Întrebarea poate părea exagerată, în condițiile în care din ce în ce mai multă lume se ocupă cu scrisul cotidian. Toată lumea scrie, dar ce? Mesaje, e-mailuri, comentarii, SMS-uri, articole, poezii, proze scurte, nuvele pe blog?
Istoria ne arată că omul a propășit pe scara civilizației în măsura în care a stăpânit știința și arta scrisului. Nu vorbesc aici de miile de ani de pereți scrijeliți, de milioanele de cahle de lut înțepate și zgâriate cu stiletul și arse în cuptor ale sumerienilor, chaldeilor și ugariților, destinate administrării și contabilizării cetății. Nu vorbesc de obeliscurile și piramidele egiptene împodobite cu ideograme, hieroglife și simboluri care nu erau destinate comunicării cu viii, ci cu morții. Vorbesc de scrierile de autor, cu destinație explicită: aceea de a fi citite poporului încă neștiutor de carte.
Mai întâi au fost întemeietorii. Moise, Homer, regele David, care după unii sunt personaje legendare, după cei mai mulți au fost oameni reali, au trăit înainte de apariția celor mai vechi scrieri alfabetice (anii 700 î. Hr.). Opera lor a circulat multă vreme pe cale orală dar încă de pe atunci a coagulat poporul în jurul unor noțiuni comune, acelea de limbă, teritoriu și destin național.
După aceea au venit propagatorii. Ce ar fi devenit creștinismul fără epistolele sfântului Pavel? Sau fără Evangheliile care circulau în manuscris? Toate erau citite în colectivitate, copiate și răspândite de-a lungul și de-a latul imperiului. Popoarele care nu aveau lumina cuvântului erau condamnate la barbarie, la stagnare și uneori la dispariție.
După sute de ani au venit înnoitorii, ideologii, filozofii. Sfântul Ioan Hrisostom, fericitul Augustin, Toma d’Aquino, apoi Renașterea, care a adus după sine Reforma. Cuvântul a început să fie predicat sistematic poporului, în limba lui. Tiparul a propulsat scrisul, cititul și istoria Europei în viteza a treia: pentru prima dată oamenii din popor luau cunoștință de ideile mari direct din cartea ținută în mâinile lor, seara la lumina lămpii, nu duminica în cadru ritualic, la slujbă.
Scrisul s-a desacralizat. Scrisul s-a democratizat. Scrisul a încetat să fie apanajul eșalonului întâi. Astăzi internetul a schimbat viteza direct într-a cincea. Popoarele junglei care măcinau ieri tapioca și se pictau pe față, se îmbracă acum în blugi, poartă tricouri imprimate și postează statusuri pe Facebook. Ei n-au mai avut nevoie nici de Moise, nici de Renaștere, nici de Iluminism. Astăzi sunt cu noi, aici. Scrisul s-a schimbat și el, adică și-a schimbat rolul. A început ca un instrument civilizator, a continuat ca unul de comunicare în masă, apoi de comunicare interpersonală. Aria de receptare s-a restrâns constant. Importanța socială s-a diminuat în aceeași măsură.
Mâine va fi al tuturor. Reformulez întrebarea: va mai avea scrisul un loc central în evoluția civilizației? Ideile vor continua să conducă lumea, asta nu se poate pune la îndoială. Pentru a capta atenția și a fi îmbrățișate, e nevoie doar de o formă adecvată noului mediu de comunicare.
Istoria a cunoscut inscripții pe pereți, tăblițe de lut îngropate, papirusuri făcute sul, biblioteci incendiate, manuscrise copiate de mână la Melk, și în Sinai, pictate pe pânză de mătase, ziare și cărți tipărite pe hârtie. Noua formă de comunicare și de arhivare a ideilor, aceea informatică, ar trebui să repună arta scrisului pe albia ei firească de curgere în timp.
Dar, oare, va mai curge apă pe această albie, sau fluviul se colmatează sub ochii noștri și asistăm la nașterea unei mlaștini fără frontiere?
Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.
Florin, incerc un raspuns…in 2013, am realizat un interviu cu liristii mei, imi puneam intrebari si eram tare curioasa sa vad cum vor raspunde ei, oamenii scriitori online de ani de zile. intrebarile interviului sunau cam asa:
Interviu realizat de Cenaclul Lira21, prin admin Cristina Ştefan şi Editura ARTBOOK, întrebările sunt adresate de editură prin Alexandra Ştefan, master în RP şi comunicare. Acest interviu este menit introducerii unui capitol nou în literatura română, mai mult sau mai puţin recunoscut de teoreticienii de azi, literatura online.
