Adda călătorește

Aştept momentul ăsta de-atât amar de vremi.

Pricep că nu îţi place să vin la Otopeni
Şi plin de nerăbdare, privind mereu la ceas,
O să te-aştept în faţă la Athenée Palace
Cu mâinile la spate, ca un elev cuminte.
Tu o să-mi ieşi cu gesturi molatice-nainte
Şi-o să-ţi sărut obrajii precum un licean.
Apoi te voi conduce acasă la Aman
Vorbindu-ţi pe tot drumul încet despre pictură.
S-ar cuveni să mergem acolo în trăsură,
Tu-n crinolină albă, păşind uşor buimac,
Iar eu să mătur strada cu coada de la frac,
Precum un june dichter de-acum un veac jumate,
Văzând că are casa obloanele lăsate,
Vom întreba portarul, zâmbindu-i cam timizi:
,,Domnul Aman e-acasă?’’
,,Ba nu, e la Paris.
E dus de-acum o lună şi nu ştim cât lipseşte.
Acasă-i  numai doamna, dar astăzi nu primeşte.’’
Apoi, când va fi seară, strângându-ţi mâna, tandra,
Păşind uşor, pe vârfuri, vom merge la Bulandra,
Dar cât va ţine piesa, eu o să stau pe bolduri.
Din când în când, cu frică, îţi voi atinge şoldul
Şi o să-mi pară bine că-i moale şi fierbinte,
Că-i Adda cea de carne, nu Adda de cuvinte,
Iar când vom fi în stradă, confuz şi tulburat,
O să te-ntreb în şoaptă ce piesă s-a jucat
Şi-o să-ţi privesc cu jale eşarfa albăstrie.
Cum să te chem la mine? Acolo-i sărăcie.