Bârboră Beatrice (din opisul primarilor veleșteni)

Se dedică prietenuluiu Edi Calotă

BÂRBORĂ BEATRICE, țesătoare la Moldova Tricotaje. A ajuns primăriță de foarte tânără, după ce, fiind ajutoare de băgătoare de seamă pe la sindicatele intreprinderii, s-a culcat cu un șir de tovarăși de prin birouașe și birouri mai înalte (s-a aflat de la unii veleșteni, care lucrau la Moldova Tricotaje). Ascensiunea ei se explică și printr-un ordin al Ceaușeascăi (tovarășul ei de viață era bolnav, gângav și brusc îmbătrânit), care a umplut țara de primărițe venite din pepiniera „Ștefan Gheorghiu”. Era o remanență a propagandei anilor ’50 despre omul simplu (strungarul, confecționera, macaragița), care își înalță mai repede decât alții nivelul politic, devenind un soldat neînfricat al Revoluției. În capul Ceaușeascăi și al altora din conducerea de Partid intrase adânc acest pseudo-model. Astfel că s-a ajuns ca destule ipochimene tinere și fudule, multe rele de muscă, să execute nemilos politica Partidului, în epoca decrepitudinii ceaușiste, în disprețul țăranilor și al intelectualilor satelor.
Era cepeleagă și cu o privire cerească. Vorbea puțin tărăgănat, fapt care-i accentua senzualitatea indolentă (dacă nu cumva alăturarea asta de cuvinte nu este cam pleonastică). Se lăsa condusă de secretarul Primăriei, care o frigea până și pe biroul primarial, resimțind deliciul pavoazării cu  tricolor. Habar nu avea de treburile Primăriei. Semna actele cu doi de B mari, unduioși și gata! Ca Brigitte Bardot. E drept, își însușise limba de lemn a epocii pe care o turuia pe la ședințe. De fapt asta făceau pe atunci cam toți, doar că limba ei de lemn era și mai calpă, și mai stearpă; vorbea gura fără ea. Încolo se plimba cu șareta, mergea prin livezi, prin pădure la Cosoaia, mânca miere de albine din floare de salcâm și ciuperci marinate la nea Grigore pădurarul. „Si frumos îi asi la mata!” se entuziasma cu lacrimi cepeleaga. Mi-o inchipui pe Brigitte Bardot în celebrul costum  de baie dintr-o nu mai puțin celebra poză a anilor ’80 în care diva își prefira lungile șiruri de perle, parafrazând o zicală milenară „toate drumurile duc aici”. BB, stând pe-o laiță la moș Grigore, în colț, o mașină de spălat Albalux 4 cu muchiile ruginite . Pe dușumea un mâţ bicolor care se scarpinaă cu mieunături enervate de purici hiperactivi și, pe perete, peren evocatoarea Răpire din Serai. „Si frumos îi aici la mata!”

Însă n-a stat mult în funcție, fiindcă a venit Decembrie ’89. Unul Tărăbuță, care se ocupa cu distribuirea buteliilor în sat, și altul Vasilescu, profesor de sport, au făcut revoluția la Velești. Au urcat la Primărie cu câțiva elevi fluturând steaguri și bărăbănind tobițele luate de la organizația de pionieri. În drum s-au atașat grupuscului și câțiva bețivani de la bufetul local. Tărăbuță i-a luat cheile Bârboroaicei, i-a tras câteva șuturi în fund și i-a zis: „Știi bancul cu dealul?” „Nu”, zice icnind de plâns Beatrice. „Valea!”. După aceea Tărăbuță s-a autointitulat primar. Azi Beatrice Bârboră e șefă de birou la o firmă de export-import și „bucățica” patronului. Are aproape 60 de ani și aceeași privire cerească.

Radu Părpăuță

Radu Părpăuță (1955-2024) a absolvit Facultatea de Rusă-Română a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; a beneficiat de o bursă a Fundaţiei Soros. A fost, pe rînd, profesor de ţară, bibliotecar, documentarist, ghid turistic, traducător, ziarist. Din 1990, a scris la mai multe ziare şi reviste; a fost redactor, redactor-şef adjunct şi redactor-şef al revistei Timpul. A tradus din limba rusă peste 50 de volume de istorie, filosofie, religie şi literatură, publicate la edituri de prestigiu, dintre care amintim: Antihrist (studii), Povestire despre Antihrist de Vladimir Soloviov, Iisus Necunoscut de Dmitri Merejkovski, Spărgătorul de gheaţă (volum urmat de alte şapte de acelaşi autor) de Victor Suvorov, Filosofia lui Dostoievski şi Sensul istoriei de Nikolai Berdiaev, Drumul de Vasili Grossman. Este antologat în volumul oZone friendly (2002), precum şi în alte culegeri şi antologii. A publicat volumele de proză Învierea muţilor (2005; carte triplu premiată), Giardinieri. Povestiri vechi şi nouă (2012), Rămas-bun (2018), volumul de eseuri Creanga prin Creangă (2015) şi romanele Povestea Rădăcineştilor (2015) şi Moartea vine pe Bahlui (2018).