1. Ce înseamnă pentru dumneavoastră literatura online? Cum aţi descrie în cateva cuvinte aceasta formă de exprimare artistică din mediul virtual?
2. O poziţionati diferit faţă de literatura tipărită? De ce?
3. Este literatura online independentă? Sau are nevoie de un suport tipărit pentru a o valoare mai mare?
4. Ce v-a oferit literatura online până acum? ( În sensul împlinirilor, al realizarilor şi al satisfacţiilor intelectuale)
5. Ce influenţă a avut Cenaclul Literar Online Lira 21 asupra eului dumneavoastra creator, asupra tehnicilor de creatie si a traseului literar pe care îl urmaţi?dacă sunteţi membru activ în Cenaclul literar online Lira21
6. Cum vedeţi literatura online în viitor? Credeţi că va suferi schimbări, caderi sau o influenţă din ce în ce mai mare în rândurile scriitorilor şi cititorilor?
Raspunsurile lor v-ar surprinde, le-am publicat in cateva reviste. ma interesa un capitol nou, neteoretizat, nedeslusit inca- literatura on line. eram convinsa inainte de a primi raspunsurile lor ca aceasta e forma literara a viitorului, un timp in tandem cu cea tiparita, apoi numai online. asta este perspectiva artei literare. si avand un impact mai mare la cititori, ca numar de cititori, de ce nu am fi optimisti. singurul risc major ar fi preponderenta kitsch-ului, devenirea lui rege, data fiind puterea de selectivitate neformata, nedirijata. suntem la inceputul acestei mari schimbari.
@Florin In primul rind, logic, e o schimbare de forma. Palpabil vs. digital. Scrisorile intime ale lui Joyce catre nevasta-sa, alea de le traduc si posteaza unele ste-uri romanesti ca sa faca trafic pe mizerii.. pai daca ar fi fost transmise la vremea aia in format elecronic (e-mail) nu ar fi aparut acum. Nu ar fi pus nimeni mina pe ele. Si ce credibilitate ar fi avut, ca sint e-mailurile lui Joyce? Dar asa, semnatura, expert grafolog si gata. Deci un prim punct: din informatia digitala foarte mult se pierde rapid, in momentul cind apesi Send. Corespondenta, chat, SMS. Multumim cerului! Asa e si firesc.
O alta schimbare este de continut. Foarte multa lume scrie zilnic, dar scrisul nu mai e ce a fost. Sotia mea umple caiete cu scrisul ei ingrijit, dar sint de matematica. Tu Florin, scrii probabil linii de cod. Iata, omenirea continua sa scrie dar altceva.
Digitalizarea aduce cu ea si chestii bune. Inainte vreme, scrierea lui Mark Twain ajungea in Europa dupa ani de zile. Acum transmiterea se face spontan. Scrisul era inainte o ocupatie solitara. Acum, (dupa cum vezi :) ) se pot schimba idei, se pot forma rapid grupuri de discutie. Mie imi place aspectul asta. Cind m-am apucat de scris, ani de zile nu am vorbit cu nimeni despre literatura.
Scrisul nu mai este acum atit de mult pentru a transmite ideile mari, cit pentru a transmite ca „you are alive”.
Zici de cei din Africa. O alta paralela care se poate face: ei au sarit peste telefonia fixa care nu a existat niciodata in Africa (stilpi de telegraf, linii de cupru) la telefonie wireless.
@ Cristina „Incerc un raspuns”… Nu ai dat un raspuns. Ne-ai dat niste intrebari.. :)
Dacă mi se permite să comentez și eu pe marginea acestui subiect…
Mi s-a dat mai ieri un răspuns, de la un om de geniu, cu o altfel de gândire decât a mea, care are legătură doar tangențial cu textul de față, dar care merge spre aceeași direcție. Și anume, epoca aceasta digitalizată în care ne găsim cu toții va ajunge ca în, o dată estimativă, aproape treizeci de ani să îngroapă cărțile tipărite și chiar actul scrierii de mâna. Există în Germania deja grupe de preșcolari la care scrierea se predă excluzând total literele scrisului mic de mână, pentru simplul fapt că nu mai este necesar să cunoști literele mici, cele de tipar fiind suficiente și mai ușor de citit, de recunoscut și astfel…unde vom ajunge oare? Vom fi noi peste acei treizeci de ani generațiile care vor mai putea descifra scrierea unei scrisori personale între un om și un altul? Vom fi noi aceia care vor putea să se laude cu mirosul cărții tipărite? Da, vom fi!
