Asociatul

Nu l-ai mai văzut deloc de când ai plecat, nu? Acum cât? Opt ani? Nouă? Nu, nu mai e Bilă ăla de pe vremea când lucram noi doi la Moșoiu. Cred că nu-l știai nici atunci prea bine, așa-i? Că tu ai apărut târziu, după 2000. Dar eu îl cunoșteam demult, Aline. Ne-a pescuit Moșoiu cam în același timp, la vreo trei ani după Revoluție, când și-a făcut firma. Pe mine m-a luat de milă – inginer de automatizări și calculatoarele lu’ tata-mare. M-a văzut că mor de foame. Pe Bilă l-a luat ca șofer și șofer l-a ținut până la sfârșit.

Producție publicitară, cică. În Romania, nu auzise nici dracul de așa ceva. Dar știa Moșoiu ce știa, securist mai mititel, dar voinicel. Cred că-și făcuse planul dinainte de ‘89. Știi ce mi-a zis odată, când abia mi se născuse aia mică și vorbeam și noi? Că el, prin ‘81–‘82, când fi-su era sugar, avea pamperși, aduși din RFG. Și noi, ăilalți, trăiam ca proștii, nu știam nimic, dacă dădeam de-o sticlă de plastic, o păstram în bibliotecă.

Ia-ți și tu o cafea. Da, e târziu, dar acum poate el să vină. Să vezi că iese treaba, ascultă-mă pe mine. Tu stai liniștit, facem cum zic eu și… Getuțo, adu-mi și mie o cafea că înțepenesc aici! N-am dormit azi-noapte, iar a avut Ioana o criză, am stat după ea, dă-i aia, fă-i aia, hai, că mergem la spital, hai, că nu mergem… Pana mea, știi cum m-am săturat? Doamne ferește, că mă bate Dumnezeu. Da’ zău, frate, nu știi cum e. De trei ani…

Mersi, Getuțo. Da, bă, Aline. Să-l vezi acum pe Bilă. Data trecută, când am discutat fără tine, că erai la Ruse, a venit cu șofer. El, care a fost înainte șofer de i-a ieșit pe nas, să-l fi văzut cum a venit aici cu mașină de la Minister și la volan cu unul negricios, cred că din ăia, de-ai lui, din Plumbuita. Și ce amărât era Bilă pe vremuri! Vai de capul lui, cum umbla cu blugi d-ăia turcești, cu geacă de valutist, cu tricouri pe care le purta trei zile de-l dădea Moșoiu afară să se ducă dracului să se spele. Și Bilă râdea cum făcea el, pe mutește, nu știai dacă e prost sau acum îți arde una.

Dar nu era prost deloc Biluță… Nici nu-i plăcea să-i zici așa, doar pe noi, ăștia vechi, ne lăsa. Tu ai pățit-o cu el pe chestia asta! Bă, Aline, nu te supăra, dar a fost tare faza. Erai și tu de trei zile în firmă, stăteai numai la tine la calculator, nu vorbeai cu noi, țineai ochii în pământ când veneau gagicile de la etaj ba să le printezi oferte, ba să le trimiți un mail, ba că nu le merge Windows-ul…  Și te-ai dus la el cu nu știu ce, te pusese contabila,  domnule Bilă, vă rog să semnați… Și el, domnule Rotaru, nu Bilă, futu-te-n gât de programatist! Bă, nu te supăra, dar chiar ai fost…

