Toderică

Într-o bună zi de toamnă târzie merg la școala de centru să-mi iau salariul și mă întâlnesc cu Toderică, șeful de la UTC. Sare și mă îmbrățișează cu multă efuziune. Obținusem post de curând în satul natal, așa că nu-l cunoșteam bine pe Toderică. Era mai mic ca mine cu vreo patru ani, iar eu lipsisem mai mulți ani din sat.
-Băi, Radule, îmi zice Toderică, nu mai cunoști lumea, ce dracu’! Stai ca un pustnic, nu te vezi cu băieții, cu fetele.
-Nu prea am timp, zic într-o doară.
-Pentru prieteni trebuie să-ți faci timp, băi, Radule! Uite vină la o ședință de UTC. Băieții te apreciază, ești un exemplu pentru noi, cei mai tineri. Ai publicat și la ziar…
Ezitam în continuare, dar știam în același timp că nu prea e bine să te pui de-a curmezișul când vine vorba de „activități” din astea.
-Hai, hai, dă-te cu lumea, n-ai ce face, îmi zice Toderică și-mi comunică data și ora ședinței UTC viitoare.
M-am luat cu Mihăilă, profesorul de geogravarză, așa zicea el, și m-am dus în ziua cu pricina, la ora 5, la școala veche, unde era programată ședința. Trecuse de ora fixată, dar nu am găsit decât pe femeia de serviciu, tanti Rusanda, care făcea focul în sala de clasă pregătită pentru ședință, și vreo două eleve de-a opta, proaspete uteciste, cărora Toderică le spusese să rămână după ore la școală. Fetele nu știau de ce. După vreun sfert de oră Toderică apare cu câțiva băieți speriați aduși direct de la sectorul zootehnic al CAP-ului – tocmai terminaseră lucrul. Purtau salopete și cizme de cauciuc cu tureatca răsfrântă. Între timp mai apăruseră câțiva tineri profesori, care erau încă uteciști. Ca și mine.
Pe urmă Toderică trece în fugă, cu salturi de lăcustă, la crâșma de peste drum. Se aflau acolo afară niște băieți. Îi văzusem când venisem. Erau antrenați într-o activitate-concurs cu mare priză la tineretul masculin din localitate: concursul „Care urinează la cea mai mare distanță”. Mă gândeam chiar să-i propun lui Toderică să se confecționeze pe plan local niște hârdaie pentru colectat urina. Aceasta se poate utiliza cu succes în agricultură, ca îngrășământ, ținând cont de faptul că, în urma halbelor consumate, respectivul lichid avea conținut ridicat de gluten, săruri minerale, malț și hormoni feminini. E de mirare la cât de bună poate fi pișoalca de bere!
Începe ședința. Se alege prezidiul, printre cei aleși fiind și eu, la propunerea lui Toderică. Mai întâi este invitată tovarășa Băiețică, profesoară de istorie, să facă o scurtă informare politică. Voinică, șoldoasă, mustețoasă și cu glas de sirenă… de locomotivă, tovarășa Băiețică prezintă bilanțul ultimei vizite a Tovarășului Ceaușescu într-o țară din Africa. Nu mai țin minte ce țară era, una care începea cu „Z”. Zambia? Zair? Zanzibar? A, da, mi-am amintit. Era vorba de Algeria. Sunt subliniate (cu pixul) ideile care se degajă dintr-o cuvântare a Tovarășului ținută în fața adunării unor șefi de trib berberi.
-Berberi, adică bărbieri, deci barbologie pe uscat, îmi șoptește Mihăilă, ales și el în prezidiu, și face semnul bărbieritului pe la obraz. Îmi pitesc obrazul după niște coli de hârtie, fiindcă nu cadra cu seriozitatea posacă a celor din prezidiu.
