Cadoul

– A ieșit frumos, spuse bărbatul plimbându-se din cameră în cameră. Îți place?

– Da, zise femeia.

– Silvana a făcut treabă bună. Și zici că toată mobila e numai de la Ikea?

– Așa a zis. Nu ai văzut facturile, că doar le-ai plătit?

– Nu am timp de plătit facturi. Contabila s-a ocupat.

– Mda, tu nu ai timp pentru nimic, cum aș putea să uit…

– Da’ ce ai? întrebă bărbatul, oprindu-se în mijlocul sufrageriei, uitându-se la femeie și mângâindu-i fața cu mâna dreaptă. Femeia privi în jos și nu zise nimic.

– Uite, ce priveliște frumoasă ai de la etajul 5! Se vede toată esplanada, Sala Palatului și biserica Crețulescu, spuse bărbatul privind pe fereastră. Ce frumos ninge! Nu ai niște colinde? Pune colinde.

Femeia se uită pe un raft al bibliotecii de lângă fereastră și alese un CD pe care îl puse în CD player și apăsă pe butonul pe care scria „play”. Muzica se auzi în cameră.

– Mobilă albă, pereți albi și bradul tot alb. Nu am mai văzut. De brad, tot Silvana s-a ocupat?

– Da, îi răspunse femeia.

– Frumos. Hai să desfacem șampania, zise bărbatul, uitându-se discret la ceasul de la mână, după care se așeză cu grijă pe canapeaua albă. Pe măsuța de cafea, era o sticlă de șampanie mică cu două pahare și două tarte cu cremă de vanilie, acoperite pe deasupra cu zmeură. Bărbatul începu să deschidă sticla de șampanie. Se uită în stânga lui, unde erau două corpuri de bibliotecă pline cu cărți, CD-uri, DVD-uri și un casetofon. Multe dintre cărți erau ale femeii, din facultate, câteva romane, reviste glossy, albume de artă și cărți de călătorii.

Femeia se așeză lângă el, pe canapea, având grijă să nu dărâme bradul, plin de globuri.

– Bradul e kitsch. Aș fi preferat un brad adevărat, dar e bine să fim ecologiști. Poate dacă i-am zis că vrei totul pe alb, a crezut că vrei și bradul alb, dar poți să iei niște crenguțe de brad, să miroasă a sărbătoare.

– Nu aveam altă soluție decât să mergem pe alb, e atât de mic, se plânse femeia, în timp ce bărbatul deschise sticla de șampanie.

– Vorbeam de brad, nu de apartament. Hai, că nu e așa mic. Are 55 mp. Ți-au intrat toate lucrurile, nu? Ai mai lăsat ceva la ai tăi? întrebă bărbatul în timp ce turna șampanie în pahare.

– Lucrurile de vară. Nu am avut timp să le sortez. Nu am loc pentru ele aici.

– Poți să le pui în saci de plastic, vidați. Îi bagi sub pat și îi scoți la vară. Toată lumea face așa. Și fetele mele.

Femeia luă paharul de șampanie, întins de bărbat. El îl luă pe cel rămas pe masă și ciocniră, în timp ce el îi căuta privirea.

– Hai, la mulți ani! Să stăpânești sănătoasă!

– La mulți ani! Mersi, spuse femeia. Băură din șampanie și apoi se sărutară. Femeia puse paharul pe masă și începu să mănânce din una dintre prăjituri.

– Și cum a fost zilele astea? Ai fost mai mult la ai tăi și ai venit seara aici?

– Da.

– Ce a gătit maică-ta pentru masa de Crăciun?

– De toate. Ca toată lumea…Vrei să mănânci?

– Ah, nu. Prea multă mâncare zilele astea.

– Te-a îmbuibat nevastă-ta?

– Georgiana, văd că ești supărată, dar nu înțeleg. De ce nu te bucuri? Câte femei au tot ce ai tu la 35 de ani?

– Crezi că îmi trebuie toate astea?

– Hai, nu fi supărată!