Mai știi ce meci a avut cu Moșoiu de la motorină?  Atunci nu prea știam eu care-i treaba, că eram tânăr și prost de să mă dai la televizor, dar acum îmi dau seama ce învârteală de nota zece avea Bilă. Știi cum făcea, nu? Două-trei drumuri pe zi, atât, după care venea, șefu’, îmi trebuie bani să bag motorină în dubă. Dar n-ai băgat, bă, aseară, zicea Moșoiu. Iar Bilă, că e mașina veche, că e aglomerație, că e marfa grea – vraja mării în fața scării. Și ăsta-i dădea. Un milion, un milion jumate. Că n-avea ce să facă. Cine să livreze, cine să aducă materiale, că noi, ceilalți, munceam de muream la routere, la grup, la colantare… Stătea Moșoiu cu sacoșa de bani în birou, că așa era pe vremea aia. Nu ca acum, totul prin bancă, tată, și extrasul de cont la dosar în fiecare lună, semnat de contabil autorizat. Nu, frate, atunci venea clientul să plătească cu sacoșa, după aia te duceai la furnizor tot cu sacoșa. Factură, chitanță? Te-njura lumea. Și Biluță, mereu, șefu’, îmi trebuie bani de motorină, șefu’, solventul a costat mai mult că l-a scumpit Comeximul, șefu’, am dat șpagă că m-a oprit poliția când mă grăbeam să le duc la ăia bannerele. Și băga Moșoiu mâna în sacoșă și-nghițea Bilă milioane în fiecare zi. Până l-a prins Aurel, unul care lucra la ghilotină. L-a văzut odată pe Bilă în oraș, la o benzinărie, cum umplea canistre după canistre, d-alea de zece litri. Doi tipi le-au băgat la ei în portbagaj, după care i-au marcat banul lui Bilă și s-au cărat. Iar el s-a urcat liniștit în duba noastră, care era parcată mai încolo, și și-a văzut de drum. Mamă, ce scandal a fost! Urla Moșoiu că cheamă poliția, că-l bagă la pârnaie, că s-a săturat… Și s-au băgat amândoi în birou, cu ușa închisă, a mai urlat Moșoiu o vreme, nu se mai în țelegea ce, iar Bilă nu s-auzea deloc. Dar nu l-a dat afară.

Da’ cu telefoanele! Cu telefoanele, frate! Începuse nebunia cu mobilele, toți pe cartelă, vorbeai două secunde să nu te taxeze, cine avea abonament, era boier. Și Bilă a prins-o din zbor. Cred că, totuși, nu-i mai mergea să vândă motorină luată din banii lui Moșoiu, că nici ăsta nu era cârpă. S-a băgat Bilă pe telefoane. Ne aducea la toți ce voiam, nu știu de unde dracu le lua. Ce? Furate? Bă, eu nu știu. Furate, nefurate, aducea ce voia curulețul tău. Și mai ieftin. Era showroom, Bilă. Făcea Conexul reclamă la modelul cutare, a doua zi îl vedeai pe Bilă că se dă mare cu el. Ieșea Dialogul cu o superofertă, a doua zi te întreba Bilă dacă nu vrei să ți-l aducă el cu un milion mai ieftin. Păi, unde am văzut noi prima dată telefon cu ecran color? Sau cu radio, cu clapetă, cu cameră de doi mega? Cu net! Unde-am văzut noi iPhone, bă, nene? La Biluță. Și ce fază a fost cu Bilă și Mihaela de la Random… Cum care? Așa-i, că tu nu mai erai la noi, cred că deja aveai și firma, prima, nu? Era-n 2008, tocmai terminase Moșoiu hala cu fonduri UE, aveam și noi acum spațiu cât vrei, depozit, birouri adevărate la etaj… Și era una, Mihaela, venea mereu la noi cu tot felul de lucrări, cataloage, bannere, casete luminoase, ce comenzi aveau ei la agenție. Și l-a văzut pe Bilă cu un iPhone. A, ce tare, super, vreau și eu, adu-mi și mie unul, repede, repede. Și Bilă, că să vedem, că sunt puține, că abia au început să le aducă băieții din Ungaria, că o să fie cam o mie de euro. Așa de mult, nu se poate, hai, mă, Bilă, Biluță, ajută-mă, se ruga Mihaela de el. Și vine Bilă după două zile și zice că i-a făcut rost de unul nou-nouț doar cu nouă sute, dar o mai costă cincizeci decodarea. Asta, superfericită, îi dă banul și se face fata cu telefon. Bă, Aline, și nu trece o săptămână de când avea și ea cel mai tare telefon, că se lansează oficial și la noi, frate, la șase sute douăzeci de euro cu abonament!

Bă, dar noi stăm aici la povești și Bilă întârzie. Când o avea de gând să vină? Geta! Getuțo! Du-te acasă, tată, lasă, că ne descurcăm noi. Hai, că nu mai prinzi metroul. Cine mai e pe acolo? Să pregătească mașina pe două culori, să băgăm la noapte agendele alea, șapte sute de bucăți.

Bă, Aline, bă, Aline… Stai, mă, liniștit. N-ai încredere în mine? Aha, uite că ne-a trimis Ramona actele pe email. Certificat constatator, cazier fiscal, încheierea de la Registru cu tot cu mențiuni… Bun. Pe restul le facem noi, dar întâi să ne zică Bilă ce și cum, să fie exact cum vor ei în proiect.

