Când vine vorba de artă şi de cei ce o infăptuiesc, trebuie ştiut că percepția față de viață a acestora diferă semnificativ prin umbra originalității şi pasiunii. Astfel, în cadrul cărții „ Bucuria vieții”, apărută în anul 1990, este surprinsă viața lui Van Gogh, pictor post-impresionist. Trasătura definitorie a romanului este intensitatea pasiunii, a perseverenței, a nebuniei, a trăirilor contradictorii care l-au învăluit pe Van Gogh şi care i-au dictat viața.
Fiind vorba de o biografie, corespondența dintre trăiri şi realitate nu poate fi de o exactitate maximă, căci toate relatările sunt bazate pe scrisorile pe care Van Gogh i le-a trimis fratelui său de-a lungul timpului.
Temele predilecte sunt boala psihică şi arta. Protagonistul, Vincent Van Gogh, este surprins in evoluție, din punct de vedere al talentului său, dar şi a personalității. Personaj complex, este definit de perseverență, căci întreaga viață şi-o construieşte in jurul picturii, a suferinței şi a neîmplinirii.
Însuşi titlul romanului poate fi considerat o ironie la adresa condiției artistului, căci acesta, captiv in nebunia sa, este ancorat in frumusețea creației, cu mențiunea că va fi întotdeauna constrâns de incapabilitatea de a se realiza atât financiar cât şi sufleteşte.
Astfel, este conturată povestea tânărului Van Gogh şi etapele pe care le parcurge de-a lungul vieții. Protagonistul este foarte apropiat de fratele său, Theo, care pe parcurs îi va fi punct de sprijin şi ajutor întemeiat. Relația dintre cei doi frați este de o sinceritate ingenuă, se remarcă prin profunzime şi încredere. Familia Van Gogh era una dintre cele mai cunoscute in vânzarea de opere de artă, suficient de înstărită,în cadrul căreia se punea foarte mult accent pe educația copiilor. Vincent nu a reuşit să facă față ritmului alert al lecțiilor niciodată. De asemenea, nici nu a făcut asta cu prea multă tragere de inimă.
Cartea este alcătuită din numeroasele episoade care au creionat degradarea psihică, dar şi definirea ca artist. Un episod semnificativ pentru protagonist a fost acela când a luat calea preoției, a dorit cu ardoare sa călăuzească oamenii aflați în nevoie, pierduți şi pustii. Dificultatea pe care a întâmpinat-o, de o irone critică, a fost imposibilitatea de a ține un discurs coerent fără pregătire, fără vreo fițuică. Autorul surprinde cu cruzime lumea preoțeasca superficială si răutatea determinată de avariție. Vincent nu este admis, nu trece examenele tocmai din cauză că a insistat ca discursurile sale să fie pregătite, să transmită ceva, în opoziție cu cele ale colegilor săi, care erau spectaculoase, pline de evlavie şi, de asemenea, fără vreun scop sau emoție. Aceasta scenă se regăseşte adesea, din nefericire,în cotidianul nostru,şi suferă un caracter repetabil obsesiv în toate domeniile.
Cu toate acestea, Vincent nu renunță la visul său, şi până la urmă obține permisiunea de a merge într-un sat pentru a ține predici, fără a fi însă preot oficial. Următorii şapte ani din viața lui au un impact spectaculos si definitoriu, căci el va ajunge să trăiască in sărăcie absolută, să se dăruiască cu totul unor oameni pe care abia i-a cunoscut, însă care i se asemănă incredibil. Satul minerilor i se înfățisază inițial drept unei pustietăți îngrozitoare,iar oamenii îi par reci şi monotoni. Evoluția este aceea a lui Vincent, căci satul rămâne tot timpul pe loc, caracterul este unui obiectiv, repetabil. Privit ca un străin, protagonistul întâmpină dificultăți în a câştiga încrederea minerilor, însă prin pasiune, dăruire şi sinceritate reuşeşte se transorme din străinul înfatuat în săteanul miner, care luptă cot la cot cu ei. Degradarea nu întârzie să apară,Vincent se abandonează inconştienței, renunță la toate avuțiile sale, îndura iarna cruntă fără un pat sau lemne pentru foc, donează totul, iar în ultima clipă este salvat de fratele său, Theo. Carismatic, muncitor, de o inteligență sclipitoare, Theo este mereu cu un picior în abisul nebuniei si cu celălalt atent ancorat in ultima fărâmă de realitate.
Definitoriu pentru caracterul lui Vincent este imediata renunțare, după cei şapte ani petrecuți in chin, o dată cu sosirea fratelui său, care reuşeşte să îl determine sa renunțe la tot şi să plece împreună cu el în Paris. Treptat, Vincent se va integra în lumea mondenă, va cocheta cu scriitorii vremurilor acelea, precum Emile Zolà, va fi părintele fondator al grupului de pictori impresionişti, cot la cot cu Gauguin, Lautrec, etc. Mereu schimbător şi niciodată capabil de a nu abandona în ultimul moment tot ce a clădit, Vincent fuge de responsabilități, singurul lucru clar rămând iubirea necondiționată pentru desen. Primele schițe au fost realizate in satul minerilor, unde a reuşit cu dibăcie să surprindă emoțiile locuitorilor. Van Gogh nu s-a făcut remarcat prin tehnică, ci prin capabilitatea de a surprinde emoțiile, şi toata viața a fost criticat aspru din această cauză. Ca orice suflet pierdut, s-a adâncit in vicii, cel mai dăunător fiind alcoolul.
Mereu a fost profund nemulțumit de nenorocul de a avea o poveste de dragoste, idilele sale sfârşindu-se dureros. Atras de oamenii suferinzi, de femeile misterioase, pe care viața le-a pus în situații dificile, Vincent se indrăgosteşte adesea de prostituate, se şi însoara cu una,şi deşi îi oferă viața ideală, femeia este mult prea slabă pentru a scăpa de propriile nesiguranțe şi vicii. Astfel, iubirea din prisma protagonistului este o enigmă susprinsă în concordanță cu durerea.
Nenumăratele pânze ale acestuia nu au fost vândute decât tardiv, fapt ce l-a obligat să se afle în fața unei decizii dificile: renunțarea la artă, ceva ce ar fi nimicit fericirea lui, deşi nu foarte evidentă sau continuarea luptei cu conştiința că financiar va depinde mereu de Theo. Fratele său este uşor influențabil, orbit de iubirea frățească pe care i-o poartă lui Vincent.
Ceea ce mi-a plăcut îndeosebi a fost puterea autorului de a relata toate acestea într-un mod fluent, personal, dinamic. Finalul mult aşteptat este sfâşietor, însă predestinat. Cu fiecare pagină, rătăcirile lui Vincent se adâncesc, devin din ce în ce mai dure.
Excepțional, romanul prezintă cu dibăcie dificultățile vieții de artist, ilustrează cu un subtil extraordinar înflorirea bolii psihice, urmată de degradarea de neoprit, pasiunea şi, în esență, ființa umană captivă în dorința de a se realiza, de a se defini prin artă, prin puterea proprie de exprimare,realizare ce nu poate deveni realitate fără sacrificii.
Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com
Aș adăuga câteva cuvinte despre autor: scriitorul este cunoscut mai ales pentru Agonie și extaz, un roman biografic și acesta (viața lui Michelangelo), carte ecranizată. De altfel, și bucuria vieții a fost ecranizată, în 1965, cu Kirk Douglas în rolul lui Van Gogh.