– Cum să nu fiu Marcel? E al cincilea Crăciun. În fiecare an, îmi promiți.

– Îmi pare rău că ești supărată. Bărbatul puse paharul pe masă, își îndreptă trupul și o luă pe femeie de mână. Ea se opuse și el își luă paharul de pe masă și începu să bea din șampanie.

– Trebuie  să recunoști că viața ta e mai bună de când ne-am întâlnit, nu?, continuă el. Ți-am renovat cabinetul, ți-am luat aparatură nouă, o mașină. Și acum, apartamentul ăsta cu tot ce e în el, te-ai mutat doar cu hainele și câteva cărți, ca o lady. Ai avut designer pentru apartament. Cine are toate astea în ziua de azi?  În plus, ți-am dat în fiecare an cadou 1000 de euro, și câte un parfum de ziua ta sau câte o bijuterie.

– Aveam un acoperiș deasupra capului, aveam o Dacie și cabinetul mi l-am făcut singură. Greu, dar singură. Am nevoie de un bărbat alături, mai ales acum, în  perioada sărbătorilor. Nu ți-am cerut tot ce mi-ai dat și, dacă stau să mă gândesc, Marcel, e puțin, ce naiba! Ești milionar.

– Draga mea, am cheltuieli pe măsură, crede-mă. Aia mare la vară termină facultatea și vrea să facă master în Anglia. Aia mică termină liceul și dă la arhitectură. Știi cât mă costă meditațiile? Hai, nu mai fi supărată! Nu îmi place să te văd așa.

Bărbatul căută în buzunarul hainei și scoase portofelul. Din el scoase un card.

– Ca în fiecare an, și anul ăsta îți dau bani și știi, puteam să nu o fac pentru că ți-am dăruit apartamentul, dar am zis că poate vrei și tu să îți iei o geantă, o rochie. Uite ai aici un card. 5000 de euro. Ce zici, nu sunt generos? întrebă bărbatul zâmbind.

– Lacrimile mele, suferința mea, dorul meu, singurătatea mea, Marcele. Mi-ai spus că ești în divorț când te-am întâlnit.

– Și eram! Nu te-am mințit, dar nevastă-mea s-a răzgândit. Îți promit, cum am fetele aranjate, fiecare pe drumul ei, voi divorța. Te iubesc! Hai, nu fi tristă azi. E Sfântul Ștefan. Ai vreo prietenă să o feliciți, să te duci la ziua ei?

– Nu am… Deci, nici anul ăsta nu facem Revelionul împreună?

– Doamne, Georgiana! Ce să spun acasă? Pune-te și tu în locul meu. Prin februarie, vreo 4 zile putem să mergem pe undeva, unde vrei tu. Pot să fac toate aranjamentele din ianuarie. Gândește-te unde vrei să mergi. Hai că plec, spuse bărbatul după ce termină paharul de șampanie.

– Aș vrea să văd Florența. Am auzit că e frumos.

– Da, dragă, mergem la Florența, dacă așa vrei tu, așa facem. Nici eu nu am văzut-o. Au fost fetele mele și au venit încântate.

– Bine, am două prietene care pleacă de Revelion, 4 zile. Aș putea să mă duc cu ele, decât să stau singură în casă.

– Să mergi acum cu ele? Păi, nu au bărbați, nu au copii, nu au alte obligații?

– Nu. Se duc să se distreze.

– Bine, dar tu mă ai pe mine.

– Marcel, dacă o să vreau să mă duc, o să mă duc.

– Ce să cauți în Italia? De ce să faci cheltuieli aiurea? Mergem în februarie. Nu mai poți să aștepți? Florența e tot acolo, o să ne aștepte.

– Nu asta e ideea. Mă simt mizerabil și trebuie să ies din starea asta. Iar tu nu știi niciodată cum o să-ți fie programul. Știi bine că anul ăsta am planificat să vedem Praga în februarie și am ajuns de-abia în vară, așa că mai bine plec acum, am timp, am bani, am cu cine.

