1. Omul șefului de fermă
În fața mea stătea omul care s-a îmbătat de bucurie doar când a murit Gheorghiu-Dej. În bucătărioara de 3 metri pe 3 erau un pat, o sobă de teracotă cu plită și o măsuță lipită de perete. O căldură plăcută. Nea Grigore are presupun peste 70 de ani și se vaită că-l doare capul din cauză că a băut mult la viața lui (numai vin roșu), dar e vesel și volubil. Întălnirea cu vechi prieteni și colegi de generație i-a dezlegat limba și preț de vreo jumătate de oră a vorbit într-una, cam fără șir, parcă de teamă să nu rămână ceva nespus.
-Eram omul șefului de fermă de la Stațiunea Viticolă Odobești, că șefii îsi puneau oamenii lor unde se duceau, la noi venise unul Feraru de la regiune de la Galați, era mare la partid, cu propaganda, și când m-a văzut cât de rău mi-era, că mi-era rău de tot, cădeam din picioare, mi-a zis uite dacă în 24 de ore nu ești la spital ești mort, îti dau un bilet și pleci imediat la Iași la doctorul cutare, e cel mai mare de acolo, decanul facultății și-i spui că te-am trimis eu…
Nea Grigore îngrijește singur de gospodărie de ceva vreme, consoarta, tanti Frusina e plecată în Italia să mai câștige un ban ca menajeră. Dar vine de sărbători acasă. Curtea arată bine, curată, feciorul lui face un foc de coceni să prăjească niște pește la grătar, nepoțelul cască gura la cei mari și la poveștile lor. În spatele casei, crama, cu două-trei budane de vin nou și tescovină pusă la fermentat.
-Faci și țuică, nea Grigore?
-Da, fac, vrei și dumneata?
-Nu, am o grămadă, câtă mi-a lăsat taică-meu n-am să pot să beau niciodată.
-Îl știu pe Feraru, l-am avut și eu la Gospodărie, zice domnul Bordeianu. A venit mai întâi la noi la Panciu, apoi la Cotești, după aceea a mers la Odobești. La fetele lui le pusese nume rusesti, Natasa si Katiusa.
Domnul Bordeianu îsi face ziua lui de sfântul Dumitru, așa că m-a rugat din nou să mergem să-și cumpere vin de la prietenul lui din Panciu.
-Când am ajuns la Iași și m-a văzut doctorul, m-a pus imediat în salon și mi-a dat “autobiotice”, că atunci nu era ca acum, tot felul de medicamente, că acum e de-alea, amocilină, și mi-a zis că toată viața o să trag cu capul, am făcut sinuzită, că m-am îmbătat și-am stat cu capul gol și transpirat iarna în frig, dar eu o singură dată m-am îmbătat, când a murit Gheorghiu-Dej.
-V-ați bucurat?
-D-apăi cum! Și când venea ăla, de la CC, Iosif Banc, în control, ce băută mai trăgeam! Da’ numai roșu, cabernet și merlot, altceva nu pot să beau. Sinuzita.
Îmi aduc aminte de ce-mi spunea maică-mea, ca ea a plâns când a murit Gheorghiu-Dej. A păstrat în șifonier toate ziarele Scânteia de la moartea lui, le mai am și acum. A fost și la catafalc. Dar asta nu-i nimic, la moartea lui Stalin cică a fost o jale generală, plângeau toți copiii și toți profesorii și învățătorii, părinții și bunicii mai puțin. Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus.
Românul nu este o fire expansivă și demonstrativă prin natura lui, așa cum sunt rușii, e mai rezervat, el caută stimulente când vrea să-și dezvăluie inima. Vinul dezleagă limbile.
2. Controlorul
Aceste fapte nu sunt imaginare ci sunt relatarea unor întâmplări reale pățite de persoane reale în chiar zilele noastre. Săptămâna trecută domnul și doamna Bordeianu au fost călcați, dar nu de fisc, nu de Garda Financiară, nu de revizia la centrala de gaze, nu de recensamant, nu de un gip, ci de hoți.
