Sârbu Petre și Sandu Adam (din opisul primarilor veleșteni)

SÂRBU PETRE, mecanic de locomotivă. Oamenii au simțit de la început că are inimă bună. De la gazdă și până la Primărie avea de mers o sută de metri și de fiecare dată se oprea pe drum de șase-șapte ori să vorbească cu diverși veleșteni de una, de alta. Avea un obicei Sârbu. Îi plăcea să glumească, rostind cuvintele cu silabele inversate. De pildă, zicea „Lutsa!” nu „Salut!”, „Ce mai cifa?”, adică „Ce mai faci?” sau „Nebi” în loc de „Bine”. Ridica pălăria din cap când întâlnea femei pe drum, de se împiedicau de bolovani femeile de uimire. Până atunci nici un primar din ăsta pus de comuniști nu scotea pălăria din cap în fața femeilor. Sârbu urca copiii pe batoză, scotea din buzunare și le dădea niște bomboane năclăite și pline de fire de tutun. Îi plăceau tare mult copiii. Cică acasă avea vreo șapte. La strânsul cotelor era îngăduitor, îi păsuia pe oameni. Din cauza asta n-a stat mult primar. L-au schimbat că era prea moale și „pactizează cu chiaburii și mijlocașii greșit orientați politic”. L-au acuzat că a anunțat de cu seară pe boierul Osoianu că a doua zi dimineață urma să fie arestat, iar acesta a fugit. Însă nu au avut dovezi. A fost totuși chemat la Securitate, anchetat, numai el știe ce-a tras. După aceea Sârbu s-a întors la meseria lui. Și atunci când câte-un veleștean îl vedea la Depou cocoțat pe cămiloiul lui duduind, îi striga: „Ce mai cifa, nea Petrică?” „Nebi, mă, nebi”, zîmbea el cu toată fața mânjită de unsoare.

SANDU ADAM, vatman de tramvai. Făcuse un accident cu omor din culpă (era beat criță), dar prinsese momentul și se înscrisese în partid. Așa a scăpat, ba, mai mult, fiind bun de gură, l-au trimis primar la Velești. Nu-i plăcea să stea în Primărie, mergea toată ziua la parchetul forestier, la recoltat, la semănat, se mai ducea la câte unul să bea un păhărel și pleca a doua zi dimineață. Veneau oamenii care aveau hârtii de semnat tocmai pe câmp la el. Primarul le lua hârtia și zicea: „Întoarce-te cu spatele!” Omul rămânea cu gura căscată. „Întoarce-te cu spatele, ‘tu-ți morții mă-ti!” Omul se întorcea galben ca ceara, primarul îi așeza hârtia pe spate, o semna cu un creion chimic bont, scotea din buzunar „carabuleasa” cum îi zicea (Sandu Adam era țigan de fel din Ciurea), adică ștampila, pe care o purta mereu la el, și poc! ștampila hârtia. Sandu a făcut o ghețărie – o bortă în pământ tapetată cu cuburi de gheață și acoperită cu stuf. Asta a fost cea mai mare realizare a lui. Aici stăteau la rece vinul colhozului și tovarășul primar. Mergea și pe la școală la adunările pionierești și corecta învățătoarele: nu se spune „cravata roșie”, ci „cravatia roșie”. Apoi i-au dat o „muncă de răspundere” mai importantă, dar și aici trăgea la măsea, prilej cu care înjura diverși tovarăși. Așa că l-au pensionat pe caz de beție, cum s-ar zice.

Radu Părpăuță

Radu Părpăuță (1955-2024) a absolvit Facultatea de Rusă-Română a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; a beneficiat de o bursă a Fundaţiei Soros. A fost, pe rînd, profesor de ţară, bibliotecar, documentarist, ghid turistic, traducător, ziarist. Din 1990, a scris la mai multe ziare şi reviste; a fost redactor, redactor-şef adjunct şi redactor-şef al revistei Timpul. A tradus din limba rusă peste 50 de volume de istorie, filosofie, religie şi literatură, publicate la edituri de prestigiu, dintre care amintim: Antihrist (studii), Povestire despre Antihrist de Vladimir Soloviov, Iisus Necunoscut de Dmitri Merejkovski, Spărgătorul de gheaţă (volum urmat de alte şapte de acelaşi autor) de Victor Suvorov, Filosofia lui Dostoievski şi Sensul istoriei de Nikolai Berdiaev, Drumul de Vasili Grossman. Este antologat în volumul oZone friendly (2002), precum şi în alte culegeri şi antologii. A publicat volumele de proză Învierea muţilor (2005; carte triplu premiată), Giardinieri. Povestiri vechi şi nouă (2012), Rămas-bun (2018), volumul de eseuri Creanga prin Creangă (2015) şi romanele Povestea Rădăcineştilor (2015) şi Moartea vine pe Bahlui (2018).