Dezaprob simbolurile sataniste, nu am purtat niciodată așa ceva. Consider că purtarea unui simbol, a unui tatuaj, a unei bijuterii sau a unei uniforme (civile, naționale sau instituționale) este un act mai mult sau mai puțin conștient de mărturisire a unei afilieri. Deci nu este un act gratuit, întâmplător. A-ți plăcea sau nu un lucru este forma cea mai puternică de adeziune la ceva, mai tare decât rațiunea morală, pentru că plăcerea s-a format pe structuri mai vechi ale intelectului decât morala.
Oameni au murit în chinuri. Pe pardoseala construcției unde au fost arși de vii, simboluri sataniste. Avertismentul, ca un câine de pază, este chiar la intrare. S-a zis de către unii: cine caută găsește, ați căutat moartea și v-a găsit. Au zis: nu vă jucați de-a demonii, nu vă mascați în demoni, că e posibil să vă întâlniți cu ei. Prostii, obscurantism, a venit reacția cvasi-unanimă: nu există decât cauze obiective, naturale, se putea întâmpla oricând și oricui, ba chiar s-a întâmplat mult mai rău într-o biserică în Costești în 1930.
Aceiași, sau poate alții, au început să scoată atunci la lumină coincidențele stranii. Versuri, desene premonitorii. Ziua în care vom muri… dragoni în flăcări… Aceste coincidențe bizare au găsit însă mult mai pregătit terenul audienței. Întâmplări stranii, bizare, vise, premoniții – ne tulbură întotdeauna și ne pun pe gânduri. Suntem observatori foarte fini ai semnalelor care ne vin din spatele cortinei. Ezoterismul popular, existent dintotdeauna și întreținut de emisiuni TV cu invitați pe canapea, este bine reprezentat în public. Publicul a răspuns favorabil. Ezoterismul este însă coleg de clasă cu demonii: îi studiezi pe unii, îți iei licența și în ceilalți. Dai credit unora, plătești bilet și pentru ceilalți. Ba, mai mult: crezi în premoniții, predestinare, vise – ești obligat, prin logica lucrurilor, să crezi și în demoni și în prezența lor reală în lume. Sunt colegi de clasă.
De unde atunci reacția violentă de respingere față de avertismentele venite din zona Bisericii? De ani de zile blogurile de profil religios avertizează împotriva sărbătoririi Halloweenului. Discreditarea, erodarea acestui mesaj se datorează unui cumul de factori dintre care unul este lipsa de profesionalism a promotorilor mesajului. Cele câteva luări de poziție din rândul preoților și blogerilor ortodocși, după accident, au sunat și mai strident, și mai violent decât înainte. Parcă vezi cum își mușcă buzele de furie, agitând invective și amenințări apocaliptice. Nici pe vremea lui Savonarola oamenii nu ascultau cu plăcere acest stil de predică. Dacă sfântul Pavel (care spunea: tuturor m-am făcut toate, ca să-i câștig) ar fi procedat la fel, nu știu câți ucenici ar fi făcut.
Mai sunt însă și alte cauze ale lipsei de audiență a mesajului venit din partea Bisericii și care au concurat la apariția acestei stări de lucruri regretabile. Adaug aici una doar așa, cu titlu de inventar: preoții și episcopii Bisericii sunt răspunzători pentru tot poporul creștin botezat, pentru fiecare suflet în parte, nu doar pentru cei dintre zidurile bisericii. Cum să procedeze ca să nu le scape niciunul? Asta e o întrebare la care ar trebui să cugete toată ziua și toată noaptea…
……………………………………………
Să fiu mai clar: pentru mine dimensiunea religioasă a vieții omului trebuie să fie un lucru serios, riguros. Pentru mine viața aici pe pământ este o anticameră pentru viața adevărată, cea veșnică. Pentru că nu pot fi ipocrit, n-o să spun aici una și în fața conștiinței, către Dumnezeu, alta. Da, Biserica este calea către Hristos. Pentru că văd însă cum își pierde forța misionară pe zi ce trece din cauze pe care le știți și voi foarte bine, și pe care le știu și eu (cupiditatea, fastul, limbajul de lemn, etc) mi-am exprimat aici regretul.