-Bună ziua, sunt controlor de la Electrica și vreau să verific consumatorii din apartamentul dumneavoastră, deoarece s-au facturat niște kilowați în plus in acest bloc, și trebuie să restituim banii oamenilor îndărăt, zice politicos persoana cu costum bleumarin în dungi și cravată cu patratele din fața ușii.
-Desigur, poftiți, dar nu vă descălțați, zice domnul Bordeianu, care când aude că are de primit, nu de dat bani, se arată cât mai binevoitor și mai cooperant. Aici e bucătăria, am un frigider, acolo e livingul cu televizorul color marca Orion și lustra cu trei becuri de 60 de wați, pe hol am baia cu o mașină de spălat Alba Lux Super 8 cu storcător. Nu e mare lucru ce avem, dar factura nu știu de ce apare mereu așa de încărcată în fiecare lună! Aici e vitrina cu suveniruri de la Olănești, tot aici avem și banii din casă de rezervă pentru situații de urgență, cine și-ar putea închipui că îi ținem aici?!
Persoana care se dădea drept inspector de la lumină se așeză la masa din sufragerie, îndoi un colț din mileu și își etală mapa cu documente, timp în care o trimise pe doamna Bordeianu în dormitoare să verifice prizele, dacă sunt cu două sau cu patru orificii. Poșeta doamnei, în care avea portofelul cu documente și ultima pensie a soților (pentru că domnul Bordeianu își depune pensia în mâinile soției deîndată ce o aduce factorul) atârna neglijent pe speteaza scaunului.
-Gata, am terminat raportul, scrieți aici CNP-ul și semnați, și vă dau imediat și banii. Aveți de primit… asa… șapte și cu opt,. zece, ținem doi, minus douăzeciși cinci… șaptezeciși doi de lei. Aveți să dați restul de la cinci milioane? Cincisute de lei noi, adică. Dacă nu aveți nu-i nimic, merg la vecinul de jos și schimb, și vă dau după aceea. Am început cu ultimul etaj și continui cu apartamentele către parter.
Omul ieși în holul blocului și o luă pe scări în jos. Domnul Bordeianu închise zâbind ușa în urma lui, dar sentimentul de ușurare din suflet i se transformă nu mult după aceea în nedumerire și apoi în neliniște vagă, când văzu că inspectorul întârzie nejustificat de mult cu banii “îndărăt”. Constată apoi absența poșetei doamnei de pe scaunul din sufragerie, apoi dispariția economiilor din vitrină, care luaseră și ele drumul pe scări la vale.
-Și uite-așa am rămas păcăliți a doua oară în decurs de trei ani, zice domnul Bordeianu. Acum a fost totuși mai ușor decât prima dată, ne-a ușurat escrocul de numai opt milioane, atâta aveam în casă. O să trecem noi și de hopul ăsta… Prima dată ne-au “răcorit” țigăncile alea de șaisprezece milioane. Și numa’ știți de ce-am căzut în plasă? Că ne-a zis că are să ne dea bani! De-aia l-am primit înăuntru. Că sunt pățit, și trebuia să fiu cu băgare de seamă. Și pe urmă când mi-a cerut CNP-ul, am fost absolut convins că e pe bune, care șmenar vine și-ți cere CNP-ul cu intenții ticăloase, ascunse?
– Uite, ăștia!
Ca de obicei, în preajma sfântului Dumitru mergem la Panciu după vin. Prin sate, echipe de recenzori bat pe la porțile gospodăriilor și locuințelor. În dupăamiaza senină de octombrie, crizantemele încă în floare înveselesc cu tonuri de galben și grena marginile drumului. Câte un fuior de fum se ridică din grămezile de frunze și deșeuri vegetale, adunate din loc în loc. Da, vine iarna de acum, anotimpul pregătirii și al așteptării…
Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.
Reality show. Cum spuneam, aceste fapte nu sunt imaginare ci sunt relatarea unor întâmplări reale pățite de persoane reale în chiar zilele noastre.