Bilă a făcut și facultate, Aline. Nu știai? Tot așa, după ce-ai plecat tu. Ne-am trezit cu el că începe să se învoiască într-una. Câte-o zi, câte-o juma’ de zi. Că are o treabă, că nu știu ce… Până la urmă, ne-a zis că e student. La Drept, frate! La o particulară. Azi așa, mâine așa, până într-o zi când ne-a zis Moșoiu că pleacă Bilă, trebuie să angajăm alt șofer. Cred că se și certaseră, cine știe ce măgării mai făcuse ăsta iar. Și unde pleci, bă, Biluță, și pe cât? Tot șofer se ducea, la un profesor de la facultatea aia a lui, unul care era și deputat, trebuia să-l ducă Bilă peste tot, la partid, la Parlament, unde avea ăla treabă. Îți dai seama că Bilă s-a orientat rapid când a intrat printre ăștia.

Și uite că acum s-a gândit la noi, să ne ajute. Stai, bă, ce sari așa? Da, să ne ajute. Cum adică, vorbesc prostii? Da, Aline, poate ne ajută după comanda asta și cu treaba cu TVA-ul… La câtă lume cunoaște el acum… Cât vrei să ne țâțâie curul că vin ăștia și ne rup c-o amendă? Ba ne bagă și la caz penal dacă vor mușchii lor. Hai, stai jos. Hai, bă, stai jos! Chiar mă enervezi. Noi nu facem d-astea. D-astea, ce? Vrei să-ți mai explic o dată?

Alinușule, e o comandă de un mi-li-on de broșuri, mânca-ți-aș! Am mai avut noi vreodată o comandă ca asta? Și uite că Bilă ne-o dă nouă, dacă putem să mergem la un 40, 50 de cenți pe exemplar, cât au ei targetul. Aranjează el la Minister cu caietul de sarcini, cu licitația și cu tot ce trebuie. Și lui nu-i dăm… Bă, e-nchisă ușa aia? Ia închide-o! Nu-i dăm decât 30000, atâta vrea. Iar pe noi, mai mult de cinșpe cenți pe bucată nu ne costă. Dacă le dăm cu cât vor ei, nu cu 50, ca să nu fim țărani, ci cu 40, îți dai seama cât ne iese? Și asta dacă le facem pe bune. Bă! Bă, nu țipa! Da, bă, le facem, n-am zis că nu le facem. Taci odată și fii atent, în pana mea! Ai închis bine ușa? Dacă băgăm hârtie de 135, nu de 150 cum o să scriem în ofertă, ne mai iese ga-ran-tat un cinci la sută numai din diferența de preț. Și nu-și dă seama nici dracul, nu știu ei să pipăie hârtia ca să vadă ce gramaj am pus. Poate ne iese și mai mult, dacă ne țigănim cu prostul de la Mondopaper, hai, frate, uite, comandă de opt tone, bagă discount! După aia, fii atent, fii atent… Trebuie să le livrăm ambalate în pachete de câte 100. Bun. Dar noi punem câte 97, 95, 92… N-o să stea nimeni de la Minister să le numere. Dar și dacă numără cineva un pachet, două – a, scuze, se întâmplă, e de la mașina de ambalare, e veche, luați de aici zece de exemplare în plus. Dar nu le numără nimeni, îți zic eu, că ei o să le trimită de la noi direct în țară, la inspectorate, la prefecturi, la primării, și ăia o să se șteargă la cur cu ele. Deci încă un doi-trei la sută și de-aici. Lui Bilă nu-i spunem nimic, normal. Aline, numai din ciupelile astea ne ies în plus, peste profitul-profit, cel puțin 30000. Exact șpaga lui Bilă. Acum ai înțeles? Alinuș, Alinuș, pupa-te-aș pe corcoduș! Nu sunt eu asociatul tău?

Cred c-a venit, se vede o mașină la poartă. Eu mă duc până la budă. Du-l tu sus, că aici mori, știi că nu suportă fumul de țigară. Vin și eu imediat. Și bă, bă, bă! Bă, Aline! Să nu-i spui Bilă!

Alin Buzoianu

M-am născut în 1973, sunt din Ploiești, am absolvit Universitatea Tehnică de Construcții din București, dar n-am lucrat ca inginer decât un an, după aceea m-am reprofilat pe programare web. Am lucrat o vreme prin câteva edituri, apoi într-o firmă de producție publicitară, iar din 2007 am propria editură, Cartea Copiilor. Am fost dintotdeauna interesat de literatură și cel mai mult îmi doresc să am timp să scriu. Am publicat două proze scurte în revista Iocan și alte câteva texte în Revista de povestiri.