Agenția de voiaj

Clac, clac, clac, angajata de la agenție bătea butoanele tastaturii cu o virtuozitate de măcelar.
Stăteam pe marginea scaunului încercînd să ițesc o privire pe monitorul misterios.
-Poa’ să fie și mai tîrziu?…
-Pardon?! ce mai tîrziu?…
-Păi mai tîrziu decît vreți dumneavostră să plecați, răspunse femeia vădit indiferentă rumegînd o gumă roz.
-Este vreo diferență?…
-Ce diferență?…
-De exemplu, de preț…
-Păi mai tîrziu da, mai devreme, nu!
-Adică?… – simțeam că în curînd îmi vor sări capacele și vroiam să cred că femeia avea probleme personale. Am luat pe furiș o bomboană din borcanul pus pentru clienții nerăbdători foșnind celofanul și zăpăcindu-l între degete, ca răspuns la atacul ei asupra butoanelor.
Ea ridicase ochii mici de porcușor pe deasupra ochelarilor iar eu rămăsesem cu degetele răşchirate așteptînd un bombardament de insulte.
Dar ți-ai găsit!…puteam să-mi îndes buzunarele cu toate bomboanele și cu borcanul pe deasupra că tot indiferentă ar fi rămas!
-Adiiică, spuse lungind vocalele cu privirea iar pe monitor, mai tîrziu e mai scump din cauza vacanțelor; luase un creion în mînă și-și ciocănea cu el dinții, producînd un zgomot de-mi venea să i-l bag pe gît.
Nu că aș fi certăreață, dar cunoașteți situații cu persoane care-ți trezesc toate instinctele rele, indolența fiind un motiv foarte serios să devii violent.
Încercînd să mă liniștesc m-am apucat să răsfoiesc catalogul ce-l aveam pe genunchi în dorința de a o contrazice.

Ea își ciocănea mai departe dinții plescăind guma de la o falcă la alta, iar eu nu mai aveam mult și plesneam.

Telefonul începuse să sune sărind aproape din furcă și eu de pe scaun.

Vădit dezinteresată ridicase receptorul repetînd ca un papagal lozinca învățată pe de rost ; -Agenția „ Călătorie frumoasă „ la telefon Rodica Murgulean, cu ce vă pot fi de ajutor?
Ați stat vreodată de vorbă la telefon în fața unei persoane străine?
Știți cum este, încerci să fii cît mai discret și moderat, să vorbești cultivat, să dai impresia că ești un om fin și cu maniere, să te simți admirat de cîtă bună creștere ai, dar ți-ai găsit cu Rodica!
Își prinsese receptorul între ureche și umăr de-și făcea fața numai cute, lăsînd creionul maltratat și rozînd cablul telefonului făcîndu-mi conspirativ cu ochiul.
Zîmbeam forțat și pînă să mă dezmeticesc eram deja complice tăcută la convorbirea ei tîmpă. Ba mai mult, m-am trezit netezind în neștire hîrtiuța de bomboană cu un zîmbet la fel de imbecil dînd nătîng din cap a înțelegere.
Colac peste pupăză intrase exact în acel moment un client nou, un bătrîn respectabil care-și scoase respectuos pălăria tușind discret și cerîndu-și scuze pentru întrerupere.
Să nu credeți că Rodica s-a lăsat impresionată de clientul respectabil. I-a făcut nonșalant semn să-și caute un scaun, arătînd cu un deget ca un cîrnat spre receptor și dînd ochii peste cap.
Eu zîmbeam mai departe tot mai tont netezindu-mi fusta, trăgîndu-mi umerii drepți și scoțînd pieptul-nainte cu o mutră nevinovată.
Domnul respectabil s-a uitat la Rodica, apoi la mine, s-a balansat de două ori de pe un picior pe altul, privind ceasul de la mînă șI ciocănind cu degetul pe sticlă mi-a șoptit în drum spre ușă că vine altă dată. Mă gîndeam să-l sfătuiesc să nu mai încerce o revenire dar pălăria lui sălta deja grăbită de-a lungul vitrinei dispărînd după colț. Mă uitam la Rodica, ea tocmai scarpinându-se nepăsătoare cu unghiile lungi pe burtă şi-mi venea să-i fac cablul telefonului cravată. Am smuls geanta de sub scaun și am întins-o pe ușă lăsînd catalogul răvășit și părăsit pe covor.

M-am jurat!; în vara asta nu mai plec nicăieri, nu mă interesează nici cît negrul sub unghie insulele Canare iar deșertul Saharei o să se descurce și fără mine.

Am luat-o spre casă hotărîtă să-mi petrec vacanța pe balcon și scoțînd un pachețel de gumă mă îndepărtam ușurată rumegînd o gumă roz…

Magdalena Chirilov

Sunt născută în România la București și trăiesc de 48 de ani în Germania la Berlin. Faptul că nu aveam și nu am ocazia să vorbesc limba română, m-a determinat să scriu și în felul acesta să-mi țin trează legăturile cu limba noastră atît de frumoasă. Am început cu proză, trecînd la poezii și întorcîndu-mă la proză. Lucrez pe lîngă altele și în ceramică iar cînd această ocupație mă obosește, pictez. Încerc pe cît posibil să întrețin relații virtuale cu persoane din țară, nu întotdeauna din păcate cu succes. În rest, nimic deosebit despre persoana mea. Da, am o nepoțică dulce care este sufletul meu.