– De unde au apărut fetele astea, că nu te-am mai auzit să ai prietene?

– Sunt surori. Pacientele mele. Și am de gând să mă duc, de ce să stau la ai mei singură și să-mi plâng de milă. Ei oricum se culcă pe la ora 1 de Revelion, plus că se simt și ei mai bine să mă știe plecată la distracție.

– Nu cred că mai găsiți bilete sau, dacă or mai fi, cred că sunt scumpe.

– Sunt oferte pentru Revelion, găsim noi ceva.

– Chiar vrei să pleci?

– Nu vreau, dar sunt nevoită. Dacă am face Revelionul împreună nu aș pleca, dar așa…

– Hai, Georgiana! Îmi faci mie în ciudă?

– Nu îți fac în ciudă. Toată lumea petrece de Revelion. Chiar și tu! Câți invitați o să aveți la masă?

– Ah, habar nu am!

– Da, dar o să ai.

– O să fie o cină. Atât.

– Cină-cină, dar vorbiți, povestiți, vă simțiți bine. Am nevoie să fac și eu asta cu prietenele mele.

– Bine, cum vrei, spuse bărbatul. Puse cardul pe masă. O îmbrățișă pe femeie, după care ieși pe ușă.

*

– Suntem tari, Galleria dell’Accademia și Uffizi într-o singură zi, spuse Ina.

– Cum puteau să arate tablourile lui Botticelli! Mi-au plăcut cel mai mult, spuse Crina.

– Fetelor, mi-e foame de mor. Unde mâncăm? întrebă Georgiana.

– Știu o pizzerie pe aici, pe o străduță. Ce ziceți, mâncăm câte o pizza, că nu mai avem când și m-am săturat de paste și fructe de mare?

– Da, o pizza ar fi grozavă, spuse Georgiana.

Fetele merseră la o pizzerie aproape de Piazza della Repubblica, pe care o traversară grăbite. Un chelner le indică o masă de patru persoane. Restaurantul era plin pe jumătate. Comandară vin roșu, apă plată și câte o pizza.

Din partea casei, chelnerul le aduse pe o farfurie tartine din pâine neagră, prăjită, unsă cu pastă de măsline. Fetele chicotiră bucuroase. Mâncară tartinele, ciocniră paharele și băură din vin.

– Ce bine că e cald în pizzeria asta, spuse Georgiana celorlalte două fete, privind cuptorul unde brutarul se agita cu o paletă mare din lemn. Introducea și scotea pizze din cuptor cu dexteritate. Nu mă gândeam să fie așa frig, adăugă Georgiana.

– Ți-ai luat haine subțiri, Georgiana, spuse Crina, de asta îți este frig.

– Da, nu știu ce a fost în capul meu. Nu m-am uitat pe prognoză. Am zis că e Italia, nu poate fi așa frig ca la noi.

– Uite că se întâmplă și la ei. Două grade. Oricum, la noi au fost azi -5, așa că tot mai bine e aici. O să fie și mai bine, 10 C, dar de-abia după ce plecăm noi, spuse Ina.

– Deci am văzut tot ce am avut în plan în două zile, spuse Crina.

– Mâine putem să dormim mai mult. Oricum, nu pierdem nimic, pentru că toată lumea o să doarmă, apoi luăm micul dejun pe undeva, după care program de voie. Poimâine o să ne trezim devreme ca să prindem avionul, spuse Ina.

– Doamne, ce mi-a plăcut la Uffizi!, exclamă Crina.

– Și David nu ți-a plăcut?, o întrebă Ina.

– Ba da!, spuse Crina.

– Mie David mi-a plăcut cel mai mult, spuse Ina. Ce ți-a plăcut cel mai mult Georgiana?

– Sincer, totul mi-a plăcut. Și magazinul ăla de blănuri pe care l-am văzut ieri când am ajuns, spuse Georgiana, și începu să râdă.

Celelalte două fete începură și ele să chicotească.

– Mă refeream la artă, spuse Ina.

