintești de mine! Ce vară! Ce vară, băiete, să mergem să mîncați înghețată. Una ție, una pentru soră-ta. Ai grijă de ea și să nu vă mișcați de aici. O ia pe tanti Ortansa și se pierd în mulțime. Să-ți amintești, fiule! Hai, du-te acum! Tanti Ortansa oftează și își lasă capul pe umărul tatii. Să cumpărăm la copii înghețată. Dar de data asta nu ne mai lasă singuri. Mama a murit, iar eu sînt băiat mare. Aș vrea să-i dau diavolului înghețata mea, eu n-am poftă.

            Într-o zi n-o să mai am încotro. Va trebui să ies și atunci n-o să mă mai întorc niciodată. Chiar dacă asta nu-mi va ajuta la nimic.

            Dar atunci e acum şi prin faţa casei trec coloane de oameni cu coroane de flori şi sicrie pe umeri. Şi mama e în casă şi tanti Ortansa la fel şi încă nu-şi lasă capul pe umărul tatii decît cînd e sigură că n-o vede nimeni şi mama e veselă şi ne strigă la masă şi nimeni nu ştie c-o să se îmbolnăvească şi-o să scuipe sînge şi-o să moară.

            De cînd s-a închis fabrica mîncăm numai peşte. Diavolul să-mi dea o bucată de brînză. Trei nuci și o bucată sărată de brînză. Diavolul împarte jucării și va plăti scump pentru asta. Tata zice că-i ademenește pe copii să le dea jos hăinuțele. Nimeni n-o să-mi mai dea o morișcă.

            Trebuie să mănînci, băiete, cum crezi c-o să muncești cu mîinile tale rahitice? Să mănînci ca să nu crăpi de foame. Acuși te faci băiat mare. Fabrica s-a închis și mama e veselă. Și tata e vesel și tanti Ortansa, dar ei numai atunci cînd nu știu că-i văd și cred că nimeni nu-i vede.

            Soră-mea mu, mu, mu și mama nerușinato, o trage de cozi, că ea nu știe, e veselă, nu i-a vazut niciodată. Soră-mea, Amalia, moaie un cap de pește în mujdei și-l bagă în sîn, sub rochiță. Cu mîinile ei rahitice. Niciodată n-o s-o las să muncească. O să-l caut pe diavol și-o să-i aduc Amaliei o văcuță albastră.

            Dacă-și dă jos hăinuțele îi aduc o văcuță albastră și una portocalie, să nu fie singură. Dacă-mi arăți tu, îți arăt și eu, zice soră-mea. Da-mi dai și văcuță. N-am acuma, da-ți dau, îmi arăți?

            Fabrica s-a închis. Toată casa miroase a pește. Părul tău blond, Amalia, miroase a pește. Dacă aș avea o văcuță albastră poate că m-ai lăsa să-ți dau jos chiloțeii. O să plecăm într-o zi, îți promit. Mama o să se îmbolnăvească. O să scuipe sînge și o să moară. O să plîngem amîndoi, dar o să fiu băiat mare. Puișor, să-ți aduci aminte de mine, și tușește, se îneacă, trage ligheanul de lîngă pat. Hai du-te acum, ești mic, nu trebuie să vezi așa ceva. Curînd, Amalia. Vom pleca și n-o să ne mai întoarcem. Dacă aș avea o morișcă aș schimba-o pe-o văcuță albastră, la ce-mi trebuie mie morișcă?

            După ciorba de pește urmează rugăciunea. Stăm toți cu mîinile împreunate și repetăm cuvintele tatii. Pentru ce ne mai rugăm lui Dumnezeu dacă l-au spînzurat pe diavol? Pe stradă trec coloane de oameni cu coroane de flori și sicrie pe umeri. Acum dacă ești rău și după aia mori și te duci în iad, poți să faci tot ce vrei acolo. Diavolul atîrnă de salcîmul din piață cu limba umflată, mov, atîrnîndu-i în colțul gurii. Scap furculița sub masă. Mă aplec și o prind pe Amalia de picior.

            Afară e frig, șuieră vîntul. Și-n casă e frig, dar mama pune un lemn pe foc și aprinde candela. Amalia cască și atunci e imposibil să nu ți se facă somn. Frigul din plapumă intră în tot corpul și simți o mie de ace cum îți străpung ușor pielea. Trebuie să mai fie și alte case în care să ardă focul și candela și în care să pot dormi cu Amalia în patul de alături. Dar ca să ardă focul și candela trebuie să vină mama să le aprindă și cît timp vine mama să le aprindă noi nu putem dormi în altă casă.

            Amalia: dacă ghicești la ce mă gîndesc poți să-mi dai o poruncă. Te gîndești la un cap de pește cu urechi de măgar, care urlă la lună. Greșit. Te gîndești la cît bine ar fi dacă aș avea o văcuță albastră, atunci m-ai putea lăsa să-ți dau jos chiloțeii. Ai ghicit, poți să-mi dai o poruncă.

