Autor: Andrei Dumitrescu

Am 38 de ani și sunt avocat. Îmi plac poveștile. Am debutat la opt ani cu o carte de buzunar, care s-a tipărit într-un pseudo-tiraj de 100 de exemplare. Am tot scris de atunci. Mi-am cultivat deprinderea și m-am înscris la Atelierul de scriere al lui Marius Chivu și Florin Iaru, apoi la doua ediții din Creative Writing Sundays (organizate de Revista de povestiri), unde mi-au fost publicate povestiri scurte, selectate de Tudor Ganea și Lavinia Bălulescu. Am terminat un alt curs on-line organizat la începutul acestui an de același Florin Iaru. Îmi va apărea o poveste într-un volum colectiv care va fi publicat la Polirom, la începutul anului viitor. Scriu din plăcere și, foarte probabil, voi continua să scriu cât simt că am ceva de spus”.