Întrebările textului se referă la valoarea scriiturii…
Într-adevăr, mă simt rușinată căci sunt încă printre cei ce scriu „banalități” și „murdării” dacă pot să mă exprim așa. Era mult mai greu să scrii acum câteva decenii, când pentru a avea un text publicat cu numele tău, trebuia să treci print filtre mult mai exigente decât, evident, se întâmplă astăzi. Digitalul, virtualul dă voce tuturor. Sunt plusuri și minusuri! Un scriitor abil, culege dintre cuvintele citite. Virtualul scrisului, astăzi, este o sursă de inspirație gratuită și accesibilă.
Am înțeles textul de față. Se regăsește un ton acut dezamăgit care ne pune pe toți pe gânduri. Vom trăi și vom observa…
Cristina: la întrebările tale răspunsul meu este unul singur: literatura on-line își croiește singură forme noi și conținuturi pe măsură. Nu observați că nu orice text merge bine pe internet? Dimensiunea redusă, stilul direct, condensarea ideilor. Deoarece ziua a rămas tot de 24 de ore, dar cititorul are pe masă nu o singură carte, ci…
Cornel: da, și tu privești lucrurile în același spirit ca și mine. Internetul ne-a introdus într-o nouă paradigmă a comunicării. Audio-vizualul a consumat mult spațiu din felia scrisului. Există conferințe pe you-tube care fac audiență cât 100 de cursuri universitare. Iar acolo unde încă se mai scrie, autorul, chiar laureat cu Nobel, se simte obligat să bată palma cu cititorii în stil Hi5.
Ioana: ai înțeles foarte bine, pe mine nu forma electronică a scrisului mă neliniștește, ci valoarea incontrolabilă a ceea ce se livrează pe canalele comunicării. E adevărat, putem alege, și de fapt toți asta și fac, aleg. De la cele mai fragede vârste.
Să încep cu o chestie distractivă. Am dat un like FB la articol şi mi-a apărut mesajul „You like Mai are scrisul viitor?” Deci întrebare… Şi prima reacţie a fost că FB vrea să confirm încă o dată like-ul dat.. şi mă uitam unde naiba să mai apăs încă o dată. Apoi mi-am dat seama că e semnul de întrebare din titlu! :) :)
„Deoarece ziua a rămas tot de 24 de ore, dar cititorul are pe masă nu o singură carte, ci…” o observaţie simplă dar nu ştiu de ce nu mi-era evidenţă..
@Bianca Am impresia că te cam răsfeţi şi ceri nişte laude („scriu banalităţi”) :) Dar noi sîntem nişte duri pe aici pe site.. nu ştiu dacă ţi-ai dat seama.. şi nu funcţionează :) :)
„Nu vorbesc de obeliscurile și piramidele egiptene împodobite cu ideograme, hieroglife și simboluri care nu erau destinate comunicării cu viii, ci cu morții. Vorbesc de scrierile de autor, cu destinație explicită…” apoi „Scrisul s-a desacralizat.”
Cât de adevărat…
Un editorial pe cinste, Florin!
@Bianca Vom fi noi aceia (din secolul 21) care vor putea să se laude ULTIMII cu mirosul cărții tipărite? Da, vom fi! :)
@Cornel Începând de la acest paragraf „Întrebarea poate părea exagerată, în condițiile în care din ce în ce mai multă lume se ocupă cu scrisul cotidian. Toată lumea scrie, dar ce? Mesaje, e-mailuri, comentarii, SMS-uri, articole, poezii, proze scurte, nuvele pe blog?”, m-am simțit cu musca pe căciulă (că tot a venit și timpul să purtăm căciuli). Răsfățul meu e, dar, evident! :) Uneori nici eu nu mai știu cum mă strigă? Mămăligă? Ioana? Bianca? :))
Lăsând gluma la o parte tot textul e un semnal de alarmă. Da, se preferă un limbaj lejer celui academic, e la modă simplitatea mesajul, repede de strecurat în gând atunci când ești în drum spre lucru, în metrou, mașină personală sau chiar în timp ce jonglezi, la pas, printre pietonii unei intersecții. Mai important este totuși că , deși întrebarea din titlu nu și-a găsit răspuns, lumea citește! Citește orice, de la reviste de scandal la cărți filosofice! E atât de multă informație disponibilă încât literatura e un refugiu către trecut, când lucrurile erau mai calme. Citind orice fel de carte ” mare” vei avea impresia de „făcut cu timp” și vei cădea chiar tu în acea stare în care orele se transformă iarăși în secunde pe care le simți chiar palpabil. O simplă metaforă rătăcită printr-un text te poate face să crezi că timpul acesta atât de alert, stă nemișcat. :)
@Radu. Eu nu cred, sincer, că vom fi ultimii! Copiii copiilor noștri probabil vor fi!
@Bianca „Vom fi noi aceia (din secolul 21)..” – inclusesem aici 2 generații :)