            Eliza cîntă în curte. Pe frigul ăsta. Eliza e soră cu mama și cu tanti Ortansa, dar ea nu iese din camera ei decît noaptea. De zece ani stă în camera ei și cîntă. Îl așteaptă pe unchiul Tony. Tata zice că unchiul Tony a plecat cu o curvă în sud să-și deschidă un butic și să vîndă rachiu. Numai tata intră în camera unde cîntă Eliza. Îi dă ce rămîne din ciorba de pește și uneori stă cu ea cît mănîncă. Atunci nu se mai aude cum cîntă.

            Amalia: ce-i aia curvă? O să jucăm un joc: eu sînt diavolul și tu ești curvă. Îmi ceri ceva, eu îți aduc, apoi îți dai jos chiloțeii. Vreau… o ulcică plină cu lapte pentru văcuța mea, îmi aduci? Se foiește sub plapumă și rîde. Gata, i-am dat jos. Unde-i ulcica? Întîi tre’ să ieși să te văd. Pînă nu văd ulcica nu ies. Eliza cîntă. Cobor din pat și deschid geamul. Se face frig, da’ mi-e bine. Frigul intră în oase. Haide, vino aici s-o ascultăm pe Eliza cum cîntă. Are vocea înaltă și lină. Uneori plînge, dar dacă n-o vezi nu știi că plînge. Cîntă mereu aceeași melodie. Amalia își ia papucii și vine lîngă mine. Poartă o cămășuță lungă de noapte. E zgribulită. Vrei să-mi ridic cămășuța? Abia îmi ajunge pînă la umăr. Nu, nu acum. Mă privește speriată și tristă. Strada e pustie, dar eu încă mai văd coloane de oameni cu coroane de flori, trecînd încet în sus, spre cimitirul de lîngă biserică. O să plecăm într-o zi. Poate că n-o să ne ajute la nimic, dar aici n-o să ne mai întoarcem. Ce fel de diavol ești tu dacă nu poți să-mi aduci o ulcică?

            De trei săptămîni tata își ia vestonul, pantalonii de in și iese dimineața să caute de lucru în port. În viața lui n-a pus mîna pe undiță. Lumea moare de foame și dumneata vrei să lucrezi la birou. Se înfurie că ciorba nu-i caldă. Ia ziarul și iese în curte. Mîncăm fără să-i mai mulțumim lui Dumnezeu pentru mîncare. Eu, Amalia, mama și tanti Ortansa. O auzim pe Eliza cum cîntă. Tata încercuiește anunțuri cu un creion colorat. Ajutor de mecanic pe balenieră. Cîrmaci. Curățător de solzi la știucă. Mașinist. Împletitor de taliene.

            Tanti Ortansa zice că dincolo de ocean soarele apune la ora nouă. Oamenii beau cafele și animalele cresc singure. Au iarbă și apă și tu doar să le tai ori să le duci la vînzare. Bărbații vin și pleacă dintr-un oraș în altul cu familiile lor, că dacă nu mai au chef să muncească undeva se suie în trăsură și caii îi duc și sînt liberi și pe străzi nu miroase niciodată a pește.

            Se face tot mai frig. Tata își ia vestonul și pantalonii de in. Se întoarce cu o sacoșă de guvizi ori sardine. Mama, în grădină, face gropi în pămîntul înghețat. Pun roșii, puiule, să avem ce mînca. Tușește. De la geam văd tot mai des, mai tăcute, coloane de oameni fără flori, cu sicrie, urcînd în grabă pe drumul spre cimitir.

            Mă plimb prin oraș cu un carnețel și-un creion să număr sicriele. Notez data și desenez pentru fiecare un cal. Pentru copii desenez cîte un căluț de jucărie. Unde se duc toate sufletele astea dacă pe diavol l-au spînzurat? Unde s-o fi dus sufletul diavolului? Ce fel de diavol ești tu dacă nu poți să-mi aduci o ulcică?

            Mama lui Robert tremură de frig în față la băcănie. Nu poartă pălărie și poșetă ca atunci cînd venea să-l ia de la școală. Nu știu ce face acolo de atîta vreme. Unii bărbați o întreabă ceva, se încruntă, apoi trec mai departe. Cînd mă apropii își ferește privirea. Ați văzut pe aici vreun sicriu, doamna Levante? Începe să plîngă și își acoperă cu mîinile fața.

            Ce idee! Să mori în decembrie, cînd pămîntul îngheață și faci pneumonie numai dacă uiți peste noapte fereastra deschisă. Te baga cu sicriu cu tot în pămînt și te lasă să degeri acolo, fără lemne în sobă și fără candelă aprinsă.

            S-a umplut carnețelul de cai. Dacă într-o zi nu moare numeni, a doua zi se duc cîte cinci, șase. La o săptămînă cam tot atîția. Pare-se că trebuie să iasă la număr. Mama tușește și scuipă sînge. Doamne, ia-o pe tanti Ortansa în loc. Știu că nu-i frumos să gîndesc așa, dar tu oricum știi ce gîndesc, așa că nu mă pot ascunde. Și dacă de la tine vin ciorba de pește și frigul și noaptea, tot de la tine trebuie să vină și gîndurile mele, așa că ia-o pe tanti Ortansa în loc. Mama, în grădină, tușește aplecată peste pămîntul înghețat. Roșii, puiule, să avem ce mînca.

Paul Mihalache

literatura