Sa nu se inspire vreun ”amator de senzatii de tari” din schema aia cu banii. Stiam ceva asemanator, i se intamplase unui cunoscut mai in varsta, ceva asemanator cu povestea din ”Si caii sunt verzi pe pereti”, daca l-ai vazut.
S-ar cere o continuare :) sau e vorba de mai multe schite cu intamplari din viata dlui Bordeianu?
Da, am mai multe de povestit despre dl. Bordeianu. Ei au o fată care ne-a fost, mie și soției mele, colegă de serviciu pe vremea când eram inginer stagiar, fată care a emigrat mai târziu în Italia, unde s-a măritat cu un italian înstărit și pensionat. Deci prieteni de familie cum ar veni. Ne-am vizitat reciproc, am fost la ei în Italia, am fost în excursii împreună, etc. Dar bătrânii locuiesc în același oraș cu mine. Ei bine, eu am povestit episoade despre ei pe blogul meu. Sunt oameni foarte de treabă, dar s-au supărat extrem de tare când le-am spus că am pus povești despre ei pe internet. N-am zis nimic, am schimbat doar numele (în realitate îi cheamă un pic altfel) și am așteptat să le treacă. Ceea ce s-a și întâmplat după un an de zile. Acum parcă nu s-a întâmplat nimic între noi. Căci cine știe în realitate cine sunt ei și despre cine am povestit eu?…
Excelente povestile! Poate n-ar fi rau sa bagi o infloritura astfel incit sa legi cele doua povesti. O replica de legatura… ceva legat de un furt la moartea lui Stalin la care ar fi fost martor nea Grigore. De ex: La moartea lui Stalin (imi imaginez) s-a facut slujba de pomenire simultana in toate bisericile din tara. Preotii asteptau toti inceperea slujbei cu ochii pe minutar. etc etc. Nea Grigore, care abia isi putea inabusi bucuria, cu chef de chefuit dar cu mare lipsa de parale in buzunare (goale cu exceptia unui piepten soios), profita de momentul cind multimea ingenunchiaza sau se inchina la .. (tu stii mai bine riturile) „si iarta-l pe robul tau Stalin.. (dar aici ar putea fi introdus in efect comic.. preotul sa bolboroseasca pe muteste.. pai cum sa pronunti „muritor”, „rob”, „pacatos” in conjuntura cu numele lui tatuca Stalin?!) iar in timpul asta, alaturi de cor, nea Grigore zice „Si iarta-l Doamne pe robul tau Grigore care pune mina pe acesta blagoslovita cutie a milei din care inspre mare cinstea Ta isi va cumpara o cinzeaca de la Magazinul satesc.. ”
Tocmai am terminat o carte numita Geamantanul de Serghei Dovlatov. Are vreo sapte povestiri „din comunism” exact in stilul primei tale povesti. Ai putea face ceva foarte dragut cu povestirile astea daca continui :)
Pe viitor: schimba numele si.. tacere absoluta… :)
Ca text de sine stătător, da, s-ar cere legate cele două episoade. Dar cum par mai degrabă niște întâmplări „random” care-l au ca protagonist pe Domnul Bordeianu, funcționează și în varianta asta de schițe. Chiar aș vedea un volum scris în felul ăsta, cu mici îmbunătățiri și o „temă de backround” care să lege schițele între ele.
M-am amuzat! Textele tale nu dezamăgesc niciodată. Vrem toată seria „Bordeianu”! :)
Mă bucur că v-au plăcut. Dacă mă gândesc bine, cei din familia Bordeianu sunt cele mai excentrice persoane pe care le-am cunoscut vreodată, și culmea e că ei nu-și dau seama deloc de ciudățenia lor. Inclusiv fata lor din Italia, care e fenomenală. Cel mai greu lucru e să mă disociez de persoanele reale și să povestesc fără senzația că trișez față de ei. Aici am vrut să ajung: uneori, e preferabil să spui din capul locului că ceea ce scrii este compoziție imaginată.