– Știu, știu, Crina, îi răspunse Georgiana. Mi-au plăcut toate. Tot ce am văzut. Și Domul e superb. Orașul e frumos. Îmi pare bine că am venit cu voi, fetelor, m-ați făcut să mă simt bine.

Chelnerul le aduse mâncarea. Fetele mâncară în liniște. La final, chelnerul le aduse limoncello din partea casei.

– Limoncello per le signorine, offerto dalla casa, spuse el.

– Grazie!, răspunseră fetele în cor.

– Ce ar merge și un tiramisu, propuse Crina, după ce gustă din limoncello.

– Of, o să mă fac cât casa, spuse Ina.

– Nu ne-am îngrășat, am mers mult zilele astea și am mâncat numai de două ori pe zi. Numai treptele alea de ieri, până sus în turn, cred că am slăbit. Nu cred că dacă o să împărțim un tiramisu o să ne îngrășăm, zise Georgiana.

– Bine, fu de acord Ina, dar îl împărțim.

Fetele comandară tiramisu. După ce băură limoncelo, Ina și Crina erau și mai vesele. Georgiana începu să plângă.

– Georgiana ce-i cu tine?, o întrebă Crina.

– Nu mai știu nimic de Marcel de patru zile, fetelor. Din 27, când a venit la mine. V-am povestit că i-am dat seara, pe 28, un sms, când ați fost la mine să vedeți apartamentul și nesimțitul nu mi-a răspuns până acum.

– Da’ ce l-ai întrebat?, zise Crina.

– Nu l-am întrebat nimic. I-am scris că plec cu voi în Italia, i-am spus în ce oraș și numele hotelului. Am crezut că o să mă întrebe și el ceva zilele astea, vorba aia, am zburat cu avionul, e iarnă. Ceva, orice… ce fac? Ce am vizitat? Ai avut un zbor plăcut?… Nimic!

– Îmi pare rău, dar nu merită să plângi, spuse Crina.

– Diseară o să mergem la Gilli să petrecem. E ora 17.15. Vreo 20 de minute până la hotel. Avem timp să ne și odihnim, apoi să ne pregătim pentru party. O să fie o experiență unică. Uită de Marcel. Un restaurant cu o istorie atât de bogată, suntem norocoase că am găsit locuri. De abia aștept, visez la asta de mulți ani, adăugă Crina.

– Mă bucur pentru tine, spuse Ina, dar cred că o să fie numai boșorogi.

– Nu contează, noi să ne simțim bine, îi răspunse Crina.

Plătiră și plecară. Afară, se luară de braț. O puseră pe Georgiana la mijloc și merseră repede, să se încălzească.

– Fetelor, știu ce îmi trebuie ca să mă încălzesc.

– Nu te-ai încălzit de la alcool? întrebă Georgiana.

– Nu. Îmi trebuie o blană. O blană sigur o să mă încălzească.

– Îți iei blană? Costă, adăugă Ina.

– Nu am niciuna, și în fond am primit un card de la Marcel. Cadou pentru noul an. V-am zis că anul ăsta a pus 5000 de euro?

– Wow! E generos Marcel, zise Ina.

– Ți-am mai spus, Ina, nu am nevoie de banii lui, ce mi-a dat și mi-a luat aș fi reușit și eu. Mai greu, dar le făceam până la urmă. E milionar. Construiește prin toată țara. E un nimic pentru el. Crede-mă!

Magazinul de blănuri nu era departe. Ina stătea cel mai bine cu orientarea în spațiu dintre ele și le duse pe o scurtătură direct la magazin. Era deschis. Italianul care le-a preluat era patronul magazinului. Le-a spus că a dat drumul personalului și nu se aștepta să mai intre cineva în magazin în ajunul anului nou. Le-a întrebat din ce țară sunt și ele le-au spus că vin din România.

– Ah! Welcome in European Union! Tomorrow, big day for you. You will join the EU!, spuse el fericit.

– Yes, răspunseră fetele în cor.

