“Numărul indivizilor imbecili în viaţă este mereu şi în mod inevitabil subestimat de toată lumea”. Asta ne spune Carlo M. Cipolla.
Dacă simţiţi nevoia să descoperiţi şi celelalte legi fundamentale pentru a vă face viaţa mai uşoară, acţionând preventiv împotriva imbecilităţii, atunci grăbiţi-vă şi achiziţionaţi micul pseudotratat apărut la HUMANITAS care îmbină ironia cu ceva elemente de matematică. Scopul? Acela de a explica un fenomen ce ne sufocă din toate părţile, în toate domeniiile, prin toate spaţiile, reale ori virtuale… E inevitabil, se pare!
Ca să vă conving, vă rezum: imaginaţi-vă că ne aflăm într-un sistem de coordonate carteziene. Pe abscisă avem avantajele oricăror acţiuni proprii, iar pe ordonată – avantajele obţinute de cei cu care interacţionăm tot timpul. Evident că apar patru cadrane, după cum axele aleargă spre pozitiv şi negativ:
- când nu avem nici un avantaj de pe urma unei acţiuni proprii, în schimb profită alţii, se cheamă că suntem “neajutoraţi”
- când avem un avantaj de pe urma unei decizii personale, dar asta e în detrimentul altora, devenim “răufăcători”
- când acţiunile noastre au efect pozitiv şi pentru noi înşine, şi pentru ceilalţi, înseamnă că suntem “inteligenţi”
- în sfârşit, când ceea ce întreprindem face numai rău – şi nouă, şi altora – suntem de-a dreptul… “imbecili”!
Luaţi aminte, dragii mei, la cele de mai sus. Mass-media, strada, instituţiile, sistemul de educaţie, cel al sănătăţii, imobilul în care locuim, cultura, mijloacele de transport, politica, interiorul şi exteriorul ţării… şi orice altceva dorim să punem sub microscop adăposteşte un număr subestimat de imbecili!
Aşadar, nu numai personajele pe care le veţi crea de-acum înainte se vor aşeza cuminţi într-una din cele patru zone, ci chiar voi înşivă, vajnicii creatori! Ca să nu mai vorbim de lectori şi comentatori!:)
Să fim, dar, inteligenţi! Să-l contrazicem pe Carlo M. Cipolla! :)
http://angeladina.wordpress.com
Mă, ia stai așa!
Eseul ne arată mai întâi harta Europei, după care ne spune că țara în care vom fi repartizați se numără printre cele de pe hartă, cum ar veni.
Elementar, dr. Watson! :)
Eseul, ca și recenzia, ar trebui să transmită și opiniile personale ale celui ce scrie recenzia. În lipsa lor, recenzia nu își va putea îndeplini scopul, căci sinopsisul sau rezumatul dumneavoastră conține o tautologie, un adevăr destul de nesemnificativ, banal.
Cu părere de rău, mă văd obligat să trimit textul la Atelier. Nu este suficient de dezvoltat pentru a-l putea considera eseu; pare mai degrabă o continuare a comentariului de la textul „Declaraţia lui Gianni Abruzzino”.
Nu mă supăr nicicum, e dreptul dvs.! :)
Totuşi, care e legătura cu comentariul vesel adresat domnului Pavel Nedelcu vis-à-vis de textul pomenit? Luminaţi-mă, altfel gestul de a repudia pseudoeseul pare o vendetta! Sau acţionează legile statisticii?! Pe vremea d-nului Recheşan, eram abonată la Atelier!:)
Aruncaţi totuşi un ochi pe cărticica respectivă, merită! În general, simţurile oamenilor s-au atrofiat, câteodată sunt mai eficace truismele…
Atenţie, nu vorbesc de dvs., oameni buni, prea luaţi totul personal! E păcat să vă tulburaţi singuri la ore atât de înaintate…
A nu se înțelege (interpreta) greșit. Nu este un drept să alegi textele care trec sau nu la Atelier, care sunt recomandate sau nu. Este o responsabilitate, iar deciziile se iau după ce editorii se consultă între ei (specific asta pentru a înlătura orice bănuială de subiectivism).
Am spus „pare” deoarece chiar pare (nu am folosit categoricul „este”) scris pe același ton ușor ironic. (Expresia „Aşadar, nu numai personajele pe care le veţi crea de-acum înainte se vor aşeza cuminţi într-una din cele patru zone, ci chiar voi înşivă, vajnicii creatori! Ca să nu mai vorbim de lectori şi comentatori!” ajută la crearea aceleiași idei.) Suntem cu toții oameni inteligenți și înțelegem anumite subtilități (chiar și când sunt create fără intenție? – caz în care mă simt la fel de dator să-mi prezint scuzele).
Nu este vorba de nicio vendetta la mijloc sau alte intrigi de genul ăsta :)
Textul nu este nici recenzie, nici eseu. Nu sint vreun expert, dar stiu in mare care sint cerintele unui eseu, ca unul care are in biblioteca cartea asta (de referinta) http://www.goodreads.com/book/show/1869245.One_Hundred_Great_Essays
Am o pasiune pt eseuri, am citit majoritatea eseurilor lui Asimov, cele satirice ale lui Umberto Eco, Paler, si altii..
Ar fi fost ok daca il postati in Forum, ca eseu nu functioneaza iar sectiune de pseudorecenzii nu exista!
Dar e amuzant pe alocuri :)
Asa este, aveti dreptate, trebuie sa incercam sa raminem pozitivi. Cind altii nu sint, trebuie sa incercam sa nu ne afecteze atitudinea lor.
Spor la scris in continuare.
Bună seara, Domnule Bălan, prin pseudorecenzie doream să fac un simplu anunţ despre carte într-o manieră personală, nicidecum să creez un eseu. Din păcate, lista de categorii din meniul utilizatorului nu mi-a oferit o alegere mai bună. Da, aveţi dreptate în privinţa Forumului, nu m-am gândit la varianta asta, neavând obişnuinţa postării acolo.
Iată ce numesc eu o intervenţie mediatoare inteligentă: aţi dibuit cauza problemei (categoria Eseu nu era potrivită pentru text) şi aţi oferit soluţia (postare pe Forum), nu v-aţi limitat la corectarea efectului neconformităţii!
Mulţumesc pentru că mi-aţi înţeles corect mesajul. :)