Am absolvit fac. Automatica București.
De profesie inginer software, profesor de informatică.
Scriu proză SF/F/H. Colaborez la revistele Gazeta SF și Helion. În 2017 am publicat un roman horror, Noaptea lemurienilor, la editura Pavcon, și un roman mainstream, Regele fluturilor, la editura Coresi. În 2018 am publicat un volum de proză scurtătot la editura Pavcon, Efectul Metamorphis, și un roman horror, Confesiunile Omului – cîine.
Ba mai bine să nu cugete nici măcar dimineața înainte de rugăciune, că și-așa, apropo de păianjeni, și-au întins plasele pe fiecare centimentru și milimetru al țării (măsurând țara în oameni, sau dacă e să vorbim pe limba lor, în suflete, nu în kilometri pătrați)!
M-oi numi eu Pavel, dar sfânt nu-s și nici nu vreau să fiu, pentru că sfinți nu există: tot noi canonizăm pe alții, ale căror merite indiscutabile sunt scoase la înaintare, ca o ieftină propagandă de circ, circ meseriaș, profesionist, de care se agață opinia publică, ajutând la construirea unei aure de nemaipomenită spiritualitate și perfecțiune, acolo unde ”sfinții părinți” nu erau altceva decât niște simpli oameni, la fel ca toți oamenii.
În general, tolerez orice fel de opinie, de crez religios, de supoziție, pentru că nu cred în adevăruri absolute, semne apocaliptice, în satană, în preoți sau în dumnezeu (fie el și cu D mare), însă nici nu pot închide ochii fără să îmi spun părerea când observ cum opinia publică, așa cum bine a observat Florin în articol, se lasă atât de ușor influențată de aceste ”semne care au fost mereu acolo” (libertaua și egalitaua în spiritul cărora am fost crescut e de vină), voi spune doar că e pripit să afirmi că motivul pentru care au ars oamenii de vii a fost sărbătorirea Halloweenului și că semnele, aceste semne pe care le pot crea oricând din propria imaginație, căci oricui i se pot nărăzi, calculând rotiri axiale și distanțe improbabile, imaginație despre care pot afirma că deseori e debordantă și neastâmpărată, câteodată aberant de debordantă și vie, altfel nu m-aș numi scriitor, în măsura în care mă numesc astfel câțiva dintre cei care mă cunosc, pentru că m-au canonizat și m-am autocanonizat pe motiv că scriu, așa cum orice sfânt este canonizat pentru că sfințește (locul), fără să fie luat în calcul faptul că tot omul sfințește locul așa cum tot omul știe să scrie, excepțiile nefăcând parte din discurs, primitiv de pripit, spuneam, să afirmi că discotecile sunt locurile diavolului și ale răului, că ”zeul nostru este mai puternic decât zeii lor” și le-a dat o lecție, acum, să știe și zei și oameni cine-i șeful!
Nici eu nu am prea inteles anumite lucruri si asteptam niste clarificari. Nu cred ca e cazul sa vorbim de indrazneala de a face un comentariu:). Nu stiu cat de respectuosi sau respectabili parem, dar baieti destepti si toleranti suntem cu siguranta. BOR si-a pierdut credibilitatea si este un organism putred, are nevoie de o rapida si adanca reformare. Asa cu am mai spus, multi dintre noi nu mai au nevoie de acest intermediar intre ei si Dumnezeu si nici de vreun ghidaj special pentru a-si practica credinta. Repet, ar fi nevoie de mici lamuriri, ca sa nu ramanem cu vreo impresie gresita.
Mie mi s-a parut un eseu foarte bun. Da, eseul este scris din prisma scriitorului care crede in Dumnezeu, si, in ce ma priveste, nu vad ce ce asta i-ar stirbi cu ceva din frumusete.