După ce Băiețică termină și se așează în mijlocul fetelor din sală, Toderică începe să citească un raport privind activitatea organizației pe ultimul trimestru, semestru sau ultimul an, nu mai rețin. Soba s-a încălzit, în sală e deja cald, iar participanții concursului de la cârciumă încep să picotească. O vagă miroznă de bălegar se insinuează în sală. Pe măsură ce soba se încălzea duhoarea devea tot mai persistentă. Rămânea un mister de unde venea. De la crăpăturile din cahle, care fuseseră muruite de tanti Rusanda cu lut amestecat cu balegă de cal? Sau de la cizmele în proces de dezghețare ale celor de la sectorul zootehnic?
Raportul era amplu și conținea destule citate lungi din opera Tovarășului, în care se vorbește de dăinuirea noastră pe aceste meleaguri, de producătorii de bunuri materiale, care luptă și dă-i, și dă-i și luptă cu asupritorii îmbuibați, dar, fir-ar al dracului, exploatarea flămânzilor producători de bunuri materiale a continuat și s-a tot intensificat de la Burebista încoace; și uite așa, din rău în mai rău lupta de clasă s-a tot ascuțit până ce s-a făcut brici, numai că a venit socialismul, care… ne va aduce paradisul din comuna primitivă, când ne vom urca din nou cu ceata în copaci și vom culege plus-valoarea sau așa ceva. Cam asta era ideea.
Pe urmă se trece la activitatea organizației. Urechile se ciulesc, ochii bleojdiți ai consumatorilor de bere se cască. Toderică citește realizările în domeniul politico-ideologic și cine s-au evidențiat: Cutare, Cutare și Cutare. Apoi sunt prezentate unele carențe, neajunsuri și deficiențe în activitatea politico-ideologică:
-Exemple negative: tovarășul Părpăuță Radu, citește răspicat Toderică.
Rămân înlemnit. Cei din prezidiu se uitau în pod, în podea, la încrengătura de crăpături a sobei de teracotă, numai la mine nu. Toderică continuă cu prezentarea activității de strângere a deșeurilor. S-au strâns atâtea sticle, atâtea kilograme de deșeuri din hârtie, iar evidențierea activității de strângere a fructelor de pădure încă nu se poate face, fiindcă e în plină desfășurare.
-Suntem în toiul campaniei, tovarăși, spune pe un ton glumeț Toderică, însă cei din sală sunt destul de apatici.
Apoi Toderică evidențiază pe Cutare, Cutare și Cutare, iar la exemple negative:
-Exemple negative: tovarășul Părpăuță Radu, citește mirat Toderică, parcă nevenindu-i să creadă.
La activitățile cultural-educative, ne citește Toderică, realizările sunt cu adevărat notabile. A fost reușită în mod special serbarea intitulată „Stejarul din Scornicești”. S-au evidențiat în mod deosebit tinerele tovarășe profesoare Cutare și Cutare („și ce păcat că de la anul, din cauza vârstei, nu vor mai fi în rândurile noastre, ale uteciștilor!”), apoi tovarășii Cutare, Cutare și Cutare. Urmau exemplele negative, iar eu îmi așteptam rândul ca Brâncoveanul satârul:
-N-avem decât un exemplu negativ, dă din cap cu regret tovarășul Toderică. Din păcate tot tovarășul Părpăuță Radu.
Nu știu unde s-ar fi ajuns cu critica josniciei mele retrograde, căci Toderică a trebuit să se oprească din citirea raportului său. În ușă a apărut tovarășa Bârlea, secretara de partid a comunei, iar Toderică s-a repezit înspre ea cu salturi lăcustești. Tovarășa Bârlea îl aștepta demnă, cu nasul demn, vinețiu, plin de puncte negre ca o perniță de ace, cu cocul demn, șoriciu.