– Happy for Romania, mai spuse italianul și apoi a trecut la afaceri. A ajutat-o pe Georgiana să probeze toate jachetele care i-au plăcut. Unele albe din vulpe argintie, unele lungi până în pământ din vizon, jder sau cincila.

Georgiana a probat vreo 15 jachete până s-a decis. Ajutată de prietenele ei și de italian, a ales o haină până peste fund, albă, din vulpe. Îi venea minunat.

– Îmi e atât de cald în ea, îi spuse italianului în engleză și îmi place și prețul, o iau.

Femeia îl rugă pe italian să îi împacheteze cealaltă haină. Un palton dintr-o stofă subțire, lung și negru. Italianul le lăsă un pic singure, după care reveni cu o tavă pe care se vedeau o sticlă, pahare, cești și dulciuri.

– Signorine, vi invito a servire quello che volete: prosecco, cappuccino, un dolce.

Fetele bătură din palme și mulțumiră. Se hotărâră să bea câte un prosecco și câte un cappuccino cu italianul. El încuie ușa pe dinăuntru, să nu mai fie deranjați de alți clienți. Le spuse fetelor în engleză: Ultima vânzare pe anul acesta!

Georgiana își scoase cardul, îl introduse în terminal, tastă codul pin și plăti haina, după care se alătură fetelor. Ciocniră bucuroase prosecco cu italianul.

– Auguri, signorina! First fur jaket. Auguri!

– Grazie mille, îi răspunse Georgiana.

Apoi, italianul scoase de sub tejghea trei perechi de mănuși din piele, de culoare neagră. El le oferi fetelor, din partea casei. Fetele mulțumiră zgomotos în italiană și engleză pentru cadoul neașteptat. Le-au scos din țiplă și le-au probat. Țineau de cald. Le-au lăsat în mâini, l-au pupat pe italian, pe rând, pe obraji, și și-au luat la revedere de la el.

Pe străzi era plin de oameni veseli care vorbeau tare. Din când în când, se auzea zgomotul unei petarde. Georgiana mergea, în mijlocul celorlalte două fete.

– Ce cald îmi este, fetelor, spuse ea la un moment dat.

Un telefon se auzi sunând.

– E telefonul meu, le spuse Georgiana, bucuroasă. Cred că e Marcel, mai spuse, după ce își scoase telefonul din geantă și se uitase la ecranul telefonului.

Ina și Crina începură să râdă. Fetele se opriră din mers și oamenii care treceau pe stradă trebuiau să le ocolească. Georgiana apăsă tasta verde a telefonului. Vocea lui Marcel se auzea pe toată strada: Ești nebună, ai cheltuit toți banii? A mai rămas un euro.

– Da, spuse Georgiana. Sunt banii mei, nu? Pot să fac ce vreau cu ei.

– M-au sunat de la bancă. Mă gândeam că trebuie să fie o greșeală, dar mă întrebau dacă sunt în Florența.

Georgina apăsă butonul roșu până când telefonul se închise și îl aruncă în geantă.

Dinspre Piazza della Republica se auzeau din ce în ce mai multe petarde. Nebunia începea. Se grăbiră spre hotel.

– Suntem în întârziere. E ora opt, și la nouă trebuie să fim la Gilli, spuse Ina. Georgiana și Crina o urmară grăbite.

Crenguța Sandu

Am absolvit Academia de Studii Economice și Institutul Diplomatic Român. Trăiesc în Marea Britanie. Am scris și publicat teatru, cronică de teatru, proză scurtă și roman în revistele literare Dunărea de Jos, Steaua, Oglinda literară, Revista de Suspans şi Literomania, cât și în antologii și romane colective. Am obținut 9 premii literare în urma participării la concursurile naționale de literatură, printre care Mihai Eminescu și Moștenirea Văcăreștilor. Ultima carte publicată se numeşte TEATRU (4 comedii) și a apărut la editura ePublishers (București) în octombrie 2015. Am mai publicat VISUL UNUI BAIAT DE LA PALAT la editura Lumen (Iași), în decembrie 2007.