Pavel, daca citesti cu atentie paragraful vei intelege mai bine pozitia lui Florin. Nu este cea pe care ai inteles-o tu:
„De ani de zile blogurile de profil religios avertizează împotriva sărbătoririi Halloweenului. Discreditarea, erodarea acestui mesaj se datorează unui cumul de factori dintre care unul este lipsa de profesionalism a promotorilor mesajului. Cele câteva luări de poziție din rândul preoților și bloggerilor ortodocși, după accident, au sunat și mai strident, și mai violent decât înainte. Parcă vezi cum își mușcă buzele de furie, agitând invective și amenințări apocaliptice. Nici pe vremea lui Savonarola..”
Mesajul lui Florin este evident chiar de la titlu” B.O.R trebuie sa isi schimbe pozitia, atitudinea, are nevoie de un nou P.R.
Ma mir ca nu ai inteles..
Mai mult de atit, as zice ca nu blogul e locul unde trebuie argumentat despre credinta sau necredinta (apartenenta sau neapartenenta). Atita timp cit argumentarea autorului e justa (daca citesti atent) atit din sistemul lui de referinta cit si dintr-al tau.
Să fiu mai clar: pentru mine dimensiunea religioasă a vieții omului trebuie să fie un lucru serios, riguros. Pentru mine viața aici pe pământ este o anticameră pentru viața adevărată, cea veșnică. Pentru că nu pot fi ipocrit, n-o să spun aici una și în fața conștiinței, către Dumnezeu, alta. Da, Biserica este calea către Hristos. Pentru că văd însă cum își pierde forța misionară pe zi ce trece din cauze pe care le știți și voi foarte bine, și pe care le știu și eu (cupiditatea, fastul, limbajul de lemn, etc) mi-am exprimat aici regretul.
Nu, nu am spus că tinerii de la Colectiv au murit din cauză că au sărbătorit Halloweenul. Nu cred asta. Au murit datorită unui lanț de erori instituționale și manageriale. Eu am făcut altceva. Am analizat un flux comunicativ eșuat dintre Biserică și opozanții ei. Am spus că unii au spus una (Biserica, unii blogeri particulari) iar ceilalți s-au scandalizat, cum era și firesc. Și am tras concluzia că Biserica este pe cale să nu-și realizeze unul dintre obiectele de activitate, cel misionar, de educație. Nu așa se face educația. Educația nu se face prin impunere, ci prin convingere. Aici mai intervine și pierderea credibilității, cum am mai vorbit.
Observi că în ce mă privește nu am făcut nici o aluzie la faptul că unii de pe aici sunt sau nu credincioși. Am discutat pe principii, luând în serios definiția a ceea ce înseamnă religie, credință. etc. Deci nici o atingere personală.
M-am grăbit cu citirea și am înțeles greșit, iar în cazul ăsta comentariul meu nu face decât să întărească cele spuse de tine, Florin, mai sus (doar că dintr-o perspectivă nihilistă).
De la fraza asta De unde atunci reacția violentă de respingere față de avertismentele venite din zona Bisericii? în jos am înțeles exact invers. Puneți-o și voi pe seama oboselii. Permiteți-mi să-mi editez comentariul, ca să nu pară că ne certăm (nu ne-am fi certat nici dacă Florin ar fi afirmat că Halloweenul, sau mai exact sărbătorirea lui a fost cauza, doar că țineam să îmi spun și eu părerea în acel caz, cu toate că era și este diferită).
My mistake!
Mulțumesc, Carmen. Am făcut adăugirea sugerată de tine, și eu simțeam că am terminat textul fără o concluzie clară. Mai am multe de spus vizavi de subiectul ăsta, despre Halloween, despre Colectiv, despre Biserică. Pe măsură ce ideile se vor mai decanta, și emoțiile se vor mai domoli, poate o să continui.
Subscriu la comentariul tău, Carmen. Cumva m-a emoționat…
Iar eseul este de-abia acum complet. Sau perfect.
Mulțumesc, Grig. Am mai multe de spus la tema asta, partea dificilă e că nu le pot pune pe toate la un loc. Dar e firesc să fie așa.