O știam destul de bine. Era de o stupiditate exemplară, ca să zic mai pe ocolite, adică era slăvit de proastă. Avea comportamentul tipic de tovarășă cu coc, devotată, energică, care conspecta întotdeauna cu minuție cuvântările Tovarășului „de o excepțională valoare teoretică și practică”, care se entuziasma sincer la felul cum „ne-am prezentat” la ultima fază interjudețeană a „Cântării României” sau la „Antena vă aparține”, care „bifa” toate acțiunile organizate, toate plenarele, toate ședințele, drumețiile tovărășești, etc. Era profesoară de limba română la bază și a povestit la un moment dat în cancelarie foștilor colegi cum a învățat ea matematică cu domnul Boroboață. Deborda de entuziasm, relatând vajnicele metode pedagogice de odinioară, când bunul domn Boroboață o dădea cu capul de tablă. Și atunci am avut o revelație asupra capacităților ei intelectuale, am priceput adică de unde i se trage.
Iar când s-a măritat, abia la 45 de ani, tot cu un activist, tovarășul Ștefuriuc, se poate spune că a tunat și i-a adunat. S-au potrivit ca tusea și cu junghiul sau ca hadaragul pe pârpâriță, cum se zice la mine în sat (dacă nu știți ce înseamnă, am să vă explic altă dată). Ștefuriuc ăsta dădea niște ordine, că i se dusese vestea dincolo de fruntariile județului. Fiindcă primăvara șoseaua se inunda în urma topirii zăpezii, a ordonat ca zăpada să fie cărată pe deal. Toată iarna au cărat căruțașii zăpada pe vârful dealurilor. Bineînțeles, primăvara zăpada s-a topit și apa a luat-o la vale, că apa îndeobște obișnuiește să curgă la vale, așa că acuma nu se putea merge pe șosea decât cu TAB-ul, transportor amfibiu blindat – o mândrie a tehnicii militare românești, care chiar în perioada aceea a fost lansat… la apă. Am mers și eu cu acest TAB, iar ofițerul de pe blindat mi-a spus că a fost coleg de școală cu tovarășul Ștefuriuc și că ambii au făcut matematica cu bunul domn Boroboață. Aaa, m-am iluminat! Și tovarășul Ștefuriuc a fost dat cu capul de tablă.
Dar să ne întoarcem la ședința unde eram pe cale să ajung dușmanul poporului. Toderică o conduce în față pe tovarășa Bârlea și o roagă să ia loc în prezidiu, să ne împărtășească din experiența domniei sale. Când mă vede, tovarășa Bârlea excalamă:
-Aaa! Tovarășul Părpăuță! Bine ați venit în rândurile noastre. E bine să cunoașteți probleme noastre, frământările noastre, e bine să vă dați cu lumea. Să nu mai fiți mereu vai! un exemplu negativ.

Radu Părpăuță

Radu Părpăuță (1955-2024) a absolvit Facultatea de Rusă-Română a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; a beneficiat de o bursă a Fundaţiei Soros. A fost, pe rînd, profesor de ţară, bibliotecar, documentarist, ghid turistic, traducător, ziarist. Din 1990, a scris la mai multe ziare şi reviste; a fost redactor, redactor-şef adjunct şi redactor-şef al revistei Timpul. A tradus din limba rusă peste 50 de volume de istorie, filosofie, religie şi literatură, publicate la edituri de prestigiu, dintre care amintim: Antihrist (studii), Povestire despre Antihrist de Vladimir Soloviov, Iisus Necunoscut de Dmitri Merejkovski, Spărgătorul de gheaţă (volum urmat de alte şapte de acelaşi autor) de Victor Suvorov, Filosofia lui Dostoievski şi Sensul istoriei de Nikolai Berdiaev, Drumul de Vasili Grossman. Este antologat în volumul oZone friendly (2002), precum şi în alte culegeri şi antologii. A publicat volumele de proză Învierea muţilor (2005; carte triplu premiată), Giardinieri. Povestiri vechi şi nouă (2012), Rămas-bun (2018), volumul de eseuri Creanga prin Creangă (2015) şi romanele Povestea Rădăcineştilor (2015) şi Moartea vine pe Bahlui (2018).