București NonStop

Data lansării: 12 noiembrie 2015 (România)

Regizor: Dan Chişu

Premii: 9 nominalizări la premiile Gopo

Producător: Dan Chişu

Studio: DaKINO Productions, Stop Film

Distribuție: Gheorghe Ifrim, Cuzin Toma, Ion Besoiu, Alexandru Papadopol, Olimpia Melinte…

Scris și regizat de Dan Chișu, care s-a apucat de regizat doar acum cinci ani, iar de atunci a scos numai titluri bune și foarte bune (ex. Websitestory (2010); Ursul (2011); Și caii sunt verzi pe pereți (2012)), filmul se vrea o frescă a societății contemporane, cu bunele și relele ei, realistă și emoționantă până la lacrimi.

Fără efecte speciale și fără coloană sonoră, ca aproape toate filmele românești din ultimii douăzeci de ani, București NonStop se diferențiază totuși prin profunzimea sa artistică. Același neorealism cu care am fost obișnuiți și care se potrivește atât de bine cu drama societății românești. Viața de stradă și de apartament a Bucureștiului pe timpul nopții este filtrată prin ochii unui vânzător de la un magazin non-stop, Achim (Gheorghe Ifrim), pasionat de muzica rock.

Achim este ”salvarea” celor care, umblând noaptea, au nevoie de ajutor. Sau, pur și simplu, un om cu care poți sta de vorbă dacă te plictisești. Cel care te servește, cu depersonalizarea specifică vânzătorilor din chioșcuri. Însă, în același timp, trăsături psihologice reies din dialogurile pe care le poartă cu ai săi clienți. Pentru că pe el se concetrează camera de multe ori, fiecare gest și replică a sa au fost gândite pentru a pune în lumină anumite particularități ale caracterului său.

Patru povești paralele, deci, care au drept numitor comun nevoia de Achim. De la vânătorii de despăgubiri (sau asigurări) auto care au rămas fără baterie la hârbul de dacie, până la tânărul de etnie romă care (coincidență?) a rămas fără baterie la telefon însă dorește neapărat să-și sune prietena. Acești oameni obișnuiți par a se afla cu toții în situații neobișnuite, toți în afară de Achim. Pentru el, aceasta pare să fie rutina de toate nopțile: impasibilitatea și neîncrederea sa, severitatea (dar, paradoxal, bunătatea, generozitatea) lui, alcătuiesc portetul unui personaj psihologic mult mai complex decât poate părea la prima vedere.

Ion Besoiu, cine și-l mai amintește? Are 85 de ani și, în acest film, joacă magistral! În comentariile de pe net, citesc deseori păreri dintre cele ale generațiilor tinere (și nu numai) și mereu trebuie să văd aceeași replică încărcată de dezgust și negativism. Ea afirmă, aproximativ, că ar trebui să scăpăm de dinozaurii ăștia de actori care ne strică cinematografia și să dăm o șansă actorilor tineri, necunoscuți, să facem filme moderne! Evident că este vorba despre o percepție eronată. În primul rând, actorii bătrâni interpretează roluri de bătrâni și o fac cu o naturalețe și un farmec inegalabil.

Apoi, nu se pot cere filme ca în America într-o Românie atât de diferită ca societate și nivel de trai. S-a văzut cât de artificial poate fi rezultatul unor astfel de experimente (serialul Valea Mută). Nu spun că suntem mai prejos, pentru că, din păcate, a nu fi ca cei din Occident asta înseamnă și astfel este interpretat de opinia publică. Însăși oamenii politici își justifică alegerile cu un, Așa e în Occident, așa trebuie să fie și la noi, dacă vrem să fim o țară civilizată. Nu, nu suntem mai prejos, suntem doar diferiți. A copia nu e o soluție. Ar trebui să apărăm această diversitate și să fim mândri de ea. Ea reprezintă identitatea noastră. Singura modernizare care se cere este cea a educației. Astfel și doar astfel am reuși să apreciem arta din spatele acestor filme românești foarte bune și să punem mai mult preț pe valorile autohtone.

Pavel Nedelcu

Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.

Cărți publicate:

Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri

Este de găsit pe pagina sa de autor.

pavelnedelcusite.wordpress.com/